legenda lui tor

 

După Odin, cel mai impunător dintre toți zeii era uriaşul său fiu, Tor. Nu era nimeni care să fie aşa puternic ca el şi nimeni, în afară de Odin, nu avea o împărăție  aşa de întinsă peste care să stăpânească.

Era numit Tor-Călătorul şi ieşea şi călătorea mai adesea decât toți ceilalți.

Intr-o căruță aurită, trasă de doisprezece țapi care scoteau foc pe nări,  Tor mergea să se lupte cu toți uriaşii şi puterile necurate, care vroiau să le facă rău zeilor şi oamenilor, căci Tor era apărătorul acestora de la începutul timpurilor.

In timpul expedițiilor sale războinice, Tor era  încins cu o cingătoare numită Megingjord. Când o purta la el, puterea lui devenea de două ori mai mare, astfel încât nici  uriaşii, nici trolii nu-l puteau dovedi.         Avea în mână ciocanul său de luptă, Mjölne.

Şi Mjölne zdrobea tot ce întâlnea în cale, dar se întorcea mereu la stăpânul său, oricât de departe era aruncat.

Când căruța lui Tor alerga prin spațiu se  vedea focul care țâşnea din nările țapilor ca un fulger pe cer. Pământul se cutremura şi detunau munții. ,,Tună’’ – spuneau oamenii. Si aşa se spune şi astăzi atunci când e furtună.

Tor avea o fire cinstită şi încrezătoare şi se arăta blând şi plăcut, atunci când nu era mânios. Dar dacă era provocat devenea înspăimântător la vedere.

Odin adoptase la începutul timpurilor în Asgård un fiu de uriaş  numit Loke. Acesta era plăcut şi frumos la înfățişare şi totodată mai şiret decât toți ceilalți. Dar era viclean ca un şarpe şi vroia să  le facă rău zeilor şi oamenilor.

Loke câştigase încrederea lui Tor cel credul, astfel că acesta a crezut multă vreme că Loke are o fire cinstită. Si când şiretenia lui,  spori Tor fu încântat şi îl  luă pe Loke cu dragă inimă în expedițiile sale.

Intr-o zi, când Tor plecă să se lupte cu uriaşii,era însoțit de Loke. Peste noapte si-au găsit adăpost la un om care avea un fiu şi o fiică. Băiatul se numea Tjalve, iar fata Röskva.

Aceşti oameni nu aveau nici un fel de bucate cu care să-şi ospăteze musafirii, dar Tor nu s-a arătat descumpănit. El a tăiat doi dintre țapii săi, i-a despicat şi i-a pus într-o oală.

Când țapii au fost fierți, Tor şi-a poftit gazda şi pe copiii acesteia să ia din mâncare. Dar picioarele nu trebuie să le vatăme, ci să le aşeze în ordine lângă el pe blana întinsă de țap, după ce vor fi mâncat.

  In dimineața următoare, când Tor trebuia sa plece în călătorie, acesta şi-a ridicat ciocanul deasupra picioarelor înşirate pe blana de țap şi le-a poruncit să vină la viață din nou. Ambii țapi s-au ridicat de îndată, dar iată, unul dintre ei era şchiop. Acesta avea un picior din spate mai scurt decât celelalte. Acum Tor se mânie foarte tare şi răcni la  bărbat cu un glas tunător: ,,Tu sau careva dintre ai tăi este cel care a provocat această nenorocire’’.

Atunci omul văzând că Tor își încrețeşte fruntea şi, într-un acces de mânie, strânge cu mâna-i de fier coada ciocanului, s-a înspăimântat şi a mărturisit că fiul său, Tjalfe a fost cel care, pentru a ajunge la măduvă, a zdrobit piciorul. Si i-a cerut îndurare zeului necruțător.

Dar Tor era aşa de mânios încât n-a putut fi împăcat înainte ca omul să-i promită că ii va da lui pe cei doi copii ai săi drept despăgubire pentru piciorul de țap vătămate.

Țjalve şi sora lui, Röskva, l-au însoțit așadar pe Tor când acesta şi-a continuat expedia. Aceştia au devenit apoi slujitorii lui credincioşi şi l-au însoțit în călătoria lui spre țara uriasilor. (tradus de mine din suedeza)

 

 

Dar Loke fusese cel care, din răutate. îl ispitise pe Tjalve să zdrobească piciorul din spate ale țapului.

Anunțuri

Un răspuns to “legenda lui tor”

  1. La multi ani, draga Octavian!
    Iti multumesc foarte mult pentru randurile trimise pe Moartea lui Siegfried:) Imi cumparasem cartea deja la targ, insa prietena noastra comuna mi-a atras atentia ca acest exemplar e un pic diferit…
    Multumesc insa in primul rand pentru carte, a fost o mare bucurie s-o citesc si mi-am adus dealtfel aminte ca-mi placusera teribil fragmentele postate de mult pe blog. De la idee la constructie, la personaje si poveste, totul se leaga perfect. Am citit relativ de curand memoriile lui Speer si mi s-au parut inumane, in sensul ca el insusi lipsea din ele, un soi de cronica fals obiectiva. Ce faci tu aici este exact opusul, creezi lumea interioara a unor astfel de personaje si a celor care vin in contact cu ele in cadrul splendid si atroce al unei tragedii wagneriene.
    Si e atat de diferita de Kostas! Cred c-am s-o recitesc, mi s-a facut dor si de ea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: