faustin 9

-Dar ce putea să fie cartea aceea, care te-a făcut să te înhami la o muncă atât de ingrată de scrib? – întrebă, plin de curiozitate şi încruntând  din sprâncene Pius Brânzeica.

-Mi-e greu să spun până în ziua de azi, dacă acest Pater Athanasius a fost un mare iniţiat, un nebun sau un şarlatan.  Cartea era alcătuită din două părţi. Prima dintre ele era un fel de studiu filosofic care trata despre aşa-numiţii arhei, acele arhetipuri spirituale ce se încarnează în fiecare individ trecător. În ceea de-a doua, care avea ceva mai puţin de cincizeci de pagini, Pater Athanasius îşi descria propriile experienţe de vizionar, pretinzând că pe baza unor tehnici de reglare a respiraţiei, însoţite de recitarea unor formule speciale, ajunsese să ia act de ultimele sale şapte existenţe anterioare.

-Cartea asta nu mi-a căzut până acum niciodată în mână – spuse profesorul Faustin.

-Ei nu! – se repezi Lazăr Săvoiu. Eminescu, Sărmanul Dionis! Amicul Titus s-a apucat să ne vândă gogoşi!

-O fi dat şi Eminescu, la vremea lui peste cartea lui Pater Athanasius! – zâmbi sarcastic profesorul Pius.

-De ce nu? – murmură gânditor amfitronul nostru din seara aceea. Şi? Mai departe? – continuă el, uitându-se, cu obişnuitul său zâmbet, la Titus Ciumara.

-Mi-a trebuit mult până am izbutit sau am crezut eu că am izbutit să descifrez în întregime tâlcurile din cartea lui Pater Athanasius. Şi mai mult mi-a trebuit însă să mă decid a experimenta tehnicile de meditaţie prin care mi se spunea că aş putea să iau act de existenţele mele anterioare. Până atunci interesul meu pentru ocultism fusese unul strict teoretic. Trebuie să recunosc că sunt de felul meu un om destul de fricos, iar ideea de a intra în contact cu entităţi ce aparţin altor planuri de existenţă nu e pe potriva firii mele iubitoare de confort psihic. Şi ştiam prea bine că asemenea experienţe, dacă nu se desfăşoară sub supravegherea unui maestru, pot avea consecinţe dezastruoase. Dar demonul curiozităţii pusese stăpânire pe mine, aşa că într-o zi m-am decis. M-am culcat pe o canapea, în poziţia recomandată de Pater Athanasius şi…

-Ai făcut dumneata asta? –râse Radu Rogalschi.

Nu mi-am putut reţine nici eu o uşoară umbră de zâmbet. Cu înfăţişarea lui de burghez paşnic şi cumsecade, rotofeiul Titus Ciumara era ultimul om pe care ţi-l puteai imagina hazardându-se într-o astfel de aventură.

-Încercând să-mi controlez respiraţia – spuse în continuare acesta –  după indicaţiile pe care le citisem şi le recitisem de sute de ori, concentrându-mi gândul asupra unor imagini despre care nu e momentul să vorbesc acum şi recitând în şoaptă formulele latineşti pe care le ştiam de multă vreme pe dinafară şi care păreau la prima vedere total lipsite de noimă, am simţit după o vreme o căldură puternică care pornea de undeva din zona plexului solar, de unde mi se răspândea cu o intensitate neobişnuită în tot corpul, ajungând până în vârful degetelor de la mâini şi picioare.

-Care erau acele formule? – vru să ştie Daria Maru.

Titus Ciumara ignoră întrebarea actriţei:

-După încă un timp, am vizualizat, undeva la rădăcina nasului, o pată luminoasă, colorată într-un violet puternic şi mi s-a făcut frică.

-Ochiul lui Shiva! – şopti profesorul Faustin.

-Pata aceea a început  apoi, dintr-o data, să se întindă, acoperindu-mi, nu ştiu dacă după secunde, minute sau ore, tot corpul de sus până jos, şi am constatat, cu o groază pe care nu pot s-o descriu în cuvinte, că pielea mi se colorează treptat în aceeaşi nuanţă intensă şi luminoasă de violet. Eram în ipostaza ucenicului vrăjitor, care, prin nu se ştie ce joc al hazardului, apăsase pe unul dintre butoanele interzise, declanşând nişte energii enigmatice şi înfricoşătoare, asupra cărora nu deţinea niciun control. Cu ultima mea picătură de luciditate, mi-am spus că, dacă nu voi pune imediat capăt acestei experienţe, cu siguranţă că o să mor, şi am încercat să mă smulg de pe canapea. N-am putut  face însă nicio mişcare, membrele mele nu mai ascultau de comenzile creierului, ceva uriaş şi greu venea peste mine, pregătindu-se să mă strivească, bucătă cu bucată. În cele din urmă mi-am pierdut cunoştinţa şi m-am prăbuşit într-un somn greu sau într-un leşin despre a cărui durată nu-mi pot face nici cea mai mică idee.

Un răspuns to “faustin 9”

  1. Octavian Soviany unul dintre cei mai mari scriitori contemporani , prea putin cunoscut de catre publicul larg ;intrati pe blogul sau si cititi literatura adevarata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: