v. leac

Încă în poemele sale de început, repudiate ulterior, V.Leac dovedea un remarcabil simţ al absurdului, propunându-ne, în paginile sale mai originale o versiune burlescă a suprarealismului: „nu scriu nimic. stau strivit între pulpele acestei femei obeze/moartea e grasă fumează more şi miroase a nivea/taiobucată şi din colţurile gurii zboară buburuze/caut prin buzunare câteva fise” (loc de refugiu). Odată cu volumul Seymour – sonată pentru cornet de hârtie, poetul va întoarce spatele acestor maşinării imagistice, întemeiate pe legile „fanteziei dictatoriale”, lansându-se, programatic, în căutarea unor noi teritorii de poeticitate: „încerc şi eu un cuvânt nou/cum încearcă o virgină să intre în mare/şi acum: un tip aparent social într-o cameră aproape firească scrie” (argumentul lui seymour). Rezultatul va fi un soi de roman autobiografic în versuri, fantast şi umorist totodată, amestec de imaginar suprarealist şi de recuzită prozaizantă, pe al cărui parcurs rostirea se desolemnizează în totalitate, apropiindu-se tot mai mult de colocvialitate, în timp ce actantul liric abordează masca spiriduşului năstruşnic, dar finalmente benign, care joglează prăpăstios cu vorbele şi cu imaginile, lăsându-se el însuşi sedus de propria-i disponibiltate la ludic: „era o iarnă gălbuie când plantam copii în zăpadă/vântul se clătina peste borne/ei, bine, atunci am învăţat să desenez o atmosferă/dar mi-am zis. O molie nu poate roade o rochie de ceaţă/acum uitarea pare atât de reală/parcă ar fi o brichetă de bord//se mai aude şi acum râsul copiilor/ea a dezlegat câinele şi eu am lătrat de câteva ori/du-te dracului de moli/eu sunt domnul puck/(câteva cioriscriau ceva pe zăpadă/ce frumos era dacă peştele din arizona/ar fi venit şi el la întâlnire)” (acest poem care nu are nici un chef să fie scris) Tot mai atras de virtuţile mimusului absurd, practicând autobiografismul în cheie caricaturală.poetul va face treptat din textele sale /aşa cum se întâmplă în volumul Dicţionar de vise) o „critică”, pe cât de laborioasă pe atât de eficace a noţiunii tradiţionale de poezie. Hiper-realismul, detaliul trivial, ironia şi autoironia, gustul pentru farsa enormă şi gesticulaţia truculentă sunt folosite acumîn calitate de „anticorpi” destinaţi să neutralizeze „poeticul” şi să facă din poemele lui V.Leac adevărate demonstraţii de antipoezie: „Întins pe spate, cu curul în mâini/contemplam liniştea tavanului./fabricam maxime:/sunt lucruri fixe care ar merita alte denumiri, sau/toată cunoaşterea o găsesc în ritualul aprinderii unei brichete./de exemplu: bunicuţele din plictiseală au inventat ciorapii./moartea este un fals pliculeţ de zahăr tos.//(,,,) îţi cumpăr şi pepsi şi kinley şi nectar de pere/numai nu mă lăsa cu ochii-n tufiş./sunt şi eu ca tine, un biet iehovist./şi pe mine mă doare,/când mă trezesc dimineaţa şi văd că nu am moare./dragostea mea, te rog, nu pleca,/sunt sincer şi serios ca Blaga./ – Doamne, tu eşti dus rău. hai să-ţi ling urechea./poc! (cunoştinţa care ne conduce la viaţa veşnică sau poveste iehovistă cu gagici mişto). Acum poetul elaborează poeme dialogate, cu o savuroasă coloratură argotică, oferindu-ne veritabile eşantioane de vorbire pe mai multe voci, a căror noimă pare a fi doar aceea de a ilustra funcţionarea în gol a limbajului: „. Veneam de la Flo cu 18 – digitim/Khasis în Podgo, la berărie cu un amic de-al lui – Dan Suru/(dacă aveţi drum p-acolo, chiar lângă ditamai firma/Eurostil, intraţi)/ – salut/ – salut/ – salut, Surule!/frate, nu te mint deloc, mi s-a rupt inima/când a-nceput Suru să povestească;/ – azi trebuia să adun nişte buruieni, dar/bunica m-a înţeles. nişte cunoscuţi/mi-au spus că m-au dat la proteve./eram la spital în pijama şi mi se părea că visez/aşa că am închis ochii/când i-am deschis tot în spital eram./păi, ce dracu? n-am murit? trăiam?/de zici de faza asta? stai că-ţi spun./o asistentă: ce faci?/ – îmi fac freza zic. mă pişam în chiuvetă./eram meţit rău. tipa mi-a dat pace./eu ca prostu, fară să citesc nimic,/am luat vreo 5 diazepame şi pusesem cola/peste vreo 60 de amitriptilină şi le-am băut./pe urmă am citit prospectu: şi să vezi/: folosit în cantităţi excesive, produce comă./aşa am ajuns eu pe proteve,/acum citesc Dostoievski, mă simt mai bine./uite, am aici nişte poezii, poate o să-ţi placă,/poate le publici în ca şi cum” (trei într-o berărie). Odată cu poezia, poetul îşi pierde, la rândul lui, orice prestanţă, capătă fizionomia marionetei absurde, e un fel de personaj de comedie mută, a cărui specialitate sunt gesturile pe cât de gratuite pe atât de groteşti, prilej pentru V. Leac de a-i convoca pe liderii grupului 2000 (şi nu numai) la un adevărat festin al deriziunii bufone: „eram eu, dan coman şi omul din atlantis./ne plimbam pe fundul oceanului,/omul din atlantis locuia într-o epavă de lux/ – luaţi-vă cerneală şi haideţi înăuntru, a zis omul din atlantis./şi eu şi coman am rămas blocaţi când l-am văzut pe sebastian sifft/în faţa unor supracalculatoare/ – ce faci aici, sebastiane, a zis coman./ – aici lucrez, dar să nu mai spuneţi la nimeni că/m-aţi văzut.//acum câteva nopţi l-am visat pe sociu./stăteam amândoi pe o bancă în parc./beam vodcă şi jucam fazan./el câştiga mereu./pe urmă am aterizat pe o plajă plină de femei goale/îi zic lui sociu: le vezi pe bunoacele alea trei de acolo?/Le cheamă; Diana Geacăr, Andra Rotaru şi Livia Roşca./ – hai să mergem la ele, a zis sociu,/ – hai, da’ n-am slipul pe mine, am zis eu/ – nici io, stăm în curu gol, a zis sociu” (dicţionar de vise I). Această furie persiflatoare este declanşată la V. Leac de toate aspectele mortificate ale existenţei, de prezenţa mecanicului care se suprapune vitalului, ducându-l în zonele comicului sinistru, indiferent dacă este vorba despre degradarea în automatism a producţiei literare sau de clişeele democraţiei consumeriste – surse involuntare de comedie macabră: „. intră în abator puţin lehămetisit/nu se simte agresat pentru că are/după ureche o împunsătură de ac/cu un cleşte i se smulge numărul matricol/nici nu-i pasă/vine un tip cu o chestie electrică/îl curentează pe porc/doi tipi îl ajută să urce-n cârlige/sângele este adunat într-un vas de aluminiu/se tranşează/se sortează/se fac carcase/se fac cârnaţi/pastă de mici/tobă/salam/parizer/o parte se fierbe/alta se coagulează/altă parte se macină/se pune conservant/se închide ermetic în cutii/se pune eticheta cu poza porcului/cum intră el plictisit în abator/cu explicaţia/pate de sibiu a se consuma vezi pe capac” (poemul porcului) Prin urmare nihilismul poetului nu e doar estetic, căci „comedia literaturii” nu face decât să o reproducă pe aceea a vieţii, care se compune dintr-o succesiune mecanică de gesturi absurde, ce nu fac decât să sublinieze lipsa de noimă a tuturor lucrurilor, iar poetul împrumută acum masca bufonului ale cărui schime pline de truculenţă mimează la modul parodic proasta funcţionare a existenţei; „.am ajuns acasă şi am dat drumul la radio,/pe urmă am ascultat o casetă cu muzică japoneză/şi am început să citesc casa umbrelor/m-am scărpinat în cap şi am băut trei pahare de vin/am citit o povestire de joyce/şi câteva poeme din pound şi din miroslav valek/l-am sunat pe khasis şi mi-a zis că se uită la tv,/la un documentar despre căile ferate: – mă simt groaznic, am zis./ – şi io, a zis khasis./I-am spus că 1 din % români au probleme psihice, că/n-a luat nici un premiu…/ – nu mă mir, a zis khasis. Te-ai apucat de pictură?/ – nu, nu pot să pictez ceea ce vreau. Hai să-ţi citesc/ceva din starobinski,/mai exact un citat pe care-l dă el în melancolie, nostalgie,/ironie: /Bătrânul democrit, sub copac/stă aşezat pe o piatră, o carte-i pe genunchi./în jurul suspendate se văd trupuri/de pisici, câini şi alte creaturi,/cărora le face disecţie,/ca să vadă unde sălăşluieşte bila neagră…/şi aşa mai de parte./ – e naşpa, omule, a zis khasis, melancolia! (side B). Parodia va avea însă în cele din urmă efecte benigne; după ce a fost golit de toate clişele „poetice”, realul, chiar în formele sale abjecte e reinvestit cu caratele tragicului, iar spectacolul terific al agoniei e folosit pentru a stârni oroarea şi compasiunea, adică pentru a produce catharsis, în timp ce personajele „dezarticulate” ale poetului dobândesc o extraordinară încărcătură de omenesc: „. M-a prins de mână şi nu mi-a mai dat drumul./eu înghiţeam în sec noduri după noduri/şi mă simţeam ca dracu,/ce să-i spun?/ _ ştii, când ei morfină te simţi de parcă ai merge la/gagici./închid ochii şi sunt înconjurat de femei.//auzeam zgomotul maţelor lui roase de cancer/unchiul a fost cel care m-a dus prima dată la gagici//acum, fără păr pe cap,/fără dinţi, cu pleoapele căzute, cu faţa maronie./unchiul leach a fost cel mai mişto prieten al meu. // – mi-ar plăcea să mergem amândoi cu maşina prin ţară./aşa aiurea. să ne oprim pe ici pe colo. să bem câte-o/ bere./să luăm câte o gagică la ocazie./e bine să familie. dar ştii ce?/să nu te însori/viaţa e mai interesantă dacă eşti singur, aşa – şi mai/ ştiu că/viaţa asta, de la un capăt la altul,/nu-i decât un noroi alb,/hei – mai bine vorbim despre altceva./apropo – ce face Adela?O.K mă bucur pentru voi./acum scuză-mă trebuie să dorm/mă aşteaptă, ştii tu unde, un harem întreg” (în pijama, întins în pat). Râsul reprezintă aşadar aici o formă de exorcism, iar poezia, adevărata poezie, începe întotdeauna la V Leac abia după ce „minciuna vieţii” şi „miciuna literaturii” au fost deopotrivă nimicite prin deriziune, în numele unui concept superior de autenticitate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: