ultima piesa (7)

Actul al patrulea
Pe malul fluviului. Noapte cu lună plină şi cer înstelat. Intră Joseph K. Are hainele murdare de pământ şi faţa mâncată de lepră. Poartă pe umăr o lopată şi o cazma.
JOSEPH K: Ei, Klamm, eşti mulţumit de mine? Am săpat toată ziua. Am pus pe mormântul Milenei o tufă de trandafiri. Pe mormântul lui Oppenheimer m-am gândit să pun păpădie şi rapiţă.
(Pauză lungă. Joseph K. se priveşte în oglinda strălucitoare a fluviului.)
Mă privesc în apa fluviului şi aproape că nu mai îmi recunosc trăsăturile. Pe vremuri se spunea despre mine că sunt un bărbat arătos. Îmi plăcea să-mi dau părul cu briantină şi câteodată îmi puneam o garoafă albă la butonieră. Aşa m-a cunoscut nevastă-mea: cu o garoafă albă la butonieră. Acum lepra mi-a mâncat faţa aproape detot. (Pipăindu-şi faţa.)
Ăştia-s obrajii, ăsta e nasul, astea sunt buzele. Mâncate toate de lepră. Uite, nu mai am niciun dnte în gură, părul mi-a căzut de tot, în curând or să-mi cadă şi unghiile. Până şi vrăbiile se îngreţoşează de mine şi mă stropesc cu găinaţurile lor. (Scobindu-se în nas şi în urechi.) Poftim, am găinaţ de vrabie până şi în nări, până şi în urechi.
(Pauză foarte lungă.)
Ţi-am spus că azi-noapte am visat-o pe Milena? Se făcea că îi crescuse pe tot corpul un puf alb, ca de lebădă, iar în loc de braţe avea două cioturi de aripi. Era fericită, fiindcă tocmai luase un zece la caligrafie. Parcă stăteam amândoi la masa din sufragerie şi mâncam pepene roşu.
(Altă pauză.)
Pe mormântul Milenei cresc trandafiri roşii, pe mormântul lui Franz floricele albastre, iar pe mormântul nevesti-mii nu creşte nimic. Cine ştie, poate florile care cresc pe morminte sunt ca un fel de scrisori. Milena scrie cu cerneală roşie, iar Franz cu cerneală albastră. (Ridică ochii spre cer.) Uite, Klamm, ce lună portocalie! Şi planetele: Venus, Saturn, Jupiter… Când eram copil, îmi închipuiam că fiecare stea e o literă. Tu ne-ai învăţat să recunoaştem stelele, chiar dacă astronomia nu era prevăzută în programa şcolară. (Pe gânduri.) Oare cum s-o fi numind steaua aceea strălucitoare?
(Pauză foarte lungă. K priveşte stelele oglindite în fluviu. Deodată în spatele lui apare silueta unui bărbat care poartă un trenci ponosit şi o pălărie pleoştită.)
BĂRBATUL: Ce mai faci, Joseph?
JOSEPH K (Zărind chipul bărbatului în apele fluviului): Cum, dumneavoastră, domnule Klamm? V-aţi deranjat personal? (Vrea să se întoarcă cu faţa spre Klamm.)
KLAMM: Nu întoarce capul.
JOSEPH K: Tocmai mă gândeam la dumneavoastră şi la orele dumneavoastră de astronomie.
KLAMM: Ştiu, Joseph. (După o vreme.) Mă laşi să stau jos? Sunt obosit, teribil de obosit.
JOSEPH K: În sfârşit, v-aţi adus aminte de mine, domnule Klamm.
KLAMM (Se aşază pe iarbă, scoate din buzunar o pipă şi începe să o cureţe cu mişcări foarte lente.): N-am mai dormit de două săptămâni, Joseph. Voi, funcţionarii inferiori, credeţi că superiorii voştri nu fac altceva decât sa participe la recepţii. Munca noastră este teribil de epuizantă. Nu dormim ca să dormiţi voi.
JOSEPH K: Ştiu, domnule Klamm.
KLAMM: Am auzit că n-o duci prea bine cu sănătatea.
JOSEPH K: Fleacuri. Nici vorbă de lepră, e o simplă urticarie. (După o vreme.) Mi-aţi citit memoriile?
KLAMM: N-am citit nimic, Joseph. Crezi că doar tu îmi adresezi memorii? La cancelarie sosesc zilnic mii de memorii, denunţuri, reclamaţii, petiţii şi note informative. Secretarii mei încearcă să le citească pe toate, dar nu reuşesc niciodată. Efortul pe care trebuie să-l facă e uriaş, unii dintre ei ajung la ospiciu, alţii se întâmplă să moară de epuizare. (După o vreme.) Socotesc că în curând o să mor eu însumi de oboseală şi atunci totul se va duce de râpă.
JOSEPH K: V-am adresat foarte multe memorii şi n-am primit răspuns decât o singură dată. (Pauză.) Îmi pare rău că v-am deranjat. Dacă ştiam că sunteţi aşa obosit mai bine mi-aş fi tăiat mâna decât să vă adresez un memoriu.
KLAMM: Mi-e groaznic de frică să nu înnebunesc, Joseph. Ştii că unii dintre directorii generali au ajuns deja să sufere de boli psihice grave? Şi nici măcar nu pot să-i concediez, fiindcă e foarte greu să-ţi dai seama care e nebun şi care e sănătos. (După o vreme.) Crezi că eu sunt mai fericit decât tine?
JOSEPH K: Iertaţi-mă, îmi dau seama că v-am pricinuit multe necazuri.
KLAMM: Tocmai această nefericire comună ar trebui să creeze între noi un sentiment de solidaritate. (Îşi aprinde luleaua din care va pufăi cu melancolie pe tot parcursul acestei secvenţe.) Simt în sufletul meu un fel de prăpastie, Joseph.
JOSEPH K: Cum? Până şi dumneavoastră?
KLAMM: Câteodată ajung să îmi dau cu pumnii în cap de disperare şi oboseală. (După o vreme.) Crezi că s-ar putea ca instituţia noastră să fie prost organizată?
JOSEPH K: Imposibil. Dumneavostră personal aţi alcătuit toate regulamentele. Dacă uneori lucrurile merg prost e probabil din cauza indisciplinei. Noi, funcţionarii inferiori, suntem predispuşi către indisciplină.
KLAMM: M-am străduit să fac nişte regulamente perfecte, am avut în vedere până şi un coeficient de indisciplină. (După o vreme.) Din cauza acestor regulamente mi-am neglijat viaţa particuară: soţia m-a părăsit, băiatul meu a murit de dizenterie.
JOSEPH K: V-aţi sacrificat pentru noi, iar noi v-am răsplătit sacrificiul prin acte de indisciplină.
KLAMM: Să-ţi fac o mărturisire: cred că şi eu am fost un funcţionar destul de indisciplinat. (Pauză lungă.) Ştii că soţia mea a fugit cu un actor ambulant?
JOSEPH K: Nici măcar n-am ştiut că aveţi o soţie.
KLAMM: La început, când redactarea regulamentelor nu mă acaparase cu totul, reuşeam să trec pe acasă o dată pe săptămână. Apoi am început să trec doar o dată la două săptămâni, pe urmă o dată la trei săptămâni. (După încă o pauză lungă.) În ultima vreme, nu treceam mai des de o dată pe an.
JOSEPH K: Înţeleg, depuneaţi un efort de creaţie aproape titanian.
KLAMM: Mi s-a spus că actorul acela era un om uşuratic şi petrecăreţ. (După o vreme.) Femeile preferă întotdeauna bărbaţii petrecăreţi.
JOSEPH K: Nu m-am putut împăca niciodată cu soiul ăsta de oameni.
KLAMM: Îţi mărturisesc că pe mine mă fac să mor de invidie. (După o vreme.) Tu ştii să dansezi, Joseph?
JOSEPH K: Nu, domnule, nu ştiu nici să cânt, nici să dansez.
KLAMM: Pe viitor instituţia noastră n-ar trebui să mai angajeze funcţionari care nu ştiu să danseze. Iată un lucru pe care nu l-am prevăzut în niciun regulament.
JOSEPH K: Oricum, regulamentele dumneavoastră rămân nişte capodopere.
KLAMM: Crezi asta cu sinceritate? Oriunde mă duc, fie că e vorba de o inspecţie, fie de o simplă vizită paticulară, dau numai peste linguşitori.
JOSEPH K: Eu unul n-am niciun motiv să vă linguşesc, ştiţi asta prea bine, domnule Klamm.
KLAMM: Ce-i, Joseph, te gândeşti la oile şi la cămilele tale? Bagă de seamă: cine posedă mult iubeşte puţin. (După o vreme.) Grija de cămilele tale te-a împiedicat să-l iubeşti cum se cuvine pe Franz. Iar când n-ai mai avut nimic ai început s-o iubeşti pe Milena.
JOSEPH K: Milena doarme, domnule Klamm. Pe mormântul ei creşte o tufă de trandafiri roşii.
KLAMM: Da, Joseph, apreciez munca ta de gropar. (Pauză foarte lungă.) Nu te-ai gândit niciodată să mă reclami superiorilor mei?
JOSEPH K: Cum? Aveţi şi dumneavoastră superiori?
KLAMM: Desigur. Dacă în regulamentele mele s-a strcurat cea mai mică greşeală, voi avea de dat socoteală. (Pauză iar.) Toţi avem de dat socoteală: şi funcţionarii superiori, şi funcţionarii inferiori.
JOSEPH K: Eu am urmat întotdeauna regulamentul, domnule Klamm.
KLAMM: Ştii că superiorul meu se numeşte tot Klamm? Există mai mulţi funcţionari cu numele ăsta în instituţia noastră.
JOSEPH K: Şi atunci noi, funcţionarii inferiori, cum să vă deosebim unul de celălalt?
KLAMM: Acest Klamm e un domn grizonant, care poartă ghetre albe şi o cravată cu picăţele. L-am văzut o singură dată în viaţa mea: în ziua când am primit învestitura de director general. (După o vreme.) Se spune că are şi el un superior care se numeşte tot Klamm, iar semnăturile lor sunt perfect identice. (După încă o vreme.) De altfel şi Oppenheimer îmi imita perfect semnătura.
JOSEPH K: Pe mormântul lui Oppenheimer nu vrea să crească nimic, nici măcar rapiţă.
KLAMM: Eu aş fi de părere să perseverezi. Cu mormântul Milenei e uşor, cu celelalte o să fie mai greu.
JOSEPH K: Aş fi vrut să mor împreună cu Milena, domnule Klamm.
KLAMM: Fiindcă eşti laş şi orgolios. Pe timp de război te-ar fi împuşcat pentru dezertare. Pe timp de pace, dezertorii sunt trataţi cu mai multă îngăduinţă. În locul plutonului de execuţie se pot alege cel mult cu o boală de piele.
JOSEPH K (Pipăindu-şi faţa mâncată de lepră.): Credeţi că faţa mea mai e o faţă de om, domnule Klamm?
KLAMM (Poruncitor.): Nu te mai scărpina! N-ai ştiut niciodată să te îngrijeşti de corpul tău, Joseph. Mergeai la birou cu unghiile murdare şi îţi schimbai ciorapii odată la trei săptămâni.
JOSEPH K: În regulament nu se spune nimic nici despre unghii, nici despre ciorapi.
KLAMM: Aşa-i. De fapt nici eu n-am acordat prea multă atenţie înfăţişării mele exterioare. (Poruncitor.) Nu te mai scărpina!
JOSEPH K: Dar mă mănâncă, domnule Klamm!
KLAMM: Parcă pe mine nu mă mănâncă! Acorzi prea multă importanţă unei simple eczeme.
JOSEPH K: Nu înţeleg. Până la urmă e lepră, urticarie sau eczemă?
KLAMM: Asta ştie mai bine un medic dermatolog. (După o vreme.) Joseph, tu crezi că ai putea prinde leviatanul cu undiţa? Să-i străpungi nările cu o trestie şi să-i găureşti maxilarele cu un cârlig? (După încă o vreme.) Din câte îmi amintesc, n-ai prins niciodată un peşte mai mare de un deget şi jumătate. (Acuzator.) N-ai prins niciodată o ştiucă din cele cu solzi aurii!
JOSEPH K: Nu, domnule. Mă pregăteam pentru cariera de funcţionar, nu pentru cea de pescar.
KLAMM: Cariera ta de funcţionar s-a terminat pentru totdeauna. Acum ai tot timpul să pescuieşti. Săpatul mormintelor îţi lasă suficient timp liber. (Dându-i o undiţă.) Poftim, ia undiţa asta.
JOSEPH K (Luând undiţa.): Bine, dar ştiţi că sunt foarte neîndemânatic.
KLAMM: Nu, Joseph. Nimeni nu e foarte neîndemânatic. (După o vreme.) Crezi că te poţi juca cu leviatanul aşa cum te joci cu o pasăre sau îl poţi lega ca să-ţi înveseleşti fetele? Nu, dragul meu, cel mult poţi să pescuieşti o ştiucă din cele cu solzi aurii.
JOSEPH K: N-am vrut niciodată să mă joc cu leviatanul, domnule K.
KLAMM: Ba ai vrut, Joseph. Ai fost nechibzuit şi l-ai întărâtat, l-ai făcut să se trezească din somn şi să te lovească peste faţă cu coada.
JOSEPH K: De data asta cred că vă înşelaţi. Eu nici măcar nu ştiu ce este acela un leviatan.
KLAMM (Foarte acuzator.): Fiindcă n-ai fost atent la orele mele de zoologie. (După o vreme.) ,,Spinarea lui este ca un şirag de scuturi. În strănutul lui scapără lumină şi ochii lui sunt roşii ca pleoapele zorilor. Din gura lui ies parcă nişte torţe aprinse şi izbucnesc valuri de scântei. Inima lui este tare ca piatra. El se uită de sus la toţi câţi sunt puternici şi este împărat peste toate fiarele sălbatice.’’ (Pauză lungă.) Mult succes la pescuit, Joseph.
JOSEPH K (Foarte emoţionat.): Acum am înţeles, domnule Klamm. Acum am înşeles, naşule dragă. Parcă mi s-a luat de pe ochi o crustă de murdărie. Lasă-mă să mă urgisesc pe mine însumi şi să mă pocăiesc în praf şi în pulbere.
KLAMM: O să ţinem legătura prin factorul poştal, care e omul meu de încredere. (Ridicându-se.) Mi s-a stins pipa, eşti te rog bun s-o aprinzi, Joseph? (Vine lângă K şi îi întinde o cutie de chibrituri.)
JOSEPH K (Aprinzând luleaua lui Klamm, zăreşte la lumina chibritului chipul acestuia.): Cum, domnule Klamm, aveţi şi dumneavoastră semne de lepră?
KLAMM: Noi trebuie să fim bolnavi, Joseph, ca să puteţi fi voi sănătoşi. (După o vreme.) Eu zic să arunci undiţa chiar acum. Pe lună plină, peştele muşcă mai bine. (Pauză lungă.) Îţi doresc însănătoşire grabnică, Joseph. (Se topeşte în întuneric.)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: