INSULA FERICITILOR (9)

Actul IV
Pe malul mării. Nausicaa. Regina.
REGINA: Trebuie să laşi mofturile, fetiţo, şi să te supui voinţei tatălui tău.
NAUSICAA: Mai bine moartă decât să mă mărit cu Ulise. Ăsta e ultimul meu cuvânt.
REGINA: Ulise e un bărbat matur şi plin de înţelepciune. Altul mai matur n-o să găsim niciodată.
NAUSICAA: V-am cerut eu vreodată să-mi găsiţi un bărbat? Din partea mea n-au decât să crape cu toţii, dacă vrei să ştii.
REGINA: Nesăbuito, te răzvrăteşti împotriva hotărârii lui Alcinou? Spune, ţi-a lipsit vreodată ceva în palatul tatălui tău? Te-am iubit ca pe lumina ochilor noştri.
NAUSICAA: De asta vreţi să mă faceţi nefericită!
REGINA: Orice prinţesă din lume s-ar mândri cu un asemenea siţ. Gândeşte-te, e cunoscut şi admirat de toată Antichitatea.
NAUSICAA: Ştiu că e admirat. Ştiu că e cunoscut.
REGINA: Şi atunci? Hai, fata mea, fă-i o bucurie tatălui tău.
NAUSICAA: Nu se poate. Eu m-am purtat cu Ulise ca o fetişcană răsfăţată şi sclifosită.
REGINA: Fleacuri! În ciuda programului său supraîncărcat, Ulise întreabă tot timpul de tine. A întrebat şi ieri, la ceremonia de sfinţire a cursei de şobolani.
NAUSICAA: Domnul căpitan îşi face pomană cu copila cea proastă a regelui Alcinou?
REGINA: Eşti foarte frumoasă. Eşti moştenitoarea tatălui tău. Îl poţi face nemuritor. (Pauză.) Prinţesa dispune de toate atuurile.
NAUSICAA: Îţi închipui că mă pot măsura cu zeiţele lui? Cu Circe, care este o femeie cu foarte multă experienţă?
REGINA: Acum înţeleg, prinţesa trece printr-o criză de gelozie.
NAUSICAA: Eu? (Bătând din picior.) Eu sunt fiica regelui Alcinou!
REGINA: Puţin îţi pasă, prinţesă fandosită ce esti, că din cauza ta o să rămânem o prăpădită de insulă, fără erou şi fără fabrică de şuruburi.
NAUSICAA: Regina a început să facă politică?
REGINA: Am putea să avem în curând şi o fabrică de insecticide…
NAUSICAA: Majestatea Voastră a început să se preocupe de investiţii?
REGINA: Habar n-ai de nimic, praful de gândaci înseamnă prosperitate.(Pauză.) O prinţesă are datoria să se sacrifice atunci cînd o cer interesele statului.
NAUSICAA: Ei bine, mie puţin îmi pasă de interesele statului.
REGINA: Pentru că eşti nesimţitoare şi egoistă.
NAUSICAA: Ceartă-mă, bate-mă, otrăveşte-mă cu praf de gândaci.
REGINA: Dacă până şi prinţesele au început să se emancipeze, vine praful şi pulberea, Alcinou, se duce naibii Antichitatea.
NAUSICAA (Sumbru.): Mai bine. Abia aştept să ajungem în postmodernism.
REGINA: Nici nu meriţi altceva, sclifosito. Când domnul Ulise e un bărbat atât de atrăgător.
NAUSICAA : N-am spus că n-ar fi atrăgător.
REGINA: Nu-i lipseşte decât un fleac: nemurirea.
NAUSICAA: regele Alcinou şi regina n-au decât să-l însoare cu Bacis.
REGINA: Ce neghiobie! Locul unui erou e în mijlocul casei regale, fetiţo, trebuie să consolidăm dinastia.
NAUSICAA: Chiar şi peste cadavrul unei prinţese?
(Pauză tensionată.)
REGINA: Nici eu nici tatăl tău nu dorim decât fericirea prinţesei.
NAUSICAA: Se vede.
REGINA:Dacă ai ştii câte nazuri am mai făcut şi eu când regele mi-a cerut mâna. Îmi venea să intru în pământ de ruşine.
NAUSICAA: Nu-i acelaşi lucru, tu ai copilărit împreună cu Alcinou. (Pauză.) Eroii sunt făcuţi pentru a fi iubiţi şi admiraţi de la depărtare. Ei nu pot avea pentru noi decât dispreţ sau, în cel mai fericit caz, compasiune.
REGINA: Află că aşa eroi cum sunt nu-s alcătuiţi altfel decât bărbaţii de rând. Şi nu e un secret pentru nimeni faptul că că se lasă destul de uşor îmbrobodiţi de femei.
NAUSICAA: Şi vreţi să-l îmbrobodesc pe Ulise de dragul fabricii voastre de insecticide?
REGINA: Mă tem că e gata îmbrobodit.
NAUSICAA: Ah, nu mai vine odată postmodernismul!
REGINA: Aş fi gata să-ţi dau dreptate dacă-ai iubi pe altcineva.
NAUSICAA: Parcă ştie cineva ce-i în inima unei sărmane prinţese.
REGINA: Ai secrete faţă de mine? Hai, fetiţa mea, spune-i mamei tale bietele tale taine de fetişcană.
NAUSICAA: Toţi vă prefaceţi prietenoşi ca să-mi smulgeţi secretele şi ca să râdeţi pe urmă de mine.
REGINA: Eu n-o să râd, mie îmi poţi spune orice.
NAUSICAA (Aproape plângând.): Vai, sunt atât de nenorocită.
REGINA (Mângâind-o): Biata mea copilă! Hai. Vorbeşte, spune, mărturiseşte.
NAUSICAA: Nu pot, mi-e ruşine.
REGINA: Fleacuri! O inimă de mamă e în stare să înţeleagă orice, se arată totdeauna duioasă şi iertătoare, nu găseşti, Alcinou?
NAUSICAA: Ar fi fost mult mai bine dacă nu mă năşteam niciodată!
REGINA: Dacă ai făcut o alegere demnă de casa lui Alcinou, o să-l conving pe tatăl dău să consimtă, deşi nici Ulise nu era o partidă de lepădat.
NAUSICAA: Promite-mi c-o să-l convingi pe tatăl meu, regele, să-l trimită cât mai curând pe Ulise la Penelopa şi Telemac, în insula lui pietroasă şi neînsemnată şi o să fiu iar ascultătoare, promit.
REGINA: Pe cine iubeşti? Pe vărul tău Arhiloc?
NAUSICAA: Cel pe care îl îndrăgesc eu nu-şi coboară ochii la o fetişcană ca mine decât poate de milă sau din dorinţade-a-şi face mai plăcut popasul la noi.
REGINA: Nu înţeleg. Despre cine vorbeşti?
NAUSICAA: Despre omul pe care vreţi să mi-l daţi de bărbat. (Izbucneşte în plâns.) Despre cel cu fabrica de şuruburi! Despre cel cu fabrica de insecticide!
REGINA: Vrei să spui că ţii la Ulise?
NAUSICAA (Printre lacrimi.): S-ar putea…adică e foarte posibil.
REGINA: Prinţesă prostuţă ce eşti! Atunci lucrurile sunt ca şi făcute, nu găseşti, Alcinou? Mă duc să-i spun tatălui că nu te mai împotriveşti planului nostru.
NAUSICAA (Tresărind violent.): Ba să nu faci una ca asta! Ulise trebuie să plece numaidecât!
REGINA: Te pui în calea fericirii tale, smintito? Îl iubeşti, ce mai, o să-l iei de bărbat!
NAUSICAA: Ba n-o să-l iau! Eu nu ţin morţiş să fiu fericită.
REGINA: Iată nişte vorbe extrem de ciudate, nu găseşti, Alcinou?
NAUSICAA: Înduraţi-vă de mine şi trimiteţi-l în Ithaca, la pivele lui de ulei!
REGINA: Nu mai înţeleg nimic, insula asta a ajuns un spital de nebuni. (Pauză.) O să-i spun tatălui tău cât eşti de încăpăţânată. De acum înainte,e treaba lui Alcinou.
NAUSICAA: Vrei să mă arunc la picioarele voastre?
REGINA: Mofturi! Uni fecioare îi şade bine să fie modestă şi ascultătoare.
NAUSICAA: Şi dacă aş fi vrăjmaşul vostru aş avea dreptul la o picătură de milă. (Izbucneşte iarăşi în plâns.)
REGINA: Boceşte, boceşte, ai şi de ce. Ai ajuns nenorocirea insulei noastre şi a tatălui tău.
(Iese foarte înţepată.)
NAUSICAA; Avea dreptate mătuşica Arete, corăbiile şi corăbierii aduc numai nenorocire!
(Se aşază pe o piatră şi rămâne mult timp nemişcată ca o statuie, cu capul în mâini. Intră Agenor. Priveşte în jurul său iscoditor, apoi se îndreaptă spre tufişurile din care a apărut în primul act Ulise. Înainte de a ieşi se împiedică însă şi iată-l căzând la picioarele prinţesei.)
AGENOR: Pe barba lui Poseidon! Era să-mi frâng gâtul!
NAUSICAA (Tresărind violent.): Cine eşti? Ce cauţi aici?
AGENOR: Mă numesc Agenor. Prinţesa nu mă cunoaşte.
NAUSICAA: Te rog să pleci. Nu vezi că vreau să fiu singură?
AGENOR: Trebuie să fii tare proastă. Stai cu capul în mâini şi dai apă la şoareci..
NAUSICAA: Nu-i treaba ta.
AGENOR: Pot să-ţi fiu de folos cu ceva?
NAUSICAA: Un prichindel ca tine?
AGENOR: Nu-s prichindel. (Încordându-şi braţul.) Uită-te numai ce muşchi am. Ca să stai la timonă pe timp de furtună, ai nevoie de braţe zdravene. (Pauză.) Dorinţa mea e să ajung un navigator la fel de iscusit ca Ulise.
NAUSICAA : Îţi doresc noroc.
AGENOR: Acum Ulise locuieşte în palatul tatălui tău, dar cred că nu vorbeşte niciodată cu tine, marinarilor nu le plac fandositele.
NAUSICAA: Ce te priveşte pe tine cine locuieşte în casa lui Alcinou?
AGENOR: Te-ai supărat? Auzisem eu că voi, prinţesele, sunteţi tare supărăcioase.
NAUSICAA: Dacă vrei să nu mă supăr pe tine, să nu mai pomeneşti niciodată în faţa mea numele lui Ulise.
AGENOR: Tare mi-ar fi plăcut să-l pot vedea şi eu mai de aproape..
NAUSICAA: Pariez că ai fugit de la şcoală.
AGENOR: Tu eşti fericită, pe tine nu te obligă nimeni să studiezi gramatica şi retorica.
NAUSICAA: Ce vorbeşti? Nu ţi-aş dori vreodată să iei lecţii de ceremonial de la mătuşica Arete.
AGENOR: Iar pe deasupra faptul că te-ai născut prinţesă îţi permite să ajungi în preajma unor eroi ca Ulise, chiar dacă nu eşti decât o sclifosită de fată, care habar n-are să facă un nod marinăresc.
NAUSICAA: Aşa crezi tu. (Pauză.) Dacă vrei să ştii, mie corăbiile îmi aduc ghinion. (Îşi lasă din nou capul în mâini.)
AGENOR: Iar te-ai apucat să dai apă la şoareci? Uite, dacă-mi promiţi că nu te mai smiorcăi, o să-ţi spun un secret.
NAUSICAA: Să nu-ţi spui niciodată secretele, mai ales oamenilor bătrâni, ca să nu ajungi să dai şi tu apă la şoareci.
AGENOR: Pe mine oamenii bătrâni nici nu mă bagă în seamă, iar după ce voi părăsi Insula Fericiţilor nimănui n-o să-i pară rău după mine.
NAUSICAA: Cum, vrei să pleci de aici, Agenor?
AGENOR: Dă-ţi cuvântul tău de prinţesă că n-o să mă dai în vileag.
NAUSICAA: O prinţesă nu-şi dă niciodată cuvântul, cel puţin aşa susţine mătuşica Arete..
AGENOR: Atunci n-o să afli nimic.
NAUSICAA: Bine, pe cuvântul meu de prinţesă.
AGENOR: În spatele tufişurilor de colo e ascunsă o luntre…
NAUSICAA: EI şi?
AGENOR: O luntre cioplită de mine dintr-un trunchi de castan…
NAUSICAA: Înseamnă că trebuie să fii foarte îndemânatic. Eu n-aş fi fost în stare.
AGENOR: Mai greu a fost să fac rost de pânză ca să croiesc velele. Pânza de ceaşaf nu e bună, trebuie pânză de corabie adevărată.
NAUSICAA: Şi ai pus mâna pe ac şi pe foarfecă? Ce caraghios!
AGENOR: Cu luntrea asta am de gând să plec azi pentru totdeauna din Insula Fericiţilor.
NAUSICAA: Pentru vârsta ta eşti destul de îndrăzneţ, Agenor.
AGENOR: Nu vreau să fiu mai prejos decât iscusitul Ulise.
NAUSICAA: Numai că n-o să ajungi prea departe cu un trunchi prăpădit de castan.
AGENOR: Nu se poate să nu întâlnesc în larg vreo corabie. (Pauză.) Uite aici am două rânduri de schimburi şi toate micile mele economii.
NAUSICAA; Ce bine de tine că nu eşti prinţesă. O să poposeşti la ciclopi şi la lotofagi…
AGENOR : O să ancorez în Ogigia, la nimfa Calypso…
NAUSICAA: Nu, în Ogigia nu, mi-a spus cineva că acolo clima e foarte nesănătoasă.
AGENOR: Ia-te uită, ai început să stabileşti tu porturile unde voi face escală.
NAUSICAA: Şi n-am dreptul.? Sunt mai mare ca tine. Şi pe urmă fetele sunt mult mai prudente…
AGENOR : Fetele care fac pe grozavele îmi sunt foarte nesuferite.
NAUSICAA : În definitiv, n-ai decât să faci cum crezi tu, eu numai te-am avertizat.
AGENOR: Parcă te pricepi tu la meşteşugul marinăriei!
NAUSICAA: Grozav marinar mai eşti şi tu, Agenor! Un marinar fugit de la şcoală! (Pauză.) Pe mine Ulise însuşi a vrut să mă numească marinar de onoare.
AGENOR: Hai, nu te mai lăuda! Până nu-mi voi zdreli zdravăn palmele de roata timonei eu nici n-o să îndrăznesc să mă consider marinar adevărat.
NAUSICAA: Ţie ţi-e uşor să vorbeşti, tu nu eşti fiica lui Alcinou.
AGENOR: Ferească zeii de aşa ghinion!
NAUSICAA: Noi, prinţesele, suntem nişte fiinţe foarte nefericite.
AGENOR: De asta stai tot timpul cu capul în mâini?
NAUSICAA (Aprobă din cap.)
AGENOR: Te pomeneşti că la mijloc e o suferinţă din dragoste?
NAUSICAA (Lasă în tăcere capul în jos.)
AGENOR: Suferinţele astea din dragoste nu-s decât nişte fandoseli. Abia aştept să văd cum arată pe dinauntru o casă de toleranţă!
NAUSICAA: Te rog, fără grosolănii!
AGENOR: Nu tu ziceai că vrei să vorbim despre dragoste?
NAUSICAA: Îmi pierd vremea cu tine, eşti mai bădăran decât grăjdarii lui Alcinou.
AGENOR: Nu vrei să-mi vezi barca, prinţesă fandosită ce eşti?
NAUSICAA: Nu, blestemate să fie toate ambarcaţiunile!
AGENOR: Rău faci. E o bărcuţă pe cinste. (Pauză.) Ei, eu am plecat, rămâi cu bine prinţesă.
NAUSICAA (Cu tristeţe): Drum bun!
(Agenor dă să iasă.)
NAUSICAA: Hei, Agenor!
AGENOR: Te ascult.
NAUSICAA: Să te întreb ceva…
AGENOR: Hai. Dă-i drumul, dar dacă se poate mai repejor.
NAUSICAA: Sărmanul de tine, ce prost crescut eşti! (Pauză.) Agenor, nu s-ar putea să mă iei cu tine?
AGENOR (Foarte surprins.): Să te iau cu mine ai spus?
NAUSICAA:Întocmai.
AGENOR: Prinţesa glumeşte.
NAUSICAA: Nu glumesc, Agenor. Nu ţi-am spus cât sunt de nefericită?
AGENOR: Cine te-a pus să te naşti tocmai prinţesă?
NAUSICAA: Ce-aş putea face ca să te înduplec? Uite, dacă vrei mă duc şi-ţi aduc caseta mea cu bijuterii.
AGENOR: Nu ştii ce ne aşteaptă pe toţi dacă părăsim insula?
NAUSICAA: Ba da.
AGENOR: Pe barba lui Poseidon, eşti mai curajoasă decât credeam. (Pauză.) ce-i drept, bărcuţa mea ar avea două locuri…
NAUSICAA: Ai văzut? Îţi mulţumesc, Agenor.
AGENOR: Aş avea cu cine să schimb şi eu o vorbă pe drum…dar nu…nu se poate…
NAUSICAA: Ba da. Vreau eu să se poată. Aici eu poruncesc, sunt fiica regelui Alcinou.
AGENOR (Dispreţ teribil.): Eşti fată! Ce să fac cu o fată care habar n-are să ţină timona şi face pe ea de frică atunci când vede un prăpădit de ciclop.
NAUSICAA: O să încerc să nu mă pierd cu firea, promit.
AGENOR: Uf, şi mai eşti şi prinţesă pe deasupra. Cel puţin dacă n-ai fi prinţesă.
NAUSICAA: Fie-ţi milă şi ia-mă cu tine.
AGENOR: Imposibil. Rămâi cu bine (Iese precipitat.)
NAUSICAA: Nimeni n-are nevoie de mine, nimănui nu-i sunt de folos.
(Izbucneşte în plâns şi iese în fugă pe urmele lui Agenor. Peste câteva clipe intră Ulise însoţit de câţiva localnici ai insulei. E îmbrăcat în costumul rococo de la curtea lui Alcinou. Poartă şi el perucă pudrată.)
PRIMUL LOCALNIC: Slavă ţie, Ulise.
AL DOILEA: Dă-mi voie să mă tăvălesc la picioarele tale, Ulise.
AL TREILEA: Tăicuţule, lasă-mă să-ţi sărut urmele paşilor.
ULISE: Să fim serioşi. Asemenea practici sunt dezonorante şi vădesc o aplecare bolnăvicioasă spre superstiţie.
PRIMUL LOCALNIC: Milostiveşte-te de mine, strălucitorule! (Îl apucă de haină.)
AL DOILEA (Îmbrâncindu-l pe primul.): Ia mâna! Nu ţi-e ruşine?
AL TREILEA: Nu-i asculta, milostivule, numai ruga mea izvorăşte dintr-o inimă neîntinată.
PRIMUL (Încercând să apuce iar haina lui Ulise.): Ascultă-mi rugăciunea, binefăcătorule, şi-ţi voi jertfi o noatenă albă laolaltă cu trei amfore pline de ulei din cel mai curat.
AL DOILEA: Mare lucru! O noatenă şi câteva măsuri de ulei. Eu îţi voi jertfi trei berbeci graşi dacă vei abate asupra duşmanilor mei boala şi sărăcia.
AL TREILEA (Încercând să-i dea la o parte.): Lăsaţi-mă să-i sărut picioarele binefăcătorului nostru!
PRIMUL: Să mă dau deoparte din faţa unui coate-goale? Cred că te mănâncă spinarea, vericule!
AL DOILEA: V-aţi obrăznicit detot, sărăntocilor!
AL TREILEA: Ce dacă sunt sărac? În faţa zeilor un sărac ca mine preţuieşte mai mult decât nişte trântori ca voi. Fă să intre molima în turmele lor strălucitorule !
ULISE : Să vă fie ruşine, vă înghesuiţi ca nişte sălbatici.
PRIMUL LOCALNIC : Aşa, mustră-ne, tăicuţule, mustră-ne şi osândeşte-ne.
AL DOILEA : Zeii ne-au părăsit.
AL TREILEA : Numai foamea şi silniciile sunt pricina strâmbătăţilor pe care le săvârşim.
ULISE : Pe barba lui Poseidon ! Sunteţi lipsiţi de cel mai elementar spirit de disciplină.
PRIMUL LOCALNIC : Aşa-i, desăvârşitule.
AL DOILEA : Câtă dreptate ai, milostivule.
AL TREILEA : Întocmai, slăvitule.
ULISE : Nu v-ar fi stricat să intraţi pe mâinile unui şef de echipaj care să scoată untul din voi. (Examinându-l pe al treilea localnic.) Poftim, matelor, asta-i ţinută ? Curg zdrenţele de pe tine.
AL TREILEA LOCALNIC : Din pricina sărăciei, divinule.
ULISE: Şi tot din pricina sărăciei eşti murdar ca un porc?
AL DOILEA LOCALNIC: Ha-ha! I-azis-o lui coate-goale!
ULISE: Linişte la babord! (Către al treilea localnic) Du-te imediat şi fă o baie în mare.
AL TREILEA LOCALNIC : Să vezi, desăvârşitule, eu…
ULISE : Ce-i, matelot, refuzi să execuţi ordinul ?
PRIMUL LOCALNIC : Straşnic îl mai mustră tăicuţul nostru pe coate-goale!
ULISE : Nu vorbi neîntrebat, matelot ! (Către al treilea localnic.) Tot aici eşti ?
AL TREILEA LOCALNIC : Nu, preamăritule. (Iese în pas alergător.)
ULISE (Către primul localnic.) : Tu cu ce treabă pe aici, marinar ?
PRIMUL LOCALNIC : Sănătatea, tăicuţule, mă înăbuş.
ULISE : De gras ce eşti.
PRIMUL LOCALNIC : Întocmai, slăvitule. Pe mine zeii m-au pricopsit cu ditamai burdihanul.
ULISE : Nu cumva te lăcomeşti la mâncare ?
PRIMUL LOCALNIC : Ce să fac dacă tot timpul mi-e foame, tăicuţule ?
ULISE : Să renunţi la sedentarism, asta să faci. Pietre ai spart?
PRIMUL LOCALNIC: Ce să sparg, tată? (Pauză.) Asta-i o îndeletnicire de sclav.
ULISE (Cu bunătate.): Te înţeleg, dar întreţinerea sănătăţii cere uneori mici sacrificii. (Autoritar.) Mişcă la spart bolovani!
PRIMUL LOCALNIC: Mişc, tăicuţule, mişc. (Iese bombănind şi icnind.)
ULISE (Către al doilea localnic.): Şi tu, matelot? Tot sănătatea ?
AL DOILEA LOCALNIC : Nu, strălucitorule, intrigile vrăjmaşilor. Din pricina lor mi se varsă fierea în sânge.
ULISE: Aha, de asta eşti aşa gălbejit. Şi zici că ai mulţi vrăjmaşi?
AL DOILEA LOCALNIC: Oho! Toată insula. Milostivule. Îmi pizmuiesc bogăţiile.
ULISE: Atunci e simplu, du-te şi împarte-ţi averile. (Convins.) Sărăcia e de preferat hepatitei.
AL DOILEA LOCALNIC: Crezi, generosule? (Pauză.) Poate nici nu eşti un erou de prima mărime. (Iese foarte nemulţumit.)
ULISE (Îşi scoate peruca şi se şterge de transpiraţie.): Îndatoririle mele oficiale sunt tot mai obositoaree. (Pauză.) Baborniţa de Arete mi-a spus că prinţesa trebuie să fie prin apropiere. Poate voi reuşi s-o împac cu ajutorul acestor peştişori aurii. De când se încăpăţânează să fugă de mine, farmecele ei mi se par tot mai atrăgătoare.
(Intră duhul lui Elpenor.)

Anunțuri

Un răspuns to “INSULA FERICITILOR (9)”

  1. Există un text scris de Nichita Stănescu despre Nausicaa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: