nora 1

Prietenia mea cu Nora Iuga se bazează pe multe gusturi, ba chiar obsesii comune. Mi se pare că trăim amîndoi în utopia unei Mitteleurope din Belle Époque, prin care bântuie umbra fascinantă a lui Rudolf von Habsburg, geniile lui Schiele şi Klimt, eşarfa albă a Isadorei şi în care se aude adesea, de undeva dinspre răsărit, glasul răguşit de vodcă al lui Esenin recitîndu-ne din Moscova cîrciumărească.

Nora a fost cea care, printr-un gest de o superlativă generozitate, mi l-a dăruit pe Kostas Venetis.

Nu ştiu dacă se cuvine mai întâi să-mi exprim dragostea pentru omul a cărui veşnică tinereţe m-a revitalizat de atîtea ori şi de la care am învăţat ce înseamnă adevărata prietenie sau pentru poeta cu „două suflete“, care ştie să treacă cu naturaleţe şi nonşalanţă de la gratuitatea jocului cu dicţionarul şi cu cuvintele la poemul de o gravitate extremă, care vorbeşte atît de adevărat despre suferinţa plasmelor omeneşti şi despre neputinţa noastră de a scrie durerea. Din acest punct de vedere, Nora e cu adevărat o „Madame Artaud“ (aşa cum i-a spus un recenzent din Germania), care are vocaţia ecorşeului crud şi voluptatea (auto) supliciilor şi a cărei Lebădă cu două intrări e, înainte de toate, un manual de autotortură.

Dar mai e şi o doamnă-spiriduş a poeziei europene, care, lăsînd deoparte crispările şi anxietăţile, contorsiunile lipsite de umor şi clamorile de spital existenţialist cu care vehiculează atât de frecvent (cu siguranţă mult prea frecvent) poezia de astăzi, readuce în prim-plan bucuria jocului şi a reveriei, are, în faţa realului, pe care l-a transformat într-un vertij de culoare şi de lumină, voluptăţile ucenicului vrăjitor, ce a dat, întîmplător sau nu, peste bagheta maestrului. Şi ne face să înţelegem că, în fond, poezia n-a fost niciodată altceva decît un mod de a da cu tifla realităţii, aşa cum ştiu să o facă numai nebunii şi numai copiii. Reînvăţîndu-ne, cu fiecare carte a ei, să iubim viaţa. căci Nora Iuga e unul dintre acei autori, destul de rari – socotesc –, pentru care simpla respiraţie sau orice alt act fiziologic, în toată banalitatea lui trivială, preţuieşte cel puţin la fel de mult ca oricare mare capodoperă a literaturii.

 

Originile prieteniei mele cu Nora se pierd – ca şi cele ale Junimii – ,,în noaptea timpurilor.

Dacă nu mă înşel, am întâlnit-o pentru prima dată în carne şi oase pe la începutul anilor 90, la o lansare de carte: se lansa Dactilografa de noapte. Întâlnirea de atunci a fost destul de protocolară (chiar dacă Nora este unul dintre cei mai puţin protocolari oameni de pe faţa pamântului), am schimbat câteva propoziţii de convenienţă…şi cam asta a fost tot. Mi-a spus mai târziu că i-am părut un personaj ursuz şi necomunicativ, cu o expresie de răutate zugrăvită pe faţă.

Prietenia noastră a început de fapt pe terasa de la Motoare, câteva luni mai târziu. Atunci am vorbit mult, ne-am descoperit câteva gusturi commune şi îmi place să cred că nu m-am mai arătat ursuz şi necomunicativ, aşa cum devin eu (Nora zice că ,,mă fac arici’’) în prezenţa persoanelor care nu-mi sunt foarte apropiate. Ca dovadă, nici măcar nu m-am supărat descoperind, când m-am întors, după ce hoinărisem puţin şi pe la alte mese, că Nora şi oaspeţii ei îmi băuseră vinul….Nu era nicio pagubă, fusese oricum plătit de Breban…

Trebuie să mărturisesc însă că pe autoarea Nora Iuga o cunoşteam mai de mult, binişor mai de mult, încă din timpul studenţiei mele clujene. Atunci îi citisem în revista Echinox un poem, jucăuş şi fermecător, intitulat Madame Fantine, unde graţia se îmbina cu umorul negru şi cu absurdul. Cărţile nu i le citisem încă, ajunsesem să aflu câte ceva despre doamna-spiriduş, dar nu ştiam încă nimic despre Madame Artaud, pe care Nora o ascunde de altfel cu grijă în viaţa de toate zilele şi n-o lasă să bântuie decât prin cărţile sale. Masca de ,,fetiţă cu o mie de riduri’’ îi vine perfect.

 

Multe şi minunate au fost întâmplările mele cu Nora.

A fost mai întâi cenaclul USR, unde am ajuns să particip la rugămintea Norei (nu-mi sunt foarte dragi cenaclurile, am auzit că şi la Sburatorul era cam plictisitor, mai ales atunci când doamna Bengescu citea interminabilele şi genialele ei pagini de roman) şi aveam să fac o vreme pe ,, criticul de serviciu’’, deşi, aşa cum am spus-o de atâtea ori, nu am câtuşi de puţin stofă de critic. Întâlnirile noastre săptămânale aveau loc la Casa Monteoru, în ,,Sala Oglinzilor”, devenită între timp…simplă istorie literară. Printre obişnuiţii cenaclului se numărau Constantin Abăluţă, Valeriu Mircea Popa, Adela Greceanu, Gelu Vlaşin, Nina Vasile, dar şi autori pe atunci tineri şi foarte tineri, care abia începuseră să bată la porţile consacrării: Constantin Virgil Bănescu, Marius Ianuş, Elena Vlădăreanu, Răzvan Ţupa, Adrian Urmanov, Andrei Peniuc, Miruna Vlada, Claudiu Komartin. Împotriva acestora avea mereu câte ceva de obiectat grupul ,,conservatorilor’’, tutelat de Mihail Grămescu…de altminteri un bun autor de proză SF. Tinerii erau etichetaţi drept pornografi, iar Nora şi ceilalţi care încurajam o asemenea literatură (în paranteză fie spus, aceasta nu era deloc pornografică) drept ,antinaţionali’’, ,,demolatori ai literaturii române’’, ,,unguri’’, ,,evrei’’, ,,ţigani’’ şi nu mai ştiu…Grămescu a scris chiar şi un memoriu adresat conducerii de atunci a USR, jeluindu-se că viitorul literaturii române a ajuns pe mâinile ,,neromânilor’’, care o terfelesc şi o batjocoresc…Dar personajul nu era în definitiv decât comic… aducea o notă de pitoresc în atmosfera cenaclului, care, datorită în primul rând Norei, semăna mai curând a familie. Se asculta literatură, adesea de calitate, se făceau comentarii mai mult sau mai puţin la obiect, se fuma, se bea cafea, se mai spunea câte o glumă, se mai plasa câte o ironie subtilă la adresa ,,conservatorilor’…

Acolo, în acest cenaclu condus de Nora Iuga, a fost inventată într-o seară cvasiliteratura. O lectură oarecare, nu se mai ştie a cui, a iritat ,, aripa de dreapta’’  a asistenţei, care s-a grăbit să decreteze că ,,asta nu e literatură’’. Şi atunci cineva, nu se mai ştie cine, eu sau Adela Greceanu (căreia tocmai îi apăruse volumul de poeme Domnişoara Cvasi[1]) a replicat: ,,Nu, nu este literatură, este cvasiliteratură’’

Cuvântul ăsta i-a plăcut tare mult Norei, se potrivea  de minune cu spiritul ei, adolescentin şi non-comformist. I-a plăcut, dar a şi pus-o pe gânduri, astfel că a început să se gândească serios cam ce ar putea să fie această ,,cvasiliteratură’’, situată undeva la graniţa dintre literatura propriu-zisă şi antiliteratură şi nefiind niciuna dintre acestea, dinamitând limitele tradiţionale de demarcaţie dintre ficţiune şi non-ficţiune, poezie şi proză. Iar peste câţiva ani, la Berlin, se va organiza, din iniţiativa Norei, o seară de cvasiliteratură românească, la care am avut bucuria să particip alături de Augustin Cupşa. Iar cu acest prilej am avut ocazia să descopăr (intuiţiile Norei nu prea dau greş niciodată) că ea, cvasiliteratura, există cu adevărat: publicul berlinez a luat poemele mele din volumul Scrisori din Arcadia drept fragmente de roman, iar fragmentele din romanul lui Augustin, Perforatorii, drept poeme.

Pentru Nora, cvasiliteratura înseamnă…aici ar trebui introduse  fragmente din luarea de cuvânt a Norei de la Berlin.

La rândul meu, am început să întrebuinţez termenul de cvasiliteratură (încă unul dintre numeroasele lucruri pe care i le datorez în bună măsură Norei) în aşa-zisele mele cărţi de critică şi să-i definesc conţinutul

[1] Într-o bună zi  Adela avea să-mi mărturisească  că acest titlu mi se datorează într-o oarecare măsură. Vorbind la lansarea antologiei de poezie română actuală a lui Marin Mincu, se pare că aşfi întrebuinţat formula ,,cvasinecunoscuta Adela Greceanu”, formulă care a iritat-o pe autoare, după spusele ei, mai tare decât dacă aş fi spus doar  ,,necunoscuta Adela Greceanu’’. Dar l-a ţinut minte pe cvasi….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: