faustin 11

-Visul acela, sau ce va fi fost – povesti mai departe Titus Ciumara – m-a urmărit multă vreme şi după ce m-am însănătoşit. Îmi spuneam, de multe ori, la fel ca domnul Săvoiu, că nu fusese decât un delir pe care îl puneam pe seama bolii mele ce mă dusese până aproape de agonie. Mă străduiam să-l uit cât mai repede, am abandonat  pentru moment preocupările legate de esoterism şi am aruncat copia după cartea lui Pater Athanasius. În ciuda acestor eforturi, imaginile din vis îmi reveneau în memorie pe neaşteptate cu o limpezime neobişnuită. Revedeam grefa de la Conciergerie, statura înaltă şi figura posomorâtă a executorului, cuşma frigiană a lui Gros, alaiul grotesc care a însoţit căruţele până în Place de la Revolution, eşafodul şi ghilotina, capul tăiat, plin de sânge, pe care îl ţinusem în vis între palmele mele. Încet-încet, în mintea mea a încoţit o bănuială cumplită, care apoi s-a transformat într-o obsesie. Eram convins că mă aflu în pragul unei boli psihice grave şi că îmi voi sfârşi zilele printre pensionarii unui azil de nebuni.

-Iată de ce Dumnezeu, căruia eu prefer să-i spun Primul Programator, nu îngăduie să ne cunoaştem existenţele anterioare. O asemenea cunoaştere nu ar putea conduce decât la nebunie – şopti profesorul Faustin.

-Hărţuit de această obsesie – vorbi iarăşi Titus Ciumara – am început să citesc despre Revoluţie. Am parcurs lucrări istorice serioase, dar şi cărţulii senzaţionale, ce prezentau Teroarea cu mijloacele romanului foileton, am devorat cărţile de memorialistică ale epocii, am studiat până şi textele cântecelor care răsunau pe străzile Parisului în anii de sânge ’93-’94. M-am interesat de aproape de istoria Sansonilor şi le-am citit memoriile – reale sau apocrife. Aşa am ajuns să-mi dau seama că visul meu nu fusese o simplă fantasmă onirică, ci, aşa cum spunea şi profesorul Pius o reconstituire istorică, fidelă până la cele mai mici amănunte. Această descoperire m-a înspăimântat. Aveam sentimentul că trecusem, în chip nesăbuit, de pragurile îngăduite ale cunoaşterii omeneşti şi că pedeapsa unei asemenea nesăbuinţe nu poate fi decât nebunia.

Starea mea s-a agravat atunci când am aflat că Charles-Henri Sanson, celebrul executor al Revoluţiei, avusese un fiu pe nume Gabriel, care a sfârşit-o într-un chip foarte ciudat, după ce ajunsese primul asistent al tatălui său: a căzut de pe eşafod şi şi-a fracturat vertebrele cervicale, în momentul în care le arăta privitorilor capul proaspăt retezat de satâr al unui supliciat. După acest accident nefericit, la insistenţele executorului principal, eşafodul a fost înzestrat cu o balustradă. Despre Gabriel nu se pomeneşte niciun cuvânt în amplele memorii ale lui Henri-Clément Sanson, ultimul călău cu acest nume, cel care a fost destituit pe la 1847 pentru că amanetase ghilotina, cum nu mă îndoiesc că ştie prea bine Pius Brânzeica.

N-o să vă plicisesc povestindu-vă amănunţit despre aceste stări obsesive, care deveneau tot mai mult un prilej de teroare şi m-au urmărit vreme de câţiva ani, în care n-am putut scrie sau traduce nimic. O scurtă vizită la Paris avea să schimbe oarecum lucrurile în bine, cu toate că momentele de anxietate despre care vă spun n-au dispărut niciodată definitiv. Deşi mă aflam pentru prima data în oraşul-lumină, paşii mei nu s-au grăbit nici spre Luvru, nici către Notre-Dame ci după ce mi-am lăsat bagajele într-un hotel ieftin, i-am cerut unui şofer de taxi să mă ducă degrabă la cimitirul Montmartre unde ştiam că se află cripta de familie a Sansonilor. Cu ajutorul unui îngrijitor, am găsit mormântul cu uşurinţă. Numele lui Gabriel nu figura pe piatra funerară, alături de cel al tatălui, al fratelui şi al nepotului său. Pentru că nu aveam bani de flori sau de lumânări mi-am amintit de obiceiul evreilor de a pune pe mormintele celor plecaţi dintre noi câteva pietre. Îngrijitorul se uita la mine nedumerit şi m-a întrebat la un moment  dat dacă fac parte cumva din familie. Răspunsul meu nu putea să fie decât unul afirmativ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: