faustin 7

Trupul Barbarei fusese depus în capela funerară de la biserica Sfintei Fecioare. Acolo se adunase în după-amiaza aceea toată protipendada oraşului, în frunte cu proaspătul jude Johannes Fuchs. Era acolo şi tânărul Hans Benkner, palid ca moartea şi cu ochii roşii de plâns. Era susţinut de doi dintre fraţii săi, nişte  tineri zdraveni, cu coapse şi braţe de măcelar. La căpătâiul moartei, pastorul Wagner, cu glasul sugrumat de durere, citea nişte psalmi. Lângă el, stătea în picioare, dreaptă şi impunătoare, Apollonia. Avea ochii uscaţi şi faţa ca cioplită în piatră, aşa cum fusese văzută, nu cu multă vreme în urmă, şi la înmormântarea soţului ei. Răspundea doar cu uşoare semne din cap condoleanţelor ce i se aduceau şi părea că durerea, pe care nu şi-o  putea uşura cu ajutorul lacrimilor, căci nimeni n-o văzuse vreodată plângând, îi pecetluise buzele pentru totdeauna.

În sicriul ei masiv de stejar, Barbara părea că doarme. Ai fi căutat în zadar semnele morţii pe obrajii săi bucălaţi, care, în pâlpâitul uriaşelor lumânări ce înconjurau catafalcul, se coloraseră într-o uşoară nuanţă de trandafiriu. Era îmbrăcată în noua ei rochie de mireasă şi împodobită cu bijuteriile sale de nuntă, care fuseseră aduse tocmai din Persia. La aceste bijuterii priviră cu lăcomie ochii mici de mistreţ ai călăului Palko, iviţi pentru câteva clipe la intrarea capelei, de unde dispărură la fel de repede cum se iviseră  fără să fie băgaţi în seamă de nimeni.

Începea să se însereze. Se isprăvise şi adunarea de lângă sicriul Barbarei. Pastorul Wagner închise Psaltirea, strânse mâna Apolloniei şi se îndreptă spre ieşire. Îl urmară şi ceilalţi. Ultima a plecat, mare şi greoaie, ca o stană de piatră, Apollonia Hirscher, după ce a mai sărutat o dată fruntea Barbarei. Defuncta urma să rămână peste noapte în paza bătrânului paracliser Martin, iar a doua zi, după slujba de înmormântarea, trupul ei avea să fie depus în cripta familiei din subsolul bisericii.

Se înnoptase de mult şi pe Galgenberg. Ţiganca şi Bàràny nu se mai drăgosteau. Acum stăteau iarăşi la masa din cunhie şi sfătuiau ceva pe şoptite. Pe masă, lângă ulciorul de vin, pe care Neaga avusese grijă să-l umple din nou, sclipea, la lumina feştilei, tăişul unei securi

Maia se opi o clipă din povestit, ceru îngăduinţă să ia o sorbitură de apă, apoi continuă:

-Trecuse cu mult de miezul nopţii. Lumânările abia mai pălpâiau lângă sicriul Barbarei, iar paracliserul dormea de mult dus, când o siluetă întunecată şi mătăhăloasă se strecură pe furiş în capelă. Necunoscutul se convinse mai întâi că Martin e scufundat într-un somn greu şi că nu trebuie să se teamă de nicio primejdie. Apoi se apropie de sicriu, dădu giulgiul deoparte şi începu să culeagă, cu mişcări dibace şi iuţi ferindu-se să facă cel mai mic, una câte una, bijuteriile Barbarei, pe care şi le îndesa pe urmă de zor prin sân şi prin buzunare. Deodată însă pe chipul său mohorât apăru o strâmbătură de nemulţumire: unul din inelele moartei, un inel superb, împodobit cu topaze, care propabil costase el singur cât o avere, nu se lăsa scos din deget. Hoţul avu o clipă de ezitare, apoi scoase din carâmbul cizmei un cuţit şi reteză degetul tinerei. În clipa aceea rămase pironit de spaimă. Un strigăt cumplit umplu capela, zguduind-o din temelii. Era Barbara,care scosese un urlat, se ridicase în capul oaselor şi deschisese ochii. Înnebunit de groază, tâlharul se năpusti spre ieşire şi se topi în întuneric. Paracliserul, trezit şi el din somn, se uită  câteva clipe cu ochii holbaţi la Barbara, – care izbutise să se scoale din sicriu, îşi scosese vălul de pe cap, iar acum încerca să-şi lege cu el rana de la mână – apoi îşi pierdu cunoştinţa.

Nimeni nu ştie cum a ajuns acasă în noaptea aceea Barbara, cu rochia ei de mireasă leoarcă de sânge. Apollonia, o femeie care văzuse multe şi auzise încă şi mai multe la viaţa ei, căci erau pesemne şi pe vremea aceea destule poveşti cu asemenea cazuri de moarte aparentă, nu s-a pierdut prea tare cu firea. A trimis servitoarea să aducă degrabă un medic, îngrijorată nu doar de rana Barbarei, ci şi de faptul că tânăra părea să aibă minţile rătăcite, vorbea dezlânat şi nu dădea semne că şi-ar recunoaşte mama. Sub îngrijirea atentă a medicilor şi sub privegherea plină de dragoste a Apolloniei, fata s-a făcut însă bine în câteva săptâmâni. S-a căsătorit, potrivit înţelegerii, cu tânărul Hans Benkner, a avut zece copii şi a trăit până la adânci bătrâneţi.

În urma tulburării stârnite în oraş de învierea din morţi a Barbarei Hirscher, dispariţia călăului Palko şi a primului său ajutor a trecut aproape neobservată. Un nou călău  a fost adus de la Făgăraş, iar lipsa celui vechi, om cam nebun şi iute la mânie, nu a fost regretată de nimeni. Nu se ştie nici ce s-a mai ales de Bàràny şi de Neaga ţiganca, dar se spune că, de atunci, năluca lui Palko li s-a arătat unora, prin apropiere de Galgenberg. Are la cap o lovitură urâtă de secure, suduie, blestemă şi cere pedepsirea ucigaşilor săi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: