naluca 10

Faptul că am început să scriu despre Adina îmi creează un sentiment de vinovăție față de Ada. Recunosc că e o senzație destul de stupidă: Adina aparține în exclusivitate trecutului, la fel ca şi alte femei, pe care mi s-a năzărit că le iubesc la un moment dat. Acum, când sunt mistuit de o pasiune adolescentină, pentru o fantasmă  ascunsă în spatele unui ecran, despre care nici măcar nu am certitudinea că există în realitate, mi-aş dori, fireşte, ca Ada să fi fost singura femeie din viața mea, pe care ar fi trebuit s-o întâlnesc încă din adolescență. Dar nimeni nu poate avea de la mine pretenția absurdă de a fi virgin la şaizeci de ani. În cazul Adinei, e vorba însă de ceva diferit, de o virginitate a inimii, pe care mi-o păstrasem intactă până atunci, şi o voi păstra intactă şi în continuare, şi care de fapt e singura virginitate care contează. Spre deosebire de mine, aşa cum rezultă din toate mesajele sale, Ada e o femeie fără trecut, iar puținele prezențe masculine care i-au traversat cu totul sporadic existența n-au marcat-o sufleteşte în niciun fel. Ea face parte din categoria femeilor impenetrabile în totalitate (a nu se lua acest cuvânt în accepțiunea lui fizică), ceea ce le sporeşte enorm puterea de fascinație şi le face cele mai apte pentru jocul seducției. De altfel, femeile total accesibile ne tentează doar în adolescență, când ideile noastre despre dragoste sunt încă destul de nebuloase, iar capacitatea noastră de a iubi este invers proporțională cu foamea nostră de sex. Tentante cu adevărat sunt cele greu accesibile, cele care ştiu să se refuze, cele care sunt alcătuite numai din suprafețe. Iar Adina, cu taioarele ei de culoare închisă încheiate mereu la toți nasturii, cu aerul ei auster de ochelaristă, cu moravurile sale provinciale şi cu prejudecățile sale despre virtute, era, categoric, aşa cum aveam să constat, o asemenea femeie provocatoare, destinată în exclusivitate bărbaților cu imaginație, deşi inițial, la acea cină a mătuşii Veturia, de la care n-am putut să mă eschivez, atât ea cât şi soțul său mi-au făcut o impresie neplăcută.

Imaginați-vă un bărbat înalt şi peste măsură de slab, cu o frunte înaltă şi cu nişte sprâncene negre şi foarte groase, de sub care te fixau nişte ochi severi şi cercetători, de culoarea oțelului, unul dintre acele personaje despre care se poate afirma fără teama de a greşi că n-au zâmbit niciodată în viată lor şi care răspândesc în jurul lor un fel de curent rece, ce exclude orice intimitate. Omul acesta, a cărui figură părea alcătuită în exclusivitate din unghiuri drepte, poseda, în acelaşi timp, o inteligență ieşită din comun, aproape diabolică, menită să-i asigure succesul deplin în cariera de procuror. Cei care care avuseseră prilejul să-l vadă în sala de judecată vorbeau despre întrebările meşteşugite şi pline de viclenie, pe care ştia să le adreseze  la momentul oportun martorilor sau acuzatului, reuşind să-i pună mereu în încurcătură, asemenea unei reptile care îşi pândeşte îndelung prada şi atacă apoi pe neaşteptate, încolăcindu-şi strâns victimele, ce aveau să descopere aproape instantaneu că această strânsoare este fatală. Rechizitoriile sale erau scurte, la obiect, lipsite de floricele retorice, de o logică impecabilă, şi solicitau întotdeauna pedeapsa maximă prevăzută de codul penal. Acesta era Radu Caprini, una dintre figurile cele mai respectate, dar şi cele mai temute ale acelui oraş ardelenesc. După o lungă existență de burlac, se căsatorise, spre surprinderea tuturor – căci omul părea destinat să rămâna toată toată viața celibatar şi era imposibil să ți-l imaginezi făcând curte unei femei – cu o profesoară de matematică mai tânără decât el cu vreo douăzeci de ani şi nici limbile cele mai ascuțite ale oraşului (şi nu există nicăieri limbi mai ascuțite decât în oraşele de provincie) nu puteau spune nimic rău despre această căsnicie, în care părea să domnească armonia cea mai deplină. În ciuda diferenței semnificative de vârstă, între cei doi exista o potrivire perfectă. Amândoi aveau un aer grav şi sever, se comportau cu o sobrietate desăvârşită, păreau plămădiți dintr-o substanță aparte, care poseda răceala şi duritatea oțelului, lăsau impresia unor făpturi asexuate pe care nu ți le puteai închipui nicidecum făcând dragoste, aşa cum nu îți poți închipui făcând dragoste două maşini de cusut. Iar aceşti oameni, a căror viață părea să fie redusă la mişcările mecanice ale unor marionete, erau cei mai buni prieteni ai unchiului Tudor şi ai mătuşii Veturia.

Nu am prea multe amintiri de la cina la care am făcut cunoştință cu soții Caprini. Cei doi nu mi-au fost de la bun început simpatici şi i-am categorisit cu rapiditate: doi provinciali mărginiți şi fuduli, aşa cum găseşti din abundență în oraşele mai mari sau mai mici de provincie, fabricați parcă într-o serie nesfârşită de exemplare de către un demiurg plictisit şi lipsit de imaginație. Femeia, ce-i drept, nu arăta tocmai rău, dar parcă ținea mortiş să-şi ascundă farmecele, ca şi cum frumusețea ar fi fost un lucru blamabil, de care se cuvine să te ruşinezi. Îşi adunase părul într-un coc ce te purta cu gândul către fotografiile de familie, vechi de mai multe decenii, taiorul de culoare închisă, încheiat la toți nasturii  părea oarecum larg, lasându-ți doar cel mult bănuiala că în spatele lui s­-ar putea ascunde nişte sâni generoşi, fusta era usor evazată şi îi trecea cu mai bine de o palmă peste genunchi. De fapt, aşa cum aveam să constat nu peste multă vreme, la fel ca Adina se îmbrăcau majoritatea femeilor din oraş. Costumele sobre erau obligatorii pentru toate persoanele de sex feminin cu pretenții de seriozitate, constituiau un fel de uniformă arborată cu ocazia ieşirilor în oraş, aveau rolul de a certifica apartenența la o anumită elită morală şi îşi propuneau să evidențieze respectabilitatea persoanei pe care o îmbracau. Prin urmare ele erau foarte asemănatoare, difereau cel mult prin culoare, forma nasturilor, lungimea fustei, care trebuia însă întotdeauna să acopere obligatoriu genunchii, dar croiala era, invariabil aceeaşi, căci o haină prea mulată pe trup ar fi reprezentat un semn de frivolitate. Putinele femei din oraş care se încăpățânau să nu respecte această tinută, îmbracându-se potrivit cu propriile lor gusturi se bucurau de altfel de o reputație proastă şi erau unul din subiectele principale ale bârfelor cu care aceşti provinciali blazați încă din adolescență  încercau să-şi mai condimenteze monotonia zilelor parcă fără sfârşit.

Da, oaspeții unchilor mi-au fost antipatici, dar probabil că nici eu nu le-am inspirat în seara aceea cine ştie ce simpatie. Bănuiesc că arătam rău. Nici în zilele mele de formă fizică maximă nu sunt o persoană prea arătoasă, iar în ziua aceea cam exagerasem cu vinul mătuşii, aveam ochii injectați, gesturile nesigure şi raspândeam un miros neplăcut de tutun şi alcool. La asta se adăuga stângăcia cu care îmi purtam costumul cel nou, un smoc de păr, care de îndată ce mă ridicam de pe scaunul frizerului avea strania proprietate de a se zburli ca o creastă, dar mai ales grosolănia manierelor mele, care mă aducea uneori în situațiile cele mai penibile. N-am ştiut niciodată să sărut mâna unei femei cu dezinvoltură şi eleganță, eram cu acestea ba excesiv de timid, ba, de la o anumită cantitate de alcool în sus, obraznic şi agresiv, eram absolut incapabil să le şoptesc, cu vocea linguşitoare a cuceritorilor de meserie, acele fleacuri care le fac atâta plăcere, nu ştiam să dansez, nici să fac conversație. În societate obişnuiam să stau retras, ghemuit în mine ca un arici, participând rar la discuții, vorbind doar dacă eram întrebat şi dezarmându-mi de fiecare dată interlocutorii prin răspunsurile mele morocănoase. Mătuşa Veturia ar fi trebuit mai degrabă să se ruşineze de mine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: