ultima piesa (8)

JOSEPH K (Aruncând undiţa.) De multă vreme n-am mai pescuit, domnule Klamm. Pescuitul mi s-a părut mereu o ocupaţie neînsemnată în comparaţie cu orele de caligrafie sau astronomie. Mă tem că, în ciuda coroniţelor mele de premiant, n-am fost decât un elev mediocru. (Pauză.) Parcă a muşcat. Da, a muşcat fără îndoială. Acum aş avea nevoie de o mulinetă. (Opintindu-se să scoată peştele.) Poftim, l-am scăpat. V-am spus eu, domnule Klamm, că sunt un pescar foarte neîndemânatic.
(Din umbră se desprinde silueta argintie a Milenei. E goală, iar corpul ei răspândeşte o lumină neobişnuită.)
MILENA: Ce faceţi aici, domnule K?
JOSEPH K (Întorcând capul.): Vai, ce m-ai speriat, Milena! Tocmai mi-a scăpat un peşte mare din undiţă.
MILENA: O să prindeţi altul. Pescuitul cere multă răbdare. (După o vreme.) Aţi pus momeală în undiţă?
JOSEPH K: Domnul Klamm nu mi-a spus nimic de momeală, mi-a zis doar să arunc undiţa. Ştii că domnul Klamm a binevoit să-mi facă o vizită?
MILENA: Momeala e absolut indispensabilă, domnue K. Ştie asta orice băiat de la şcoala parohială. Peştii mici se prind cu râme şi musculiţe. Pentru peştii cei mari e nevoie de momeli mai de soi. (După o vreme.) Îmi permiteţi să mă aşez lângă dumneavoastră?
JOSEPH K: Numai să nu speriem peştele.
MIENA (Aşezându-se lângă K): Mă lăsaţi să ţin şi eu cu o mână de undiţă? Poate că doi pescari neîndemânatici preţuiesc împreună cât un pescar priceput.
JOSEPH K: Ce mână albă ai, Milena!
MILENA: Da, domnule. Mi-au dispărut toate semnele de lepră. Dumneavoastră nu?
JOSEPH K: Să-ţi spun un secret. Ştii că şi Klamm are lepră?
MILENA: Vorbiţi mai încet. Tocmai aţi speriat un crap mare care vroia să muşte cârligul.
Şi nu mai destăinuiţi nimănui secretele domnului Klamm dacă vreţi să aveţi baftă a pescuit.
JOSEPH K: Boala a creat între mine şi Klamm o nouă solidaritate.
MILENA: Nu vă mai gândiţi la boală, gândiţi-vă mai bine la sănătate. De ce nu faceţi şi dumneavoastră o baie în fluviu? Sunteţi murdar de pământ de sus până jos.
JOSEPH K: Domnul Klamm mi-a dat ordin să pescuiesc, nu să fac baie în fluviu.
MILENA: Sunteţi sigur că înţelegeţi corect ordinele domnului Klmm? Un ordin este format din cuvinte şi din pauzele dintre cuvinte. Câteodată pauzele sunt mai importante decât cuvintele. (După o vreme.) Nu-i aşa că nu ştiţi să înotaţi, domnule K?
JOSEPH K: Înotul nu intră în atribuţiile unui funcţionar, nici măcar ale unui
funcţionar inferior, Milena.
MILENA: Cine ştie. (După o vreme.) Uitaţi-vă ce argintie e apa fluviului, domnule K?
JOSEPH K: Argintie ca trupul tău, Milena.
MILENA: Eu am primit ordin din partea domnului Klamm să mă scald în fluviu în fiecare noapte cu lună plină. (Pauză.) Apa curăţă tot.
JOSEPH K: Stai! Mi se pare că a muşcat. (Trag amândoi de undiţă.)
MILENA: L-am văzut! E un somn de o sută de ani.
(Trag în continuare amândoi de undiţa, care, în cele din urmă, se rupe.)
JOSEPH K: Poftim! Ţi-am spus că suntem amândoi nişte pescari foarte neîndemânatici.
MILENA: Poate nici nu era somn. Poate că era un leviatan.
JOSEPH K: Leviatanii nu trăiesc prin părţile noastre.
MILENA: Ba trăiesc, domnule K. (După o vreme.) Mă duc să văd dacă mi s-a uscat rochia de mireasă. (După încă o vreme.) Nu v-am spus: domnul Klamm mi-a dăruit o rochie de mireasă pe care trebuie să o spăl în fiecare noapte cu lună plină.
JOSEPH K: N-ai fost mireasa lui Oppenheimer?
MILENA: Nu, domnule, la cununia civilă purtam hainele mele de servitoare. (Se ridică şi se îndepărtează la câţiva paşi de K. Acum e în lumina lunii.)
JOSEPH K (Privind-o admirativ.): Ce frumoasă eşti, Milena!
MILENA: N-aţi mai văzut niciodată o femeie goală, domnule K?
JOSEPH K: Pe vremuri, când mergem la birou, Oppenheimer avea obiceiul să-mi arate nişte fotografii cu femei dezbrăcate.
MILENA: De obicei, bărbaţii se uită la o femeie de jos în sus totdeauna. Dumneavoastră aţi fost singurul bărbat care v-aţi uitat la mine de sus în jos. De asta am ţinut morţiş să am o picătură din sângele dumneavoastră.
JOSEPH K: Acum îmi dau seama că n-am văzut-o niciodată complet goală nici pe nevastă-mea.
MILENA: O femeie nu e niciodată complet goală, domnule K. (După o vreme.) Ce privire ciudată aveţi, domnule K. Acum vă uitaţi la mine ca toţi ceilalţi bărbaţi.
JOSEPH K: Crezi că un om cu faţa mâncată de lepră mai poate fi un bărbat?
MILENA: Nu ştiu, domnule K. Tot ce ştiu e că în momentul ăsta vă uitaţi foarte stăruitor la picioarele mele. (După o vreme.) Parcă aţi fi un copil.
JOSEPH K: În lumina lunii picioarele tale strălucesc ca argintul. Şi genuchii tăi seamănă cu doi miei albi, Milena. Coapsele tale par cioplite din marmură, pântecele tău e un câmp semănat cu margarete sălbatice.
MILENA: Ce faceţi, domnule, v-aţi apucat să-mi recitaţi Cântarea Cântărilor? (După o vreme, ca şi cum ar fi împărtăşit un mare secret.) În pântecele meu se ascunde ceva din puterea leviatanului.
JOSEPH K: Buricul tău e ca o cupă de onix, iar şoldurile tale sunt cele două coloane, Jakin şi Bohaz, care străjuiesc intrarea în templul lui Solomon.
MILENA: În şoldurile mele se ascunde ceva din puterea pământului, domnue K. Ştiaţi că în fiecare femeie vieţuiesc două femei? Femeia de jos şi femeia de sus, femeia de pământ şi femeia de foc.
JOSEPH K: Îţi aud sexul pulsând ca o inimă, Milena.
MILENA: Încercaţi mai bine să-mi auziţi bătăile inimii.
JOSEPH K: Îţi aud şi bătăile inimii.
MILENA: De la brâu în jos – pământ, iar de la brâu în sus – foc. Iar în sângele meu se amestecă puterile apei şi ale focului. (După o vreme.) Gata, m-aţi privit destul domnule K, acum trebuie să-mi pun rochia de mireasă.
JOSEPH K: Ba nu te-am privit destul, Milena. Spatele tău e ca un şirag de scuturi împodobite cu diamante, iar obrajii tăi sunt rumeni ca pleoapele zorilor. Ochii tăi sunt nişte torţe aprinse din care izbucnesc valuri de scântei. Inima ta e un trandafir roşu. Te uiţi de sus la toate femeile şi eşti împărăteasă peste fetele din Sion.
MILENA: Sunteţi ca un copil. (După o vreme.) A trebuit să-mi atârn rochia de mireasă într-o salcie, fiindcă nu v-aţi învrednicit să întindeţi pe malul fluviului o sârmă de rufe. (Merge până într-un colţ al scenei, de unde revine apoi cu rochia de mireasă.)
JOSEPH K: Cine poate prinde leviatanul cu undiţa, să-i străpungă nările cu o trestie şi să-i găurească maxilarele cu un cârlig?
MILENA (Punându-şi rochia.): Încercaţi, domnule K. (Se priveşte în apele fluviului.) Vă place rochia mea de mireasă? Mi-a adus-o factorul poştal, într-un colet învelit în hârtie albastră, pe care era antetul domnului Klamm.
JOSEPH K: În rochia asta, arăţi ca o elevă de la şcoala parohială.
MILENA: Am uitat să vă spun: Franz a luat premiul întâi cu coroniţă şi a primit din partea domnului Klamm o privighetoare mecanică.
JOSEPH K: Îndatoririle de servici m-au împiedicat să mă ocup de educaţia lui. Sărmanul Franz a crescut ca o buruiană.
MILENA (Întinzându-i lui K o cununiţă de margarete.): Vreţi să-mi puneţi dumneavoastră cununiţa asta pe cap, domnule K?
JOSEPH K (Punându-i cununiţa.): Crezi că te poţi juca cu leviatanul cum te joci cu o pasăre?
MILENA (Privindu-se iar în apele fluviului.): Acum aproape că arăt ca o mireasă adevărată.
JOSEPH K (După o lungă tăcere.): Vrei să fii soţia mea, Milena?
MILENA: Spuneţi asta fiindcă n-aţi avut baftă la pescuit. (După o vreme.) Aici sau acolo?
JOSEPH K: Şi aici şi acolo.
MILENA: Nu se poate şi aici şi acolo (Lungă pauză.) V-am spus că vă comportaţi ca un copil, domnule K.
Sfârşit.
Notă: Textul cuprinde citate, mai mult sau mai puţin adaptate, din Cântarea Cântărilor şi Cartea lui Iov.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: