fragment de roman

Dacă prin nu ştiu ce miracol aş fi fost invitat să particip la seratele doamnei Mariette nu m-aş fi simţit probabil foarte în largul meu. Eram încă de pe atunci o persoană destul de ursuză şi destul de nesociabilă. Nu ştiam să fac conversaţie, nu ştiam să joc bridge, nu ştiam să dansez, cu atât mai puţin să cuceresc o femeie. Probabil m-aş fi mărginit să fumez şi să beau în prostie, aşezat, ca şi Ada, într-un fotoliu mai lăturalnic, iar ceilalţi invitaţi m-ar fi etichetat drept un nesuferit, drept un bădăran, drept un om lipsit de maniere.
Pentru Dumnezeu, ce sunt acelea maniere? Domnilor, v-o declar cu tot simţul răspunderii: decât să am maniere, prefer să mă spânzur!
Tocmai de aceea hălăduiam pe vremea aceea prin locurile unde nu se cer nici un fel de marafeturi bune de vrăjit cucoanele aflate la menopauză şi mă simţeam mai bine în compania salahorilor şi a autopsierilor de la morgă, a groparilor şi a vânzătoarelor de seminţe decât în aceea a asistenţilor universitari care mă invitau uneori la cafea. Localul meu preferat era o cârciumă plină de fum, aflată nu departe de centrul oraşului, unde se adunau beţivii cei mai înrăiţi, oamenii care nu mai doreau nimic de la viaţă. Mă duceam acolo în compania lui Tudor, un băiat din anii mai mari, căruia îi citeam poezii şi care, la rîndul lui, îmi citea crâmpeie de proză. Credeam aceea amândoi cu tărie în viitorul nostru literar, dar el a fost mai norocos decât mine, a ajuns destul de repede la celebritate. De altfel nu semănam deloc, el era o persoană veselă şi pusă tot timpul pe farse, iar atunci când începea să povestească întâmplări reale sau închipuite, acompaniindu-şi istorisirea cu mimica şi gesticulaţia adecvată, reuşea să îi facă să râdă până şi pe colegii lui cei mai sobri şi mai lipsiţi de simţul umorului, reuşea să mă facă să râd până şi pe mine. Cu timpul am fost şi eu contaminat şi eu oarecum de spiritul lui farseur, mai ales pentru că glumele lui nu erau deloc nevinovate, se străduiau să evidenţieze tot timpul latura absurdă a existenţei, să demonteze toate poncifele, toate locurile comune, toate tabuurile, subliniind apăsat totala lor lipsă de noimă. Cultivarea absurdului în viaţa de zi cu zi a devenit astfel pentru o vreme una din principalele mele preocupari. Pândeam cu nerădare împreună cu Tudor ca la cinematograful de lângă Arizona să ruleze vreun film chinezesc sau nord-coreean. Mergeam în fiecare zi la ultimul spectacol, unde de cele mai multe ori eram singurii spectatori şi râdeam de la început până la sfârşit, enervându-i la culme pe angajaţii cinematografului, care ne socoteau cu siguranţă nebuni, şi ne înjurau printre dinţi, pentru că filmul trebuia să ruleze doar pentru noi. Femeia de la bilete începuse să ne arunce nişte priviri pline de ură, plasatoarea ar fi fost în stare să ne sfâşie cu unghiile ei lungi şi stângaci lăcuite. Ostilitatea pe care reuşisem să o provocăm ne amuza încă şi mai tare decât peliculele groteşti ale chinezilor sau nord-coreenilor.
SCHIMB DE MESAJE CU ADA:
EU: Îmi place când îmi spui O. Asta poate să însemne şi zero.
EA: Zero legat de coada unei cifre o măreşte de zece ori.
Domnul Zero e numele cel mai potrivit pentru un neom.
Dintre toţi musafirii mătuşii Adei îi place cel mai tare de fotbalist. Acesta e un bărbat frumos şi distins, oacheş la faţă şi cu tâmplele uşor încărunţite. Se îmbrăcă totdeauna cu gust, are nişte maniere alese, iar cine nu l-ar cunoaşte l-ar lua drept medic sau inginer şi nu s-ar înşela întru totul. Căci Zoltan a urmat facultatea de medicină, citeşte enorm, e un om cultivat şi inteligent, capabil sa discute de la egal cu ceilalţi invitaţi ai lui Mariette. Pe Ada o tratează ca pe o femeie în toată firea: îi vorbeşte cu dumneavoastră, îi sărută mâna la venire şi la plecare, îi aduce din când în când buchete de flori, iar, odată, cu ocazia unei petreceri s-a înclinat ceremonios în faţa ei şi a invitat-o la dans. Zoltan dansează divin şi o tine cu gingăşie pe Ada de talie. Fetiţa, îmbrăcată într-o superbă rochie albă, pe care mătuşa o comandase de la Bucureşti, pare un fluture uriaş şi se mişcă în ritmul muzicii cu o graţie desăvârşită.Acum a închis ochii şi se lasă purtată pe valul acelei muzici languroase şi melancolice, în timp ce o căldură plăcută începe să o învăluie puţin câte puţin. Îi place să danseze cu Zoltan. Iar în dimineaţa în care l-a surprins ieşind din dormitorul mătuşii, în sufletul ei de doisprezece ani s-a rupt parcă ceva şi din ziua aceea nu l-a mai putut suferi. A început să observe că bea foarte mult, că are adesea ochii roşii şi lăcrimoşi şi că seamană câteodată ca două picături de apă cu tatăl ei.
În vreme ce Ada plutea ca un fluture mare şi alb în braţele faimosului fotbalist de la Universitatea eu mă aflam poate în sala de lectură a căminului Avram Iancu şi îi scriam o carte poştală lui Dragoş. Dintre toţi colegii mei de an Dragoş era cel mai nesuferit. Aerul fudul şi atotştiutor cu care debita la seminarii cele mai teribile inepţii, aroganţa cu care îşi trata colegii şi chiar pe asistenţii mai tineri, carnetul roşu de partid, pe care obişnuia să-l scoată din buzunar ca din întâmplare şi să ni-l fluture pe la nas, modul lui golănesc de a aborda fetele, până şi faptul că umbla mereu pus la costum şi cravată făceau din el un personaj mai mult decât antipatic, de care râdeam pe ascuns, dar care inspira teamă: tatăl lui era colonel de Securitate, Până şi profesorii, pe care îi critica foarte aspru la şedinţele de partid, îi prinseseră frica: se prefăceau că nu bagă de seamă atitudinea lui nepoliticoasă, chiar sfidătoare, îi dădeau note mari şi îl tratau cu multă îngăduinţă. Eu îl ironizam adesea, iar atunci când se prindea că-l iau peste picior, fiindcă nu se prindea întotdeauna, Dragoş izbucnea într-un potop de înjurături şi de ameninţări. Cu toate astea îmi căuta tovărăşia, se arăta interesat de ultimele mele lecturi, iar uneori mă consulta atunci când avea de întocmit o lucrare de seminar. Acum cred că vroia pur şi simplu să mă tragă de limbă. Îi jucasem câteva renghiuri, indicându-i nişte bibliografii anapoda, apoi mi-a venit ideea cu cărţile poştale. Zilnic îi scriam câte una, ba în engleză, ba în franceză, ba în spaniolă, străduindu-mă să-mi schimb scrisul de fiecare data.. Iar Dragoş a început să primească în fiecare zi cărţi poştale, când de la regina Angliei, când de la Jean-Paul Sartre, când de la Gabriel Garcia Marquez,care profitând de o scurtă trecere prin Cluj, se grăbeau să-i prezinte întreaga lor stimă şi preţuire. Ţin minte că am pierdut odată o după-amiază întreagă chinuindu-mă să copiez literele de pe o cutie de praf chinezească, deoarece ţineam morţiş ca Dragoş să primească o carte poştală cu salutări revoluţionare şi din partea lui Mao Tse-dun. Dacă aş fi cunoscut alfabetul arameic, probabil că, spre totala lui stupefacţie, colegul meu ar fi primit şi rândurile omagiale ale lui Iisus Hristos. Iar marea mea distracţie era atunci când Dragoş venea cu aceste cărţi poştale la mine şi îmi cerea să I le traduc, fiindcă el nu cunoştea decât limba rusă. Ruseşte însă nu-i scria nimeni, deşi o carte poştală din partea lui Iuri Gagarin poate că ar fi fost bine venită.
Acum, când mă gândesc la toate acestea, încerc un sentiment de ruşine. Mă comportam ca un adolescent întîrziat. Nu pentru ca aş pune vreun preţ pe seriozitate, seriozitatea mi s-a părut întotdeauna un lucru suspect, ci pentru că aceste glumiţe, privite retrospective, îmi dezvăluie o anumită predispoziţie periculoasă spre tot ce e mai superficial, spre tot ce tine de aspectele epidermice ale existenţei. De asta am eşuat şi în literatură. N-am fost în stare să fiu niciodată profund, nu mi-am dus niciodată gândurile pînă la capăt poate din lehamite, poate din oboseală, poate dintr-o anume insuficienţă intelectuală. Sau, poate că, dimpotrivă, dintr-un soi de exacerbare bolnăviciosă, tumorală, a intelectului care paralizează orice efort de gândire şi, odată cu el, orice poftă de viaţă, pentru că îşi descoperă la tot pasul propriile limite şi propriile imperfecţiuni. Creierul neoamenilor e croit după alte calapoade decât acela al oamenilor obişnuiţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: