fragment de roman

N-am băut totdeauna aşa mult, au existat şi lungi perioade în care n-am băut deloc, puteam trece cu uşurinţă drept unul dintre acele personaje onorabile cu nevastă şi cu copii, pe care am ajuns să le invidiez, pentru că viaţa lor are un scop, meschin sau nu, asta nu are importanţă, pe când viaţa mea nu mai are de câtva timp nici un scop, seamană perfect cu existenţa unei ciuperci. Am la dispoziţie porţiuni uriaşe de timp gol pe care nu ştiu cu ce să le populez. Nopţile, mai ales nopţile sunt foarte anevoie de suportat. Spre miezul nopţii trebuie să plec de la cârciumă, adeseori se întîmplă să fiu ultimul client, iar patronul, care ar dori de mult să închidă, fiindcă stă acolo de dimineaţă, e obosit şi flămând, a început să se uite la mine urât cu ochii lui somnoroşi. Nu aştept să fiu dat afară, mă urnesc de pe scaun de bună voie, iar, dacă mai găsesc pe fundul buzunarelor nişte bani, îmi iau câteva cutii de bere pentru acasă. De fapt acasă e un cuvânt impropriu, eu nu am casă, doar un adăpost provizoriu în care nu ştiu cât mi se va îngădui să mai zăbovesc, pentru că nu am plătit chiria de câteva luni. Noaptea adăpostul acesta are ceva ceva sinistru, dar măcat oferă o anumită senzaţie de securitate. După ce am avut grijă să încui uşa de două ori şi am desfăcut prima cutie de bere, atmosfera devine oarecum suportabilă. Mă aşez în pat şi încerc să mă relaxez, dar somnul vine greu sau nu vine deloc.Dacă după o beţie temeinică reuşesc să dorm ţeapăn ca un cadavru aproape douăzeci patru de ore (acestea sunt micile mele momente de fericire), de obicei am un somn scurt şi agitat pentru că rareori îmi ajung banii pentru o beţie temeinică, iar starea mea obişnuită e o semi-ebrietate posacă, dublată de o veşnică senzaţie de oboseală, care mă face să aştept somnul cu nerăbdarea unui copil care aşteaptă darurile lui Moş Crăciun. În vizuină nu e bine să mă uit pe pereţi, aceştia păstrează urmele Nadiei: câteva fotografii, postere. multe vederi, o reţetă de slăbire, măzgălită cu scrisul său mare pe un calendar de perete, orarul ei de la facultate, tot soiul de hârtii şi cartoane îngălbenite, nişte relicve pline de praf pe care ar fi trebuit să le arunc de mult la gunoi, dar nu mă pot îndura deocamdată, în definitiv, ele sunt viaţa mea din ultimii şapte ani. Străduindu-mă aşadar să nu mă uit uit la pereţi, nici la uşa de la bucătărie, pe care Nadia a scris odată cu cretă un început de poem, beau bere şi încerc să citesc. Citesc la întîmplare, oricum până dimineaţă nu mai ţin minte aproape nimic, dar prefer cărţile groase, cărţile care pot să-mi umple cât mai multe dintre parcelele de timp disponibile, cărţile care au efecte asemănătoare cu băutura. Uneori aceste lecturi reuşesc să mă amorţească, pleoapele încep să mi se îngreuneze, cartea îmi cade din mână şi vin câteva ore de somn. Groaznice cu adevărat sunt momentele când mă trezesc pe la trei dimineaţa, într-o stare cumplită de agitaţie, pe care nu o pot potoli decât cu o nouă doză de băutură. Câteodată reuşesc să-mi fac provizii din timp, dar există şi nopţi în care nu mai dispun nici măcar de un singur strop şi atunci începe marea nebunie a scotocitului: îmi întorc pe dos toate buzunarele, încep să răsfoiesc prin cărţile de la căpătâiul patului, amintindu-mi că ascunsesem cândva într-una din ele o hârtie de cincizeci de lei, caut pe sub covor, mă culc pe duşumea şi scormonesc pe sub pat şi sub bibliotecă. Atunci când nu găsesc nimic iau la rând cutiile de bere aruncate prin camera, încercând să storc de pe fundul fiecăreia o ultimă picătură, dar adesea mi se întâmplă să am noroc, probabil există şi un Dumnezeu al beţivilor şi reuşesc să-mi încropesc din măruţişul căzut după mobile sau uitat în buzunarul vreunui sacou nemaipurtat de câteva luni banii trebuincioşi. Aşez banii pe pat , îi impart pe căprării şi mă apuc să îi număr. Pentru că mă încurc de fiecare data la numărat, trebuie să iau numărătoarea de mai multe ori de la capăt pentru a mă convinge că noua raţie de alcool este asigurată. Îmi trag apoi pe mine la repezeală o pereche de pantaloni şi o pornesc val-vârtej spre singura dugheană non stop din apropiere, cu speranţa că vânzătoarea n-a făcut pe neaşteptate infarct. Uneori sunt însoţit până la magazin de Tarzan, un maidanez mare, cumsecade şi înţelept care îmi arată o simpatie deosebită. Şi eu îl simpatizez pe Tarzan,cred că e mult mai uşor să te înţelegi cu câinii decât cu oamenii, mai ales cu câinii trecuţi prin viaţă, cu câinii singuratici şi resemnaţi care s-au obişnuit să primească de la toată lumea picioare în cur, cu câinii mizantropi, care ar răde cu botul până la urechi dacă ar auzi istorioarele noastre nesărate despre prieteşugul dintre câine şi om, căci acolo unde e multă inteligenţă e de obicei şi multă mizantropie. Şi cred că dacă prin nu ştiu ce mare miracol aceste patrupede dezabuzate. care au avut, ca şi mine, prilejul să privească neantul în ochi, s-ar apuca să scrie cărţi, ne-ar ului, fără doar şi poate, prin filosofia lor profundă şi gravă, mult mai profundă decât filosofiile limbute ale bipezilor care au prostia să se considere cei mai înţelepţi dintre toate vieţuitoarele. Îi împărtăşesc aceste idei şi lui Tarzan care se mulţumeşte să dea din coadă de câteva ori în semn de mare lehamite, dar oricât de multă plăcere mi-ar face să discut cu tovarăşul meu de drum, sunt atent mai ales la grămada de mărunţiş pe care o strang tare în pumn, cu mare grijă să nu rătăcesc nici o monedă. Vânzătoarea nu mă simpatizează, pentru că o trezesc la trei dimineaţă, când e somnul mai dulce, pentru că îmi plătesc cumpărăturile doar cu monede mărunte, pentru că miros neplăcut şi, mai ales, pentru că nu-i plac cerşetorii, aşa că îmi numără de fiecare dată mărunţişul cu meticulozitate înainte să mă servească, aşteptând parcă să descopere cu satisfacţie că nu am bani destui, deci nu mă pot aştepta din partea ei la vreun strop de generozitate: abia după ce se convinge că nu o voi păgubi cu nici un bănuţ, binevoieşte să scoată din frigider, două doze de bere pe care mi le întinde de la distanţă, cu vârful degetelor, ca şi cum s-ar teme să n-o molipsesc de păduchi. Pentru mine două doze de bere nu înseamnă însă aproape nimic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: