faustin

-Nu mi-e ruşine să mărturisesc – îşi începu povestea Leonida Lascaris – că, din copilărie şi până acum, singura mea pasiune au fost banii. Părinţii mei nu erau nişte oameni prea înstăriţi şi, deşi nu trăiau în mizerie, se confruntau adesea cu lipsuri ce se simţeau şi pe pielea mea de copil. Când mă scoteau uneori, în serile de duminică, la o scurtă plimbare pe Calea Victorie, mă uitam cu  jind la vitrinele luminate, în care se răsfăţau tot felul de lucruri scumpe, pe a căror  măsură nu erau banii puţini ai părinţilor mei, priveam cu invidie la forfota automobilelor şi la trecătorii frumos îmbrăcaţi, la perechile elegante care intrau sau ieşeau de la Capşa, aşa că am înţeles încă de copil că singurul lucru important în lumea asta e banul. Mi-am dorit să am bani şi am avut în cele din urmă. Când eram la şcoala primară, în loc să-mi cheltuiesc puţinii bani de buzunar pe care îi căpătăm pe o acadea, pe o îngheţată sau pe un bilet de cinematograf, aşa cum făceau toţi puştii de seama mea, îi împrumutam cu dobândă colegilor mei de clasă, care au luat curând cunoştinţă că la mine se poate găsi o mica sumă oricând şi mi-au devenit muşterii credincioşi. Visul meu era pe vremea aceea să adun o sută de lei. De aceea îmi refuzam orice plăcere, orice distracţie. Îmi amintesc că aproape de şcoala la care învăţam era un chioşc unde se vindeau gogoşi calde. Treceam pe acolo în fiecare zi şi îmi lăsa gura apă. Uneori eram gata să scot un leu din buzunar şi să-mi cumpăr şi eu o gogoaşă, dar ceva parcă îmi ţinea mâna în loc. Strângeam din dinţi şi treceam mai departe. Şi mai erau şi afişele ispititoare ale cinematografelor din cartier, în faţa cărora zăboveam minute întregi, fără să mă îndur însă să-mi risipesc bănuţii pe un bilet. Filmele, oricum, le auzeam povestite de colegii mei, cărora le finanţam uneori, desigur contra dobândă, expediţiile cinematografice.

-Aveai de copil simţul afacerilor – spuse ironic Radu Rogalski.

-Aşa se fac banii! – mârâi Lazăr Săvoiu.

-În felul dumitale ai fost un erou – zise Ieronim Baiulescu.

-În cele din urmă – îşi continua istorisirea Leonida Lascaris – am reuşit să adun, din bancnote mărunte şi chiar din monede de cincizeci de bani, suta de lei. După mai multe încercări nereuşite, am putut să-mi schimb, într-o tutungerie, mormanul de mărunţiş pe o hârtie nou-nouţă, albastră şi mare, cu chipul lui Nicolae Bălcescu. Zile la rând m-am uitat ca hipnotizat la hârtia aceea. Nu mai ţinusem până atunci niciodată în mână o bancnotă de o sută de lei. Şi o dobândisem prin propriile mele mijloace! Puţini îmi păsa că băieţii din clasă mă dispreţuiau şi mă porecliseră Capitalistul.

-O sută de lei era pe vremea aceea o sumă frumuşică! – făcu Ieronim Baiulescu

-Şi ce ai făcut cu ea în cele din urmă? – întrebă Daria Maru.

-Câte n-aş fi putut să fac! – spuse Leonida Lascaris. Dar când o vedeam atât de albastră, atât de nouă şi de strălucitoare, nu mă lăsa inima s-o cheltuiesc cu niciun preţ. Am ţinut-o o vreme între filele unei cărţi. Seara o scoteam de acolo şi o mângâiam uşor cu vârful degetelor, având grijă să nu-i provoc nici cea mai mică stricăciune. Cred că asta a fost prima mea experienţă erotică. Apoi am început să mă neliniştesc. Dacă în lipsa mea o va găsi cineva? Îmi era frică să o port tot timpul cu mine, aş fi putut să o stric. În cele din urmă, cu inima strânsă, fiindcă-mi era nespus de greu să mă despart de ea, am depus-o la casa de economii. Existau pe atunci carnetele de economii pentru elevi, care ar fi fost bine să se păstreze până în ziua de astăzi. Am observat că tinerii de acum sunt foarte cheltuitori.

-Dumneata crezi că o să-ţi iei avuţia pe lumea cealaltă? – întrebă răutăcios Lazăr Săvoiu. Şi mi se pare că n-ai niciun moştenitor…

-Nu aşa trebuie să vedem lucrurile – spuse profesorul Faustin. Prietenul Leonida nu priveşte banii din perspectiva valorii lor de întrebuinţare. E, dacă vreţi, o pasiune de colecţionar. Leonida Lascaris colecţionează bani, aşa cum alţii colecţionează timbre, ilustrate, şerveţele sau cutii de chibrituri.

-Am continuat să agonisesc şi după aceea – îşi urmă înainte omul de afaceri povestea. Am agonisit toată viaţa. N-am fost tocmai un Hagi-Tudose, dar am trait cumpătat şi am evitat cheltuielile inutile. Nu mi-am întemeiat o familie, pentru că ştiam că va fi greu să găsesc o femeie  care să-mi împărtăsească concepţiile de viaţă.

-Cine ştie? –murmură Daria Maru.

-Mi-am rezolvat în tinereţe problemele hormonale, atâtea câte au fost, cu ajutorul  femeilor ieftine, al acelor femei care nu pretind mai mult de o friptură şi de o sticlă de vin.

-Nu-mi vine să cred că ai avut şi dumneata probleme hormonale! – râse Lazăr Săvoiu.

Într-adevăr, era greu să ţi-l imaginezi pe Leonida Lascaris făcând dragoste cu o femeie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: