din siegfried

Vizita mea la Sorana se terminase cu o beţie teribilă, băutura de ţară a gazdei m-a scufundat în cele din urmă într-un somn agitat, cu vedenii ciudate, legate mai cu seamă de gheata ei ortopedică, pe care, îngenuncheat pe duşumea, încercam în zadar să i-o scot din picior, nereuşind să dau de rostul numeroaselor cureluşe şi catarame stălucitoare.Şi în timp ce eu mă chinuiam să o descalţ de obiectul acela oribil, care se asocia în mintea mea cu nu ştiu ce instrument medieval de tortură, pitica se uita la mine batjocoritor cu ochiul ei sănătos şi scotea un fel de miorlăituri de încurajare. Iar când transpirat de efort am reuşit în cele din urmă, m-am pomenit că, împreună cu gheata, am smuls şi o bucată zdravănă din piciorul beteag al amfitrioanei, care acum plîngea în hohote, mă implora, printre hohote de plâns şi suspine, să-i pun piciorul la loc şi mă acuza că am dezvirginat-o.
M-am trezit cu gura amară, cu o durere ascuţită în tâmplă şi cu oasele moi. Zăceam îmbrăcat pe canapeaua din camera şontoroagei. Nu mai era nimeni acolo, lipsea şi gazda, nu se vedea nici potaia ei, iar o nevoie imperioasă de a urina m-a făcut să mă ridic de sub cearşaful cu care cineva avusese grijă să mă acopere peste noapte şi să caut cabinetul de toaletă. Din mădularul, care peste noapte mi se pipernicise parcă şi se uscase, mi-a ţâşnit un jet de urină anemic şi închis la culoare. După ce am izbutit să mă uşurez, mi-am clătit îndelung faţa şi mâinile şi m-am privit în oglindă. Din adâncul acesteia se se holba la mine o mutră congestionată de beţivan, care mi se părea că are nişte trăsături semitice pronunţate şi purta o uniformă militară boţită şi năclăită de transpiraţie. Personajul îmi inspira o scârbă nemaiponită şi m-am simţit îndreptăţit să-i adresez o strîmbătură de dezgust. Atunci muşchii lui faciali s-au contorsionat într-un rictus oribil, care i-a dezvelit gingia de sus, dând la iveală lipsa unui canin. Îngheţat de oroare, am început să-mi pipăi dinţii cu limba, da, într-adevăr caninul lipsea, dispăruse ca şi cum n-ar fi fost niciodată acolo şi totuşi îmi aminteam limpede că ieri, înainte de a mă îndrepta spre locuinţa Soranei, când îi periasem cu meticulozitate, toţi dinţii mei erau la locul lor, destul de albi şi de sănătoşi, oricum într-o stare mult mai bună decât cea a nervilor mei. Dintr-o dată, îmi vine nu ştiu de unde ideea că dintele buclucaş s-o fi rostogolit cu siguranţă, în timp ce dormeam, sub canapeaua Soranei. Nu e nici un moment de pierdut, caninul meu trebuie recuperat cu orice preţ înainte de revenirea amfitrioanei, aşa că renunţ să mai îmi închei nasturii de la pantaloni, mă reped în cameră, mă las în genunchi şi încep să scotocesc cu înfrigurare pe sub canapea.
Dar nici urmă de dinte!
Îmi pipăi din nou gingia cu limba, locul e perfect neted, nimic nu tradează că aş fi putut să fiu victima unei extracţii stomatologice nocturne, de care nu se putea face vinovată desigur decât piticania. Iată-mă pus aşadar din nou într-una din acele situaţii imposibile cu care mă confrunt tot mai des în ultima vreme şi care mă fac să percep tot mai acut partea înspăimântătoare a existenţei.
Dumnezeule, ce poate fi mai înspăimântător decât lipsa de logică!
Oare cum să apar aşa în faţa Danutei? Cineva vrea să împiedice din răsputeri, nu mă îndoiesc de asta, logodna mea cu tânăra poloneză, ridicându-mi în faţă obstacolele cele mai neaşteptate şi mai absurde. Totul complotează împotriva mea: oamenii lui Himmler, stelele de pe cer, umbrele Nibelungilor, până şi Dumnezeu.
Pe masă e o sticlă încă plină pe jumătate cu ţuică, din care încep să sorb iarăşi cu sete, în speranţa că mă voi prăbuşi cât mai repede în acea stare de inconşienţă care face ca viaţa să fie cât de cât suportabilă. E limpede că am făcut de ruşine uniforma pe care o purtam odinioară cu atâta mândrie, că mi-am trădat idealurile din tinereţe şi spiritul de disciplină în care am fost educat. Iar nebunia nu poate constitui o scuză, deşi este la fel de limpede că mi-am pierdut minţile şi că nu mai pot deosebi realitatea de propriile mele halucinaţii.
Poftim! Caninul e de fapt acolo, la locul lui, a fost iarăşi unul dintre aceste coşmaruri pe care le trăiesc de la o vreme cu ochii deschişi şi care mă fac să mă îndoiesc până şi de propria mea existenţă.
Salvarea mea nu poate veni decât de la Danuta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: