Constantin Acosmei

Constantin Acosmei optează pentru poemul lapidar şi pentru scriitura austeră, descărnată ca un semn cuneiform – pe linia unui minimalism de esenţă, plasat voit sub semnul banalului, insignifiantului, al anecdotei domestice sau cotidiene, dezvoltată cu mijloacele unui ironist care promovează umorul negru, de descendenţă bacoviană: “să nu te dezveleşti/să nu ţii becul în ochi/să nu pui mâna pe mâţă//dacă ieşi în ogradă/şi aprinzi o ţigară/şi trezeşti găinile -/nu va fi viaţa mai/frumoasă//mai bines ă deschizi uşa/şi să pui limba/pe clanţa îngheţată//ori să te învârteşti/prin mijlocul casei/cu mâinile în buzunar/cu ochii pe var” (Odă la viaţa mea) Principala ciudăţenie a acestor texte este aceea că, aproape întotdeauna, poetul le pune între paranteze, iar raţiunea mai adâncă a unui asemenea artificiu grafic pare să decurgă din perspectiva autistă a unui spirit claustrofil, care practică (în termenii lui Jean Burgos) o “scriitură a refuzului”, guvernată de schema dinamică a replierii. Astfel încât poemele lui Acosmei transcriu secvenţele anodine ale unei “existenţe în paranteză”, care se desfăşoară într-un orizont carceral (replică a “odăii” bacoviene) şi într-un “după” incert, timp al “sfârşitului continuu” şi al catastrofei eschatologice, unde poezia, poetizarea nu mai pot fi decât nişte “jucării ale mortului”: “am scris pe ultimul plic/”anul unu după era noastră”/voi coborî şi eu în refugiu/cu aripile între picioare/printr-o spărtură a zidului/privesc cum se înalţă/cu nesfârşită grandoare/pe cel mai înalt catarg/steagul alb al patriei” (Scrisoarea unui provincial). Autismul e solidar în asemenea poetizări cu mitologia omului-margine (promovată de membrii grupului 2000), dar nu mai este vorba aici de marginalitatea în registru maximalist pe care o puteam întâlni la Marius Ianuş sau la Ştefan Manasia, ci de una percepută sub regimul litotelor, obscenă (aşadar caracterizată printr-un exces de vizibilitate), legată de obsesia corpului abject şi a pântecelului digestiv, de inflaţia somaticului, care dobândeşte aici vitalitatea maladivă a ţesutului canceros. Privirea introspectivă nu mai este fixată acum asupra proceselor sufleteşti: ea se va adânci în chimia secretă a corpului, e ironică, demistificatoare, crudă adeseori, reducând viaţa la palpitul arderii metabolice: “străzile tremură cu burta la stele/maţele cântă duios – /inchid ochii deschid gura/în locul lacrimilor/din orbite/se scurg bucăţi de scuipat” (Pentru nimic în lume). Ştim însă de la Jean Baudrillard că în spatele “excrescenţelor metastatice” se ascunde lucrarea pulsiunii de moarte, astfel încât această inflaţie a somaticului (asemănătoare cu dilatarea cadavrului dintr-o cunoscută piesă ionesciană) face existenţa problematică şi incertă şi de aici se naşte în poemele lui Acosmei nevoia “confirmatorilor” prin intermediul cărora ego-ul încearcă să dobândească proba propriei lui existenţe. În mod poate paradoxal (şi pe linia “umorului negru” care constituie cheia de boltă a acestei lirici a supravieţuirii agonice) principalul confirmator rămâne corpul, mişcările şi gesturile acestuia, care se articulează în secvenţele unei pantomime absurde ce pare să ilustreze principiul “mă mişc, deci exist”, astfel încât umblatul pe stradă se transformă în “argument ontologic”: “sunt chior de somn şi mă uit la soare/pot să pariez că nu voi muri/anul acesta/m-am trezit cu becul aprins/am descuiat uşa am ieşit în ogradă/n-am avut chef să mă spăl pe ochi/o viaţă lungă mă pândeşte/ – un intestine încâlcit pe care trupul/meu întreg nu poate să-l înfunde – /îmi amintesc cum zboară prin iarbă/ o găină fără cap” (Taedium vitae). Şi totuşi, pantomimele lui Acosmei sunt mai puţin inocente decât par la prima vedere, încărcându-se uneori cu răbufniri tenebroase de agresivitate, născute şi ele, cum a arătat Freud, din mişcarea “pulsiunii de moarte”: „Se lăsa întunericul şi strada era aproape pustie. La distanţă în faţa mea un om mergea grăbit pe trotuar, prin ploaia măruntă cu mâinile îndesate în buzunarul paltonului. (…) Când trecea pe lângă o baltă l-am lovit scurt, din lateral,peste glezna piciorului drept, cu care tocmai păşea. Vârful acestuia s-a agăţat de pulpa piciorului stâng. Dezechilibrat, s-a înălţat pe vârful piciorului de sprijin, încercând un mic salt, cât să-şi elibereze celălalt picior. Atunci l-am îmbrâncit puţin din spate cu mâna dreaptă. A apucat să-şi smulgă mâinile din buzunare, desfăcându-le, apoi s-a prăbuşit răcnind pe asfaltul ud. Eu am traversat şi m-am strecurat printer blocuri” (Relatarea unui bărbat). Etalate ostentativ în seria Relatărilor, asemenea explozii de instinct agresiv sunt prezente însă, cu mai multă discreţie . ori de câte liric actantul liric îşi face vizibile stigmatele agoniei, sau execută mişcări coregrafice fără noimă ce ilustrează absurditatea existenţei ca supravieţuire, anecdota domestică dobândind în asemenea circumstanţe aspectul unui “teatru al cruzimii şi violenţei” care îşi propune să agreseze privirea potenţialului spectator sau să o supună aceluiaşi joc al bagatelizării demistificatoare care guvernează reveriile autoscopice ale poetului: “am scos câteva oase/ de sub saltea şi/am făcut o morişcă//în timp ce morişca /se învârtea mi-am/împachetat capul/într-o coală de hârtie” (Jucăria mortului). În felul acesta poemele lui Acosmei capătă o evidentă dimensiune reprezentaţională, sunt “comedii în fond”, solilocvii groceşti, pe al căror parcurs mimica şi gesticulaţia se dovedesc mai importante decât cuvântul, iar poetul ia masca măscăriciului dezabuzat, care a luat act de lipsa de noimă a existenţei. În contextul grupului 2000, el se dovedeşte un campion al umorului negru şi al zeflemelei enorme, dar total lipsită de veselie, care dă cu tifla absurdului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: