din siegfried

Într-adevăr, Şuriul a ciripit! A recunoscut toate cele trei crime ca şi atentatul asupra lui Siegfried von Kleist, doar oamenii Gestapoului sunt experţi în arta interogatoriului. Cum din declaraţiile sale nu reieşea că atentatul ar fi avut vreo tentă politică şi cum maiorul german nu se bucura de simpatia oamenilor lui Himmler, care aveau împotriva lui capete temeinice de acuzare, Şuriul a fost predat autorităţilor româneşti, iar – spre satisfacţia chestorului Spârlea – enigma crimelor de la Picătura de aur a fost elucidată. Implicarea comisarului de poliţie MK în aceste crime nu l-a mirat câtuşi de puţin pe chestor: comisarul, cu urechile lui neverosimil de mari, intra în categoria oamenilor însemnaţi, capabili să săvârşească faptele cele mai abominabile. Şi apoi ce poţi pretinde de la o liftă străină de neam (Kaftanat nu poate fi cu siguranţă un nume românesc!), care pe deasupra mai şi trăieşte cu o jidoavcă!
De autorităţile româneşti a fost arestat şi comisarul MK. Arestarea s-a produs chiar în biroul său de la prefectura poliţiei, unde acest fanatic al ideii de justiţie, pe cât de cinstit pe atât de nebun, tocmai îşi nota în agendă ultima însemnare. Agenda a fost confiscată şi ea a constituit la proces principala probă împotriva micului nostru erou, nu declaraţiile smulse sub tortură Şuriului,care ar fi putut fi oricând demolate de un avocat iscusit.
Ancheta a fost încredinţată subcomisarului Maxim, înaintat între timp comisar.
M.K. nu mai avea cum să-ţi nege vinovăţia, ştia că procesul e judecat dinainte, răspundea la toate întrebările (atunci când răspundea) scurt şi morocănos, dar de obicei nu răspundea, mulţumindu-se să declare să nu mai are nimic de spus, totul e consemnat riguros în agendă. La unul dintre interogatorii a asistat şi chestorul Spârlea. Acesta i-a reproşat lui MK că a făcut de ruşine poliţia, l-a numit şarpe încălzit la sân şi otreapă vândută jidanilor, iar la sfârşit, cu o îndemânare dobândită încă din timpul copilăriei sale petrecute în Ferentari, l-a scuipat drept între ochi ,zburlindu-şi teribil mustăţile de motan. Fostul comisar de poliţie a suportat ocara cu demnitate: calm, s-a şters cu mâneca de scuipat şi, pentru prima dată în viaţa lui a avut curajul să-l privească drept în ochi pe chestorul Spârlea, ca şi cum ar fi privit o bacterie. Şi era atăta grandoare şi atâta dispreţ în această privire încât chestorul cel mustăcios a fost obligat să lase ochii în jos şi apoi să iasă în grabă din camera de interogatoriu, bombănind că nu are timp de pierdut cu toate lepădăturile.
Trebuie să spunem şi că pe parcursul anchetei MK n-a fost câtuşi de puţin abandonat de domnişoara Sorana. Iată-l vizitat în celulă de un domn grizonat şi impunător, în care putem recunoaşte cu uşurinţă pe unul dintre fruntaşii baroului bucureştean. Prin intermediul avocatului, Sorana îi transmitea amantului ei următorul bilet:

Dragul meu comisar,
Ţi-am angajat un avocat în care te rog să ai toată încrederea, cauza ta poate nu este încă în totalitate pierdută. Nu uita că îţi port copilul în pântece.
A ta pentru vecie
Sorana
PS. Multe salutări de la Jimmy

Comisarul MK a citit biletul, l-a rupt în bucăţele mărunte, apoi i-a declarat ritos avocatului că n-are nevoie de serviciile sale, intenţionează să se apere singur. Şi toate demersurile acestui venerabil maestru al baroului bucureştean, ce şi-a pus în joc toată puterea de persuasiune, acea putere de persuasiune cu care câştigase până atunci nenumărate procese,s-au dovedit inutile: fostul ofiţer de poliţie era de neclintit: nu are nevoie de nici o asistenţă avocăţească, îşi va rosti pledoaria el singur, sincer, direct, fără nici un fel de tertipuri şi chiţibuşuri.. Jignit, avocatul a plecat trîntind uşa(se aştepta la onorariu frumos din partea domnişoarei Sorana în timp ce comisarul MK încremenea în mijlocul celulei într-o ipostază eroică, exprimându-i perfect pasiunea justiţiară, căci, aşa cum am mai avut prijejul să spunem, el e de fapt eroul adevărat al acestei istorii.
Instrucţia s-a terminat repede, totul era limpede, dovezile – irefutabile.
Procesul a avut loc peste trei săptămâni.
În sala de judecată era prezentă şi domnişoara Sorana. Renunţase la obişnuitele sale toalete extravagante, purta un costum sobru de culoare închisă, iar pe cap avea o pălăriuţă de un brun închis care bătea către negru. Era foarte palidă, nefardată, iar unii spun că ar fi avut chiar ochii plânşi. Nu a fost lăsată să se apropie de boxa acuzaţilor, dar pe tot parcursul procesului l-a privit stăruitor pe fostul comisar MK, care refuza însă să-i întoarcă privirea, s-a uitat tot timpul în ochii judecătorilor, cu acea privire grandioasă şi dispreţuitoare pe care i-o adresase şi chestorului.
După ce procurorul şi-a rostit rechizitoriul, solicitând pentru cei doi acuzaţi pedeapsa cu moartea, a luat mai întăi cuvântul avocatul Şuriului.Clientul său –susţinea acesta – a fost de fapt victima unei oribile maşinaţiuni şi că adevăratul vinovat, autorul moral autorul moral al celor trei crime şi al atentatului este fostul ofiţer de poliţie.
Iar acum să-l privim pe micul nostru erou ridicîndu-se grav în picioare, dregându-şi glasul şi rostindu-şi nu apărarea, ştia că nu avea cum să se apere, ci pasiunea pentru dreptate şi adevăr, care l-a adus pe banca acuzaţilor şi îl va trimite nu peste mult în faţa plutonului de execuţie. Deşi are creştetul ras şi nişte urechi ridicol de mari, deşi poartă o zeghe vărgătă de puşcăriaş, comisarul MK are ceva grandios şi eroic, ceva din patosul tragic al răzbunătorului, care vine parcă din legendele Nibelungilor, iar pledoaria lui, din care vom desprinde şi noi în continuare câteva propoziţii, a lăsat o impresie foarte puternică, cu toate că toţi cei prezenţi în sala de judecată erau conştienţi că bărbatul acesta este pe cât de cinstit pe atât de nebun.

Onorat Tribunal,
Nu am de gând să mă apăr, probele împotriva sunt zdrobitoare. Recunosc toate capetele de acuzare şi mă declar vinovat.
Consider însă că aşa-zisele mele crime sunt de fapt nişte acte justiţiare.
M-am făcut poliţist din dragoste din dragoste de dreptate. O lume fără dreptate nici măcar nu merită să existe. Atunci când poliţia s-a complice cu criminalii, încercând să muşamalizeze un asasinat odios, am simţit că trebuie să acţionez, moartea marelui jurnalist Barbu Cernegură nu putea rămâne nepedepsită. Faptele săvârşite de mine sunt sancţionate de codul penal, dar au fost după dreptate şi poate pe placul lui Dumnezeu. După judecata oamenilor aştept judecata divină care va sosi în curând. Dacă am greşit încercând să fac singur dreptate, atunci când institutia justiţiei s-a dovedit timorată şi neputincioasă, Dumnezeu să mă afurisească.
Solicit pentru mine pedeapsa cu moartea.

După ce fostul comisar de poliţie MK şi-a terminat pledoaria, în sala de judecată s-a lăsat o tăcere apăsătoare. Sorana Simu s-a ridicat în picioare, a început să aplaude şi să tropăie pe parchet cu gheata ei ortopedică.
Iar vechea noastră prietenă, luna, ar fi fost în momentul acela pe cer, ea, care are o vedere mult mai pătrunzătoare decât aceea a oamenilor, ar fi putut să zărească defilând lent pe lângă clădirea tribunalului un cal alb, foarte slab, aproape scheletic, cu spinarea plină de bube şi cu coama plină de scaieţi. Şi încă nişte nume au dispărut din condica groasă de pe biroul lui Dumnezeu.
Iar după o dezbatere de zece minute tribunalul a pronunţat sentinţa: Şuriul şi fostul comisar MK au fost condamnaţi la pedeapsa capitală.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: