ultima piesa (3)

SOŢIA: Ai venit, Joseph K. Ai putea cel puţin să ne dai bună ziua.
JOSEPH K: Avem ceva de mâncare, Milena?
SERVITOAREA: Fiertură de lobodă, domnule.
SOŢIA: Ai văzut, Franz? În loc să se intereseze de sănătatea ta, s-a apucat să converseze cu servitoarea. (După un timp.) Azi a sunat de două ori telefonul.
JOSEPH K: Tot ce se poate. Am auzit că reţeaua telefonică e în verificare. (Se scarpină violent pe obraz.)
SOŢIA: Ţi-am spus să nu te mai scarpini, Joseph K. Du-te mai bine şi consultă un medic dermatolog.
SERVITOAREA (Tamponând obrazul lui Joseh K cu un cocoloş de hârtie.) Domnule, nu vă mai scărpinaţi, vă implor. Uitaţi, v-a dat sângele.
JOSEPH K: De ce să nu mă scarpin dacă mă mănâncă?
SOŢIA: Fiindcă domnul Klamm găseşte scărpinatul ăsta dezgustător. Domnul Oppenheimer de ce nu se scarpină?
SERVITOAREA: Domnule, îmi permiteţi să păstrez hârtia asta cu sângele dumneavoastră?
SOŢIA: Ce mai e nou la birou, Joseph K? Ai învăţat în sfârşit să ţii mătura aia cumsecade în mână?
JOSEPH K: Astăzi Oppenheimer a fost numit şef de birou.
SOŢIA: Era de aşteptat, are deja o sută patruzeci de cămile.
JOSEPH K: Pe Oppenheimer l-au numit şef de birou, iar pe mine m-au concediat.
SOŢIA: Ai auzit, Franz? De acum n-o să ne mai putem permite nici fiertura asta de lobodă. Va trebui să ne mulţumim cu cojile de pâine şi oasele de găină care rămân de la masa domnului Oppenheimer.
JOSEPH K: Dacă vă prind că mâncaţi resturile de la masa lui Oppenheimer, îmi tai beregata.
MILENA: Nu, domnule, să nu faceţi asta.
JOSEPH K: Blestemată să fie ziua când m-am născut, Milena.
SERVITOAREA (Punându-i mâna pe frunte.): Liniştiţi-vă, domnule, cred că aţi făcut fierbinţeală.
SOŢIA: Să-ţi fie ruşine, Milena! De faţă cu Franz?
FIUL: Poţi să-l şi săruţi dacă vrei, Milena. Domnul Oppenheimer face lucruri mult mai urăte cu servitoarea băcanului. M-am uitat odată pe gaura cheii.
JOSEPH K: Concediat după douăzeci de ani de serviciu ireproşabil. Fără niciun preaviz, fără nicio explicaţie. M-au gonit pur şi simplu ca pe un câine.
SOŢIA: Poate că mirosul tău nu-i place domnului Klamm.
JOSEPH K: Astăzi, puţin înainte de sfârşitul programului, am fost chemat la caserie, mi s-a plătit salariul pe ultima lună şi apoi am fost avertizat că, dacă voi mai îndrăzni să pun piciorul acolo, voi fi dat pe mâna poliţiei din ordinul domnului Klamm.
SOŢIA: E clar, Joseph K, ai făcut o delapidare. Domnul Klamm recurge la poliţie doar în asemenea cazuri. (După o vreme.) Ce-ai făcut cu banii domnului Klamm, nenorocitule?
Sunt sigură că i-ai cheltuit cu beţivanii de la cârciuma lui Fritz Mânălungă şi cu târfele tale. (Priveşte acuzatoare spre Milena.)
JOSEPH K: Ştiţi foarte bine că n-am furat în viaţa mea nici măcar un capăt de aţă.
SERVITOAREA: Ştim, domnule K.
FIUL: Eu l-am văzut odată pe domnul Oppenheimer şterpelind o legătură de ridichi din căruţa zarzavagiului.
SOŢIA: Dacă n-ai delapidat, atunci poate că ai falsificat semnătura domnului Klamm sau a altui director. Gândeşte-te bine, Joseph K, la o adică puteai s-o faci din nebăgare de seamă.
JOSEPH K: Singura mea vină e că m-am născut, Milena.
FIUL: Dacă nu te năşteai dumneata, tată, nu mă năşteam nici eu, nici surioara mea, pe care mama i-a dat-o de suflet domnului Klamm.
SOŢIA: Ai fi vrut să mănânce şi ea fiertură de lobodă? Educaţia unei fete e mult mai costisitoare decât cea a unui băiat.
FIUL: De ce ia de suflet domnul Klamm copiii altora, tată?
SOŢIA: Din generozitate, Franz, din pură generozitate.
JOSEPH K: Şi totuşi, Klamm mi-e dator cu o explicaţie. Mai întâi ne-au murit oile, pe urmă cămilele…
SOŢIA: Findcă nu le-ai îngrijit cum ar fi dorit domnul Klamm. Ştii că domnul Oppenheimer spală în fiecare zi copitele cămilelor lui cu săpun franţuzesc? Că le dă să mănânce numai dulceaţă de trandafir? Că le-a cumpărat până şi o maşină de spus poveşti?
Dacă nu crezi, întreab-o pe Milena.
JOSEPH K: Apoi te-ai îmbolnăvit tu, fiule, iar la puţin timp după aceea i-au înţepenit maică-tii mâinile şi picioarele.
SOŢIA: Din pricina atitudinii tale nepăsătoare. În loc să stai acasă şi să speli scutecele lui Franz, tu mergeai la birou să delapidezi şi să falsifici semnătura domnului Klamm! În sfârşit, ai fost dat în vileag! Acum poate să vadă şi Franz că eşti ruşinea oraşului nostru.
SERVITOAREA: Poate că domnul Klamm vrea să doar să vă pună la încercare.
JOSEPH K: La început aşa am crezut şi eu Milena. Făceam câte patruzeci de ore suplimentare pe săptămână ca să-l conving pe domnul Klamm de dragostea şi ataşamentul meu. M-am bătut în duel cu un funcţionar de la Banca Agricolă care susţinea că unchiul lui Klamm a fost profanator de morminte. Ştii că decupam din noroi urmele lăsate de pantofii domnului Klamm şi le păstram pe bufetul din sufragerie, alături de fotografia tatălui meu?
SOŢIA: Histrionism, Joseph K, pur şi simplu, histrionism.
FIUL: Dacă domnul Klamm este rău, de ce nu-l împuşcăm cu puşca de vânătoare?
JOSEPH K (Sever.): Să nu mai spui niciodată aşa!
SOŢIA: Fiindcă domnul Klamm nu poate fi anihilat decât cu bomba atomică.
SERVITOAREA: Eu cred că domnul Klamm ţine totuşi la dumneavoastră.
SOŢIA: Cum să nu ţină dacă este naşul lui, Milena? Nu ştiu dacă ai înţeles, Franz, numele de familie al tatălui tău este Joseph, iar numele de botez este K. A fost botezat aşa la cererea specială a domnului Klamm, care i-a fost şi învăţător la şcoala primară.
JOSEPH K: Domnul Klamm n-a luat niciodată până acum o hotărâre nedreaptă. De ce se poartă nedrept tocmai cu mine, pe când e atât de drept cu toţi ceilaţi salariaţi?
SOŢIA: Nici nu îndrăznesc să mă gândesc ce mârşăvie ai săvârşit dacă, în ciuda iubirii pe care ţi-o poartă de pe timpul când erai încă în scutece şi făceai pipi pe tine, domnul Klamm s-a văzut silit să-ţi aplice o pedeapsă atât de severă. (Pe un ton imperativ.) Nu te mai scărpina!
FIUL: Dar noi cu ce i-am greşit domnului Klamm de ne pedepseşte cu atâta asprime? Eu zac în pat de cinci ani, dumitale, mamă, ţi-au înţepenit mâinile şi picioarele, pe surioara mea a luat-o de suflet, iar Milenei îi spune domnul Oppenheimer cuvinte urâte.
SOŢIA: Pe noi nu ne pedepseşte, Franz, pe noi ne educă. (După o vreme.) Cine ştie, Joseh K, poate că pe vremea când erai copil ai privit la goliciunea tatălui tău. (După încă o vreme.) Dacă te mai scarpini, mă duc în bucătărie şi îmi tai beregata.
SERVITOAREA: Domnule, de ce nu încercaţi să-i înaintaţi domnului Klamm un memoriu?
JOSEPH K: I-am trimis mai bine de douăzeci de memorii. Toate mi-au venit înapoi, purtând semnăturile unor funcţionari inferiori care mă informau că în ceea ce priveşte cazul meu echipele de inspectori ale domnului Klamm nu şi-au încheiat cercetările. Doar o singură dată, pe marginea unuia dintre acele memorii, domnul Klamm a notat cu scrisul său inconfundabil: ,,Se va avea în vedere’’. Voi n-aţi văzut niciodată scrisul domnului Klamm, scrie mai frumos decât oricare alt director, în sus subţire şi în jos gros, aşa cum ne învăţa să facem şi noi la ora de caligrafie.
SERVITOAREA: Aţi văzut? Domnul Klamm v-a trimis totuşi un răspuns până la urmă.
JOSEPH K: Au trecut de atunci cincisprezece ani. Pe vremea aceea eram ajutor de şef de birou.
SERVITOAREA: Aţi fi putut să-i solicitaţi o audienţă.
JOSEPH K: Domnul Klamm nu primeşte în audienţă. Audienţele le acordă doar funcţionarii inferiori.
SOŢIA: Poate că pentru tine ar fi făcut o excepţie.
JOSEPH K: Nimeni nu ştie în prezent cu exactitate unde se află biroul domnului Klamm. Pe vrenuri putea fi găsit la şcoala primară. Stătea până noaptea tîrziu la masa din cancelarie şi corecta caietele de caligrafie.
FIUL: De ce a renunţat la slujba de învăţător? Mi-ar fi plăcut să fac cu el ore de aritmetică şi de gramatică. Domnul Oppenheimer este foarte sever, îi bate toată ziua pe băieţi cu rigla la palmă (Sună un telefon.)
JOSEPH K: Trebuie să fie negreşit Klamm. (Se repede la aparat şi ridică.) Da, domnule Klamm. Vă ascult, domnule Klamm. (După multă vreme, lăsând jos receptorul.) Nu mai e nimeni la telefon. Mi s-a părut că recunosc vocea lui Klamm, care pronunţa foarte limpede cuvântul ,,Scrumieră’’ (Se duce şi se aşază cu un aer resemnat.)
SOŢIA: Eşti sigur că a spus ,,scrumieră’’ şi nu ,,somieră’’? Uneori te poţi nenoroci pentru toată viaţa din cauză că ai înţeles greşit un cuvânt. (Urlând.) Nu te mai scărpina, aici nu e spital de leproşi! (Sună iar unul din telefoane.)
JOSEPH K (La telefon, părând că face un efort uriaş de înţelegere): Nu vă înţeleg, domnule, vorbiţi nemţeşte vă rog. (Sună încă un telefon.)
FIUL (Târându-se până la telefon.): Nu, doamnă, nu e asociaţia vânătorilor şi pescarilor. (Pauză.) Într-adevăr, pe tatăl meu îl cheamă Joseph K, dar nu e nici vânător nici pescar.
(Mai sună un telefon. Milena ridică.)
SERVITOAREA: Da, domnule Oppenheimer, am înţeles, doriţi la cină homar cu sos Remoulade. (Sună toate telefoanele care n-au sunat până acum.)
JOSEPH K (Cu vocea aproape acoperită de ţârâitul celorlalte telefoane.): Îmi pare rău, domnule, dar eu nu înţeleg nici ceha, nici poloneza.
SOŢIA: Să-ţi fie ruşine, Joseph K, te caută domnul Klamm, iar tu vorbeşti în cehă la telefon cu beţivanii de la cârciuma lui Fritz Mânălungă.
JOSEPH K: M-a înjurat de mamă şi a închis. (Se repede la alt telefon.) Nu, domnişoară, n-am dat niciun anunţ la mica publicitate. (Pauză.) Cum o să-mi găsiţi foxterierul, dacă eu n-am avut niciodată foxterier? (Brusc, nu mai sună niciun telefon.)
FIUL: A dat cineva telefon, tată, ca să te anunţe că ţi-a expirat permisul de pescuit.
SOŢIA: Lăsaţi toate lucrurile pe seama unei biete oloage, voi nu sunteţi în stare nici măcar să răspundeţi la telefon.
FIUL: Ba am răspuns, mamă.
SOŢIA: N-ai răspuns la telefonul la care trebuia, Franz. O să-i spun domnului Oppenheimer să-ţi tragă câteva rigle la palmă.
JOSEPH K: Cred că cineva îşi bate joc de noi, Milena.
SERVITOAREA: Poate că a fost una din obişnuitele glume ale domnului Oppenheimer. În curând o să vină potopul şi domnului Oppenheimer îi mai arde de glume.
SOŢIA: Vrei să stea toată ziua bleg şi posomorât ca Joseph K? Domnul Oppenheimer e un om de viaţă, îi plac jocurile de societate (După o vreme, ameninţător.) Cine îl vorbeşte de rău pe domnul Oppenheimer o să aibă de-a face cu mine.
(Intră prietenul lui Joseph K.)
SOŢIA: Bine aţi venit, domnule Oppenheimer. Felicitări! Am auzit că aţi fost avansat şef de birou.
PRIETENUL: Într-adevăr, domnul Klamm a binevoit să mă răsplătească pentru micile mele servicii. (O ciupeşte pe Milena de bărbie. Aceasta schiţează un gest de repulsie.)
JOSEPH K: Dacă mai pui mâna pe Milena, Oppenheimer, îţi tai beregata.
PRIETENUL: Te înţeleg, dragul meu. Nedreptatea care ţi s-a făcut după atâţia ani de serviciu ireproşabil te face cam irascibil. (Întinzându-i o cutiuţă.) Nu doreşti o bomboană de mentă?
JOSEPK K: Nu, mulţumesc.
PRIETENUL: Sunt sigur că cineva te-a vorbit de rău amicului Klamm. (După o vreme.) Îi voi trimite o scrisoare lui Klamm în care am de gând să-mi exprim energic protestul faţă de această decizie impardonabil de arbitrară, aş zice chiar samavolnică.
SOŢIA: Aşa să faceţi, domnule Oppenheimer. Dumneavoastră sunteţi singurul sprijin al familiei noastre.
PRIETENUL (Scoate din buzunar un măr cu care se joacă distrat.): Doamnă, adevăratul prieten la nevoie se cunoaşte. (După o vreme, lui Franz.): Băiete, nu vrei un măr?
(Copilul ia mărul, vrea să muşte din el, apoi scoate un oftat de dezamăgire, căci acesta nu este decât un măr de ipsos.)
PRIETENUL (După ce râde multă vreme în hohote.): Nu era decât un măr de jucărie, nătărăule. Ţi-am spus eu că e un măr bun de mâncat?
JOSEPH K: Dacă îţi mai baţi joc de Franz îţi tai beregata.
SOŢIA: De ce eşti aşa nervos, Joseph K? Domnul Oppenheimer glumeşte cu Franz, sărmanul copil are şi el nevoie de puţină destindere.
VECINUL: Pune-te pe tocit, puştiule, mâine îţi dau extemporal la algebră (Lui Joseph K ) În definitiv nu trebuie să-ţi faci prea mult sânge rău pentru concedierea de astăzi. Există vacant un post de îngrijitor la Banca Agricolă.Nu trebuie decât să dai un test psihologic.
SOŢIA: Ai auzit, Joseph K? Domnul Oppenheimer ţi-a găsit un post de îngrijitor.
JOSEPH K: N-am nevoie de nici un post de îngrijitor, îi voi scrie chiar în seara asta lui Klamm.
PRIETENUL: Bună idee! Chiar dacă n-ai comis nici o abatere disciplinară, eu zic să-i ceri totuşi iertare lui Klamm pe tonul cel mai umil. Până când o să lămuresc eu lucrurile.
JOSEPH K: Cum o să-mi cer iertare, dacă n-am săvârşit nicio greşeală?
PRIETENUL: Chestia asta până la urmă e cât se poate de relativă. E imposibil ca în douăzeci de ani de serviciu să nu fi făcut nicio greşeală. De pildă să lipeşti timbrul în partea stângă în loc să-l lipeşti în partea dreaptă, cum cere regulamentul.
JOSEPH K: N-am lipit niciodată un timbru unde nu trebuia. N-am pus niciodată o ştampilă unde nu trebuia.
PRIETENUL: Asta înseamnă că amicul Klamm te pedepseşte pentru trufie. Să nu greşeşti în douăzeci de ani e semn de trufie.Uite, îţi fac o mărturisire: eu comit aproape în fiecare zi o mică eroare. Ba expediez în America o scrisoare care trebuia trimisă la Pesta, ba greşesc o adunare sau o scădere. Am luat mită, mi s-a întâmplat să delapidez mici sume de bani, iar o dată am falsificat semnătura lui Klamm.
JOSEPH K: Şi totuşi, ai fost avansat şef de birou.
PRIETENUL: Klamm nu se supără pentru micile noastre erori. Mai degrabă îl deranjează conştiinciozitatea exagerată. Vrei să fii perfect, K?
JOSEPH K: Nu mi-am făcut decât datoria de funcţionar.
PRIETENUL: Cine îţi dă dreptul la perfecţiune? Cine îţi dă dreptul să fii ireproşabil când doar Klamm şi încă vreo trei dintre funcţionarii superiori trebuie să fie ireproşabili? Ai vrut să-i faci concurenţă lui Klamm, nenorocitule? (După o vreme.) Ştii ce eşti tu faţă de Klamm? Ceva mai puţin decât un vierme.
SOŢIA: Aveţi dreptate, domnule Oppenheimer.
FIUL: Tata nu e vierme, a fost şef de birou şi pe urmă om de serviciu.
PRIETENUL: Dacă toţi funţionarii ar fi perfecţi, atunci cum ar mai ieşi în evidenţă perfecţiunea lui Klamm? (După o vreme.) Cred că nu m-ar fi numit şef de birou dacă nu i-aş fi falsificat semnătura.
SOŢIA: Sunt sigură că aţi făcut-o cu cele mai bune intenţii, domnule Oppenheimer.
PRIETENUL: Dacă eşti convins că în douăzeci de ani de serviciu n-ai făcut nicio greşeală, atunci inventează-ţi nişte greşeli. Mărturiseşte-i-le lui Klamm, cere-ţi iertare cu umilinţă şi sunt convins că vei fi reprimit în serviciu. Klamm acceptă şi greşelile inventate, cu condiţia să te căieşti din adâncul inimii.
JOSEPH K: Oppenheimer, cred că ai înnebunit.
PRIETENUL: Greşeala ta e că te crezi la fel de bun precum Klamm. Schizofrenie curată. Şi te mai miri că te-ai ales cu boala asta de piele.
SERVITOAREA: Nu vă alarmaţi, domnule K, e vorba doar de o urticarie.
SOŢIA: Ba e lepră, Milena, şi o să ne molipsească pe toţi cu lepra aia a lui.
PRIETENUL: Apucă-te şi scrie-i lui Klamm. O să încerc să pun şi eu o vorbă bună pentru tine, chiar dacă adineauri ai vrut să-mi tai beregata.
JOSEPH K: N-am nevoie de vorbele tale bune.
PRIETENUL: Ce spuneam adineauri? Eşti trufaş, mult mai trufaş decât se cade să fie un funcţionar. (După o vreme.) Vii la Fritz Mânălungă? Dau o halbă de bere şi o porţie de cârnaţi.
JOSEPH K: Nu, mulţumesc, du-te singur.
SOŢIA (Pofticios.): N-am mai mâncat cârnaţi de când eram la şcoala primară.
PRIETENUL: Îmi pare rău, doamnă, dar cârnaţii se vând doar cu aprobarea specială a unui director. (Servitoarei.) Homarii cu sos Remoulade mi-i serveşti la pat peste trei sferturi de oră.
FIUL: Tată, cârnaţii cresc în copac ca moşmoanele?
JOSEPH K: Nu, fiule. Sunt doar nişte maţe de porc umplute cu carne. (După o vreme.) Nu-s aşa buni ca fiertura de lobodă.
SOŢIA: Ah, gândeşte-te, Milena, la nişte cârnaţi rumeniţi şi bine stropiţi cu muştar, care îţi crănţăne între dinţi!
PRIETENUL: Vă voi aduce să mirosiţi farfuria, dacă asta vă face plăcere. (Lui Joseph K) În scrisoarea pe care i-o vei scrie lui Klamm ai putea solicita şi un kilogram de cârnaţi. (Iese.)
SERVITOAREA: Mai doriţi puţină fiertură de lobodă, domnule K?
SOŢIA: Vrei să iei mâncarea de la gura lui Franz, Milena? Joseph K se îmbuibă cu cârnaţi la Fritz Mânălungă, de asta are pielea plină de bube.
JOSEPH K: Milena, ai ascultat buletinul meteorologic?
SERVITOAREA: Da, domnule. Şi buletinul meteorologic şi cotele apelor Dunării. La noapte or să fie averse. Mâine s-ar putea să avem o nouă revărsare de apă.
SOŢIA: Ai auzit, Joseph K? O să ne înghită potopul din cauza ta.
(Sună iar telefonul.)
FIUL: Te caută domnul Klamm, tată.
JOSEPH K: Nu, fiule,dacă ar fi vrut să o facă, ar fi făcut-o de mult. Răspunde tu, Milena.
MILENA (La telefon.): Da, domnule. Am înţeles, domnule. Un mesaj din partea domnului Klamm.
SOŢIA: Tatăl tău îl umileşte pe domnul Klamm, Franz, îl lasă să să converseze cu servitoarea.
SERVITOAREA: Da, domnule, voi transmite. (Închide.)
SOŢIA: Poate nici nu e tatăl tău adevărat. Tatăl tău adevărat s-ar cuveni să fie domnul Oppenheimer.
SERVITOAREA: Era secretarul domnului Klamm.
JOSEPH K: Eşti sigură, Milena?
SERViTOAREA (Cu o tristeţe imensă.): Absolut sigură. Mi-a poruncit să vă transmit că domnul Klamm a trimis o coroană pentru înmormântarea domnişorului Franz.
FIUL: Deci domnul Klamm vrea să mă ia şi pe mine de suflet. (După o vreme.) Am auzit că toţi copiii de suflet ai domnului Klamm poartă ciorapi albi şi au unghiile foarte curate.
JOSEPH K: Nu, îl cunosc bine pe Klamm, nu e în stare de o asemenea ticăloşie.
SOŢIA: Ba uite că e în stare. Blestemă-l, ce mai aştepţi. Blestemă-l şi uşurează-te. (Pauză scurtă.) Blestemat să fii, Klamm, şi, odată cu tine, toţi funcţionarii superiori.
JOSEPH K: Tine-ţi gura, femeie!
SERVITOAREA: Liniştiţi-vă, domnule, s-ar putea să fie una din obişnuite farse ale domnului Oppenheimer.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: