legende nordice (2)

Legenda lui Odin

Odin era cel mai bătrân şi mai de seamă dintre toți zeii. El era numit tatăl tuturor şi era tatăl a tot ce fusese creat. Din el se trăgea un întreg neam de zei şi zeițe, iar aceştia îl ascultau şi îl  slujeau, aşa cum un copil  îşi ascultă  şi îşi slujeşte tatăl.

Zeii îşi spuneau asar( ființe divine) şi erau în număr de doisprezece. In locul cel mai înalt de pe pământ ei îşi clădiseră  o cetate. Asgård, cea mai mare şi mai strălucitoare cetate de pe lume.

Dar In curând au înălțat-o în văzduh şi au zidit apoi, între cer şi pământ, un pod numit  Bäf-rast (drumul care tremura, curcubeul) pe care zeii umblau In sus şi în jos.

Sala în care stătea Odin se numea Valhalla. Acolo erau adunați după moarte toți războinicii viteji care au căzut în luptă cinstită. Aceştia se numeau eroi şi erau însoțiți în Valhalla de nişte fecioare frumoase numite Valkirii.

In  Valhalla eroii duceau o viață minunată. In fiecare zi se luptau unii cu alți în marele Idavalle, aşezat imediat în exteriorul Valhallei. Iar când venea seara mergeau să se ospăteze în sala lui Odin. Acolo li se închideau de la sine toate rănile pe care le primiseră în lupta de peste zi şi cu încântare şi bucurie mergeau să  ia parte la ospățul lui Odin. In timpul mesei eroii erau serviți de Valkirii cu mied din cornuri de băutură aurite şi cu carnea vierului fermecat Särimne, care în fiecare seară era gătit şi mâncat, iar în fiecare dimineață era iarăşi întreg.

Odin singur nu avea trebuință de  nicio mâncare. ,,deoarece fără  vin  trăia doar curajosul  Odin‘’. Dar cu felurile care ajungeau pe masa lui îşi hrănea cei doi câini Gere şi Freke, ce i se țineau totdeauna pe urme.

Odin era înțelept. Nu exista nimeni aşa înțelept ca el. Dar a trebuit să-şi plătească scump înțelepciunea.

In zilele sale de tinerețe a  mers la fântâna Mimes şi i-a cerut păzitorului acesteia, Mime, ca din izvorul limpede al înțelepciunii să-şi potolească setea de înțelepciune. Dar Mime răspunse că doar printr-o mare jertfă poate deveni Odin vrednic să primească băutura la care râvnea.

Odin era dispus să jertfească totul pentru înțelepciune. El a consimțit să nu guste nicio băutură vreme de nouă zile. A fost de acord să se rănească  singur cu sulița şi şi-a dat In cele din urmă zălog unul din ochi care a fost păstrat în fântâna lui Mime. Acum a primit în sfârşit băutura dorită şi, odată cu ea, cea mai mare înțelepciune care se află în cer şi pe pământ.

De atunci Odin s-a arătat mereu chior de un ochi atunci când li se dezvăluia oamenilor. Doar în reşedința lui,  Valhalla, îşi ascundea infirmitatea  şi îşi lăsa amândoi ochii să strălucească precum odinioară.

Odin avea doi corbi, Hugin şi Munin, care stăteau pe umărul lui. Aceste două păsări zburau în fiecare zi afară în lume  şi căpătau cunoştințe despre țări şi popoare Si apoi reveneau pentru a-i comunica stăpânului lor ceea ce aflaseră.

Avea Odin şi un cal, care se numea Sleipne, şi nicicând nu mai fusese văzut până atunci un cal atât de neobişnuit. El avea opt picioare şi putea să alerge la fel de bine pe pământ, prin aer şi prin apă

Prin întunericul nopților, Odin călărea adesea prin spațiu pe Sleipne al său pentru a împrospăta aerul. El avea în mână atunci sulița-i straşnică Gungne şi era însoțit în călătorie  de Gere şi Ferke.

Corabia lui Odin se numea Skidbladne. Această corabie avea mereu vânt prielnic şi era atât de mare încât putea să-i încapă pe toți zeii. Totuşi Odin putea s-o împăturească de parcă ar fi fost o față de masă şi s-o poarte în mână dacă dorea.

Multe alte lucruri minunate avea Odin în stăpânire, printre altele un inel, Dröpne, din care, în fiecare a noua noapte,se iveau opt inele la fel de mari.

Soția lui Odin şi stăpâna tuturor zeilor şi zeițelor se numea Frigg. Odin îi prețuia mult marea înțelepciune şi discreția. De multe ori i-a cruțat, datorită rugăminților ei, pe cei pe care intenționa să-i pedepsească.

(tradus de mine din suedeza)

 

Publicitate