insula fericitilor (3)

NAUSICAA: Cu cine vorbeai, marinarule?
ULISE: Cu nimeni, prinţesei i s-a părut.
NAUSICAA: Uite, ţi-am adus mantia.
ULISE: Mulţumesc. (Se aşază pe o piatră, ceva mai depărtişor de prinţesă.)
NAUSICAA: Nu s-ar spune că eşti din cale afară de prietenos.
ULISE: Nu.
NAUSICAA: Eu am alergat într-un suflet să-ţi aduc mantia. Nu te uiţi la ea?
ULISE : Nu
NAUSICAA : Poate că n-o să-ţi placă. E o mantie destul de veche şi jerpelită.
ULISE: Ba o să-mi placă.
NAUSICAA: Ar trebui s-o încerci.
ULISE: O s-o încerc când o să cred eu de cuviinţă.
NAUSICAA: Uf, ce fire acră ai. Parcă ai fi mătuşica Arete.
ULISE:Oare să re trrzeşti gol-puşcă într-o ţară necunoscută nu-i un motiv suficient de acreală?
NAUSICAA:Eu am făcut tot ce mi-a stat în putinşă ca să te simţi bine la noi. (Pauză.) De altfel sunt sigură că o să câştigi prietenia tatălui meu.
ULISE: Se poate. (Cască.)
NAUSICAA : Ce faci, caşti în faţa unei prinţese ?
ULISE : O rog pe prinţesă să fie îngăduitoare. Mărturisesc că tot timpul mi-e somn.
NAUSICAA : Eu îmi închipuiam că lupii de mare nu-şi îngăduie asemenea slăbiciuni.
ULISE : Un lup de mare fireşte că nu, dar eu sunt un marinar oarecare.
NAUSICAA : Pot să te întreb ceva, marinarule oarecare ?
ULISE: Întreabă-mă. (Cască din nou.)
NAUSICAA: Ai auzit vorbindu-se de iscusitul Ulise?
ULISE: De cine?
NAUSICAA: De iscusitul Ulise. E eroul meu preferat.
ULISE: Cred că prinţesa n-a făcut o alegere prea fericită. (După o vreme.) De unde ai auzit despre păţaniile lui Ulise?
NAUSICAA : Din cântecele lui Demodoc, aedul palatului.
ULISE: Aezii au obiceiul să înfrumuseţeze lucrurile, prinţesă. Din câte ştiu eu, Ulise trebuie să fie un marinar cam de vârsta mea.
NAUSICAA: Tu caşti şi te văicăreşti tot timpul.
ULISE; Ce vrei: vârsta, reumatismul, naufragiile prin care am trecut.
NAUSICAA: Fleacuri! Crezi că se pot compara cu păţaniile lui?
ULISE : Poate că în realitate lucrurile nu s-au petrecut ca în cântecele aezilor.
NAUSICAA : De unde ştii ? L-ai întâlnit vreodată ?
ULISE : Nu, dar am învăţat pe propria.mi piele ce înseamnă să baţi teleleu mările şi oceanele.
NAUSICAA : Ştii că peste câteva zile e Sărbătoarea Fecioarelor ? Dar pentru că ai fost urâcios şi l-ai vorbit de rău pe iscusitul Ulise mă tem că tu n-ai să capeţi nici un pic de tartă cu frişcă.
ULISE: Nici o pagubă. Noi, marinarii, nu prea ne dăm în vânt după bucatele astea fandosite.
NAUSICAA (Îngânându-l.): Noi marinarii, noi marinarii… Poate că tarta cu frişcă face bine la reumatism.
ULISE : Prinţesa se pricepe la medicină ?
NAUSICAA : Tata are şi el reumatism şi adoră tarta cu frişcă.
ULISE : Credeam că pe Insula Fericilor bolile au fost de mult eradicate.
NAUSICAA : Nu chiar detot. Pe tata îl dor încheieturile, mătuşa Arete se balonează.
ULISE: E adevărat că sunteţi nemuritori?
NAUSICAA: N-am voie să spun. Ar însemna să divulg un secret de stat.
ULISE : Pe barba lui Poseidon. Prinţesa e tare şi la politică ! (Cască.) Te rog să mă ierţi…fară nici o intenţie…
NAUSICAA : Lasă, nu te mai scuza, am înţeles. Pentru un marinar cu o sănătate aşa şubredă zece ani de rătăciri şi naufragii înseamnă ceva.
ULISE : Ce sănătate şubredă ? Află că, în afară de reumatism, sunt sănătos tun.
NAUSICAA : Bine, bine, n-am vrut să te jignesc.
ULISE (Înfierbântându-se): Ce contează acolo câteva înţepături la şale? N-am nevoie decât de puţină odihnă şi or să vadă ei nepricopsiţii aceia de peţitori…
NAUSICAA : Ce peţitori ?
ULISE: Scuză-mă, mă gândeam la hoţii de mare.
NAUSICAA : Te-ai luptat vreodată cu ei ?
ULISE : Nu. În asemenea situaţii e de preferat să-ţi iei tălpăşiţa.
NAUSICAA :Zău ? Te pomeneşti că ai luat-o la fugă şi din faţa canibalilor.
ULISE : Cu canibalii o scoţi mai lesne la capăt. Ăştia se mănâncă doar între ei. Dacă le dai niscaiva cioburi de sticlă devin chiar cât se poate de prietenoşi.
NAUSICAA: Vorbeşti ca un negustor de creveţi, nu ca un lup de mare.
ULISE: Prinţesa se cuvine să ştie că ţin destul de mult la pielea mea şi n-am nici un chef să fiu făcut tocană de nişte sălbatici.
NAUSICAA: De ce să ţii aşa mult? Unui erou adevărat puţin îi pasă de pielea lui.
ULISE: Nu te-ai gîndit: poate am şi eu o casă, o familie…
NAUSICAA: Ai dreptate. Nu m-am gândit.
(Pauză cam stânjenitoare.)
Am uitat să-ţi spun, peste puţin tatăl meu, regele, va veni să-şi facă plimbarea pe malul mării.
ULISE: Cum trebuie să mă port cu regele vostru?
NAUSICAA: Să nu te grozăveşti dinaintea lui cu isprăvile tale marinăreşti, dacă tot nu eşti un erou adevărat.
ULISE: Aveţi mulţi eroi pe Insula Fericiţilor?
NAUSICAA: Nu, n-avem nici unul.
ULISE: Mai bine.
(Pauză cam stânjenitoare.)
NAUSICAA: De obicei, tata se arată ospitalier cu străinii. Mai ales dacă o să vadă că eşti un sărman naufragiat.
ULISE : Poate ar fi mai bine să pună şi prinţesa o vorbă bună.
NAUSICAA : Tata nu mă lasă să mă amestec în politică. Şi pe urmă nu-i destul că ţi-am adus mantia ?
ULISE: Altfel ar fi stat lucrurile dacă, în loc de un marinar cu sănătatea cam şubredă, cum a binevoit prinţesa să spună, aş fi fost Ulise în persoană, nu-i aşa?
NAUSICAA: Tu şi Ulise. Mă faci să râd.
ULISE: Sigur, eu am reumatism. (Cască. Gest de a se scuza. Gest al prinţesei că nu face nimic.)
NAUSICAA: Acum trebuie să plec.
ULISE: Bine.
NAUSICAA: Să nu uiţi să-ţi pui mantia.
ULISE: Nu, nu.
NAUSICAA: Atunci rămâi cu bine.
ULISE: Zeii să o aibă în paza lor pe prinţesă.
(Nausicaa iese. Ulise rămâne un moment singur.)
ULISE : Deci să-mi pun mantia.
(Dispare în spatele tufişurilor. După un timp, intră regele Alcinou şi regina, întovărăşiţi de slav bucătar şi un sclav paharnic.Costume rococo. Alcinou poartă o perucă pudrată.)
ALCINOU (Se opreşte în mijlocul scenei. Consultându-şi ceasul de buzunar.): Şapte şi un sfert.
REGINA (Admirând peisajul prin lornion.) : Mai e puţin până la apusul soarelui.
ALCINOU : Să ne oprim aici. Pentru astăzi am umblat destul.
REGINA : I-aş atrage majestăţii voastre atenţia că de pe stâncile acelea din stânga priveliştea e magnifică.
ALCINOU: N-am mai pus piciorul acolo de când eram copil.
REGINA: Pe zei! Marea seamănă cu coada înfoiată a unui păun. (Mică exclamaţie afectată de admiraţie.)
ALCINOU:Să ne aşezăm. Parcă aş gusta o dulceaţă de chitră.
(Cei doi sclavi au desfăcut două scaune pliante. Regele şi regina sunt serviţi cu dulceaţă.)
REGINA (Cu lornionul la ochi.): I-aş atrage atenţia majestăţii voastre asupra nuanţei foarte rare de porfiriu pe care au dobândit-o dunele dinspre golf.
ALCINOU (Mâncând dulceaţă.): Cofetarul palatului e un om într-adevăr priceput. Dulceaţa asta are o savoare deosebită de prospeţime. (Pauză. Regele îşi consultă din nou ceasul de buzunar.) Tot şapte fără un sfert.
REGINA: Cerul a început să-şi schimbe culoarea, parcă ar fi spinarea unui homar uriaş. (Obişnuita exclamaţie admirativă.)
ALCINOU: Găsesc că regina a făcut o comparaţie cât se poate de reuşită.
REGINA: Sau ca un abajur pictat în jurul căruia zboară un fluture vărgat cu oranj.
ALCINOU (Consultându-şi ceasul.): Pentru a treia oară tot şapte fără un sfert.
REGINA: Sau ca unghia unui faun, pe care strălucesc trei sîmburi de rodie sângerii.
ALCINOU: Hm! Nu ştiu dacă imaginea asta nu e puţintel cam gongorică.
REGINA (Evident ofuscată, schimbare bruscă de ton.): Fixarea prin cuvinte a unei impresii rămâne un lucru extrem de anevoios. Majestatea voastră ar trebui să fie mai îngăduitoare cu o diletantă.
ALCINOU: Regina să nu se formalizeze. (Consultându-şi ceasul.) Cred că ceva nu e în ordine cu ceasul ăsta.
REGINA (În extaz, cu lornionul la ochi.): Mirobolantă privelişte. N-aş fi crezut niciodată că în natură există atâtea nuanţe de auriu.
ALCINOU (Preocupat de ceas.): Uite cum pică nenorocirile din senin.
REGINA: Majestatea voastră dă prea multă atenţie unei maşinării hodorogite. (Schimbare bruscă de ton.) Mai bine ai privi natura, Alcinou.
ALCINOU :Ei, asta-i, cum să privesc natura când habar n-am cât e ceasul.
REGINA: Nu peste mult va fi o seară de pluş cu o imensă lună portocalie.
ALCNOU: N-are decât. (Pe gânduri.) Oare să nu-l fi întors? (Umblă la ceas.) Ba bine că nu.
REGINA : Majestatea voastră o să-şi cumpere un alt ceasornic de buzunar (După o vreme.) Observaţi petele acelea de trandafiriu de pa picioarele dunelor?
(Capul lui Ulise apare din spatele tufelor.)
ALCINOU: Cred că aş avea nevoie de serviciile unui ceasornicar. Dar de unde ceasornicari în Insula Fericiţilor?
ULISE: Pe barba lui Poseidon! Iată-mă.
REGINA (Speriată.) : Ce-i asta ? Un necunoscut? Să vină garda regelui!
ALCINOU : Regina să nu se amestece în ceasornicărie ! Omul ăsta de treabă spune că s-ar pricepe întrucâtva la ceasornice.
REGINA: De unde ştii că nu-i un tâlhar?
ALCINOU: Lasă. Îl iau pe răspunderea mea. Nu vezi ce mutră cinstită are?
REGINA : Ar trebui să ştii că ăştia cu mutre cinstite sunt cei mai primejdioşi.
ULISE: O asigur pe majestatea sa regina că sunt prea umilul său servitor. Dacă regele ar binevoi să-mi dea puţin ceasul…
REGINA: Nu i-l da, Alcinou!
ALCINOU (Dându-i lui Ulise ceasul.): Crezi că se mai poate face ceva?
ULISE : Mi se pare că a pornit.
ALCINOU (Ia ceasul şi-l duce neîncrezător la ureche.) : Pe fulgerele lui Zeus ! Omul ăsta e un adevărat vrăjitor.
REGINA : Obiceiul de a intra în vorbă cu persoane necunoscute o să-ţi fie într-o zi fatal, Alcinou.
ALCINOU (Sec.): Regina să nu se amestece în politică. (Lui Ulise.) Dumneata eşti meşter de orologii?
ULISE: Nu, marinar.
ALCINOU: Şi de unde ai apărut?
ULISE: Am naufragiat acum două zile. Valurile m-au aruncat pe ţărmul acestei insule, majestate.
REGINA: Trebuie să fie vreun spion, Alcinou.
ALCINOU : Regina să lase politica pe seama bărbaţilor. (Lui Ulise.) Care-i ţara dumitale de baştină?
ULISE: O insulă. O insulă pietroasă şi neînsemnată.
REGINA: Alcinou, nu ţi se pare că vagabpondul ăsta ne vorbeşte necuviincios?
ALCINOU: Ar fi mai bine ca regina să revină la contemplarea naturii, lăsând afacerile astea vulgare pe seama guvernului.
ULISE: Cu umilinţă o rog pe majestatea voastră să-i acorde protecţie unui sărman matelot.
ALCINOU: Îţi convine slujba de mare ceasornicar al regatului?
ULISE: Vă sunt cât se poate de recunoscător. (Pauză.) Există şi un mic ceasornicar al regatului?
ALCINOU : Nu. Cunoşti pe cineva potrivit pentru o asemenea slujbă ?
ULISE: Întrebam din pură curiozitate.
ALCINOU: Înţeleg. Poate că ai putea să repari şi cursa de şobolani. Noi pe aici cam avem de furcă, meştere, cu rozătoarele.
ULISE: Voi îndeplini toate poruncile majestăţilor voastre.
REGINA :Să nu te pripeşti, Alcinou. (După o vreme.) Iată, vălul de catifea al nopţii se pregăteşte să coboare peste colinele trandafirii ale insulei.
ALCINOU: Se lasă răcoarea. Pentru reumatismul meu, asta-i otravă curată.
REGINA: Aşteaptă. Trebuie să coboare luceafărul.
ALCINOU: ŞI până atunci să-mi suflu în pumni?
REGINA: Cum poţi fi aşa insensibil?
ALCINOU: Nu-s insensibil, dimpotrivă, sunt din cale afară de friguros.
ULISE: Ştiu un leac minunat împotriva reumatismului: lame de ras dizolvate-n oţet.
REGINA: Tăceţi. (Semn cu lornionul.) Iată, răsar stelele.
ULISE: Acela e Altair. Dincolo – Aldebaran şi Arcturus. Vede majestatea voastră steaua aceea strălucitoare?
REGINA: Fireşte.
ULISE: E Steaua Polară. Către ea sunt ţintite în timpul nopţii privirile marinarului de cart, în timp ce în cabina lui căpitanul şi-a împăturit hărţile şi se pregăteşte să-şi fumeze ultima pipă. (Pauză.) Ehe, blestemata asta de mare!
REGINA: Tăcere. Să privim cerul.
(Privesc mult timp în tăcere toţi trei cerul spuzit de stele.)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: