verlaine

Birds in the night

Nu îndeajunsă fost-a-vă răbdarea,
Se vede mult prea bine, din păcate;
Sunteţi atât de jună! Nerăbdarea
E parte din celesta-vă etate.

Blândeţea voastră pare-a ezita,
Nu coaptă, nu-ntru totul suficientă,
Dar sunteţi jună, rece soră-a mea,
Şi nu puteţi să fiţi indiferentă.

Mă iată dar, plin, de căinţe caste
Nu bucuros, dar împăcat, s-ar spune,
Chiar de-aţi făcut din mine luni nefaste
Cel mai puţin ferice om din lume.
***
Şi nu eram departe de-adevăr
Cand vă spuneam, în zilele de jale,
Că-n ochiul vostru, ce a fost cămin
Speranţei mele, văd acum trădare.

Atunci juraţi că-s năluciri deşarte
Şi-aveaţi vâlvoruri false în privire,
Cum faci de vrei s-aţâţi un foc pe moarte,
Când vocea voastră-mi declara iubire.
Se spune că te poate ferici
Şi-o vreme mohorâtă de alean,
Dar fu-ntr-o cu plăceri amare zi
Când am văzut câtă dreptate am
***
La ce atâta chin şi supărare?
Nu mă iubiţi şi gata, din păcate.
Nedornic să privesc vreo alinare
Vreau jalea sa mi-o port cu demnitate.

Da, tocmai fiindcă-atâta vă iubii,
Voi suferi precum un bun soldat
Ce merge ca să doarmă pe vecii,
Iubindu-şi ţara, ce-l trată ingrat.

Frumoasa mea, Unica mea, voi Dragă,
Chiar de mi-aţi luat lumina şi speranţa,
Nu sunteţi oare patria mea dragă,
Tot jună, tot nebună, ca şi Franţa?
***
Or, eu nu vreau şi poate nici nu pot
Să vă privesc cu ochiul umezit,
Iubirea mea ce n-a murit de tot
Deschide ochii bine în sfârşit,

Iubirea mea, ce încă mai tresare,
Deşi trădări o tot însângerară
Şi socotesc că încă multe are
De îndurat nainte ca să moară,

Ghiceşte, poate nu fără temei,
Că-ncepeţi să nutriţi păreri de rău
Şi parcă-aude-n disperarea ei
Cum spuneţi: da, e rău, e foarte rău!
***
Parcă vă văd. Se-ntredeschise-o uşă.
Eraţi în pat. Păreaţi cam obosită,
Dar tresărirăţi, goală, jucăuşă
Şi de iubire toată-nsufleţită.

Ce sărutări, ce-alinturi înfocate!
Râdeam cu ochii-n lacrimi, cum s-ar spune!
Momentele acelea dintre toate
Au fost cele mai triste şi mai bune.

Din zâmbetul cu care îmi zâmbeaţi,
Din ochii buni, ce-mi deplângeau absenţa,
Şi din toţi nurii voştri blestemaţi
Doresc să mai revăd doar aparenţa.

***
Parcă vă văd. În rochie de vară
Alb-aurie, fină şi subţire,
Dar fără-acea jilavă veseleală,
Vădită-n după-amieze de delire

Când sora mare, tânăra soţie,
Reapăruse-n cameră, deja
Destinul nostru scris pentru vecie,
De sub voaleta voastră mă privea.

Să fiţi iertată! Tocmai de aceea
Încă păstrez, şi nu fără trufii,
Drept amintire, pururea scânteia
Ce-atunci în ochii voştri străluci.

***
Sunt uneori ca vasul la aman,
Ce apucat de o furtună mare,
Nemaicălăuzit de Notre-Dame
Se roagă, pregătit de înnecare.

Sunt uneori precum acel pescar
Care pierea nespovedit, fierbinte
Cătând duhovnic, însă în zadar.
Şi se credea în iaduri dinainte.

Dar uneori, îmi vin nişte extaze
Ca primilor creştini, într-adevăr.
Şi râd sub colţii fiarei fioroase,
Şi nu-mi tresare niciun fir de păr.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: