naluca 24

 

Deocamdată nu mă simt mai rău decât înainte. Am aflat că boala de care sufăr este extrem de vicleană, nu-şi dă pe faţă întreaga atrocitate decât spre sfârşit, uneori lăsându-te chiar cu impresia că ai fi sănătos. Dar uneori totuşi mă întreb dacă nu cumva medicii, în care n-am nici cea mai mica încredere, nu mi-au greşit diagnosticul. Oare dacă aş fi cu adevărat atât de bolnav aş putea turna în mine alcool cu nemiluita? Adevărata mea bubă nu e nici la ficat, nici la stomac, aşa cum consideră doctorii, ci e un defect de personalitate, o anumită slăbiciune de caracter care m-a împins să aleg mereu calea cea mai uşoară. De asta n-am reuşit să scriu nimic cu adevărat important, de asta n-am reuşit să am o relaţie stabilă pentru mai mult timp cu o femeie. Evident că la spital n-am suflat nicio vorbă despre tulburările mele psihice. Dacă le-aş fi spus că sunt îndrăgostit de o femeie despre care nici măcar nu am convingerea că există şi în realitate, că nu e doar un personaj plămădit de imaginaţia mea bolnăvicioasă, căruia, pentru ca totul să pară mai verosimil i-am născocit şi o poveste, aş fi riscat internarea într-un spital de psihiatrie.

Acum nu mai sunt sigur nici că localul La doi amici a existat cu adevărat.

La început îmi aminteam doar foarte vag că înainte de a fi dus la spital parcă trecusem şi pe acolo. Apoi  întâmplările acelei seri îngrozitoare mi-au reapărut treptat în memorie. Nu-mi dădeam însă limpede seama dacă ele se petrecuseră aievea. Mi se păreau atât de neverosimile încât eram înclinat să cred că totul nu fusese decât un vis urât, unul dintre acele coşmaruri care mă bântuie din când şi în care fiecare detaliu e atât de pregnant, atât de palpabil, încât îţi creează iluzia perfectă a realităţii. Am decis aşadar că trebuie să mă conving încă o data cu propriii mei ochi că localul domnului Pompiliu nu-i decât o cârciumă obişnuită, unde nu se petrec niciun fel de miracole sau vrăjitorii. Când am ajuns acolo însă am rămas înmărmurit. Ferestrele erau oblonite, intrarea lăcătuită, pereţii parcă se coşcoviseră peste noapte şi păreau gata să se prăbuşească. Acum clădirea  arăta ca şi cum ar fi fost părăsită de multă vreme şi era greu să-ţi imaginezi că doar cu puţine săptămâni în urmă fusese acolo un restaurant. Fireşte, aş fi putut să întreb, dar nici nu mi-a trecut prin cap să o fac, aşa cum n-am verificat niciodată pe internet dacă o actriţă cu numele Adei există cu adevărat. Asta probabil  întrucât  cel mai mult şi mai mult mă tem de realitate.

MESAJ PENTRU ADA:

      Dumnezeu sau Klamm, cum îi spui tu, nu se interesează de mine, diavolul mă refuză politicos, viaţa mi-a întors spatele. Oare moartea ce are de gând?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: