insula fericitilor (5)

PRIMUL ACTOR: S-a ătîrât până la urmă cine va recita oda către Artemis? Eu unul socotesc că Eliatreu n-are destulă experienţă.
AL DOILEA: Îl auzi, Eurial? Vrea să tragă iar spuza pe turta lui. (Înghite un gălbenuş, apoi, adresându-se primului actor.) Vrei şi tu un gălbenuş, nesuferitule?
EURIAL: Ca să nu vă mai ciorovăiţi, oda o va declama Naubolid.
PRIMUL ACTOR: Cu fizicul lui?
AL DOILEA:Bâlbâiul ăla?
AL TREILEA (Adică Naubolid în persoană.) Nu vă ajunge rolul lui Acteon? Dacă aţi fi cu vreo patru luştri mai tineri, aţi pretinde s-o jucaţi pe Artemis.
EURIAL : Hai, hai isprăviţi odată cu slifoseala, nu vedeţi că sunt de faţă şi persoane străine ?
PRIMUL ACTOR : Ăsta cine mai e ?
AL DOILEA:Chiar aşa, că eu nici nu-l văzusem!
AL TREILEA: Salut, grasule!
PRIMUL: Eşti şi mătăluţă actor?
ULISE : Regret, domnilor, eu mă ocup cu melteşugul marinăriei.
AL DOILEA ACTOR : N-aţi văzut, nătărăilor, ce ditamai ancoră are tatuată pe antebraţ ?
AL TREILEA : Dacă-i marinar, să meargă să navigheze. Nu vede că noi avem repetiţie?
EURIAL: Omul ăsta e marele ceasornicar al regatului. A venit să ne dea o mână de ajutor la decoruri.
PRIMUL ACTOR: Atunci se schimbă socoteala.
AL DOILEA: Cât se poate de încântat de cunoştinţă.
AL TREILEA: Omagiile mele, tinere gentleman. Constat că vorbiţi la perfecţie dialectul minoic.
ULISE: Nu trăncăniţi toţi deodată, că nu mai înţeleg nimic.
PRIMUL ACTOR: Eurial, să nu înveţe el cum să vorbim, că am făcut orişicât o şcoală de dicţie.
ULISE: Pe barba lui Poseidon, dar supărăcioşi mai sunteţi.
EURIAL : Dragii mei, oare e cazul să vă mai amintesc că toată munca noastră se bazează pe spiritul de echipă ?
PRIMUL ACTOR : Nu repetăm ? Ia dă-mi şi mie un gălbenuş, Eliatreu. (Eliatreu îi dă un ou. Primul actor înghite gălbenuşul.)
AL DOILEA ACTOR : Dar unde sunt partenerele noastre ?
AL TREILEA: Ţi s-a făcut dor de bătrâna Arete, vampirule?
(Intră Arete şi domnişoarele de onoare.)
A CINCEA DOMNIŞOARĂ: Aţi început să repetaţi fără noi?
PRIMUL ACTOR: Ferească Artemis.
ARETE: Ciocul mic, saltimbancule!
AL TREILEA ACTOR: Nobila doamnă arată ca o floare între boboci.
A PATRA DOMNIŞOARĂ: Ca o floare de rapiţă.
A TREIA: Sau ca o floare de ceapă.
ARETE (Îşi pune ochelarii şi scoate textul piesei.): Domnilor, sper că azi toată lumea a venit cu replica învăţată.
PRIMUL ACTOR: DE regulă, eu obişnuiesc să mă bazez pe iscusinţa sufleurului.
AL DOILEA: Asta spre deosebire de mine. Jocul meu, nobilă doamnă se întemeiează în mare măsură pe improvizaţie.
ARETE: La ce i-o mai fi pricopsind regele şi pe zdrahonii ăştia la curte? Mai bine i-ar trimite vâslaşi la galere.
ULISE : Pe barba lui Poseidon, să le spargă timpanele Nereidelor ?
ARETE : Peste tot dau numai de dumneata. Parcă te-am sfătuit să-ţi iei tălpăşiţa.
PRIMA DOMNIŞOARĂ : Ce mai faci, marinarule ?
A DOUA : N-ai făcut guturai ?
A TREIA : Te-ai uscar până la urmă ?
A PATRA: Nu ţi-e dor de o duşcă de apă de mare?
A CINCEA: Văd că ţi.ai pus şi o mantie.
A PATRA: Fiertura de linte ai căpătat-o?
ULISE: Regele Alcinou a binevoit să se milostivească de mine.
ARETE: Ia nu mai trăncăniţi!
A DOUA DOMNIŞOARĂ: Cine trăncăneşte, Arete?
A TREIA: Văd că numai ţie îţi umblă gura ca o meliţă, mătuşico.
ARETE: În loc să vă repetaţi rolurile, ca nişte domnişoare bine crescute, voi staţi la palavre cu toate lepădăturile.
ULISE: Înălţimea Voastră porunceşte să mă retrag?
EURIAL: Cum o să te retragi, maestre? Nu spuneai că-mi dai o mână de ajutor?
ARETE: Ce nevoie poţi avea, Eurial, de ajutorul şefului ăstuia de echipaj
ULISE: Înălţimea Voastrăn-a aflat încă? Am fost promovat mare ceasornicar şi manipulant de decoruri.
A CINCEA DOMNIŞOARĂ: Auzi, Arete? Nu mai e marinar.
PRIMA: Puteţi da laba, baborniţo.
ARETE: Gâsculiţe limbute ce sunteţi!
PRIMUL ACTOR : Dacă nu începem, eu plec. Sunt aşteptat la o partidă de zaruri.
ARETE : Ba începem acum, înghiţi-te-ar infernul, Însoţitoarele lui Artemis să treacă la stânga. Care din voi e Silen ?
AL DOILEA ACTOR : Ăla mai gras şi mai chel.
AL TREILEA : Nu repetăm şi oda către Artemis ?
ARETE (Consultând textul.) : Aici nu zice de nici o odă. Zice doar de-un prolog rostit de Silen.
PRIMUL ACTOR :N-ai noroc, Naubolid. Pe tine nobila doamnă a uitat să te treacă în terfeloagă.
AL DOILEA:Mai bine. Că tot nu făcea nici o scofală cu vocea lui de clapon.
ULISE : Aveţi nevoie şi de muzică ?
ARETE : Nu discut cu personalul auxiliar !
ULISE : Vă întrebam în calitate de maestru de sunet.
(Porneşte pianina. Eurial răsuceşte cheia mistreţului care începe să mişte din cap. Domnişoarele de onoare ale prinţesei dansează menuet cu actorii.)
ARETE : Opreşte drăcia aia !
ULISE: Probabil că Înălţimea Voastră preferă cântecele aezilor.
PRIMA DOMNIŞOARĂ: Mătuşicii Arete nu-i place nici dansul?
A DOUA: Ce vrei, prostuţo, dacă are gleznele ca nlşte butuci.
A TREIA: Te balonează şi dansul, Arete?
ARETE: În condiţiile astea, nu mai pot să conduc nici o repetiţie.
PRIMUL ACTOR: Nobila doamnă are dreptate. Repetăm sau mă duc să joc zaruri?
ARETE: Să treacă toţi la locurile lor. Ai auzit, Bacis?
A CINCEA DOMNIŞOARĂ : De ce n-ai lăsat-o pe prinţesă să fie Artemis ? Pe mine rolul ăsta mă plictiseşte.
ARETE : Silentium, toantelor !
(Trec fiecare la locurile lor. Al doilea actor îşi umflă pieptul şi se priponeşte în mijlocul scenei. Repetiţia se desfăşoară în surdină – auzită doar parţial de spectatorii care surprind în schimb dialogul dintre Ulise şi Eurial.)
EURIAL (Agitându-se în jurul mistreţului.) : Te implor, maestre, o mică îmbunătăţire.
ULISE : Ia mai slăbeşte-mă cu mistreţul tău. Mie arta mecanicii îmi aduce numai ponoase.
EURIAL: E vorba să-i facem o bucurie prinţesei, dragă maestre…
ULISE: Puţin îmi pasă de prinţesa voastră, meştere Eurial.
EURIAL: Bine, dar nici n-ai văzut-o.
ULISE: Nu contează. Pe mine un ghicitor m-a sfătuit să mă feresc de prinţese.
EURIAL: Se poate să dai crezare tuturor superstiţiilor? Praf în ochii mulţimii.
ULISE: Dacă vrei să ştii, am întâlnit-o pe prinţesă pe malul mării. Tatăl ei a răsfăţat-o din cale afară. E nesuferită şi plină de gărgăuni.
EURIAL: Asta nu-i treaba noastră
ULISE: Şi pe urmă insula asta nici nu face parte din destinul meu. (Mormăie în barbă.) Adevărul e că mica prinţesă este o fetişcană şi jumătate, să ţinem cont însă şi de părerea lui Elpenor.
AL DOILEA ACTOR (Care recită prologul.): Astfel furându-i goliciunea din ochi
A pierit Acteon, mânia fecioarei
Hărăzindu-l zăvozilor…
ARETE: Urli ca un măgar, nepricopsitule. Reluăm prologul.
ULISE (Mormăind mai departe în barbă.): Drept să spun însă, insula mă cam dezamăgeşte.
(Intră Nausicaa.)
NAUSICAA: Ce mai faci, marinarule?
ULISE: Excelent, prinţesă. Tocmai am reparat pianina mecanică.
NAUSICAA: Frumoasă îndeletnicire ţi-ai mai găsit. Să-ţi fie ruşine.
AL DOILEA ACTOR (Recitând prologul) : Atunci, din arcul sprâncenelor sale
Un fulger albastru săgetă îndrăzneţul…
ULISE : După atâtea rătăciri, mă bucur şi eu în sfârşit de o ocupaţie mai sedentară.
NAUSICAA : Pe malul mării arătai ca un bărbat adevărat.
ULISE : Pe barba lui Poseidon, am şi eu dreptul la puţină odihnă.
NAUSICAA : Iscusitul Ulise nu s-ar fi tocmit niciodată ceasornicar la curtea tatălui meu pe motiv că e istovit de naufragii.
ULISE: De unde ştii? Se spune că şi Ulise are o anumită slăbiciune pentru mecanică.
NAUSICAA: Crezi că tatăl meu, regele, nu ţi-ar dărui o corabie dacă ai dori să te întorci la îndeletnicirile tale adevărate?
ULISE: Chiar şi Ulise a făcut popasuri mai îndelungate. Oare nu a zăbovit la Circe şi la Calipso?
NAUSICAA : Astea sunt calomnii.
ULISE : Se spune că Circe avea ochi albaştri ca ai prinţesei.
AL DOILEA ACTOR (Recitând prologul.) : Întinat de dorinţă stătea vânătorul…
ARETE: Întinat de dorinţă?! Puah! Versurile astea sunt cât se poate de necuviincioase.
A CINCEA DOMNIŞOARĂ: Ce văd? Ai roşit, bătrânico?
(Pauză prelungită.)
NAUSICAA: Tu nu eşti decât un matelot plângăcios şi bolnav de reumatism şi totuşi trebuie că îngăgeşti marea ca marinarii adevăraţi.
ULISE (Înduioşindu-se): Ehei, blestemata de mare. Cine ştie oare mai bine ca mine mireasma musonilor? (Pauză.) mie marea mi-e nespun de dragă, prinţesă. Pe fundul ei or să-mi rămână oasele.
NAUSICAA: Nu vrei să-mi povesteşti despre călătoriile tale?
ULISE: Voi face pe placul prinţesei. (Pauză.) Dincolo de Maleea şi de Citera trăiesc lotofagii, un neam ciudat de oameni ce se hrănesc cu petalele unei flori. Cine gustă din floarea de lotus îşi uită neamul şi ţara şi râvneşte să rămână pentru totdeauna la lotofagi.
NAUSICAA: Asadar cunoşti şi tu insula lotofagilor. Şi iscusitul Ulise a trecut pe acolo.
ULISE: E un ţărm pe care marinarii se întâmplă să ajungă ades. Iar unii nu se mai întorc niciodată, vrăjiţi de mireasma ameţitoare a florii de lotus. Eu însă am reuşit să mă smulg de acolo, pentru că prefer fiertura de linte.
CORUL FECIOARELOR: Topitu-s-a sloiul de gheaţă? Se-aude
Proaspătul clipocit al izvorului?
NAUSICAA: Şi? Mai departe?
ULISE: O altă ţară ciudată e ţara ciclopilor, nişte oameni trufaşi care nu-şi îngrijesc ogoarele şi locuiesc în peşteri. Ca dovadă că aceşti ciclopi sunt nişte fiinţe cât se poate de grosolane este şi faptul că nu cunosc arta navigaţiei.
NAUSICAA: În cântecele aezilor se spune că ciclopii ar fi nişte uriaşi care îşi poartă singurul lor ochi în mijlocul frunţii. Ulise şi-a dovedit iscusinţa şi la ciclopi, atunci când şi-a salvat tovarăşii de călătorie de Polifem.
ULISE: Eu am auzit vorbindu-se printre marinari că Polifem nu era decât un simplu păstor de capre…
NAUSICAA: Crezi că Ulise şi-ar fi pus iscusinţa cu un păstor oarecare? Nu, cu siguranţă că era uriaş. (Pauză.) Ai fost şi în ţara Eoliei?
ULISE: Fireşte. Am zărit de la depărtare până şi insula Circei, dar m-am temut să debarc. Mi-a fost frică de privirile ei albastre, care l-au fermecat până şi pe eroul preferat al prinţesei.
NAUSICAA (Bănuitoare.): Poate nici nu eşti marinar. Până acum n-ai făcut decât să-mi înşiri toate insulele şi ţările prin care, aşa cum se spune în cântecele aezilor, a călătorit iscusitul Ulise.
ULISE (Jignit.): Bine, dăcă le ţii şi tu partea mincinoşilor ăstora, n-o să mai afli de la mine nimic.
NAUSICAA : Te-ai supărat, marinarule ?
ULISE: Ai vrea să născocesc noi mări şi uscaturi numai ca să-ţi dovedesc că sunt un marinar mai destoinic decât Ulise? (Cu tristeţe.) Lumea e destul de mică, prinţesă.
NAUSICAA: Ai fost desigur şi în Ogigia.
ULISE: La nimfa Calypso? Ce să fac, un fel de fatalitate m-a purtat prin toate locurile de care se leagă numele lui Ulise. (Mormăind în barbă.) Ar fi trebuit să fiu mai cu băgare de seamă şi să ascult de sfaturile lui Elpenor. N-o să înveţi oare niciodată să-ţi ţii gura, Ulise ?
NAUSICAA: Ce tot mormăi acolo despre Ulise?
ULISE: Că ar trebui să înveţe să-şi ţină gura…adică eu…nu Ulise, să-mi ţin gura ca dânsul. (Pauză.) Am auzit că Ulise este foarte tăcut din fire.
(Lungă pauză.)
NAUSICAA: Crezi că un lup de mare adevărat, ca încercatul Ulise, ar fi benevoit să-şi plece ochii la o fetişcană ca mine?
ULISE: Ulise negreşit. Femeile l-au făcut să tot zăbovească pe drum şi să-şi uite adesea Ithaca pietroasă.
NAUSICAA (Mânioasă.): Eu nu sunt femeie!
CORUL FECIOARELOR: Ruşinea, zeiţă, îţi împurpurează obrajii?
ULISE: Prinţesa e foarte frumoasă.
NAUSICAA: Iar tu eşti bătrân, şi chel, şi ai reumatism, ca tatăl meu regele.
ULISE: Vezi, de asta am acceptat să devin ceasornicarul lui Alcinou. Ulise în schimb n-ar fi fost insensibil la farmecele prinţesei. El este un erou, nu? (Pauză. Apoi, nu fără ironie.) Şi eroii n-au vârstă.
NAUSICAA: Eşti iarăşi nesuferit. Adineauri, când vorbeai despre mare, îţi ardeau ochii ca unui îndrăgostit.
ULISE: Să-ţi spun un secret: marea e marea mea dragoste. Eu nu le-am iubit pe Circe şi pe Calypso. (Mormăind în barbă.) Dar te-ai lăsat iubit de ele, pezevenghi desfrânat.
NAUSICAA : Nici nu mai ştiu ce să cred despre tine. Câteodată mi se pare că eşti mai grosolan decât un geambaş de porci.
ULISE : Adevărat. Educaţia mea lasă de dorit în foarte multe privinţe.
NAUSICAA: Ştii ce mi-a trecut pron cap când îmi povesteai despre insula lotofagilor?
ULISE: Prinţesa nu trebuie să-şi încredinţeze secretele unui simplu ceasornicar
NAUSICAA: Mi-a trecut prin cap că ai putea să fii chiar iscusitul Ulise, care a binevoit să poposească în Insula Fericiţilor, pentu a face pe placul unei fetişcane sclifosite şi răsfăţate ca mine.
ULISE: Eu, care sunt bătrân, chel şi chiar puţin laş. Nu ţi-am spus că am luat-o la sănătoasa din faţa piraţilor?
NAUSICAA: Ce gând prostesc, nu-i aşa? Neştiut şi necunoscut de nimeni, iscusitul Ulise să debarce într-o bună zi la curtea lui Alcinou…
ULISE: Fireşte, s-ar putea întâmpla.
NAUSICAA: Insula noastră nu prea e în calea corăbiilor. Puţini străini au ajuns vreodată aici.
ULISE : Eu n-am văzut niciodată pe hartă Insula Fericiţilor. (Pauză.) Asemenea gânduri sunt nevrednice de moştenitoarea lui Alcinou.
NAUSICAA (Izbucnind.): Mai bine pe corabia lui Ulise, slujnică la bucătărie!
ULISE: Asta e o slujbă care se încredinţează numai băieţilor.
NAUSICAA: Mi-aş pune hainele vărului meu Arhiloc şi poate că nu s-ar băga de seamă înşelătoria.
ULISE: Eşti prea frumoasă. Oricine te vede îşi dă seama numaidecât că trebuie negreşit să fii prinţesă.
NAUSICAA: Slujnică e mai bine decât prinţesă, slujnicele nu trebuie să facă lecţii cu mătuşa Arete.
BACIS (Jucând pe Artemis.): Inima mea să se moaie? Zeiţa din mine
Să se-nduioşeze ca o femeie de rând?
ULISE: Crezi că lui Ulise i-ar plăcea o răpănoasă de slujnicuţă?
NAUSICAA (Aproape plângând.): Nu ştiu, de unde vrei să ştiu.
ULISE: Slujnicele de la bucătărie au mâinile roşii şi miros a untdelemn rânced şi a solzi de scrumbie. (Pauză) Dar pe tine Ulise te-ar îndrăgi şi dacă ai fi doar o slujnicuţă.
NAUSICAA: Taci. Vorbele tale au început să mă tulbure.
ULISE: Într-adevăr, nu se cuvenea să-ţi încredinţez nişte taine ale meşteşugului nostru marinăresc.
NAUSICAA: Mă tem că va trebui s-o strig pe mătuşica Arete.
ULISE: iar eu să mă apuc de cursa de şobolani.
(Pauză prelungită.)
NAUSICAA: Arete!
ARETE: Porunceşte prinţesă.
EURIAL: Hei, nu-mi dă nimeni o mână de ajutor?
NAUSICAA: Ce ai acolo, meştere Eurial?
EURIAL (Ridicând husa de pe mistreţ.): O surpiză. O surpriză pentru Sărbătoarea Fecioarelor. (Pauză.) Contez pe spiritul de echipă al noului nostru ceasornicar.
NAUSICAA: Omul ăsta e marinar, meştere Eurial, habar n-are de meşteşugul ceasornicăriei.
PRIMA DOMNIŞOARĂ: Chiar noi am văzut cum a fost azvârlit de talazuti la picioruşele mătuşicii Arete.
A DOUA: Stătea de două zile în apă.
A CINCEA: Şi era gol puşcă.
ARETE: Ţine-ţi gura, obraznico! (Lui Eurial.) Ai văzut? Seful de echipaj n-avea ce să caute la repetiţia generală.
EURIAL : Şi atunci cine ai fi vrut să repare pianina mecanică şi cursa de şobolani ? Le reparai dumneata?
(Intră Alcinou.)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: