faustin 2

-Trebuie să ştii că în casa asta m-am născut şi am copilărit. Cred că îi cunosc fiecare cărămidă, fiecare centimetru de tencuială şi fiecare ţiglă de pe acoperiş. Puţinele mele popasuri prin hoteluri mi-au provocat totdeauna adevărate atacuri de panică: în camerele acelea reci şi neprimitoare aveam mereu sentimentul că pot deveni în orice moment victima unei posibile agresiuni, făceam din senin febră şi nu izbuteam să aţipesc niciodată mai mult de o jumătate de oră. Numai aici mă simt totdeauna în largul meu, iar pereţii aceştia, care stau în picioare încă de pe vremea bunicului, îmi dau o perfecta stare de siguranţă. Şi totuşi, liniştea şi confortul mi-au fost ameninţate în mai multe rânduri, au existat destule întâmplări care mi-au tulburat şi aici traiul, dar pe care am reuşit să le traversez de fiecare dată cu bine, pentru că larii şi penaţii mei m-au scăpat totdeauna de neplăceri.

După venirea la putere a comuniştilor, am avut parte de momente grele. Din fericire, n-am fost alungat de la catedră, ca alţi universitari, mult mai prestigioşi decât mine, iar casa a scăpat de naţionalizare. Am fost însă nevoit să accept prezenţa unor chiriaşi. Primul dintre aceştia a fost un proaspăt colonel de miliţie, posomorât şi tăcut, cu care n-am schimbat niciodată mai mult de zece cuvinte. N-aş putea spune că prezenţa lui mă deranja în mod deosebit, pentru că omul lipsea foarte mult. De obicei dispărea odată cu cântatul cocoşilor şi revenea seara târziu, păşind întotdeauna pe vârfuri şi strecurându-se cu sfială prin faţa camerei mele de lucru, ca şi cum ar fi dorit să treacă cât mai puţin observat. Îmi dădeam seama că nu se simţea prea în largul lui în casa asta plină de vechituri, care nu se potrivea defel cu gusturile lui de băiat de la ţară, căruia îi  era mai la îndemână să calce cu piciorul pe o pardoseală de lut decât să păşească pe un covor de Buhara. În dimineţile de duminică se întâmpla să  treacă prin bucătărie, ca să-şi prepare un ceai sau să-şi prăjească o tigaie de ochiuri, şi atunci mai intra în vorbă cu Aglăiţa. I se plângea că de când se mutase aici începuse să sufere de nesomn. Dacă înainte adormea buştean îndată ce se punea în pat şi nu se trezea decât la ţârâitul deşteptătorului, acum somnul îl ajungea foarte greu, ba era deranjat  de scârţâitul parchetului, de trosnetul mobilelor sau de foşnetul unei draperii, ba i se părea că percepe, venind de dincolo de pereţi, murmurul foarte difuz al unor glasuri care vorbeau pe şoptite. Dumneata trebuie să ştii că fiecare casă are zgomotele ei particulare, care se fac auzite mai ales la vreme de noapte şi care îi exprimă personalitatea. Noi nu auzim de regulă aceste zgomote din cauza obişnuinţei, aşa cum nu simţim mişcarea de rotaţie a pământului. Dar e suficient ca în simţurile noastre să intervină o dereglare uşoară – iar asemenea dereglări se produc frecvent ca urmare al unei emoţii puternice – pentru ca sunetele despre care îţi vorbesc să fie percepute cu toată acuitatea, ceea ce le poate provoca unora o anumită stare de disconfort, iar pe termen lung poate avea chiar efectul picăturii chinezeşti, ducând la instalarea unor maladii psihice grave. Nici lungile nopţi de nesomn ale colonelului meu n-au rămas multă vreme fără urmări. Nu trecuse nici o lună de când îmi venise pe cap, şi am observat că a început să slăbească. Faţa lui roşie, de ţăran sănătos, care dovedea că nu dispreţuieşte nici mâncarea, nici băutura, căpătase o nuanţă bolnăvicioasă de pământiu, iar sub ochi îi apăruseră nişte cearcăne vinete. Adeseori trecea pe lângă mine fără să mă salute, cufundat parcă în nişte gânduri apăsătoare, cu capul lăsat în piept şi cu umerii căzuţi,  umblând cu paşi mici şi împleticiţi, ca şi cum ar fi târât după el o greutate invizibilă. După şase săptămâni, şi-a încărcat puţinele lucruri într-un taxi şi a dispărut pentru totdeauna, fără sa-mi dea nicio explicaţie şi fără ca măcar să-şi ia rămas bun. Larii şi penaţii mei îşi făcuseră datoria cu prisosinţă.

-Ciudat! – am exclamat eu.

– Asta nu e tot! – îmi flutură iarăşi prin faţă zâmbetul sardonic al profesorului Faustin. După colonel a venit rândul unei balerine de la operă, tinere şi gălăgioase, care m-a întrebat din prima zi dacă nu şi-ar putea pune în camera ei nişte mobilă nouă, căci nu se prea are bine cu vechiturile. La refuzul meu  categoric, s-a mulţumit să-şi aducă un aparat de radio uriaş, pe care nu-l oprea niciodată şi care m-a făcut să mă gândesc cu regret la prezenţa taciturnă a colonelului. Avea un grup de prietene care o vizitau cel puţin o dată pe săptămână şi pe care chiriaşa mea le trata de fiecare dată cu nişte gustări de producţie proprie, stârnind vraiştea şi haosul printre uneltele de gătit ale Aglăiţei. Iar ori de câte ori aceasta mi se plângea, eu trebuia să las capul în pământ şi să dau din umeri a neputinţă: nu îndrăzneam să protestez, pentru că-mi era frică de ceea ce putea să urmeze. Situaţia mea la facultate era foarte nesigură, casa putea să fie naţionalizată oricând, dacă aşa le căşuna comuniştilor, nu-mi rămânea decât să tac şi să sper iarăşi într-o minune. Observându-mi lipsa de reacţie, femeia a devenit de la o zi la alta tot mai îndrăzneaţă. Într-o zi m-am pomenit cu ea la uşa camerei mele de lucru, spunându-mi s-a gândit că poate mi-ar plăcea să-mi ţină putină tovărăşie: prea trăiam singur ca un huhurez. Şi fără  să mai aştepte vreo invitaţie, s-a aşezat picior peste picior pe scaunul pe care stai acum dumneata şi m–a întrebat dacă n-am putea-o ruga pe Aglăiţa să ne facă nişte cafele. Desigur, nu e defel neplăcut să bei o cafea în compania unei femei arătoase – iar de arătoasă era arătoasă, trebuie să recunosc! – dar am avut de la bun început impresia că venise în camera mea – din proprie iniţiativă sau pusă de alţii – doar ca să mă spioneze. În timp ce încerca să încropească o conversaţie, ochii îi alergau în toate părţile, de la hârtiile de pe birou la cărţile din bibliotecă, ca şi cum ar fi încercat să descopere acolo cine ştie ce manifest anticomunist sau cine ştie ce carte reacţionară. Iar când mi-a spus, ca din senin, că se trăieşte mult mai rău ca sub vechiul regim, că ţara o să se ducă pe râpă din pricina comuniştilor şi că nu-şi mai poate procura decât la negru o bucată de carne, eram pe deplin lămurit cu cine am de a face. I-am replicat scurt că pe mine nu mă interesează politica, apoi m-am sculat în picioare, mi-am pus pălăria pe cap şi am mormăit că am o treabă urgentă la facultate. Femeia s-a ridicat şi ea de pe scaun, a făcut o figură îmbufnată şi, trecând pe lângă mine ca o nălucă, a dispărut în camera ei, unde am auzit-o nu peste mult dând la maximum aparatul de radio. Iar a doua zi avea să-i spună Aglăiţei că sunt un bădăran şi un prost crescut, că am o ţăcălie de diavol şi că ţin în bibliotecă numai cărţi de vrăjitorie.

Din ziua aceea nu ne-am mai salutat.

Coşmarul a durat timp de trei luni şi s-a sfârşit pe neaşteptate în ziua când chiriaşa mea a alunecat pe gresia din baie şi a făcut o fractură urâtă de femur, care, aşa cum aveam să aflu ceva mai târziu, a silit-o să pună capăt carierei sale artistice. A stat internată o vreme într-un spital, iar doi bărbaţi, care  afirmau că sunt fraţii ei, au venit să-i ia lucrurile. Femeia era convinsă – aşa cum i-au spus Aglăiţei cei doi necunoscuţi – că îi făcusem farmece şi că accidentul pe care îl suferise era opera mea.

-Nu credeţi că de data asta larii şi penaţii dumneavoastră s-au dovedit exagerat de severi? – am întrebat eu.

Faustin îşi schimonosi din nou faţa a zâmbet

-Lucrurile astea – îmi replică el – nu pot fi judecate în termeni morali. E o problemă de raporturi energetice; orice acţiune generează o reacţiune proporţională. Prezenţa în casa mea a acestei intruse, ca şi întreaga ei comportare, au perturbat un echilibru de energii, iar perturbarea a fost pesemne destul de puternică, de vreme ce  reacţiunea pe care a provocat-o a fost aşa violentă. Lucrurile care ne înconjoară conţin un uriaş potenţial energetic, cu care nu te poţi juca, nu-l poţi provoca sau sfida, fără să-ţi pui capul într-o mare primejdie, aşa cum vei vedea şi din ceea ce îţi voi povesti în continuare.

-Sunt numai urechi. În casa asta se pare că s-au petrecut multe lucruri ciudate, deşi unele dintre ele – am ţinut să precizez eu, încercând să surâd la fel de sardonic ca profesorul Faustin – ar putea căpăta o explicaţie naturală.

-Explicaţie naturală! – pufni acesta dispreţuitor. Materialiştii ca dumneata au o imagine  falsă şi reducţionistă despre natură, sunt plini de prejudecăţile cele mai naive şi îi consideră pe cei care au îndrăzneala să gândească altfel decât ei idealişti, visători sau, pur şi simplu smintiţi. Ce te face să crezi că în natură nu există şi energii mult mai subtile decât cele descoperite până acum şi care încă nu pot fi înregistrate de instrumentele noastre de observaţie grosolane şi imperfecte? În mod tradiţional, aceste energii sunt numite spirite, iar eu nu mă îndoiesc de existenţa lor, aşa cum nu mă îndoiesc de existenţa electricităţii sau a magnetismului.

-Totuşi trebuie să admiteţi că o boală de nervi se poate instala şi fără influenţa spiritelor şi că cineva poate aluneca pe gresia de la baie şi cu totul întâmplător.

-Nimic nu e întâmplător! Totul e rezultatul interacţiunii dintre diversele forme de energie care sunt prezente pretutindeni în macro şi microcosm, iar ceea ce minţile de rând numesc ,,întâmplare’’ nu e decât efectul unor cauze mai adânci, care scapă înţelegerii obişnuite. Chiar dacă admitem, fireşte doar ca ipoteză de lucru, că un fenomen oarecare poate fi pus pe seama hazardului, repetarea lui periodică, în condiţii identice, dovedeşte foarte limpede că el nu se produce din întâmplare. Dar mai bine să-ţi povestesc mai departe.

-Sunt gata să vă ascult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: