faustin

Povestea lui Pius Brânzeica ne-a lăsat gânditori.

-Ciudat! – exclamă Titus Ciumara. Ca într-o povestire de Kafka!

-Am trecut şi eu cândva printr-o asemenea întâmplare bizară – am spus atunci eu, căci istorisirea profesorului Pius îmi readusese în memorie un episod straniu, pe care îl trăisem cu câţiva ani în urmă.

-Binevoieşte şi povesteşte-ne – făcu Faustin.

-Locuiam pe atunci în Rahova şi scrisesem cam jumătate din Viaţa lui Kostas Venetis. Acest personaj apărea şi în primul meu roman . Acolo Kostas era un scamator ambulant, căruia nu mi-a fost greu să-i compun, din câteva detalii, o schiţă de fizionomie. Un ten foarte oacheş, o mustaţă groasă de palicar, nişte dinţi de aur şi o pălărie cu boruri mari au fost amănuntele care mi-au venit în minte aproape instantaneu şi cu care am încercat să conturez – după puterile mele – un personaj de fundal enigmatic şi straniu, despre care nici măcar autorul nu cunoştea mare lucru. Am terminat romanul şi l-am publicat, dar năluca lui Kostas Venetis mă urmărea în continuare. Şi în cele din urmă, m-am decis să-i alcătuiesc o biografie.

-Cunoaştem! – şuieră răutăcios Lazăr Săvoiu.

-Când m-am apucat de lucru, în mintea mea nu era încă nimic limpede. Scriam ca într-un fel de transă, de parcă mi-ar fi dictat cineva.

-Desigur, spiritul lui Kostas Venetis! – se auzi iar vocea maliţioasă a prozatorului.

-Mai ştii? – făcu profesorul Faustin.

-Pe măsură ce scriam, personajul se transforma tot mai mult, fără ca eu să fi avut la început o asemenea intenţie, singura mea intenţie fusese aceea de a scrie biografia lui Kostas, într-un fel de profesionist al răului şi simţeam uneori un obscur sentiment de vinovăţie. Îmi spuneam că îmi însuşisem, în chip mai mult sau mai puţin fraudulos, numele unui om despre care nu ştiam nimic şi care se poate să fi fost în viaţa de toate zilele cel mai onest tată de familie, atribuindu-i-l unui personaj scelerat, căruia nu-i rămăsese strain niciunul din cele şapte păcate de moarte. Şi mă gândeam că n-o să mă găsesc tocmai în apele mele dacă pe lumea cealaltă va trebui să stau faţă în faţă cu adevăratul Kostas Venetis.

-Într-adevăr – murmură pentru a doua oară în seara aceea profesorul Faustin – spiritele pot deveni foarte răzbunătoare.

-Nu văd de ce spiritul lui Venetis s-ar simţi ofensat – zâmbi Pius Brânzeica. În definitiv, cartea asta l-a scos oarecum din anonimat.

-Într-o noapte – mi-am continuat eu povestirea – după ce mai scrisesem câteva pagini din Viaţa lui Kostas, am simţit nevoia să-mi clătesc gura cu o înghiţitură de votcă. În apropiere era un băruleţ deschis toată noaptea. Nu era cel mai prietenos loc de pe faţa pământului. Patronul era un balaoacheş mătăhălos şi fudul, care te servea cu aerul că îţi face o mare favoare. Se spunea despre el că e în legătură cu unul dintre cele mai temute clanuri ţigăneşti ale oraşului şi că principala lui îndeletnicire era cămătăria. Iar în cârciuma lui, de fapt o magherniţă cu pereţii acoperiţi de nişte rogojini murdare şi zdrenţuite, cu mese şi scaune şchioape, întunecoasă şi neprimitoare, putea fi întâlnită toată pegra cartierului. Căci acolo era raiul alcoolicilor sărăci. Se găsea acolo o votcă ieftină şi proastă, care îţi întorcea stomacul pe dos, dar era pe măsura beţivilor din cartier, cu bani puţini şi sete nemăsurată. Iar patronul mai dădea şi pe datorie o băutură sau două, umflând de fiecare data nota de plată, căci toţi clienţii îi ştiau frica şi nimeni n-ar fi îndrăznit  să-i pună la îndoială socotelile sau să nu-şi plătească la soroc consumaţia. În cârciuma aceea mizeră am avut prilejul să stau la masă cu lumpenii şi să bat cu ei cărţile de şeptic, am cunoscut alcoolici înrăiţi, unii dintre ei foşti ingineri sau profesori de matematică, pe care patima pentru băutură îi purtase până la ultimele trepte ale decăderii, am stat de vorbă cu cerşetorii şi cu borfaşii îmbătrâniţi, care aveau la activ decenii de puşcărie.

-E şi asta o experienţă! – murmură Daria Maru.

-Am trecut şi eu prin asemenea hrube! – zise Ieronim Baiulescu.

-În noaptea aceea, cârciuma era goală. Patronul picotea la bar şi mi-a turnat în silă o sută de votcă. Mi-am aprins o ţigară şi am luat prima înghiţitură, când deodată în local şi-a făcut apariţia un nou consumator. Era un bărbat înalt, destul de zvelt, oacheş la faţă, cu nişte mustăţi negre ca smoala şi cu o pălărie cu boruri mari, de sub care priveau doi ochi negri, mici şi sfredelitori. Am simţit că încremenesc.Omul ăsta semăna ca două picături de apă cu Kostas Venetis!

Necunoscutul a comandat o bere şi s-a aşezat la masa de vizavi. Aveam impresia că din când în când se uită la mine cu insistenţă. Am simţit un început de frică, mă gândeam să mă ridic şi să plec, dar ceva parcă mă ţintuia locului. La bar patronul începuse să sforăie.

Deodată, necunoscutul s-a ridicat de la masa lui, s-a apropiat de mine, a scos din buzunar un pachet de cărţi de joc şi m-a întrebat:

-Vrei să-ţi arăt o scamatorie?

Atunci nervii mei încordaţi au cedat şi am strigat tare:

-Lasă-mă, Kostas!

Omul se uită la mine nedumerit, îşi vârî pachetul de cărţi înapoi în buzunar, îmi întoarse spatele şi ieşi cu paşi tacticoşi din local, lăsându-şi berea neterminată. Eu mi-am sorbit votca dintr-o înghiţitură, apoi am mai comandat una. Simţeam o nevoie cumplită să mă îmbăt, să mă scufund într-un somn greu şi să uit pentru totdeauna de Kostas Venetis şi chiar şi de meseria asta blestemată de scriitor.

-Da, pesemne că nu e foarte comod să te pomeneşti faţă în faţă cu propriile-ţi personaje – spuse Titus Ciumara.

-Presupun că omul acela nu era totuşi Kostas Venetis – surâse Pius Brânzeica.

-Fireşte că nu – am răspuns eu. Nu era decât – aşa cum aveam să aflu de la patron – iluzionistul unei trupe de circ, care poposise de câteva zile la marginea Rahovei. Dar din noaptea aceea de pomină, Kostas s-a transformat pentru mine într-un personaj ca oricare altul şi chipul lui nu m-a mai urmărit obsesiv.

-Ce vă spuneam! – făcu iar profesorul Pius. Jocul coincidenţelor!

-Coincidenţele! – zâmbi dispreţuitor profesorul Faustin. Eu sunt convins că nu există coincidenţe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: