naluca 16

Am descoperit întâmplător acum câteva zile pe una din străduţele din apropiere în sfârşit un restaurant bun.

Nu mi se întâmplă să iau masa prea des într-un local, de regulă mă mulţumesc cu o bucată de brânză, nişte roşii sau câteva felii de salam. Dar, după zile sau chiar săptămâni de austeritate culinară, stomacul meu începe să dea semne de revoltă, simte imperios nevoia unei linguri de supă fierbinte sau a unei tocăniţe condimentate, silindu-mă să pornesc în căutarea unui restaurant. Nu sunt un obişnuit al acestor locuri, unde oamenii se adună mai mult să mănânce decât să bea, eu frecventez birturile, cârciumile de rând, barurile de mahala, unde de obicei nu se găseşte nimic de mâncare. De aceea căutările mele decurg oarecum la voia întâmplării şi intru în primul local pe care hazardul mi-l scoate în drum şi unde se poate găsi o farfurie de ciorbă. Am schimbat aşa mai multe restaurant: peste tot găseai cam aceleaşi meniuri, de o exasperantă monotonie, cu nelipsita ciorbă de burtă şi nelipsita ceafă de porc, aceeaşi mâncare lipsită de savoare, aceiaşi mici prost prăjiţi care emană un iz neplăcut de grătar unsuros, aceiaşi ospătari aroganţi, care se uită la tine ca la un gunoi, mai ales atunci când se întâmplă să ai o înfăţişare cam ponosită, care pare să excludă posibilitatea unui bacşiş generos.

Ei bine, noua mea descoperire diferă  mult de aceste localuri, trase parcă la indigo şi se numeşte ,,La doi amici’’. E o încăpere mare şi luminoasă unde totul străluceşte de curăţenie. Lipsesc podoabele de prost gust şi tradiţionalul televizor. Pereţii sunt albi, iar la ferestre atârnă nişte perdeluţe albastre care au nu ştiu ce aer de voioşie. Băutura se comandă la bar, iar mâncarea direct bucătarului, care îndeplineşte şi rolul de ospătar. Femeia de la bar e tânără şi frumoasă, clienţii o strigă Andreea, dar un personaj interesant cu adevărat este bucătarul. Pot spune fără ezitare că e unul dintre cei mai slabi oameni pe care i-am văzut vreodată în viaţa mea şi bănuiesc că trebuie să măsoare aproape doi metri. Are o faţă negriciosă şi ascuţită, ochi de tăciune, sprâncene stufoase, pomeţii mult ieşiţi în afară, un nas coroiat, care contrastează oarecum cu gura aristocratică, desenată fără cusur şi umbrită de o mustaţă subţire. Când păşeşte, îşi trage uşor un picior, dar mişcările sale n-au nimic din stângăcia unui infirm, dimpotrivă impresionează printr-o graţie şi printr-o siguranţă pe care greu te-ai putea aştepta să le descoperi la un om atât de înalt. Când iese din bucătărie şi începe să circule printre mese, îţi lasă impresia unui majordom din vechime care traversează cu dezinvoltură o sală de bal. Lucru destul de neobişnuit: are legat la mijloc un şorţ negru, iar tichia de pe cap e de asemenea neagră. Poate avea la fel de bine patruzeci sau şaizeci de ani. Am observat că toţi muşteriii localului îl tratează cu o deferenţă deosebită şi toată lumea îi spune domnul Pompiliu. Trebuie să mărturisesc că atunci când s-a apropiat pentru prima data de mine întinzându-mi lista de bucate, am fost atât de şocat de înfăţişarea lui neobişnuită încât am rămas timp de mai multe secunde cu lista în mână şi cu gura întredeschisă, incapabil să articulez vreun cuvânt. Apoi am văzut că meniul era la fel de impresionant ca şi bucătarul, de o incredibilă diversitate, pe care te-ai fi aşteptat poate să o găseşti la vreunul din restaurantele de mare faimă din centru, dar nu în acest local pierdut pe o străduţă de la marginea Bucureştiului. După ce mi-a trecut buimăceala, am început să-l parcurg încet, rând cu rând, neputându-mă decide ce să aleg. Erau trecute acolo de toate: de la mâncărurile cu nume exotic de care nu auzisem în viaţa mea până la tocăniţele şi musacalele autohtone, după care îmi lăsa gura apă de multă vreme, iar preţurile se arătau moderate, pe potrivă cu buzunarele mele de coate-goale. Am comandat până la urmă un borş de salată şi nişte musaca de cartofi şi am avut impresia că domnul Pompiliu mă priveşte uşor dispreţuitor. Se aştepta probabil din partea mea la o comandă ceva mai pretenţioasă…

În aşteparea dejunului, m-am dus la bar şi i-am comandat Andreei o sticlă de bere. Localul nu e foarte plin: câţiva bărbati la costum şi cravată, cu aer de corporatişti, o pereche în vârstă, două fete în blugi, o femeie tânără cu un copil. Se vorbeşte în şoaptă sau, mai exact, aproape că nu se vorbeşte deloc şi la niciuna din mese nu se consumă alcool. Doar sticla de bere pe care o am în faţă şi din care sorb din când în când tacticos (am refuzat politicos paharul pe care mi-l oferise Andreea, beţivii adevăraţi beau totdeauna din sticlă) mă face să cred că nu mă aflu totuşi într-o cantină.

Comanda a sosit neaşteptat de repede şi nu a trebuit să sorb mai mult de două linguri de borş ca să-mi dau seama că domnul Pompiliu e un mic geniu al plitei şi polonicului: Dumnezeu ştie ce pusese în fiertura aceea, dar un buchet de arome dintre cele mai apetisante a început să-mi dezmierde papilele şi să-mi învăluie nările, iar stomacul meu a intrat într-o stare de jubilaţie. După borş, a venit rândul musacalei, care nu s-a dovedit nici ea mai prejos. Cred că nu mai mâncasem musaca de vreo douăzeci de ani.  Marea surpriză mi-a fost oferită însă după ce am terminat de mâncat. Tocmai mă pregăteam să cer nota de plată, când domnul Pompiliu mi-a aşezat dinainte o sticlă de vin, iar atunci când l-am privit cu nedumerire mi-a spus că aşa se obişnuieşte acolo: orice client care trece pentru prima data pragul localului primeşte la urmă din partea casei o sticlă  de vin.

Asta zic şi eu cârciumă! Vinul e bun, bună şi muzica, probabil grecească, pe care o aud în surdină, şi mă simt ca un şarpe boa sătul. Nu mâncasem atât de bine nici chiar în casa mătuşii Veturia. Chiar, oare mai trăieşte mătuşa Veturia?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: