ultima piesa (5)

SERVITOAREA: Să nu fie iarăşi o farsă a domnului Oppenheimer.
JOSEPH K: De la o vreme, Oppenheimer sau altcineva ne joacă nişte farse foarte urâte, Franz.
(Intră prietenul lui K cu un platou ticsit de mâncare.)
PRIETENUL: M-am gândit să iau cina cu voi. De ce să stau ca un huhurez dincolo, când aici e aşa cald şi plăcut? ( Vrea s-o ciupescă de bărbie pe Milena. Aceasta se fereşte şi se retrage în colţul cel mai îndepărtat.)
SOŢIA: Îţi aminteşti, Klamm, că pe vremuri mi-ai dăruit o pasăre colibri?
PRIETENUL: Fireşte, pisicuţa mea adorată. (Îi face complice cu ochiul lui K)
JOSEPH K: Nu-ţi mai râde de ea, Oppenheimer, nu vezi că-i bolnavă?
PRIETENUL (În timp ce mănâncă): Ce vină am eu dacă mă confundă cu Klamm şi îşi închipuie că e soţia lui Klamm? Socotesc că e mai bine să-i cânt în strună, nebunii nu trebuie contrazişi.(Cu gura plină.) Mi-a spus poştaşul că ai primit o scrisoare din partea lui Klamm.
JOSEPH K: N-am primit nicio scrisoare.
PRIETENUL: Cine ştie, poate Klamm vrea să te avanseze şi te supune unui test de fidelitate (Pauză.) Stau şi mă întreb însă dacă excesul tău de fidelitate nu-i cumva un semn de slugărnicie.
SOŢIA: Mănânci peşte, nu-i aşa, Klamm? Dă-mi şi mie o bucăţică.
PRIETENUL: Îmi pare rău, pisicuţa mea adorată, nu e peşte, e fiertură de lobodă. (Lui K, făcându-i complice cu ochiul.) Trebuie să ţină regim, o singură bucăţică de peşte ar putea să-i fie fatală.
SOŢIA: Poate că nici nu eşti Klamm. Klamm ştie să se poarte cu o femeie.
PRIETENUL: Dacă vezi că amicul Klamm nu vrea să-ţi facă dreptate, de ce nu te adresezi altui director? Prea te laşi călcat în picioare cu una cu două.
SOŢIA: Am ghicit, tu nu eşti Klamm, eşti Joseph K, iar Joseph K este Klamm. (După o vreme.) Iartă-mă, Klamm, că ţi-am zis să nu te mai scarpini. (După încă o vreme.) Poate nici nu e lepră, poate e numai o urticarie.
PRIETENUL: Trebuie să admiţi că în fidelitatea asta a ta exagerată faţăde Klamm există ceva dubios. Un fel de obscur sentiment de vinovăţie.
JOSEPH K: Eu îi datorez totul lui Klamm. Fără ajutorul lui n-aş fi fost niciodată nimic.
PRIETENUL: Nu-i mai datorezi nimic, nu vezi că şi-a luat înapoi toate favorurile? (Pauză.) Nu-i exclus ca amicul Klamm să fie puţin nebun. Mai întâi te copleşeşte cu prietenia lui, apoi dintr-o dată începe să te persecute fără niciun motiv. Îmi pare rău, K, dar asta-i o comportare de schizofrenic.
SOŢIA: Nu mi s-a părut niciodată că ai fi nebun, Klamm.
JOSEPH K: Să admitem mai degrabă că logica după care acţionează Klamm e diferită de a oamenilor obişnuiţi. Crezi că doi simpli funcţionari, cum suntem noi, Oppenheimer, îl pot înţelege pe Klamm?
PRIETENUL: Te rog, eu nu mai sunt un simplu funcţionar, tocmai am fost avansat şef de birou. Cât despre tine, tu nu mai eşti nimic, nici măcar om de serviciu.(Pauză.) Fii te rog bun şi nu te mai scărpina când vezi că mănânc.
JOSEPH K: N-ai decât să mănânci în camera ta.
PRIETENUL: Mănânc unde-mi place, Klamm a trecut de mult casa asta pe numele meu. Dacă vrei îţi arăt şi actul de proprietate. (După o vreme.) Mi-a venit şi mie vremea să mă bucur de favorurile lui Klamm, tu te-ai bucurat destul douăzeci de ani. Iar acum trebuie să te tolerez în casa mea şi să-ţi suport până şi mirosul ăsta respingător.
SOŢIA: Klamm e un bărbat îngrijit, miroase a colonie franţuzească. (După o vreme.) Hai şi mângâie-mi picioarele, Klamm. Sunt reci ca două sloiuri de gheaţă.
PRIETENUL: Eşti atât de trufaş încât îţi închipui că eşti singurul om de pe faţa pământului care merită să se bucure de favoarea lui Klamm.
JOSEPH K: Nu sunt trufaş, Oppenheimer, dar consider că mi-am făcut mereu datoria.
PRIETENUL: Şi, cu toate astea, Klamm mă protejează pe mine, care nu mi-am făcut niciodată datoria cum trebuie. El iubeşte inimile smerite, nu-i iubeşte pe orgolioşi.
SOŢIA: Mângâie-mi, te rog, mâinile, Klamm, au început să mă ardă ca focul.
PRIETENUL (Ridicându-se de la masă.): Mă duc să-mi continui cina la Fritz Mânălungă, că mi s-a făcut lehamite de văicărelile voastre. (După un timp.) Dacă nu te poţi împăca, Joseph, cu noua ta situaţie, du-te în grădină şi spânzură-te, ar fi o minimă dovadă de demnitate.
JOSEPH K: De ce să mă spânzur dacă nu mă ştiu vinovat cu nimic?
PRIETENUL: Nu eşti în măsură să judeci. Vinovat sau nu, până una alta eşti plin de lepră de sus până jos. (Iese.)
SERVITOAREA (După o pauză foarte lungă, apropiindu-se de Joseph K): Chiar nu doriţi să vă frec cu alifie,domnule K?
SOŢIA: Hai, Klamm, nu vezi ce tare îmi zvâcnesc tâmplele?
SERVITOAREA: Să nu fiţi abătut din cauza domnului Oppenheimer. E un om rău, odată l-am văzut trăgând cu praştia într-o gaiţă.
JOSEPH K: Blestemată să fie noaptea când m-am născut, Milena. Mai bine maică-mea ar fi fost stearpă. Mai bine i-ar fi cusut cineva pântecele cu aţă de cizmărie.
SERVITOAREA: Dumneavoastră aţi fost fericit vreodată cu adevărat, domnule K? Mie mi se întâmplă să mă simt fericită când văd roua de pe florile de cicoare.
SOŢIA: Vino lângă soţia ta, Klamm. Milena e soţia factorului poştal.
SERVITOAREA: Ştiţi că în grădina noastră a apărut o tufă de trandafiri roşii?
SOŢIA: Du-te, Klamm, şi culege-mi un buchet mare de trandafiri.
SERVITOAREA: Florile nu trebuie culese, trebuie doar privite, domnule K. (După o vreme.) Dumneavoastră de ce nu ieşiţi niciodată în grădină şi nu vă plimbaţi pe malul fluviului niciodată?
SOŢIA: Hai să ne plimbăm pe malul fluviului, Klamm, şi să ascultăm turturelele.
JOSEPH K: L-am iubit mai mult pe Klamm decât pe fiul meu, Milena.
SERVITOAREA: Ştiu, domnule.
JOSEPH K: Mai tare decât moartea lui Franz mă doare că am pierdut prietenia lui Klamm.
SERVITOAREA: Poate că o veţi redobândi, domnule. Eu am auzit că domnul Klamm este foarte mărinimos.
JOSEPH K: E mai bine să nu te naşti decât să pierzi iubirea lui Klamm.
SOŢIA: Ai dreptate, Klamm, tu ai totdeauna dreptate.
(Intră factorul poştal.)
FACTORUL: Am găsit scrisoarea, domnule K
SEVITOAREA: Vedeţi? Domnul Klamm se gândeşte la dumneavoastră cu dragoste.
FACTORUL: Poftiţi scrisoarea şi vă rog să semnaţi de primire.
JOSEPH K ( Aproape tremurând de emoţie.): Unde trebuie să semnez?
FACTORUL: Unde doriţi dimneavoastră.
JOSEPH K (Cu plicul în mână, foarte emoţionat.): E într-adevăr antetul lui Klamm, Milena.
FACTORUL: Aţi avut vreo clipă de îndoială? (Mustrător.) Altădată va trebui să-i acordaţi poştei mai multă încredere.
SOŢIA: Milena, pune-i soţului tău o porţie de fiertură de lobodă şi spune-i lui Klamm să vină să-mi facă acupunctură.
JOSEPH K: Vă rog să mă scuzaţi, domnule factor poştal, necazurile pe care le-am avut de îndurat în ultima vreme m-au făcut extrem de neîncrezător.
FACTORUL: Nu desfaceţi scrisoarea?
JOSEPH K: Ba da, dar lăsaţi-mă s-o mai ţin puţin între degete. Simt în buricele degetelor dragostea pentru mine a domnului Klamm. (După o vreme.) Milena, pune mâna şi tu. Simţi că din plicul ăsta emană o căldură neobişnuită?
FACTORUL (Servitoarei care vrea să pună mâna pe plic.): Nu pune mâna, fetiţo, e o scrisoare privată, adresată exclusiv domnului K. (După o vreme.) Dacă noi, poşta, n-am avea grijă ca toate scrisorile să ajungă în mâinile destinatarilor lor, ar izbucni anarhia. De asta v-am spus că ni se cuvine un oarceare respect. Pe mine nu trebuie să mă respectaţi, puţin îmi pasă de respectul dumneavoastră, dar în faţa poştei trebuie să vă scoateţi pălăria cu umilinţă, domnule K. (După încă o vreme, adresându-i-se servitoarei pe un ton mustrător.) Scoate-ţi mâinile din buzunar, obrăznicătură ce eşti, atunci când vorbeşti cu un factor poştal.
SOŢIA: Cum îndrăzneşte soţul tău, Milena, să ridice tonul la Klamm?
FACTORUL: Am auzit că în tinereţe şi domnul Klamm a fost factor poştal. (Scurtă pauză.) Nu desfaceţi odată scrisoarea?
JOSEPH K: Încă puţin, vă implor, domnule factor poştal.
FACTORUL (Aşezându-se.): Bine, desfaceţi-o când vreţi, eu nu mă grăbesc, sunt în afara orelor de program. (Privind la mormântul lui Franz.) Acesta este mormântul fiului dumneavoastră?
SOŢIA: Da, domnule, e mormântul lui Cain şi Abel.
FACTORUL: Ce idee ciudată! Să-l îngropaţi în sufragerie!
JOSEPH K (În timp ce desface plicul, foarte emoţionat.): Milena, e scrisul lui Klamm! A binevoit să-i scrie personal unui vierme ca mine!
FACTORUL (Cu ochii ţintă la mormântul lui Franz.): Bănuiesc că trebuie să fie o scrisoare de condoleanţe.
SOŢIA: Dricul lui Cain şi Abel era tras de patru cai albi ca zăpada.
JOSEPH K (Buimăcit, în timp ce citeşte scrisoarea.): Nu, nu se poate! Klamm nu e în stare de aşa ceva.
FACTORUL: Vă înşelaţi. Domnul Klamm e în stare absolut de orice. O dată a fost surprins dezamorsând o bombă atomică.
SERVITOAREA: Ce s-a întâmplat, domnule?
SOŢIA: Pe mine să mă duci la groapă în rochie de mireasă, dragul meu Klamm. Ştii, Milena, eu mi-am cusut singură rochia de mireasă şi am brodat pe ea chipul lui Klamm cu fire de aur şi de argint.
JOSEPH K: De ce mă chinuieşti Klamm, ce ţi-am făcut?
FACTORUL: Păstraţi-vă calmul, domnule K, vă găsiţi în faţa unui factor poştal.
JOSEPH K: Domnul Klamm îmi scrie că nu poate veni la înmormântarea maică-tii, Franz. O să trimită, ca de obicei, o coroană.
SOŢIA: Ce-i, Klamm, te-ai hotărât să mă iei şi pe mine de suflet?
FACTORUL: Acum, dacă aţi citit scrisoarea, vă rog să mi-o restituiţi. Toate scrisorile domnului Klamm sunt păstrate la muzeul poştei într-o vitrină specială.
SERVITOAREA: Şi dacă e iarăşi o farsă a domnului Oppenheimer?
JOSEPH K: Crezi că Oppenheimer îmi poate juca farse la nesfârşit fără consimţământul lui Klamm?
FACTORUL: Eu am auzit că domnul Klamm e mătuşa sau unchiul domnului Oppenheimer (După o vreme.) Haideţi, liniştiţi-vă şi daţi-mi scrisoarea.
JOSEPH K: Căldura pe care am simţit-o în vârful degetelor a fost o înşelătorie, Milena, un număr de fachirism.
FACTORUL: Într-adevăr, simţurile noastre sunt foarte înşelătoare.
SOŢIA: O să-mi pun ciorapi albi, Klamm, ciorapii ăia trei sferturi pe care i-am purtat la prima comuniune.
JOSEPH K: Mă simt ca într-o cursă de şoareci, Franz fiule.
FACTORUL: Poate din cauză că v-aţi lăcomit la slănină. (Bătând nervos din picior.) Dar daţi-mi odată scrisoarea aia, ce mama dracului!
JOSEPH K: Tatăl tău a devenit şoarecele domnului Klamm, fiule.
FACTORUL: Credeţi că dacă l-aţi îngropat în sufragerie vă aude, domnule K? Vă faceţi sânge rău pentru o simplă scrisoare de condoleanţe. Aţi fi preferat ca domnul Klamm să rămână nepăsător la suferinţele dumneavoastră?
SOŢIA: Îţi aminteşti, dragul meu Klamm, că în noaptea nunţii mi-ai stropit cămaşa de noapte cu sânge? N-o să se mai întâmple niciodată, îţi jur pe mormântul lui Cain şi Abel.
JOSEPH K: Milena, tu crezi că trebuie să mă spânzur?
SERVITOAREA (Foarte emoţionată.): Eu vă iubesc foarte mult, domnule K.
FACTORUL: Spânzuraţi-vă, n-aveţi decât, dar restituiţi-mi odată scrisoarea. (După o vreme.) Mă gândesc că, dacă vă spânzuraţi, domnul Klamm va avea de cumpărat două coroane.
SOŢIA: Ai auzit, Klamm? Joseph K a fost spânzurat în piaţa oraşului pentru delapidare.
FACTORUL: Chiar aşa, doamna are dreptate. Nu merită să vă daţi osteneala, aşteptaţi să vă spânzure alţii. (Trăgând tare aer pe nări, ca şi cum ar adulmeca.) În casa asta miroase de douăzeci de ani a limbă de spânzurat. (După o vreme, Milenei.) Dacă stăpânul dumitale se spânzură, păstrează o bucată de funie. Poartă noroc, ştiu asta de la călăul oraşului.
JOSEPH K: Spune, Klamm, asta vrei de la mine? Bine, mă spânzur, dacă asta îţi face atâta plăcere.
FACTORUL: Mai întâi scrisoarea, pe urmă spânzurătoarea. (Înhaţă scrisoarea din mâna lui K) Rămâneţi cu bine, mai trec eu zilele astea pe la dumnevoastră. (Iese. Pauză lungă.)
SERVITOAREA: Dacă vă spânzuraţi, îi faceţi o bucurie domnului Oppenheimer. Numai el putea să vă bage în cap o asemenea neghiobie.
SOŢIA: Nu există nici un domn Oppenheimer, Milena, există doar un domn Klamm. (După foarte multă vreme.) Joseph K, să nu-ţi pară rău după mine. Am fost o soţie rea şi cicălitoare.
JOSEPH K: N-ai fost aşa de la început. Ai ajuns aşa după ce ne-au murit oile şi cămilele.
SOŢIA: Hai să ne dăm mâna ca doi bătrâni tovarăşi de arme. (Privindu-l pentru prima dată cu o oarecare căldură.) Poate nu e lepră, poate e numai o urticarie.
(Intră prietenul cherchelit, cu o farfurie de cârnaţi şi o halbă de bere.)
PRIETENUL: Felicitări, Joseph K. La Fritz Mânălungă nu se vorbeşte decât de scrisoarea lui Klamm. Uite, ţi-am adus o porţie de cârnaţi şi o halbă de bere.
JOSEPH K: Du-te dracului, Oppenheimer, cu halbele tale de bere cu tot.
PRIETENUL: Bine, dacă nu vrei o să beau tot eu şi halba asta, chiar dacă astăzi m-am cam întrecut cu măsura. (Pe un ton sentimental de beţiv.) Am băut în sănătatea ta, dragă prietene.
SOŢIA: Când te-am cunoscut eu, Joseph K, erai ajutor de casier şi îţi dădeai părul cu briantină. Ne-am întâlnit la balul columbofililor.
JOSEPH K (Intrând în joc.): Purtai o rochie albă cu buline portocalii.
SOŢIA: N-am fost cine ştie ce frumuseţe. Eram mică şi îndesată.
JOSEPH K: Aveai braţele pline de pistrui, de parcă ai fi fost pătată de păsărele.
PRIETENUL: Nu te pierde cu firea. Klamm e un porc. (Ridicând halba.) În sănătatea ta, Joseph.
SOŢIA: E adevărat că am avut picioare urâte? (După o vreme.) Aşa îmi spuneau fetele de la şcoală: că am picioare urâte.
JOSEPH K: Cred că m-am purtat foarte neîndemânatic, nu mă mai culcasem până atunci cu nicio femeie.
SOŢIA: Eu mi-o pusesem o dată cu ajutorul farmacistului şi o dată cu un soldat.
PRIETENUL: Recunoaşte, Klamm, eşti un porc împuţit.
JOSEPH K: Când ai rămas însărcinată cu Franz m-ai trimis să cumpăr şampanie.
SOŢIA: Nu era şampanie, era coniac franţuzesc. (După multă vreme.) Hai să dăm mâna, ca doi vechi tovarăşi de arme.
PRIETENUL: Nu doreşte nimeni o porţie de cârnaţi?
SOŢIA: Joseph, îngropă-mă şi pe mine tot în sufragerie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: