fragment de roman

La şcoala de coregrafie, Ada se simte la fel de bine ca şi în casa lui Mariette. Dimineaţa se fac ore obişnuite, dar după-amiaza vin orele de balet, pe care le aşteaptă cu nerăbdare. Ele se desfăşoară într-o sală friguroasă şi prost aerisită, din care nu lipseşte obişnuitul portret al lui Ceauşescu. În rest câteva aparate de gimnastică: calul, capra, lada, spalierele şi doar barele fixate de-a lungul pereţilor deosebesc această încăpere de sălile de gimnastică obişnuite. Ceea ce o dezamăgeşte pe Ada este absenţa oglinzilor, prezente în sălile unde se pregătesc elevii din anii mai mari şi prin care apucase să dea la repezeală o aruncătură de ochi. Această dezamăgire este răscumpărată însă din plin de senzaţia de libertate deplină pe care o trăieşte aici. Corpul ei, care începe să prindă încetul cu încetul contur, lăsând să se întrezărească prin crusta lui de fetiţă femeia, supus până atunci atâtor constrângeri, are voie în sfârşit să-şi dezvolte propria limbă, trecând de la cuvinte la propoziţii şi de la propoziţii la fraze. Cel care îl ajută la această lecţie dificilă este tovarăşul Oleg (sau mai pe scurt Oleg, căci le-a cerut de la început elevilor să îl tutuiască, lucru aproape de neconceput pentru şcolile româneşti de atunci). Nimeni nu-l cheamă după numele lui de famile, un nume rusesc anevoie de pronunţat, lung şi foarte bogat în consoane. Ada l-a simpatizat din primul moment. Oleg nu e un bărbat frumos, ca fotbalistul de la Universitatea. Este mic de statură, pistruiat, cu un nas foarte lung, în schimb are o voce plăcută şi caldă, care o emoţionează pe Ada, mai ales atunci când rosteşte cuvinte magice, cum ar fi: adagio, allegro, attitude, battement, cabriole, entrechat, pique, pirouette, pointe, rond de jambe, pe care deocamdată fetiţa nu le înţelelege prea bine, dar i se pare că ele seamană cu cuvintele dintr-o poezie. Nu se poate să nu remarc că Ada are de pe acum o sensibilitate acustică de un tip cu totul aparte, timpanele ei posedă capacitatea de a prinde rezonanţele cele mai profunde ale vocilor omeneşti şi de a vibra aproape erotic la sonoritatea anumitor cuvinte, dar şi de a trasmite această vibraţie, sunt nişte zone erogene cu totul specifice, aşa că de mai multe ori mi s-a întâmplat ca, vorbind cu ea la telefon să am senzaţia că vocile noastre capătă ceva din materialitatea subtilă a unor ţesuturi organice foarte sensibile, care se ating şi se mângăie, că înfăptuim un fel de preludiu amoros, dacă nu cumva chiar mai mult decât asta. Dacă la alte femei sensibilitatea erotică este localizată strict în anumite părţi ale corpului, feminitatea Adei este una difuză, e răspândită până şi în fiecare fir de păr sau în fiecare unghie, ori, de ce nu, până şi în fiecare celulă. Cu ea, chiar şi o conversaţie despre vreme poate să se încarce de erotism.

La şcoala de coregrafie, deocamdată fetiţa trebuie să înveţe însă, sub îndrumarea lui Oleg, alfabetul baletului, monotonele poziţii de bază, şi află cu acest prilej, că şi dansul, pe care ea îl credea liber de orice constrângere, are un fel de reguli, asemănătoare cu cele de la aritmetică sau de la gramatică. Ada n-a iubit niciodată regulile, dar, din simpatie pentru instructor, se străduieşte să execute cât mai exact aceste mişcări care se repetă de zeci de ori. Chiar şi vocea lui Oleg îşi pierde acum căldura obişnuită, devine cumva rigidă, mecanică, precum aceea a unui megafon care ar spune la nesfârşit, cu încăpăţânare, aceleaşi câteva fraze: ,, Picioare. Poziția întâi. Poziția a doua Poziția a treia. Poziția a patra. Poziția a cincea. Mâini. Picioare. Mâini. Picioare şi mâini. Mâini şi picioare. Corpul. Acum iarăşi mâinile.’ Din fericire, însă instructorul are înţeleciunea că nu exagereze cu asemenea exerciţii plictisitoare, le alternează cu momente când îi lasă pe copii să se mişte liber şi să improvizeze, prefăcându-se iarăşi din nou în Oleg cel de toate zilele, acel Oleg prietenos şi empatic, pe seama căruia unii dintre băieţi au început să-şi permită de la un timp anumite obrăznicii. Instructorul se preface că nu le bagă în seamă, Ada, în schimb, se înroşeşte atunci tare la faţă, îi vine să plângă – nici ea nu ştie prea bine de ce – să se ducă la Oleg şi să-l mângâie pe obraz. De altfel ea nu-i poate suferi pe aceşti băieţandri înfumuraţi care o privesc câteodată într-un fel care i se pare ciudat. iar atunci când unul dintre ei, un coşuros căruia începuseră să-I iasă deja primele tuleie şi despre care se ştia că e nepotul directorului, i-a spus că are nişte pulpane mişto mai întâi n-a înţeles, iar atunci când a înţeles a izbucnit într-un plans violent, care a durat mai bine de o jumătate de oră şi pe care nici măcar blândeţea şi tactul lui Oleg nu l-a putut potoli.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: