naluca 27

Nu am putut să mă împac cu gândul că sunt respins de Adina, care îmi mărturisea totuşi că mă iubeşte. Scrupulele ei mi se păreau cele ale unei provinciale, ce doreşte să-şi păstreze onorabilitatea, care în ochii mei n-a valorat niciodată mai mult de doi bani, chiar dacă pentru asta trebuie să îşi calce sentimentele în picioare. Era greu de admis că îl iubeşte pe Radu Caprini, iar simplul gând că Adina face dragoste cu acest bărbat rece ca o reptilă mă făcea să văd roşu în faţa ochilor. Începusem să-mi imaginez scene lubrice, în care procurorul se bucura de farmecele trupului gol al Adinei, îl acoperea cu mângâieri scabroase de sus până jos, apoi se zbătea între coapsele ei ca un epileptic, în timp ce femeia scotea gemete lungi de plăcere. Niciun certificat de căsătorie de pe faţa pământului nu-i dădea un asemenea drept lui Caprini. Adina era a mea şi trebuia să-mi aparţină doar mie.

Am încercat să o sun, dar mi-a închis de fiecare data telefonul. I-am scris o scrisoare în care îi spuneam cât de mult o iubesc, dar nu am primit niciun răspuns. Adina se închisese din nou în carapacea ei rece şi poate că-mi scrisese biletul acela doar ca să-şi râdă de mine. Atunci am luat hotărârea să mă răzbun. Printre femeiuştile care frecventau cârciuma scriitorilor strălucea prin prostie Raluca. Mică şi slabă, cu nişte dinţi ca de şoarece şi cu picioare butucănoase, marea ei pasiune era să se culce cu literaţii, deşi n-avea nicio idee despre literatură şi bănuiesc că nu citise nicio carte în viaţa ei. Cum eu încă nu mă culcasem cu ea, mi-a fost foarte la îndemână s-o cuceresc. Am început să mă afişez cu ea, să o ţin pe genunchi şi să o sărut în public, chiar dacă nu mă atrăgea câtuşi de puţin şi trebuia să golesc câteva pahare de vodcă pentru a putea interpreta partitura îndrăgostitului. În oraş începuse să se clevetească pe seama noastră şi îmi doream din tot sufletul ca aceste bârfe să ajungă şi la urechea Adinei.

S-a întâmplat însă chiar mai mult decât nădăjduiam, printr-una din acele coincidenţe care intervin pe neaşteptate şi care ne pot modifica soarta. Eram la cârciumă, cu câţiva colegi de redacţie, iar pe scaunul de lângă mine trona, ca în fiecare seară, Raluca. Deodată în restaurant şi-au făcut apariţia soţii Caprini. Procurorul mi-a trimis un semn cordial de salut, iar Adina s-a făcut să nu mă bagă în seamă. Nu arăta prea bine în seara aceea. Era foarte trasă la faţă, ca şi cum abia s-ar fi sculat din pat după o lungă convalescenţă. S-au aşezat la singura masă neocupată, la distanţă nu prea mare de noi. În timp ce mâinile mele se plimbau pe umerii goi ai Ralucăi, care şi lăsase capul pe pieptul meu, o spionam cu coada ochiului pe Adina. Stătea ţeapănă, cu ochii în gol, fără să se atingă de paharul din faţa ei. Radu Caprini îi şoptea ceva la ureche şi la un moment dat mi s-a părut că arată spre mine cu degetul.

Am mai golit două pahare de votcă, iar apoi am început să  devin tot mai îndrăzneţ cu Raluca. O pipăiam cu neruşinare prin rochia ei subţire şi scurtă cam peste tot. Începusem să mă excit, nu pentru că aş fi devenit dintr-o data sensibil la bietele ei farmece, ci pentru că în momentul acela aveam senzaţia că femeia pe care mă lasă să fac ce vreau cu trupul său e doamna Caprini. Făptura asta de gheaţă merita o lecţie umilitoare! I-am şoptit ceva la ureche Ralucăi. Ea a încuviinţat. Ne-am ridicat, mi-am luat partenera de mână, am trecut pe lângă masa procurorului, atingându-i scanul ca din greşeală şi ne-am îndreptat către toaletă. Acolo am dus-o pe Raluca într-o cabină, am încuiat uşa, i-am smuls chiloţii şi am posedat-o cu sălbăticie, imaginându-mi că o posed pe Adina.

Când am revenit în restaurant, la masa procurorului nu mai era decât Radu Caprini, care părea şi el pregătit de plecare. Spre surprinderea mea, mi-a ieşit în întâmpinare, şi, părând că nici nu bagă în seamă prezenţa Ralucăi, m-a apucat de braţ şi mi-a spus că vrea să-mi vorbească. De fapt, el şi soţia lui veniseră în seara aceea acolo doar în speranţa că mă vor întâlni. Are să-mi comunice o veste foarte neplăcută, o veste care l-a bulversat, aşa cum va bulversa fără doar şi poate întregul oraş: a murit Aurel Zaharia. Din păcate, nu-mi poate da acum mai multe detalii. Soţia lui, care nu se simte prea bine, îl aşteaptă în faţa localului de zece minute.

La auzul acestor cuvinte m-am trezit instantaneu din beţie. Am uitat de Raluca, de procurorul care îmi întindea mâna şi de faţa de marmură a Adinei, eram răvăşit, dat peste cap şi îmi era ruşine de mine. În timp ce Aurel murea, eu făceam sex prin toaletele publice!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: