orfeu (10)

Prelegerea 10

Duşumeaua e acoperită cu mîini şi picioare de ceară.
Intră Orfeu cu o mătură şi un făraş uriaş.

ORFEU: De ce n-ai măturat în atelier, Sganarel, ticălosule? (După o vreme.) Ieri am reuşit să adun doar o mie treizeci de perechi de picioare. În ritmul ăsta n-o să isprăvesc niciodată. Nu mai am nici o picătură de energie.
MAREŞALA: Bună dimineaţa, Orfeu. Ai început să simţi şi tu nişte furnicături în picioare, dragostea mea?
ORFEU: E probabil din pricina măturatului. Mătur de treizeci şi şase de ore şi bănuiesc că n-o să isprăvesc niciodată.( Furios.) Mi-a făcut-o ticălosul de Sganarel!
MAREŞALA: Ţi-aş da o mână de ajutor, dragostea mea, dacă n-aş fi trecut într-o altă stare de agregare.
ORFEU (Privind-o atent): Dumneavoastră nu sunteţi Dona Elvira. Aveţi şoldurile prea late şi sânii prea mici. Banditul de Sganarel nu avea deloc simţul proporţiilor.
MAREŞALA: N-ai pus încă masa, iubitule? Ai uitat că m-ai invitat în seara asta la cină?
ORFEU: Eu? Iertaţi-mă, dar în casa asta de obicei nu se cinează.
MAREŞALA: Pentru mine poţi să faci o excepţie, dragostea mea. (Cu nostalgie.) Cu mine ai compus totuşi trei simfonii.
ORFEU: Vă înşelaţi, doamnă. Simfonii compunea valetul meu, Sganarel. Sarcina mea în această casă se reduce la curăţenie.
MAREŞALA: Mă aşteptam să găsesc o faţă albă de masă, nişte flori, câteva lumânări…
ORFEU: Îmi pare rău, doamnă, sunteţi victima unei manipulări ordinare.
MAREŞALA: Ai dreptate, Orfeu, suntem amândoi nişte victime. (Privindu-l compătimitor.) Ştii că o să te faci şi tu de ceară, dragostea mea?
ORFEU: Casa asta e plină de picioare de ceară de când pe soţia mea a muşcat-o o broască râioasă.
MAREŞALA: Cum? Ai uitat că m-ai luat de nevastă, Orfeu?
MUSEA (Care apare din întuneric.): Şi pe noi, Pentesileea Sergheevna.
MAREŞALA: Hai, vino şi ia-mă de mână, iubitule. N-ai zis tu că vrei să murim împreună?
LIUSEA (Care apare din întuneric.): N-o asculta, Orfeu. Nu vezi că-i doar o statuie de ceară?
MUSEA: O iluzie optică.
ORFEU: Într-adevăr, am început să simt nişte furnicături în picioare.
MAREŞALA: Fiindcă nu vrei să mă iei de mână, iubitule. Vino şi odihneşte-te în braţele mele, Orfeu. Vino să-ţi dau iarăşi lecţii de armonie.
ORFEU (Ridicând un picior de ceară de jos.) Vreţi să spuneţi: anatomie…
KATIUŞA (Care apare din întuneric.): Abia aştept să fac dragoste cu un bărbat în carne şi oase, Pentesileea Sergheevna.
MAREŞALA: Lasă piciorul ăla de ceară dragostea mea. Uită-te mai bine la coapsele mele ca două coloane de alabastru.
MUSEA: Banal, excelenţă!
LIUSEA: Foarte banal!
ORFEU: Statuile astea nu se mai isprăvesc niciodată. Au umplut până şi găurile de şobolan. (Lasă din mână piciorul de ceară.)
MAREŞALA: Aşa, adoratule. (Prinzându-l de mână.) Să vezi ce bine o să fie în culcuşul nostru de nuntă. Numai fii cu mare băgare de seamă la vipere.
MUSEA: ( Luandu-l de cealaltă mâna pe Orfeu. ): Scoală-te, ţapule!
LUSEA: Culcă-te, ţapule!
KATIUŞA: Scoală-te, culcă-te!
MUSEA: Culcă-te, scoală-te!
LIUSEA: Scoală-te! Si pe urma culcă-te pentru totdeauna.
MAREŞALA: Şarpe, şerpişor, m-ai făcut să mor cu al tău amor…Vezi că ai călcat pe-o năpârcă, Orfeu.
ORFEU (Repetă mecanic.): …m-ai făcut să mor cu al tău amor…
MUSEA: S-a sculat mai an…
LIUSEA: Bouţ-boulean…
KATIUŞA:Berbec-berbecel…
MUSEA: Cu corn de oţel…
LIUSEA: Cu lâna de aur…
KATIUŞA: Cu solzi de balaur,
MUSEA: Tare ca piatra…
KATIUŞA: Iute ca săgeata…
MUSEA: Tare ca fierul, iute ca oţelul…
LIUSEA: Şarpe-şerpişor…
KATIUŞA: Trece prin mohor…
MUSEA: De la gleznişoare…
LIUSEA: Pân’ la ţâţişoare…
KATIUŞA: Uite cum pasc iezii…
MUSEA: Cânepa miresei…
LIUSEA: Uite cum pasc ţapii…
KATIUŞA: Cânepiştea babei! Ce bine e să faci dragoste cu un bărbat adevărat, Pentesilea Sergheevna.
MUSEA: Hai şi dansează cu noi, Don Juan Tenorio!
LIUSEA: Vino şi dansează, Orfeu.
(Musea, Liusea şi Katiuşa încing o horă în jurul lui Orfeu şi al Mareşalei. Apoi încremenesc în poziţia unor figurine de ceară. După o lungă pauză intră Sganarel şi Evlampia Teodorovna în fruntea unui grup gălăgios de turişti. Sganarel e foarte elegant, poartă un frac negru plin de decoraţii.)
SGANAREL: Aici a fost atelierul de modelaj al valetului meu, Sganarel. Statuile astea reprezintă un episod din războiul cu amazoanele.
(Turiştii cercetează statuile, le miros, le pipăie, le fotografiază.)

SGANAREL: Nu vrei dumneata, Evlampia Teodorovna, s-o ştergi puţin de praf pe Dona Elvira?
EVLAMPIA TEODOROVNA: Îndată, profesore. Îndată, Orfeu.
Sfârşit

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: