faustin

Probabil că disputa despre coincidenţe dintre profesorul Faustin şi Pius Brânzeica ar fi mers înainte, dacă Aglăiţa n-ar fi început să ne aştearnă pe masă faimoasele sale sarmale, cu aburul lor ispititor, care ne-a deschis apetitul. Apărură şi sticlele cu vin franţuzesc.

Am început să mâncăm. Leonida Lascaris înghiţea hulpav, deşi, cât timp ceilalţi stătuseră la poveşti, înfulecase tot timpul din gustările amfitrionului şi era de mirare cum de în omul acela mărunt şi aproape scheletic putea să încapă atâta mâncare. Pictorul Ieronim nu mânca, degusta, cu plăcerea gurmandului rafinat, iar pe figura lui prietenoasă şi jovială apăruse o expresie de satisfacţie. Daria Maru mânca parcă în silă şi-şi lăsă la sfârşit în farfurie mai bine de jumătate din porţie. Titus Ciumara părea cu gândurile în altă parte, mânuind cuţitul şi furculiţa parcă doar în virtutea unui automatism. Pius Brânzeica ciupea cu furculiţa, distrat, câteva fire de varză de pe marginea farfuriei. Lângă el, părintele Andreicuţ molfăiă între buzele lui îngălbenite de bătrâneţe o coajă de pâine. Colonelul mânca încet şi temeinic, iar Maia Cantuniary ciugulea ca o păsărică. Lazăr Săvoiu mânuia tacâmurile cu mişcări nervoase şi repezite, înghiţea pe nemestecate şi după ce şi-a terminat porţia primul, a băut unul după altul, două pahare de vin. Radu Rokalski înfuleca. Se trezise din starea ei letargică şi Adelaida Beiu şi începuse să mănânce, cu nişte gesturi lente de somnambulă, care îţi lăsau impresia că mănâncă în somn. În capul mesei, profesorul Faustin se ospăta cu solemnitate, de parcă ar fi savârşit cine ştie ce liturghie misterioasă.

Iar Cerberul negru de marmură ne privea de sus cu ochii săi orbi, părând adevăratul amfitrion al ospăţului.

Vinul franţuzesc al lui Fautin a făcut să prindem din nou sămânţă de vorbă.

-Delicioase sarmale! – vorbi primul  Ieronim Baiulescu.

-Aglăiţa le descântă de azi-dimineaţă – veni răspunsul lui Faustin.

-Nu ştiam că sarmalele se fac cu descântece – surâse Pius Brânzeica.

-Nu toate – ţinu să precizeze amfitrionul. Nu v-am spus niciodată până acum că Aglăiţa e puţin vrăjitoare, aşa cum au fost şi mama şi bunica ei?

-Vrei să ne sperii, profesore? – făcu Daria Maru.

-Câtuşi de puţin – răspunse profesorul Faustin. Pentru nişte oameni lipsiţi de prejudecăţi, magia e o ştiinţă ca oricare alta. Şi aş îndrăzni să spun, cu riscul de a-l supăra pe prietenul Pius, la fel de exactă ca matematica.

-Nu ştiu ce să cred despre puterea farmecelor – zise actriţa. Oare Aglăiţa ştie să farmece şi de dragoste?

-Poate că ştie – vorbi iarăşi amfitrionul. Dar o femeie frumoasă ca dumneata n-are nevoie de farmece ca să atragă bărbaţii.

-Daria e ea însăşi un farmec – glăsui, cu vocea lui onctuoasă de abate catolic,Titus Ciumara.

-Dacă o să fiţi cuminţi şi n-o să mă întrerupeţi – surâse actriţa – poate o să vă spun şi eu o poveste cu farmece.

-Abia aşteptăm – zise profesorul Faustin.

-Vrei să ne povesteşti prin ce farmece reuşeşti să arăţi şi acum ca la treizeci de ani? – întrebă Titus Ciumara.

-Nu, povestea aceea o păstrez doar pentru mine. Vouă o să vă povestesc o istorie veche, nu chiar aşa de veche totuşi ca aceea a Maiei, pe care am auzit-o de la bunica mea.

După ce-I îngădui lui Titus Ciumara să-I toarne un pahar de vin în care îşi muie uşor buzele, Daria începu să istorisească:

-Dacă am o fire atât de focoasă şi dacă pe seama pasiunilor mele s-au născut atâtea legende, asta se întâmplă probabil şi pentru că prin vinele mele curge şi ceva sânge unguresc. Bunica mea dinspre mama s-a născut la marginea unui orăşel din secuime. Era o minunată povestitoare şi m-a desfătat în copilărie cu poveştile sale. Dar nu cu basmele ce li se spun de obicei copiilor, ci cu amintirile ei, din care, dacă aş avea darul scrisului, ca domnul Săvoiu, aş putea să alcătuiesc romane întregi. Toate cele ce urmează să povestesc s-au petrecut cândva înainte de 1900 – bunica era născută în 1888 – la o margine de imperiu habsburgic unde nu pătrunseseră încă binefacerile civilizaţiei, iar oamenii erau încă primitivi şi superstiţioşi.  Mi-a povestit că n-a avut jucării niciodată, se juca în praf şi noroi cu copiii de prin vecinătăţi, iar una dintre distracţiile lor preferate era să caşte ochii la Gyurka, omul sălbatic. Acesta era unicul fiu al unei văduve înstărite şi înnebunise în nişte împrejurări despre care o să vă povestesc mai târziu.  Mama lui nu se îndurase să-l interneze într-un ospiciu. Îl ţinea acasă, într-o camera mereu ferecată şi cu ferestrele zăbrelite, căci nebunul avea un comportament imprevizibil şi era uneori cuprins pe neaşteptate de nişte atacuri îngrozitoare de violenţă. Când fereastra camerei în care era încuiat se întâmpla să fie deschisă, Gyurka putea fi văzut în toată mizeria şi nenorocirea lui, dar oamenii locului se obişnuiseră de mult cu prezenţa sa, iar omul sălbatic nu mai inspira nici compasiune, nici curiozitate. Singurii care se mai arătau curioşi să-l vadă erau copiii, care îl priveau cu un amestec de frică şi fascinaţie. Boala lui era veche de vreo treizeci de ani şi se instalase progresiv, agravându-se tot mai mult pe măsură ce Gyurka îmbătrânea. Pe vremea când bunica era fetiţă, acesta trebuie să fi avut către cincizeci de ani. Era un bărbat înalt şi mătăhălos, cu corpul acoperit aproape în întregime de un păr negru şi des. De câţiva ani nu mai îngăduia să fie îmbrăcat, tuns sau spălat şi îşi făcea nevoile în camera în care era închis. În zilele când era liniştit stătea uneori la fereastră, sprijinindu-se de zăbrele şi privind către stradă cu nişte ochi tulburi şi cenuşii, din care dispăruse orice licărire de inteligenţă, în timp ce din colţul buzelor i se prelingea un firicel de salivă. De cele mai multe ori însă stătea culcat pe duşumea, într-o stare de apatie totală sau se târa în patru labe prin cameră, scoţând nişte sunete ciudate, care nu semănau cu niciun grai omenesc. Singura persoană pe care o îngăduia în preajma lui era o rudă îndepărtată, un bătrân cam sărac cu duhul care îi aducea cele de trebuinţă traiului şi îi curăţa odaia de murdării. Faţă de mama lui manifesta o ostilitate neobişnuită şi se spunea că ar fi încercat chiar – cu nişte ani în urmă – să o sugrume.

Pe mama lui Gyurka bunica şi-o amintea ca pe o bătrână măruntă de stat, cu un nas coroiat şi o bărbie ascuţită de vrăjitoare. Umbla sprijinită într-un baston, căci avea o infirmitate la un picior şi îi ieşise faima unei femei rele. Vecinii o cam ocoleau, pentru că era ursuză, cârcotaşă şi pusă mereu pe sfadă. Agonisitoare ca o furnică– avea vreo treizeci de iugăre de pământ şi o moară – trăia totuşi foarte modest, iar despre zgârcenia ei circulau o sumedenie de poveşti. Rămăsese văduvă încă din tinereţe, pe când Gyurka abia învăţase să meargă şi să vorbească, şi nu s-a mai recăsătorit niciodată, deşi nu i-au lipsit pretendenţii. Dacă ea se mulţumea cu o ciorbă lungă şi cu o tocană de cartofi, dacă purta ani ani la rând aceleaşi câteva rochii şi aceleaşi încălţări, pe băiat l-a crescut ca pe o odraslă de grof.  Gyurka avea haine frumoase, avea jucării – aşa cum nu mai avea niciun copil de la marginea aceea de lume – , iar din farfuria lui nu lipseau niciodată pâinea cu unt, tocăniţa de pui sau friptura de gâscă. A încercat să-l dea şi pe la ceva şcoli, dar flăcăul s-a dovedit greu de cap, leneş şi pus mai mult pe joacă decât pe învăţătură. Văzând că nu-l poate face, după visul ei, doctor sau avocat, femeia a încercat să scoată din el măcar un bun gospodar, în stare să-i chivernisească agoniseala, dar Gyurka nu dovedea mai multă aplecare spre muncă decât spre învăţătură. Pe la douăzeci de ani, era un flăcău arătos, dar foarte posac, care tăia frunza la câini în ograda maică-sii şi prinsese o oarecare slăbiciune pentru birturi şi jocul de cărţi.

Atunci femeia s-a gândit să-l însoare şi nu peste mult i-a găsit şi o mireasă potrivită într-un sat din apropiere, numai că băiatul  nici nu vroia să audă de însurătoare înainte să-şi facă armata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: