naluca 31

Un autobuz hârbuit, în care erau foarte puţini călători, m-a purtat, pe nişte serpentine abrupte, până la staţiunea unde eram aşteptat de Adina. Fremătam de nerăbdare şi îmi era în acelaşi timp oarecum teamă. Oare această femeie de marmură se decisese în sfârşit să mi se dăruiască? Sau mă chemase acolo doar ca să mă umilească din nou? Drumul părea că nu se va isprăvi niciodată, autobuzul avea opriri dese, prin mici sate de munte, unde rareori urca ori cobora cineva. Adina se îngrijise parcă să mă invite la capătul pământului.

Când am coborât, o ceaţă uşoară învăluia crestele munţilor. Aerul era jilav, ca după o ploaie lungă şi ţârâită. Mă aflam într-o staţiune mică,  puţin frecventată, aşa că am găsit cu uşurinţă hotelul. O clădire veche, probabil de pe timpul Habsburgilor, cu pretenţii de arhitectură barocă. Acum arăta destul de neîngrijit, tencuiala era căzută în câteva locuri, iar pe acoperiş crescuseră nişte pete de muşchi. Am rugat-o pe femeia de la receptie, o blondă planturoasă, care vorbea cu un pronunţat accent unguresc, să o anunţe pe Adina că este aşteptată în restaurantul hotelului. Apoi m-am instalat la o masă şi am comandat o cafea. Servea un chelner bătrân, care se mişca greoi şi avea o respiraţie de astmatic. Lume puţină. Un bărbat gras, în pantaloni scurţi. O femeie cu doi copii. O pereche de adolescenţi care beau vodcă şi chicoteau din când în când zgomotos.

Adina s-a lăsat mult aşteptată. Arăta ca după o noapte de nesomn. Purta o rochie neagră. Ciorapii, tot negri, îi puneau în evidenţă picioarele frumos modelate. M-am ridicat şi i-am sărutat mâna. Ea mi-a zâmbit. Mi-a spus că trebuie să bea o cafea. Petrecuse o noapte cumplită. În general nu era obişnuită să doarmă în paturi străine şi nu reuşise să aţipească puţin decât către dimineaţă. Apoi s-a aşezat la masă şi m-a rugat să-i ofer o ţigară. M-a întrebat cum am călătorit şi dacă mai fusesem vreodată în staţiunea aceea. Ea venise să se relaxeze câteva zile şi să respire puţin aer proaspăt de munte. La şcoală avea un program extrem de obositor. A venit singură, deoarece soţul ei era plecat la Bucureşti într-un schimb de experienţă. I-am povestit la rândul meu că tocmai îmi încredinţasem volumul de versuri unei edituri. Adina m-a felicitat, apoi, după câteva clipe parcă de ezitare, a vrut să ştie dacă volumul va cuprinde şi Sfinxul cu faţa de marmură. Cred că m-am înroşit atunci ca un copil prins că face o boroboaţă. Cum puteam să-i spun că îl distrusesem într-un acces de furie neputincioasă? Am bâiguit că poemele acelea vorbesc despre nişte experienţe mult prea intime şi nu am intenţia să le public. Ea a încuviintat: asta fusese şi opinia ei, de aceea nici nu a putut să le asculte până la capăt.

Eram amândoi stânjeniţi. N-am întrebat-o de ce mă chemase acolo, nici ea nu părea prea grăbită să-mi spună. Ne comportam ca doi cunoscuţi care se întâlnesc întâmplător la o cafea şi discută despre tot felul de fleacuri. Adina avea o anumită expresie de încordare pe faţă, a fumat trei ţigări una după alta şi am observat că-i tremurau uşor mâinile. O vreme a răsfoit meniul, cu nişte gesturi care trădau o oarecare nervozitate, apoi a chemat ospătarul şi a comandat câte o sută de grame de vodcă.

Am băut în tăcere. Adina s-a jucat mult timp cu bricheta mea fără să scoată niciun cuvânt. Rochia pe care o purta îi lăsa la vedere umerii şi braţele şi am fost înfiorat de un început de dorinţă, dar n-am mai îndrăznit s-o dezbrac în închipuire. Mi-am mutat ochii în altă parte, prefăcându-mă interesat de o reproducere după Luchian, care atârna pe peretele din faţa mea. Într-un târziu am auzit-o pe Adina spunând că merge până în camera să se schimbe. Am putea face o scurtă plimbare prin staţiune, căci, iată, afară a ieşit soarele şi probabil s-a încălzit.

După plecarea Adinei am mai comandat o sută de vodcă. Imaginaţia mea începuse din nou să lucreze. Mi-o închipuiam scoţându-şi, aşezată pe marginea patului, cu mişcări îndelungi şi meşteşugite ca de streepteusă, ciorapii. Apoi ridicându-se şi tragându-şi peste cap rochia neagră, pe sub care purta nişte dessou-uri de aceeaşi culoare…. Aproape că aş fi fost în stare să mă scol de pe scaun şi să mă furişez în camera ei, ca să pot fi martor la acest spectacol ce îmi tulbura atât de violent simţurile. Am fost adus la realitate de respiraţia astmatică a ospătarului care mă întreba dacă vreau să mai comand ceva. I-am spus că nu mai doresc nimic şi am cerut nota de plată.

Adina a reapărut peste vreo jumătate de oră.  Purta  acum un tricou şi o pereche de blugi. Îşi despletise şi părul, care îi ajungea până aproape la jumătatea spatelui. Fără cocul acela sever, ce se potrivea atât de bine cu sacourile sale de profesoară, arăta mult mai tânără. Era complet nefardată, iar faţa ei dobândise parcă un aer de prospeţime. Semnele de oboseală de adineauri dispăruseră ca prin minune. Aveam impresia că am în faţa mea o cu totul altă femeie. Mi-a spus că vrea să mă conducă într-un loc foarte pitoresc, un loc singuratic, unde îi plăcea să viseze, cu ceva ani în urmă, sau să răsfoiască o carte de versuri. De când se căsătorise nu mai fusese însă niciodată în această staţiune. Soţul ei prefera vacanţele la  Sinaia ori la Predeal.

Am ieşit din hotel. Ceaţa se risipise, iar cerul era senin, de un albastru intens. În depărtare se zăreau nişte creste golaşe de munţi, care în lumina strălucitoare a soarelui primeau nuanţe ba albastre, ba trandafirii. Staţiunea era puţin populată. În apropierea hotelui se găsea un un loc de joacă pentru copii, unde câţiva prichindei făceau gălăgie în jurul unui tobogan vechi. Erau supravegheaţi de o pereche în vârstă, care stătea pe o pătură la picioarele unui brad scorburos. Am văzut şi doi sau trei bărbaţi cu rucsacuri, ce se îndreptau grăbiţi spre hotel. La o baracă de tablă se vindeau cozonaci secuieşti.

Am urmat o vreme şoseaua, apoi am luat-o pe un drum forestier care şerpuia printre trunchiuri bătrâne de brad. O linişte profundă ne-a învăluit deodată, tulburată doar, din răstimp în răstimp, de vreo fâlfâire de aripi sau de mişcarea precipitată a vreunei veveriţe. După un timp, drumul a devenit destul de abrupt, iar  Adina şi-a cerut voie să se sprijine de braţul meu. Atingerea ei mi-a pârjolit pielea. Inima îmi bătea tare şi repede.

În cele din urmă am ajuns într-o poiană largă, plină de flori sălbatice. În mijlocul ei era un mic lac, foarte limpede, pe care pluteau câteva răţuşte sălbatice. Pe malul lui, o masă grosolană şi două laviţe ofereau un loc de popas. Ne-am aşezat unul lângă altul. Adina se înroşise la faţă şi gâfâia uşor, apoi, dintr-o data, m-a privit lung şi şi-a lăsat capul pe umărul meu. Atunci am cuprins-o de talie şi am lipit-o de mine. Îi simţeam respiraţia proaspătă şi sânii pietroşi, de care mi-am strivit pieptul. Pe urmă am sărutat-o cu patimă. În sfârşit, carapacea de gheaţă crăpase.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: