orfeu (4)

Prelegerea 4

Dimineaţa devreme în camera lui Orfeu care tocmai se trezeşte din somn.

ORFEU (Executând destul de stângaci nişte mişcări de gimnastică): Ah, nenorocitul ăsta de reumatism.
(Intră o femeie în alb. Are trăsăturile Mareşalei.)
FEMEIA: Şi ce suplu erai odinioară, Orfeu. (După o vreme.) O să găseşti pe pat o cămaşă proaspăt călcată.
ORFEU: Mulţumesc foarte mult, Dona Elvira.
FEMEIA: Bei cafeaua tot fără zahăr, iubitule? Mă duc să-ţi fac o cafea. (Pauză lungă.) Ajuta-mă, am uitat în ce parte este bucătăria.
ORFEU: Luaţi-o mai întâi la dreapta şi pe urma la stânga, Dona Elvira.
FEMEIA: Nu mă cheamă Dona Elvira. Cum, Orfeu, mi-ai şi uitat numele?
ORFEU: Atunci poate sunteţi Dona Ines?
FEMEIA: De ce-i aşa dezordine în bucătărie, iubitule? Vasele trebuie spălate seară de seară.
ORFEU: V-am mai explicat, Dona Ines. Mă gospodăresc singur, soţia mea e plecată în Alpii Elveţieni.
FEMEIA: Nu mă cheamă nici Dona Ines. Constat că ai o memorie foarte scurtă, Orfeu.
ORFEU: Într-adevăr, s-ar părea ca nu sunteţi nici Dona Elvira nici Dona Ines. Vocea dumneavoastră e ca o insulă de armonie într-o mare de zgomote.
FEMEIA: Găseşti pe noptiera ziarul de dimineata. Ti-am cumpărat Le Figaro, era ziarul tău preferat.
ORFEU: Staţi, cred că îmi amintesc. Parca ne-am văzut cândva. Era într-o sală de operaţie.
FEMEIA: Nu era sală de operaţie, era morgă, iubitule, ţi-am spus că te lasă memoria. De asta nu mai compui nimic, nici măcar valsuri.
ORFEU: Muzica de doi bani nu mă mai satisface.
FEMEIA: Cu mine ai compus totuşi trei simfonii.
ORFEU: Soţia mea începuse să-mi dea lecţii de armonie, dar din păcate a fost nevoita să plece în străinătate. De atunci n-am mai putut să compun nici măcar o operă bufă.
FEMEIA: Lecţiile mele de armonie începuseră să te obosească. De asta ai întors capul, Orfeu. Voiai să te întorci cât mai repede la figurinele tale de ceară, la valsurile şi la mazurcile tale.
ORFEU: După cine să fi întors capul? Nu înţeleg.
FEMEIA: Ba înţelegi. Nu-ţi convenea ca încercasem sa-ţi formez spiritul de răspundere, sa te disciplinez, să te obişnuiesc cu ideea de ordine. Unde nu e disciplină, nu e nici armonie, Orfeu. (După o vreme.) Vrei şi câteva tartine cu unt?
ORFEU: Nu dumneavoastră sunteţi persoana pe care am răscumpărat-o de la nişte traficanţi de organe? Noroc că le plăceau cântecele de cabaret.
FEMEIA: Ai avut de ales între o femeie adevărată şi o figurină de ceară.
ORFEU: Soţia mea nu era o figurină de ceară, avea armonia ân sânge. (După un timp.) Tocmai mi-a trimis o vedere din Alpii Elveţieni.
FEMEIA: Mă întreb dacă vipera aia cu corn a ajuns din întâmplare în camera mea. Ce crezi, Orfeu?
ORFEU: Care viperă?
FEMEIA: Eşti sigur că nu mi-ai dorit niciodată moartea, iubitule? (După o vreme.) Frigiderul e gol, n-am găsit decât o bucăţică de unt rânced. Şi o chiflă tare ca piatra.
ORFEU: E din pricina războiului cu Amazoanele. Castelul e înconjurat de armatele inamicului, iar eu n-am nici strategie, nici tactică, am numai un violoncel prăpădit.
FEMEIA: Ai uitat de figurinele tale de ceară. (După o vreme.) Cum e să faci dragoste cu o femeie de ceară, Orfeu?
ORFEU: Fesele soţiei mele miroseau ca o dimineaţă de martie. Clitorisul sotiei mele mirosea ca o noapte de mai.
FEMEIA: De asta m-ai dat pe mâna traficanţilor de organe?
ORFEU: Făceam dragoste mai ales dimineaţa devreme, când ziua se îngâna cu noaptea si când afară tocmai încep să piuie vrăbiile.
FEMEIA: Ce-i cu trusa asta chirurgicală, Orfeu? Cu bisturiele astea pline de sânge? (Ton plin de reproş.) Bisturiele nu se păstrează în bucătărie, iubitule.
ORFEU: Nu ştiu de niciun bisturiu, de nicio trusă chirurgicală.
FEMEIA: Ti-ai pierdut memoria din pricina conştiinţei tale culpabile. (După o vreme.) Vrei să-ţi pun în cafea o tabletă de zaharină?
ORFEU: S-ar putea să fie trusa de modelaj a lui Sganarel. Tocmai lucrează la sânii Donei Elvira.
FEMEIA: Ce nevoie ai tu de sânii Donei Elvira? Dona Elvira e o iluzie optică.
ORFEU: Credeţi că şi soţia mea a fost o iluzie optică? Sânii ei semănau cu două căpriţe.
FEMEIA: Iţi mai aduci aminte de căpriţele mele, Orfeu? Îmi pare rău pentru tine, iubitule: trebuie să te obişnuieşti cu ideea că n-o să mai putem face dragoste niciodată.
ORFEU: Dumneavoastră nu sunteţi nici măcar o iluzie optică, sunteţi o halucinaţie a timpanelor mele însetate de armonie. (După o vreme.) Da, puneţi-mi şi o tabletă de zaharină.
FEMEIA: Îţi doresc mult succes în războiul cu Amazoanele.
ORFEU: Căpităneasa lor a început să ia lecţii de clavecin.
FEMEIA: Ar trebui să arunci undeva toate statuile astea. Aduc ghinion. (După o vreme.) Să nu cazi şi tu în mâinile traficanţilor de organe.
ORFEU: Ca să le pot rezista Amazoanelor aş avea nevoie de câteva aruncătoare de pietre.
FEMEIA: Vrei să renunţi la războiul acustic? Aşa te-a învăţat Dona Ines?
ORFEU: Dacă nu mai sunt in stare să compun nimic, nicio măsură. Sunt obligat să mă bizui în exclusivitate pe Sganarel, care e un interpret mediocru.
FEMEIA: Gândeşte-te la căpriţele mele. Gândeşte-te la coapsele mele care miros ca o dimineaţă de martie. Văd că treci printr-o criză de inspiraţie.
ORFEU: Orice bucată muzicală trebuie să aibă o mamă şi-un tată. Atunci când compui e ca şi cum ai zămisli un copil. (Pauza.) De când soţia mea a plecat în Alpii Elveţieni, am isprăvit-o cu muzica.
FEMEIA: Tu ai vrut să rămâi văduv, Orfeu. (După o vreme.) Absenţa mea nu te inspiră, iubitule?
ORFEU: Ştiţi că pe soţia mea n-am deflorat-o niciodată în întregime? Tocmai de asta am reuşit să compun cu ea trei simfonii. Muzica mea era o tentativă disperată de a penetra esenţa feminităţii, locul acela în care un bărbat nu poate să pătrundă niciodată cu totul.
FEMEIA: De asta încerci acum să faci dragoste cu statuile?
ORFEU: În toate celelalte femei pătrundeam prea uşor. În Dona Elvira de şase sute de ori, în soţia mea niciodată.
FEMEIA: Cel puţin dacă nu întorceai capul, iubitule. Oare ai făcut-o din slăbiciune sau din frustrare? (Pauza.) Iartă-mă dacă te-am făcut să te simţi un bărbat mediocru.
ORFEU: După plecarea ei am încercat să duc o viaţă cât mai retrasă, am renunţat la apariţiile in public, n-am mai imprimat niciun disc, niciun CD. Şi am cumpărat acest domeniu unde credeam ca voi putea vieţui în anonimatul cel mai desăvârşit. Dar amazoanele m-au găsit şi aici, ca dovadă că nu există nicio ascunzătoare perfectă.
FEMEIA: Fiindcă ai stârnit dorinţe pe care nu le-ai putut satisface. In felul tău, eşti şi tu un bărbat impenetrabil, Orfeu. Îmi pare rău că nu pot rămâne cu tine.
ORFEU: Ar fi într-adevăr imposibil. Soţia mea poate reveni oricând pe neaşteptate.
FEMEIA: Poate a şi revenit, dar nu ţi-ai dat seama. Ai căutat-o prin toate dormitoarele, prin toate camerele de zi şi de noapte?
ORFEU: La ce bun? Conacul ăsta are patru sute de dormitoare. Iar simţurile mele i-ar simţi prezenta de la sute de kilometri.
FEMEIA: Eşti sigur? În ultimul timp ai suferit tulburări de memorie grave. (După o vreme.) Fii cu băgare de seama: traficanţii de organe mişună pretutindeni.
(Femeia se topeşte în întuneric. Pauză prelungită. Intră Sganarel costumat în medic.)
SGANAREL: Ce faci, Don Juan, iar vorbeşti singur? Bine, atunci azi nu mai începem cu exerciţiile de gimnastică, începem cu şedinţa de psihanaliză.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: