femeia mascata

6
După cearta aceea cumplită, sora mea nu mi-a vorbit câtva timp, nici nu a mai trecut pragul camerei mele. În sfârșit eram lăsat în pace să scriu și după doar trei zile și nopți de muncă îndârjită am încheiat, cu pleopele înroșite de veghe, Familia Schroffenstein și, deși epuizat, eram cât se poate de mulțumit. Iată că izbutisem în cele din urmă să duc la bun sfârșit o piesă de teatru. o piesă despre dragoste, ură și moarte, care era totuși altceva decât Romeo și Julieta.
Aveam nevoie de un somn adânc și odihnitor, dar nu reușeam nici în ruptul capului să adorm. În urechile mele răsunau crâmpeie de replici, iar prin fața ochilor mi se părea că zăresc perindându-se umbrele întunecate ale Schroffeinsteinilor, cu figurile lor schimonosite de ură. Atunci l-am chemat pe băiatul care mă servea și i-am poruncit să-mi aducă pe furiș în cameră, păzindu-se strașnic de Ulrike, niscaiva sticle de șnaps.
Pe timpul bolii și al convalescenței nu pusesem în gură nici un strop de alcool, ba chiar și dorința de a bea dispăruse.
Acum m-am repezit cu lăcomie la băutură și am golit pe nerăsuflate o jumătate de sticlă, iar efectul imediat a fost un val de căldură care, pornind din stomac, mi se răspândea cu repeziciune în mădulare, urcând pe urmă la creier, provovocându-mi o stare deșucheată de entuziasm.
Am început să mă plimb cu pași mari prin odaie, declamând cu glas tare versurile pe care le mai țineam minte din Familia Schroffestein. Nu mai îmi pasă câtuși de puțin că Ulrike ar putea să mă audă, naiba s-o ia de Ulrike! În momentele acelea nu mai îmi iubeam deloc sora, o socoteam o cotoroanță, o femeie îmbătrânită de timpuriu, cicălitoare și arțăgoasă, care îmi otrăvea viața cu dragostea ei posesivă, care avea până la urmă ceva maladiv și poate chiar necuviincios. Mă trata ca pe papă-lapte, ca pe un adolescent incapabil să se maturizeze, care avea încă nevoie de o dadăcă. Îmi era silă de toaletele ei austere, de moravurile sale severe, până și de buzele ei subțiri și decolorate, pe care sunt singur că nu le sărutase nici un bărbat. Spre deosebire de Wilhelmine von Zenge, Ulrike ar fi reușit poate să fie o excelentă soție de pastor, dar în nici un caz iubita unui artist.
De acum înainte n-o să-i mai îngădui să se amestece în viața mea personală și o voi trata cu o amabilitate rece, ca pe o rudă îndepărtată, având grijă mereu ca între noi să existe mereu o distanță de cel puțin o sută de leghe.

După ce am golit prima sticlă de șnaps, am fost cuprins de un început de toropeală și m-am așezat pe marginea patului, cu fruntea sprijinită în palme. Acum mi se părea că îmi judecasem sora prea aspru cu câteva minute mai înainte. În ciuda posesivității sale tiranice era limpede că mă idolatriza, iar bunele sale intenții nu puteau fi puse la îndoială. Apoi m-am gândit că răcnetele mele de adineauri au fost auzite nu doar de Ulrike, ci și de alți musafiri ai hotelului, care probabil mă vor socoti fie un bețivan pus pe gâlceavă, fie un om cu mințile rătăcite. Iar în felul acesta nu mă compromisesem doar pe mine,ci îmi compromisesem și sora, care nu merita din partea mea un asemenea tratament. Și pentru ce mă entuziasmesem atât de tare? Pentru o piesă de teatru, lipsită poate de originalitate, pe care mulți o vor socoti o pastișă după Shakespeare,mai mult sau mai puțin reușită, și o vor trata cu indiferență, dacă nu chiat cu dispreț.
Erau stările prin care treceam de obicei la beție: puseurile violente de entuziasm erau urmate de accese de melancolie morbidă, de descurajare și neîncredere în înzestrarea mea de artist. Dacă posedații obișnuiți sunt stăpâniți de un singur demon, pe mine puseseră stăpânire mai mulți, furișați fiecare în câte o țainiță a minții mele și împărțindu-mă între ei ca pe o porție de friptură. De aici nevoia de a bea uneori până la uitarea deplină de sine, chiar dacă trezirea de după e încă și mai dureroasă, și mai înspăimântătoare, chiar dacă, așa cum știu prea bine, boala mea sufleteacă nu poate avea decât un singur remediu: gestul acela izbăvitor, la care mă gândesc încă din adolescență și pe care n-am găsit încă puterea să-l săvârșesc. În locul atâtor și atâtor sticle de șnaps, care mi-au adus alinare doar pentru moment, puțină tinctură de opiu i-ar potoli pentru totdeauna pe toți acești monștri lăuntrici, aducându-mi în sfârșit liniștea mult dorită și facându-mă să-mi recapăt stima de mine însumi.
Dar nu e chiar așa simplu să înghiți tinctură de opiu, mai ales atunci când ești o ființă lașă și lipsită de caracter.

Biruit în cele din urmă de băutură, am căzut într-un somn agitat, bântuit de visuri ciudate. Se făcea la un moment dat că mă găseam într-un fel de bucătărie țărănească, cu grinzi de stejar masive, de care atârnau șunci afumate și funii grele de ceapă, și mă bălăceam împreună cu Ulrike într-o copaie cu apă fierbinte. Eram amândoi goi. Corpul surorii mele arăta așa cum îl văzusem în copilărie aceiași sâni mari și pietroși, aceleași coapse albe, rotunde și dolofane care îmi mai tulburau și acum uneori amintirile. Ulrike mi-a întins o coajă uscată de săpun și mi-a spus să mă frec bine peste tot, căci mă întorsesem din război murdar și plin de păduchi, cu o rană urătă la abdomen. Am încercat să mă săpunesc cât mai vârtos, dar săpunul nu făcea clăbuci aproape deloc, iar Ulrike mă privea încruntată, mârâind printre dinți că sunt un neîndemânatic. Am încercat să îngaim niște vorbe de scuză, dând vina pe calitatea săpunului. Atunci sora mea mi-a luat din mână bucățica de săpun și a început să mă frece: pe gât pe umeri, pe piept, apoi i-am simțit degetele coborându-mi pe pântece, tot mai jos, înfundându-se în părul des de pe pubis și căutându-mi bărbația cu lăcomie. Atunci am scos un urlet de groază și, făcând un efort uriaș, am reușit să deschid ochii. Nici măcar în vis nu trebuia să se întâmple una ca asta!

Am avut prilejul să ne aflăm de nenumărate ori în preajma Singuraticului când acesta dormea, doborât de oboseală sau băutură, după cum, tot de nenumărate ori, am stat lângă patul maiorului Siegfried von Kleist și i-am privegheat somnul, căci nimic nu e mai relevant pentru un născocitor de istorii decât să cerceteze felul în care dorm personajele lsale, amănunt ce poate avea uneori precizia și însemnătatea unei fișe caracteriologice. Și am putut să constatăm cu această ocazie același aer de familie, care ne avertizează că nu putem ști niciodată unde începe cu adevărat o istorie, acum sau înainte cu mai bine de o sută de ani.
Amândoi aveau un somn agitat, dormeau totdeauna pe burtă, iar corpul lor era cuprins în timpul somnului din senin de niște zvârcolituri puternice, care aveau câteodată intensitatea unui atac de epilepsie. Și nu putem pune în totalitate aceste zvârcolituri pe seama alcoolului, ar fi o explicație prea simplistă și o bătaie de joc la adresa cititorului perspicace, care știe întotdeauna ceva mai mult decât autorul despre destinele personajelor. Nu., domnilor, în povestea asta trebuie că sunt amestecate umbrele întunecate ale Nibelungilor, întotdeauna prezente, mai pe față, mai pe ascuns, în paginile acestei istorii, indiferent dacă maiorul von Kleist visează un picior mare de cal ce se desprinde pe pe pânza unui ecran cinematografic, pregătindu-se să-l strivească, iar Singuraticul trupul gol al lui Ulrike. Avem în această privință mărturiile lunei, martorul cel mai demn de încredere, exceptându-l pe Dumnezeu, care e întors însă și de data aceasta cu ceafa la noi și vorbește la telefon.
Luna a fost de altfel prezentă în camera Sinfuraticului și în noaptea de groază despre care vorbesc însemnările de mai sus, dar mai ales a fost prezentă în visurile acestuia unde noi putem să pătrundem mai anevoie și vă poate încredința că Ulrike era o femeie foarte bine făcută la trup, pe care ar fi dorit-o cu siguranță orice bărbat, dar din fericire pentru ea luna, nu e nici bărbat, nici femeie, e doar un biet satelit menit să se învîrtească în jurul Pământului, o planetă ce i se pare vrednică de disprețuit și pe care totuși o privește adesea cu fascinație și o cunoaște mai bine decât oricare din locuitorii ei.
Prin urmare, dacă vreți să știți mai multe despre personajele noastre, întrebați luna. Si veți affla tot ce noi nu știm, nu putem sau nu vrem să destăinuim. Dacă am admis împreună că în însemnările maiorului neamț și ale Singuraticului, în epistolele lui Gunter și chiar în notițele unui spirit integru până la nebunie, cum e comisarul MK se pot strecura voit unele neadevăruri, de ce nu ne-ați da și nouă cel puțin dreptul minciunii prin omisiune?

Atunci am scos un urlet de groaza și, făcând un efort uriaș, am reușit să deschid ochii.
Cineva stătea aplecat deasupra patului meu.
Afară se înnoptase, iar razele lunii băteau cu putere în cameră, iscând o lumină misterioasă și fantomatică. Așa am putut descoperi că vizitatorul meu nocturn era o femeie. O femeie ce purta o cămășa subire de noapte, pe sub care i se puteau ghici formele voluptuoase, și avea fața acoperită cu o mască neagră de catifea.
Văzându-mă că deschid ochii și că vreau să să ridic în capul oaselor mi-a făcut semn să stau liniștit, apoi i-am simțit simțit mâna fierbinte strecurându-mi-se sub cămașă și mângâindu-mi îndelung pieptul.
La început am vrut să strig servitorii, dar buzele mi-au rămas pecetluite și limba paralizată. Nu puteam schița nici un gest, trupul meu i se abandona în totalitate și m-am gândut că femeia aceea nu putea fi decât moartea. Îmi era frică, dar, în același timp, începeam s-o doresc. Iar atunci când degetele ei au început să-mi coboare pe pântece, afundându-se în părul des pe pubis, mădularul meu a ridicat capul.
Femeia l-a apucat strâns și a scos un geamăt prelung.
Atunci am apucat-o de mijloc, am răsturnat-o peste mine și i-am ridicat cămașa până la umeri. Am mușcat-o de gât, iar ea m-a mușcat cu violență de buze. Apoi am început să-i sug și să-i mușc sfârcurile, să-i frământ fesele rotunde și tari și coapsele voluptuoase.
Nu simțisem niciodată până atunci o dorință trupească atât de năpraznică.
Am întors-o brutal cu fața în sus, m-am aruncat asupra ei ca o fiară flămândă și am pătruns-o adânc.
Cred că urletele noastre de voluptate se auzeau în tot hotelul, din fericire la data aceea destul de pustiu.
Era negreșit moartea, numai moartea poate fi atât de erotică.

Am adormit când dimineața începea să albească la geam, năruit de plăcere, cu mâna vârâtă între coapsele ei. M-am trezit la lăsarea serii, cu gura amară și gândul tulbure, și am întins mașinal mâna după sticla de șnaps. Femeia mascată nu mai era nicăieri, doar cearșaful boțit, pe care se lăbărța o pată mare de spermă, mă încredința că totul se petrecuse aievea
Încercam să-mi readuc în memorie trupul, nespus de bine făcut, al necunoscutei, ale cărui farmece mă duseseră aproape de pragul turbării. Mi se dăruise cu disperare, ca și cum ar fi făcut dragoste pentru ultima oară în viața ei. Simțeam totuși că peste această noapte de voluptate plana ceva morbid, ceva tulbure, ceva oarecum nelegiuit și că ar trebuie să-i șterg pentru totdeauna cu buretele. Iar atunci când am descoperit că nu mai la gât lănțișorul de argint căpătat de la Lisbeth un fior rece mi-a scuturat trupul de sus până jos.
Mi-am amintit că uneori, spre a duce călugării la pierzanie, diavolul obișnuiește să apară în chiliile lor în chip de femeie.
Cu cât îmi aminteam mai amănunțit de necunoscută, visul de dragoste se transforma tot mai mult în coșmar. Nu putea fi decât un duh rău, un demon ieșit din tenebrele iadului spre a mă însemna pentru totdeauna cu pecetea lui diavolească.
Apoi dintr-o dată am scos un urlet de spaimă și de oroare: în inima mea începuse să încolțească o bănuială cumplită, o bănuială pe care nu voi avea niciodată curajul să o aștern pe hârtie.
Am auzit că în familia noastră au mai fost câteva cazuri de nebunie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: