din siegfried

25 martie 1942
Ucraina
Dragă Siegfried.

Activitatea din lagăr a început să se îmbunăţească, mă străduiesc să întăresc cât mai mult disciplina.. Am format noi echipe de lucru, încercând să-i izolez, după câte îmi stă în putinţă,.pe comuniştii cei mai periculoşi. Cu ajutorul unei mici reţele de informatori, pe care nu mi-a fost greu să o recrutez, căci unii dintre deţinuţi sunt capabili să facă orice în schimbul unei raţii suplimentare de pâine, aflu că aceştia desfăşoară o intensă activitate propagandistică. Am ordonat ca biblioteca sovieticilor, care a fost până la venirea mea principala lor sursă de inspiraţie, să fie distrusă şi am luat hotărârea, pe care de altfel le-am adus-o la cunoştinţă şi deţinuţilor, ca de acum înainte propaganda bolşevică să fie pedepsită prin împuşcare.
Pentru cazurile mai uşoare de indisciplină, am improvizat un fel de carceră: o groapă adîncă de trei metri, acoperită cu un chepeng, unde elementele recalcitrante sunt ţinute 48 de ore, fără mâncare şi fară apă.
Pedeapsa asta se aplică nu doar deţinuţilor, ci şi gardienilor care nu.şi fac datoria cum trebuie. Dacă militarii germani nu-mi creează în general nici un fel de probleme, ucrainienii (căci personalul lagărului numără şi câţiva soldaţi români, cărora li se adaugă voluntarii ucrainieni) nutresc o ură feroce faţă de deţinuţi, exercitând asupra lor acte de cruzime perfect inutile. Atunci când nu sunt observaţi de gradaţii germani, le pun piedică prizonierilor, îi ciupesc şi îi trag de păr, ba uneori chiar îi bat cu sălbăticie, sub diferite pretexte. Dacă acestor oameni li s-ar putea infuza spiritul de disciplină nemţesc am putea face din ei nişte supraveghetori excelenţi…
A fost reparată şi pompa de apă, iar o echipă de zece oameni răspunde în permanenţă acum de buna ei funcţionare. Deţinuţilor care se pretind bolnavi li s-au dat sarcini pe care le pot îndeplini fără să se deplaseze: reparatul saltelor, recondiţionarea hainelor şi a încălţărilor, căci, din cauza neglijenţei lui Wedekind, ţinuta deţinuţilor lasă foarte mult de dorit, iar pe aici iarna îşi mai arată încă din când în când colţii. Fac asta nu din filantropie, ci din convingerea că un echipament acceptabil de lucru poate contribui la eficientizarea activităţilor.
Trebuie să-ţi mărturisesc că povestea cu paralizia mâinilor şi picioarelor a început să-mi dea de gândit. De la scrisoarea pe care ţi-am expediat-o la data de 10 a lunii curente au murit opt deţinuţi, e adevărat, dintre cei mai bătrâni şi mai neputincioşi.
Oare ce ar fi de făcut?
Unul din prizonier,care fusese medic în viaţa de toate zilele, a ieşiti într-o zi la raport, afirmând că este vorba de o boală rară, care fusese înregistrată cu câţiva ani în urmă în India şi a cărei cauză ar putea fi consumul unui anumit soi de mazăre furajeră.
Adevărul este că proviziile noastre de cartofi şi de varză sunt pe sfârşite, astfel că mazărea ocupă primul loc în alimentaţia deţinuţilor.
Deşi l-am condamnat pe medicul respectiv la 24 de ore canceră pentru provocare de panică, m-am hotarât să gust eu însumi din fiertura de mazăre. Nu mi s-a părut că ar avea ceva neobişnuit, era chiar destul de plăcută la gust.
Seara, când obişnuieşte să se dedice stărilor sale euforice, Wedekind mi-a ordonat de câteva ori să-i ţin tovărăşie. Bineînţeles că eu nici nu mi-am atins buzele de rachiul scârbos, care are un iz de mere stricate stricate şi de latrină, îi las comandantului în întregime această plăcere. După ce dă pe gât o jumătate de sticlă, Wedekind se pune pe pălăvrăgit. Aflu astfel că a ajuns şi el aici tot dintr-un spital militar, după ce primise, undeva lâgă Bug, o rană urâtă la abdomen. Bănuiesc că omul e laş, incapabil să îmţeleagă caracterul eroic al războiului dus de poporul german împotriva iudeo-masoneriei şi a bolşevismului, căci toate amintirile lui de pe front se reduc la trunchiuri
decapitate de schije, burţi spintecate din care atârnă o grămadă de maţe, mâini şi picioare smulse de explozia unui obuz, baionete murdare de sânge, pe care le smulgi opintindu-te din toracele unui bolşevic.
Hotărât, Wedekind n-ar merita să poarte uniforma de ofiţer.
După ce se îmbată de-a binelea, îşi dă cu totul drumul la gură. Spune că ne-am băgat într-un mare căcat, că acest război, purtat pe mai multe fronturi, reprezintă o acţiune sinucigaşă şi iresponsabilă, care se va sfârşi prin dezastrul Germaniei.
Când aud asemenea vorbe, îmi vine să-l pălmuiesc.
De ce nu-l denunţ? Cred că doar din prostie!
Cu respect
Fiul tău Günter

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: