din siegfried

2 iunie 1942
Sevastopol

Dragul meu Siegfried

Sunt nespus de bucuros că am primit în sfârșit vești de la tine, iar starea sănătății tale mă îngrijorează puțin, te implor, îngrijește-te.
Probabil că ai aflat: Crimeea e în mâinile noastre, se spune că am fi luat 170 000 de prizonieri și am pornit asaltul asupra Sevastopolului, acest ultim cuibar al bolșevicilor, pe care rușii îl apară cu o îndârjire de neînchipuit.
N-aș fi crezut că voi asista vreodată la o asemenea desfășurare de forțe: orașul e atacat din toate părțile: din aer, de pe apă și de pe uscat, iar extraordinarele noastre piese de artilerie bombardează necontenit fortificațiile și liniile de apărare sovietice. Armata germană este o mașină de război perfectă și, în ciuda rezistenței lor înverșunate, rușii vor fi, mai devreme sau mai târziu, nimiciți.
În ceea ce mă privește, eu mă străduiesc să-mi împlinesc cât mai bine datoria față de Reich, bătrânul Hans e mulțumit de mine și n-ar fi exclus să primesc Crucea de Fier.
Și totuși, când mă uit la ofițerii adevărați, la tine, la căpitanul Brod sau la von Pfuel încep să mă întreb dacă eu eram hărăzit cu adevărat carierei de militar.
Amintește-ți că am fost un copil slăbuț și bolnăvicios, amintește-ți cât de greu ți-a fost să mă obișnuiești cu ideea de disciplină. Pe la doisprezece ani am încercat să scriu niște versuri, pe care ți le-am arătat și ție, așteptându-mă să mă lauzi. Dar tu ai mototolit hârtia cu bietele mele mâzgălituri și ai spus că-mi interzici categoric să mai scriu poezii. Adăugând că scrisul e o ocupație care poate duce la nebunie și dându-mi, firește, exemplul lui Heinrich.
Mintea mea de copil nu mai era în stare să priceapă nimic. Căci tot tu mă duceai duminică de duminică la mormântul din Wannsee și vorbeai despre Heinrich ca despre fala familiei noastre.
Educația excelentă pe care mi-ai dat-o, infuzându-mi respectul pentru uniforma ce urma să o port, admirabila școală militară unde am învățat nu doar tactică și strategie, ci și faptul că pentru ofițerul german patria trebuie să fie mai presus de orice și în sfârșit admirația și devotamentul meu nemărginit față de Fuhrer au reușit să corecteze multe din numeroasele mele slăbiciuni.
Dar poate că n-a fost îndeajuns, poate că în spatele deprinderilor formate prin educație există într-adevăr (așa cum spui tu) o anumită înclinare spre excesiv și bolnăvicios.
Oare Heinrich să fi fost fala sau blestemul familiei noastre?
Cu neliniște și amărăciune
Fiul tău, Gunter

12 iunie 1942
București

Dragul meu Gunter.

Cred că ai început să-ți pui prea multe probleme.
Tu te afli la Sevastopol pentru a sluji cu credință cauza Reich-ului, nu pentru ca să te ocupi cu filosofia.
Educația pe care ai primit-o a fost cea mai potrivită pentru descendentul unei familii de nobili prusaci. În privința asta cred că nu-mi pot face nici un reproș. Ar fi fost o nesăbuință din partea mea să-ți încurajez înclinațiile nesănătoase spre reverie.
Încearcă să rămâi cu capul pe umeri, Germania mai are nevoie de tine.
Putem să și filosofăm dacă vrei, dar înainte de asta trebuie să-i batem pe bolșevici.
Cu onestitate
Tatăl tău, Maior Siegfried von Kleist

PS Te implor, cântărește-ți mai bine cuvintele atunci când vorbești despre Heinrich.
23 iunie 1942
Sevastopol

Dragul meu Siegfried

Mă grăbesc să te înștiințez că suntem pe punctul de a obține o strălucită victorie. Centura defensivă exterioară a orașului a fost străpunsă, coasta nordică a golfului Severnaia (Vezi? Am început să mă obișnuiesc cu numele astea rusești.) e aproape în întregime în mâinile noastre, chiar dacă bolșevicii se agață cu disperare de fiecare palmă de loc.
Înțeleg amărăciunea pe care ți-am provocat-o cu ultima mea scrisoare. Ai desigur dreptate: nu e momentul acum să-mi fac examene de conștiință, iar problemele pe care mi le pun sunt pesemne copilărești și trădează doar lipsa mea de maturitate.
Încerc să-ți urmez sfaturile întocmai și să nu mă mai gândesc decât la datoria mea față de Reich. I-am vorbit despre frământările mele și lui von Pfuel. Acesta le consideră – ca și tine – niște copilării și mă încurajează pe cât îi stă în puteri, spunându-mi că, din punctul lui de vedere, calitățile mele militare nu pot fi puse la îndoială și că experiența războiului (care este o excepțională școală de bărbăție) mă va ajuta să-mi desăvârșesc caracterul.
Prietenul meu ar avea mult mai multe motive decât mine să se lase copleșit de tristețe: tocmai a aflat că tatăl său suferă de o boală de inimă incurabilă și că probabil nu mai are mult de trăit. Și totuși von Pfuel reușește de minune să-și păstreze echilibrul interior și să-și țină în frâu sentimentele, căci (mi-a spus el) în condițiile speciale ale războiului unui militar nu-i este permis să aibă alte sentimente decât dragostea de patrie și devotamentul față de Fuhrer
Tu mai ai probleme cu sănătatea?
Printre camarazii mei au apărut niște cazuri de dizenterie.
Iar câțiva dintre tinerii ofițeri de sub comanda căpitanului Brod au căzut cu onoare pe câmpul de luptă, chiar și bătrânul Hans s-a ales cu o rană la piept, din fericire ușoară. Omul acesta cred că posedă cantități inepuizabile de energie!
Te îmbrățișez bărbătește
Fiul tău, Gunter.

30 iunie 1942
Sevastopol

Dragul meu Siegfried
În sfârșit, Sevastopolul a căzut, bolșevicii și-au luat tălpășița și se retrag în dezordine spre Hersones. Rămășițele flotei lor de război (un crucișător, câteva submarine) sunt în mâinile noastre. Orașul nu mai e decât o grămadă de ruine peste care plutesc nori groși și negri de fum. Și totuși, printre aceste dărâmături, mai sunt încă niște puncte de rezistență sovietice, care ne hărțuiesc și ne provoacă mici pierderi. Chiar azi-dimineață era să mă aleg cu tâmpla sfărâmată de un glonte rusesc. Trebuie să recunosc că rușii sunt un popor curajos, iar ura feroce pe care ne-o poartă îi împinge către actele de bravură cele mai disperate.
Am reușit să pun capăt frământările despre îți vorbeam în ultimele mele scrisori, iar afecțiunea aproape maternă a lui von Pfuel m-a ajutat în mare măsură să-mi recapăt echilibrul interior.
Ce lucru extraordinar este prietenia!
Nimeni n-ar crede, privind trăsăturile dârze și hotarâte ale acestui tânăr locotenent german, că în spatele lor se ascund nebănuite rezerve de tandrețe și sensibilitate.
În rarele momente pe care ni le îngăduie situația de pe front, trăim clipe de mare apropiere.
Uneori ne ținem de mână ca doi copii, alteori von Pfuel îmi mângăie fruntea cu duioșia unei mame sau a unei surori.
Nu știu dacă asemenea atingeri sunt demne de un bărbat, dar îți jur pe ce am mai sfânt (pe gloria Fuhrerului, pe viitorul Germaniei și pe mormântul lui Heinrich) că în micile noastre gesturi de afecțiune nu există nimic necurat sau necuviincios, ci doar o mare nevoie de căldură și de iubire
Gândește-te că eram un tânăr lipsit de orice experiență de viață (nu știu dacă ți-am mărturisit vreodată, sunt încă virgin) atunci când, de pe băncile școlii militare, m-am pomenit dintr-o dată direct pe câmpul de bătălie.
Norocul meu a fost că am dat peste acest camarad mai matur decât mine, a cărui prietenie mă ajută să-mi depășesc slăbiciunile.
Tu cum te mai împaci cu aerul Bucureștiului?
Și aici domnește o zăpușeală cumplită, iar aprovizionarea cu apă lasă de dorit în unele privințe.
Cu dragoste
Fiul tău, Gunter

10 iulie 1942
București

Gunter, ai înnebunit?
Îți ordon, în calitate de tată și în calitate de ofițer, să pui capăt fără întârziere acestei prietenii scandaloase.
N-aș vrea să mă pomenesc într-o zi tatăl unui degenerat!
Cu toată autoritatea paternă
Maior Siegfried von Kleist

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: