faustin

Şi tot cam pe vremea aceea lui Gyurka i s-a întâmplat, spre necazul maică-sii, să se îndrăgostească. La o petrecere dată de unul dintre tovarăşii săi de birt a cunoscut o fată ce a izbutit să-i răscolească simţurile, care până atunci se arătaseră surprinzător de amorţite. Zsuzsa era o tânără cam urâţică la chip, măruntă, dar foarte bine făcută. Născută dintr-o familie săracă lipită pământului, într-un sat pierdut în inima secuimii, venise la oraş cu gând de căpătuială. Fiindcă era ageră la minte şi iscusită la socoteli, a fost primită ca vânzătoare într-o dugheană de mărunţişuri din centrul oraşului. Cei care o văzuseră în tinereţe spuneau că avea părul roşcat, ochii verzi, faţa foarte albă şi pătată pe ici pe colo de ceva pistrui.

După petrecerea despre care vorbeam şi unde nu îndrăznise decât să schimbe câteva cuvinte cu fata, Gyurka a început să dea tărcoale dughenei de mărunţişuri şi, prefăcându-se că se uită în vitrină, să tragă cu ochii la Zsuzsa. Abia după cîteva zile, luându-şi inima în dinţi, a îndrăznit să intre, sub un pretext oarecare în prăvălie. Apoi a început s-o facă tot mai des, câteodată chiar de mai multe ori pe zi. Din privirile lui focoase, mica vânzătoare a înţeles tot şi a început să-l încurajeze, fiindcă Gyurka era arătos, dar mai cu seamă bogat, iar flăcăul a reuşit cu încetul să-şi învingă timiditatea. Cei doi au început să iasă împreună. Zsuzsa s-a pomenit potopită cu cadouri costistoare, răsfăţată ca o prinţesă şi invitată în restaurantele scumpe din centru, căci prin grija maică-sii, buzunarele lui Gyurka nu erau goale niciodată. Iar după ce l-a perpelit vreme de câteva săptămâni, într-o bună zi l-a condus în cămăruţa ei şi i-a arătat ce ascunde femeia sub pântece.

Într-un oraş mic ca acela, unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea, iar bârfele înregistrează toate evenimentele, n-a trebuit mult până ca mama lui Gyurka să afle de noua slăbiciune a feciorului ei. Altele erau planurile ei de viitor! Băiatul trebuie să se însoare cât mai curând cu o fată energică şi avută, să ajungă gospodar la casa lui, să ducă mai departe şi să sporească agoniselile ei de o viaţă. Şi iată că, în loc să asculte de mama lui, care îi dorea numai binele, Gyurka se încurcase cu această străină calică şi dornică de căpătuire! Au început rugăminţile, ameninţările cu dezmoştenirea, au dispărut banii de buzunar, dar flăcăul se arăta încăpăţânat ca un catâr şi susţinea sus şi tare că are de gând să se însoare cu Zsuzsa. Prin nu se ştie ce mister al minţii şi al inimii omeneşti, tânărul cel molâu de până atunci se prefăcuse peste noapte într-un bărbat în toată puterea cuvântului. Bătrâna era disperată şi convinsă în sinea ei că Zsuzsa îi făcuse băiatului ei niscaiva farmece. Acum acesta îşi petrecea mai toată ziua în prăvălia de mărunţişuri, iar acasă apărea tot mai rar. Maică-sa îl vedea prin vitrină, aşezat în spatele tejghelei, alături de vânzătoarea cea pistruiată, pe care o sorbea din ochi, iar atunci când nu era nimeni în magazin, se apuca s-o pipăie lacom. Uneori bătrâna nu se putea stăpâni şi ciocănea cu bastonul în vitrină, ba, într-un rând, a băgat capul pe uşă şi a început să-l cheme acasă pe Gyurka, cu vorbe tânguitoare şi lacrimi în ochi. Flăcăul însă nici n-a băgat-o în seamă.

Pentru nebunia lui nu mai exista decât un singur leac.

În locul unde se termina marginea aceea de oraş, pierzându-se în pădure, se înălţa o căsuţă de lemn acoperită cu paie, pe unde localnicii nu prea obişnuiau să se abată. Rareori câte o femeie bine îmbrobodită, se întîmpla să împingă, după ce arunca o privire iscoditoare în jur, spre a se convinge că nu e văzută de nimeni, portiţa de şipci. Căci acolo hălăduia o ţigancă bătrână despre care se spunea că ştie să lege şi să dezlege, să descânte de dragoste şi de neputinţa bărbatului, să citească viitorul, să vindece vătămătura de oase, dar mai ales (lucru care era spus numai pe şoptite şi cu fiori de spaimă în glas) să înfăptuiască farmecul de moarte, pe care nu-l cunosc decât bozgonitoarele ce s-au împreunat într-o noapte de sâmbătă cu un ţap negru, care se ştie că e diavolul însuşi.

Spre căsuţa aceea şi-a îndreptat paşii într-o seară mama lui Gyurka. Ţiganca i-a ascultat necazul, a clătinat de câteva ori din cap, apoi i-a cerut să-i aducă o găină neagră, douăzeci şi patru de lumânări şi o bucăţică de ostie tăvălită prin scârnă.

Nu la mult timp după aceea, Zsuzsa a fost lovită de o trăsură şi a murit peste câteva zile.

Gyurka s-a întors de la înmormântare cu ochii tulburi şi cu privirile rătăcite. A dat-o la o parte cu un gest brutal pe maică-sa, care se grăbea să-l îmbrăţişeze şi s-a închis în camera lui, de unde n-a mai ieşit vreme de câteva săptămâni decât ca să-şi facă nevoile. Apoi, într-o bună zi, au apărut primele semne vădite de nebunie: gol-puşcă flăcăul a luat-o la fugă pe uliţele din apropiere, cu ochii holbaţi şi cu spume la gură, şi a fost nevoie de patru bărbaţi voinici care să-l lege, să-l urce într-o căruţă şi să-l ducă acasă la maică-sa. Aceasta l-a purtat un timp pe la doctori şi pe la vrăjitoare, dar nebunia lui se dovedea fără leac şi îi întuneca tot mai tare raţiunea, până a ajuns omul sălbatic pe care l-a văzut bunica mea în copilărie.

A sfârşit-o într-un ospiciu, după ce, reuşind să evadeze din temniţa lui prin nu se ştie ce întâmplare, şi-a sugrumat mama.

-Forţele de reacţiune! – spuse profesorul Faustin, după ce actriţa tăcu. Orice rău pe care îl săvârşim se întoarce împotriva noastră. Mai devreme sau mai târziu, în viaţa asta sau într-una din vieţile viitoare. Natura tinde totdeauna spre un echilibru perfect.

-Bătaia lui Dumnezeu, tată – bâigui părintele Andreicuţ, care se pare că ascultase atent povestea Dariei Maru.

-Bazaconii! – spuse dispreţuitor Lazăr Săvoiu. Oricine poate fi lovit de o trăsură, fără ca pentru asta să fie nevoie de farmece. Cât despre flăcău, mi s-a părut cam ciudăţel de la început şi nu e poate de mirare că a înnebunit într-o bună zi.

-Într-adevăr – zise Pius Brînzeica – după ştiinţa mea, asemenea comportamente sunt de obicei rezultatul unor tare din naştere şi rareori pot pot fi puse pe seama unei boli psihice dobândite. Prin nu se ştie ce mister al naturii, unii dintre noi se nasc cu nişte particularităţi fizice sau psihice proprii fraţilor noştri mai mari – animalele.

-Atavismele! – făcu Titus Ciumara. În satul părinţilor mei trăia o bătrână ciudată şi cam ocolită de lume, despre care se spunea că se avea bine cu necuratul. După ce a murit, când femeile au dezbrăcat-o ca s-o îmbăieze potrivit rânduielilor, au descoperit că avea o coadă de câţiva centimetri.

-Semn de la diavolul, tată! – murmură părintele Andreicuţ.

-Văd că nu prea credeţi în farmece – surâse profesorul Faustin.

-Ba eu unul cred – spuse Radu Rogalski, care de un timp căzuse pe gânduri şi asculta, cu sprâncenele încruntate, discuţia de la masă. Am păţit-o pe pielea mea. Dacă vreţi, o să vă povestesc.

-Sigur că vrem – zise Maia Cantuniary.

Atunci fostul campion european îşi drese glasul cu o înghiţitură de vin şi începu să istorisească.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: