fragment de roman

La început Ada şi-a folosit corpul drept tovarăş de joacă. Este o fetiţă singuratică, în aparenţă puţin cam sălbatică. Nu caută niciodată tovărăşia altor copii, îi place să fie singură, în cele câteva odăi ale unui fost palat boieresc ce aparţinuse Ghiculeştilor, cu o grădină mare şi o livadă enormă, unde şi-a petrecut prima parte din copilărie. Printre obiectele rămase de la vechiii proprietari se numără şi o imensă oglindă veneţiană, care o atrage magnetic pe Ada. În faţa acestei oglinzi zăboveşte îndelung atunci când nu e nimeni acasă (şi de cele mai multe ori nu e nimeni acasă), îşi face reverenţe, îşi trimite bezele şi zâmbete care se doresc cât mai seducătoare, cântă sau spune poezii, dar cel mai mult îi place să-ţi închipuie că cea din oglindă este o altă fetiţă, pe care uneori o cheamă tot Ada, alteori primeşte tot felul de nume care de care mai fistichii. Este în stare să vorbească ore întregi cu dublura ei şi îşi răspunde singură, schimbându-şi vocea, în locul acesteia, iar atunci când nu găseşte cuvintele cele mai potrivite, începe să danseze. Aşa a descoperit Ada că trupul ei este capabil să exprime lucruri greu de rostit şi că un simplu gest sau un simplu pas de dans poate să spună mai mult decât un toptan de cuvinte. Şi a început să inventeze gesturi şi paşi pentru fiecare zi a săptămânii, pentru zilele cu soare şi cele cu ploaie, pentru iarnă şi vară, pentru lumină şi întuneric, pentru tristeţe şi bucurie. Corpul ei îi ascultă ordinele, se mulează după dorinţele ei şi asta îi provoca o fericire nemărginită. Încă de pe atunci Ada nu putea fi fericită decât cu ea însăşi.
Multe din gesturile inventate de Ada sunt inspirate din filme. În orăşelul său,doar la câţiva paşi distanţă de casa ei, există un mic cinematograf, ce nu se umple decât duminică, în zilele de lucru este aproape pustiu, doar ici şi colo se poate zări căte un pensionar care vine aici ca să-şi facă siesta şi adoarme de obicei după primele cinci minute sau vreo pereche de adolescenţi ce aşteaptă cu nerăbdare să se stingă lumina. De pe la cinci ani, Ada merge la cinematograf în fiecare zi. Acesta este unul dintre puţinele lucruri îngăduite de părinţii ei, care încearcă să-i impună nişte reguli foarte stricte de conduită, căci fac parte din protipendada acelui orăşel moldovenesc şi trebuie ca fetiţa lor să aibă un comportament exemplar din toate punctele de vedere. Vede cu plăcere acelaşi film de şapte ori pe săptămână, urmărind cu o încordare neobişnuită pentru un copil de vârsta ei gesturile şi mimica interpreţilor. Iar când ajunge din nou în faţa oglinzii veneţiene încearcă să le reproducă fidel şi adeseori aproape că izbuteşte. Corpul ei parcă este făcut pentru asemenea exerciţii.
Apoi, într-o bună zi, Ada a trebuit să meargă la şcoală şi să înveţe scrisul, cititul şi socotitul. Are acum de făcut o grămadă de teme lungi şi plictisitoare, care îi răpesc foarte mult timp. Mersul zilnic la cinematograf a încetat. Părinţii o supravegheză în timp ce îşi face temele, ba uneori o pun să facă şi teme suplimentare şi sunt tot timpul nemulţumiţi că nu scrie frumos, că mai greşeşte din când în când câte o adunare sau că nu recită poeziile poeziile patriotice cu intonaţia cea mai potrivită. În opinia lor, Ada are obligaţia să fie cea mai bună elevă din clasă, e în joc prestigiul lor personal, iar orice notă mai mica de zece este sancţionată cu severitate. Reguli acasă, reguli la şcoală. Aşa a învăţat Ada de timpuriu oribilul cuvânt ,,disciplină’’. Are o învăţătoare pedantă şi tipicară, care îi corectează totdeauna la sânge temele pentru acasă, iar o virgulă pusă greşit poate declanşa oricând o predică interminabilă despre datoria fiecărui cetăţean al Repulicii Socialiste România de a întrebuinţa corect limba română. În asemenea momente, Ada se înroşeşte şi lasă ochii în pământ, dar virgulele continuă să le pună acolo unde vrea e, nu acolo unde susţin că trebuie puse mama ei sau învăţătoarea, reuşind totuşi să fie cea mai bună elevă din clasă. Nu are nici un prieten. De altfel mama sa îi ceruse în mod expres învăţătoarei s-o aşeze singură în bancă, ceilalţi copii din clasă nu sunt de condiţia ei.
Cineva îmi spusese pe vremuri că şcoala e locul unde învăţăm să urâm.
Ada se simte mai în largul ei doar la orele de educaţie fizică. Aici trupul ei subţire, agil şi elastic îşi reintră în drepturi, se mişcă graţios şi dezinvolt, respiră în sfârşit, execută cu îndemânare cele mai grele mişcări de gimnastică. Dar din nefericire asemenea ore se desfăşoară rar, doar de câteva ori de trimestru, în rest învăţătoarea face în locul lor aritmetică. Şi mai sunt duminicile, când, dacă reuşise să adune pe parcursul săptămânii destule note de zece, părinţii îi îngăduie să iasă din casă şi primeşte chiar bani de cinematograf. Dar nu e numai cinematograful, mai sunt şi micile drumeţii pe dealurile din preajma oraşului, făcute în tovărăşia lui Gery, un câine prietenos şi jucăuş, care seamănă cu un urs roşcat. După ce trec de ultimele case, Ada şi Gery încep să respire un aer de libertate. Acolo unde se termină casele, nu mai există reguli de conduită, nu mai există aritmetică şi gramatică, există doar pământul şi cerul. Aşa a învăţat Ada să iubească încă din copilărie locurile singuratice, locurile necivilizate, unde se poate lăsa în voia instinctelor ei de mică sălbăticiune. Aici corpul ei se umple de vitalitate, sângele începe să-I circule prin artere cu mai multă vioiciune, membrele ei suţiratice îşi dau iarăşi la iveală agilitatea. Adeseori se întrece la fugă cu Gery, care scoate nişte lătrături pline de voioşie. Câinele şi fetiţa aleargă pînă ce Adei i se tăie respiraţia şi se prăbuşeşte fericită în iarbă, ca o femeie după o noapte de dragoste. În vremea aceasta, Gery execută în jurul ei nişte salturi acrobatice caraghioase sau, pentru că e foarte drăgăstos, uneori se apropie de ea şi începe s-o lingă pe faţă, întîmplându-se chiar câteodată ca din prea multă dragoste să-i rupă cu colţii rochiţa. E un tovarăş de joacă ideal pentru Ada, care a aflat, ca şi mine, de timpuriu, că e mai uşor să te înţelegi cu câinii decât cu oamenii. Bănuiesc că este şi ea un neom.
Acasă atmosfera devenise de la un timp tensionată. Ada a observat că de câtăva vreme tatăl său începe să vină acasă împleticindu-se uşor şi că răspândeşte în jurul lui un miros neplăcut. Uneori vorbeşte foarte mult, povesteşte tot felul de istorioare hazlii, o ia pe Ada în braţe şi se porneşte să alerge cu ea prin sufragerie, spunând că el este zmeul zmeilor şi că are de gând să o manânce la cină chiar în seara aceea. Alteori vine dimpotrivă acasă posomorât, nu salută pe nimeni, se trânteşte pe canapeaua din sufragerie şi tacea ore în şir, cu ochii pironiţi în gol, sau se apucă să fredoneze încet, ca pentru sine, un crâmpei de romanţă sentimentală. Are, de fiecare dată, ochii roşii şi lăcrimoşi. În asemenea momente, care se produc tot mai des, Adei începe să-i fie frică de tatăl ei, deşi a doua zi dimineaţă acesta apare la micul dejun proaspăt ras şi mirosind discret a colonie, are o privire limpede şi tot aerul său dinainte, de parcă cel din seara trecută nici n-ar fi fost el, ci un strain oarecare, ce-I împrumutase, nu se ştie din ce pricină, înfăţişarea. Ada vede de asemenea şi că mama ei devine tot mai încruntată şi tot mai nervoasă. Pregătitul temelor de a doua zi ajunsese acum un veritabil calvar. Mama se enervează pentru cea mai mica greşeală, începe să ţipe, cu un glas duşmănos, care nu este glasul său obişnuit şi îi spune Adei că este un copil rău şi nerecunoscător. Sunt cuvinte grele, care o lovesc pe Ada ca nişte bastoane de cauciuc şi lacrimile ei mari pătează nu de puţine ori paginile caietelor cu linii şi pătrăţele. Pînă şi nopţile deveniseră agitate: fetiţa e trezită câteodată de nişte glasuri răstite ce se aud din dormitorul părinţilor, iar o data zgomotul unui obiect greu, trântit pe parchet, a făcut-o să paralizeze aproape de frică.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: