din siegfried

Acum urmează să pregătesc totul cu multă meticulozitate.
Pun pe măsuţa din faţa Danutei o sticlă de Courvoisier şi două pahare. Între cele două pahare aşez revolverul. Aduc un taburet din bucătărie. Pun pe taburet patefonul lui Kurt. Placa cu Lili Marleen se găseşte la îndemână.
Apoi fac o baie fierbinte, mă rad şi îmbrac o uniformă nou-nouţă, pe care n-o mai purtasem niciodată până acum. De pieptul vestonului am grijă să prind cele câteva decoraţii dobândite pe vremea când îmi făceam încă datoria faţă de Reich. Îmi cercetez cu severitate ţinuta în faţa oglinzii şi cred că pot să mă declar mulţumit: pentru un om atât de bolnav şi atât de înfricoşat, atât de lipsit de voinţă, căruia aerul nesănătos al Bucureştiului i-a anihilat orice stimă de sine, ţinuta şi înfăţişarea mea se prezintă satisfăcător.
Ce alt loc mai potrivit pentru a muri mi-aş fi putut găsi decât Bucureştiul?
Oare ce vor spune Gunter si Trude?
Nu le mai citesc de ceva vreme scrisorile, le arunc direct la gunoi. Mi se pare incredibil că am putut crede cândva că aş avea o familie, că îmi doream să strâng bărbăteşte mâna lui Gunter, să mai îmbrăţişez odată trupul planturos al lui Trude, îndeplinind ritualul patului conjugal. Cât despre tatăl meu, probabil acesta va declara că nu i-am aparţinut nici măcar în calitate de spermatozoid şi va pleca să pună la cale împreună cu amiralul Canaris un nou complot impotriva lui Hitler.
În seara asta, ultima seară din viaţa mea, sunt perfect calm, perfect liniştit, perfect stapân pe nervii mei, aşa cum n-am fost niciodată de când mă aflu la Bucureşti. Chiar şi trupul meu a început să dea semne de sănătate. Când am făcut baie, am putut să constat că mi-au dispărut toate bubele de pe abdomen. Mă simt încă tânăr, încă plin de vigoare şi am în sfârşit curajul să întorc capul şi să privesc la peretele din spatele meu, pe care se conturează umbrele întunecate ale Nibelungilor, ce nu-mi mai stârnesc însă nici cea mai mică tresărire de spaimă: sunt niste ca toate umbrele.
Totul trebuie săvărşit fără grabă, cu grandoarea şi solemnitatea unui ritual.
Mă apropii de Danuta, o sărut uşor pe obraz şi îi pun verigheta în deget. Apoi îmi trag pe inelar cealaltă verighetă. Răsucesc de manivela patefonului, aşez acul pe placă, iar, după câteva scârţâiuturi, căci placa e veche, a fost ascultată şi răs-ascultată de Kurt, vocea tabagică a Marlenei Dietrich se revarsă peste mine şi peste Danuta. Nu avem trebuinţă de preot, asta e slujba noastră de nuntă şi de înmormântare:
„Vor der Kaserne
Vor dem grossen Tor
Stand eine Laterne
Und steht sie noch davor.
So woll’n vir us da wierdersh’n,
Bei der Laterne woll’n wir steh’n,
Wie einst, Lili Marleen,
Wir einst, Lili Marleen“
Torn coniac în cele două pahare, mă aşez comod în fotoliu şi îmi aprind o ţigară. N-am mai fumat niciodată, nici măcar în adolescenţă, şi de fapt nici nu fumez eu, cea care fumează este în realitate Danuta, nu pot să-i refuz această favoare, deşi personal am găsit mereu că fumul de tutun miroase dezgustător.
Citesc limpede în ochii cenuşii ai miresei mele o pălpăire de recunoştinţă, iar buzele sale, strident fardate ca de obicei, schiţează un început de surâs. Probabil mă găseşte puţin caraghios cu ţigara în gură.
Ciocnim, îmi dau peste cap dintr-o singură sorbitură paharul de Courvoisier, apoi dau peste cap şi paharul Danutei.
Nu m-am întrebat niciodată ce se va întâmpla cu trupul meu după. Acum mă gândesc pentru prima dată la asta. Voi putrezi oare la cine ştie ce margine de cimitir bucureştean, îngrăşând solul acestui oraş blestemat, care miroase a corp nespălat şi a usturoi? Sau va fi expediat într-un vagon sigilat la Berlin şi îi va fi predat lui Trude, care va trebui să se îngrijească de înmormântare? Nu cred ca tata va îngădui să fiu depus în cavoul familiei. Dacă mă gîndesc bine, cel mai mult mi-ar placea însă să fiu îngropat ca un căţel la picioarele lui Heinrich şi ale lui Henriette, pe aleea aceea umbroasă din Wannsee. Dar în definitiv toate acestea nu sunt decât simple detalii: viermii sunt aceeaşi şi la Berlin şi la Bucureşti, lucrează la fel de eficient pretutindeni, iar peste doi sau trei ani din mâna asta cu care duc la gură paharul cu coniac franţuzesc nu vor mai rămâne decît nişte oase golaşe şi dezgustătoare. N-o să mai fiu nimic, sau poate o să fiu iarbă.
Sunt la a patra ţigară şi la al treilea pahar de coniac.
Mai pun o dată placa cu Lili Marleen, pe urmă întind mâna şi apuc degetele moi şi fierbinţi ale polonezei, pe care le mângâi uşor, foarte uşor, încercând să le absorb prin toţi porii căldura. Va fi prima şi ultima noastră noapte de dragoste. Va fi ca o a doua dezvirginare.
Nu ştiu dacă o să mă doară sau nu. Moartea e foarte erotică, e probabil lucrul cel mai erotic din lume. Oare ce fel de lenjerie intimă poartă moartea, domnişoară Sorana? În mâna care mângâie degetele Danutei simt un început de electrocutare.
In sticlă au mai ramas două degete de coniac.
Acum e momentul.
Ascult pentru ultima oară placa cu Lili Marleen, apoi dau cu ea de pamânt.
Apuc revolverul, il lipesc de sănul Danutei şi trag. Poloneza scoate, un geamăt uşor, se prăbuşeşte, iar pe rochia ei neagră de seară se prelinge o şuviţă subţire de sânge.
O voi face îndată ce termin de scris. Mai am doar câteva propoziţii.
Adio, Germanie, şi iartă-mă dacă nu te-am iubit îndeajuns!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: