naluca 11

N-am reuşit să schimb cu oaspeții decât câteva fraze de conveniență. Bărbatul s-a mulțumit să-mi strângă mâna, să-mi ureze bun venit în orasul lor, unde se simțea lipsa unor intelectuali autentici, şi să-mi dorească succes în viitoarea mea muncă redacțională. Femeia, în schimb, s-a arătat mai comunicativă. Mi-a spus că-i plăcuseră poeziile mele, apărute cu ceva vreme în urmă într-o revistă din Cluj, deşi i se păruseră oarecum morbide. Nu e puțin ciudat că un bărbat aşa tânar scrie doar despre tristețe, singurătate şi mai ales moarte, ignorând partea de lumină a vieții? Vorbea cu o uluitoare siguranță de sine, ce trăda profesoara de matematică. Îi mai lipsea numai tabla pe care o şi vedeam în închipuire, acoperită cu demonstrația lungă şi pretențioasă a unei teoreme de geometrie. Ce puteam să-i răspund? Nu-mi propusesem niciodată să scriu într-un anumit fel, aşa ieşea pur şi simplu, pentru că – iar acesta este cu siguranță un aspect ignorat de profesoarele de matematică – un poem se scrie de unul singur, printr-un fel de generație spontanee căreia aşa zisul autor nu face decât să-i slujească drept instrument. Nu eram responsabil de tonalitatea poemelor mele în mai mare măsură decât aş putea fi socotit răspunzător pentru culoarea ochilor mei. Dar cum aş fi putut să-i spun toate acestea unei necunoscute, când actul scrierii ține de intimitatea noastră cea mai profundă, iar a vorbi despre el mi se pare la fel de impudic ca atunci când vorbeşti în fața unor străini, despre chimia secretă a proceselor noastre fiziologice? De aceea, m-am mărginit să-i mulțumesc – pe tonul cel mai politicos cu putință – pentru aprecierile sale şi să-i spun că cea mai mare bucurie a unui autor este aceea de a fi citit, încercând să-i dau de înțeles în felul acesta că socotesc discutia încheiată. Apoi m-a ridicat ostentativ de pe scaun, am mârâit nişte scuze şi am ieşit în grădina unchiului Traian să fumez o țigară. Ştiam că am jignit-o, pe figura ei se putea citi consternarea, dar ce să fac, eu n-am fost educat într-un pension, ci într-o familie nevoiaşă de muncitori.

Se pare că toate începeau să-mi meargă prost în seara aceea: când am revenit în sufragerie am descoperit că mătuşa Veturia tocmai aseza pe masă tacâmurile de peşte, despre care n-am ştiut niciodată exact cum se utilizează. Deşi îmi place mult peştele, mă feresc să îl mănânc în public, consider că este unul dintre acele feluri de mâncare ce trebuie consumate în cea mai strictă intimitate. De obicei îl mănânc cu mâna, extrăgând oasele mari, pe cele mici de obicei le înghit, iar de multe ori mi se întamplă ca, furat de vreun gând, să-mi şterg maşinal mâna murdară de grăsime de poala halatului sau să mi-o trec prin păr de câteva ori. Spectacolul pe care îl ofer în asemenea prilejuri trebuie să fie extrem de disgrațios şi ar întoarce pe dos rânzele cele mai sensibile, aşa că nu se poate desfăşura în prezența altora, nici măcar a personelor foarte apropiate. Eu nu sunt făcut pentru mesele luate în public de altfel şi de fapt nici nu înțeleg de ce oamenii trebuie să se adune laolaltă ca să mănănce, când toate actele noastre fiziologice sunt de o nemaipomenită trivialitate, iar mâncatul mi se pare la fel de inestetic ca şi defecația. Uitându-mă la fața albă de masă pe care se răsfăța argintăria de peşte a mătuşii Veturia am fost apucat de o furie neputincioasă pe toată lumea: pe unchii mei şi pe invitații acestora, dar mai ales pe stângăcia şi lipsa mea de educatie, şi am început să mă scarpin pe fată cu violență, aşa cum fac ori de câte ori mă enervez din senin. Oare mătuşa gătise peşte la cină doar pentru ca să mă facă de râs?

O vreme nu m-am atins de mâncare, m-am mulțumit să mă uit cum mâncau ceilalti. Unchiul Traian înghițea cu poftă, ajutându-se din când în când discret cu mâinile şi se pare că nici el nu ştia să folosească prea bine tacâmurile de peşte, pe care, în schimb, mătusă le mânuia cu solemnitate , ca şi când ar fi oficiat un ritual. Singurul care mânca frumos cu adevârat era procurorul. Intre degetele sale prelungi (am descoperit atunci că avea nişte mâini foarte frumoase) tacâmurile căpătau parcă precizia unor instrumente chirurgicale, iar gesturile sale puteau fi comparate cu mişcările pline de agilitate ale unui dansator. Adina nu mânca, mai mult ciugulea: a luat mai întâi cu furculița o bucățică de cartof, a tăvălit-o prin sos, a dus furculița la gură foarte încet, cu o mişcare uşor indecisă, ca şi cum s-ar fi ruşinat să manânce, apoi a apucat bucățica de cartof cu vârful buzelor, a vârât-o în gură şi a început să o mestece alene şi îndelung, de parcă ar fi supt o bomboană. Privind-o, mi s-a năzărit că felul ei de a mânca are ceva erotic, ceva care îmi tulbura vag simțurile şi mă făcea să nu-mi pot dezlipi privirea de buzele ei roşii şi senzuale şi de bărbia ei proeminentă,  care se mişca ritmic, mestecând parcă bucătica de cartof fărâmiță cu fărâmiță. Şi, în virtutea unui reflex mecanic, pe care nu mi-l pot explica nici acum, m-am pomenit că încep să-i copiez gesturile: am luat cu furculița un sfert de cartof pe care l-am muiat în sos şi am început să-l mestec foarte încet, plimbându-l cu limba dintr-o parte într-alta a gurii, apoi, prinzând dintr-o dată curaj, m-am decis să întind furculița şi după o bucățica de peşte. N-a fost însă o idee prea fericit㸠m-am trezit în gură cu un os mare, pe care îmi era cu neputință să îl înghit şi a trebuit să-l scuip  în farfurie, sub privirile stupefiate ale mătuşii, care se înroşise foarte tare la față. Ceilalți se prefăceau că n-au observat nimic, deşi în privirile de oțel ale procurorului mi s-a părut că desluşesc o licărire de ironie

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: