faustin

-Pe seama averii mele s-au spus vrute şi nevrute – istorisi mai departe acesta. E adevărat că am agonisit, e adevărat că am făcut poate şi lucruri nu tocmai cinstite, dar o parte însemnată a capitalului care mi-a permis să mă lansez în afaceri la începutul anilor ’90 a fost rodul unei întâmplări stranii, pe care n-am povestit-o până acum niciodată şi despre care n-aş dori să se scrie în jurnalul lui Radu Rogalski.

-Rămâne de văzut – chicoti jurnalistul.

-Pe la mijlocul anilor şaptezeci reuşisem să-mi cumpăr o garsonieră în Dristor. Într-un bloc liniştit, locuit aproape în totalitate de cupluri de pensionari. Ajunsesem director la o făbricuţă de jucării, aveam un salariu destul de frumos, dar trăiam cumpătat, nu mi-am cumpărat niciodată un frigider, căci mâncam la o cantină din oraş, unde preţurile erau rezonabile, nu mi-am cumpărat nici televizor, pentru că moştenisem de la părinţi un aparat vechi de radio, aveam două costume, şase cămăşi, o pereche de pantofi şi o pereche de ghete. Nu aveam nicio carte, deşi îmi plăcea să citesc, cărţile se puteau împrumuta de la bibliotecă. Nu mergeam nici la teatru, nici la cinematograf. Mă simţeam mulţumit cu această viaţă, care multora li s-ar fi părut exagerat de austeră, iar în carnetele mele de economii se adunaseră sume relativ importante, care aveau să se dubleze curând, graţie acelei întâmplări neobişnuite, de care pomeneam adineauri.

-Probabil iar spiritele! – surâse profesorul Pius.

-Dacă au fost spiritele la mijloc – îşi strâmbă gura uriaşă a zâmbet Leonida Lascaris – au fost nişte spirite cumsecade.

-Există tot felul de spirite – spuse profesorul Faustin.

-Unele dintre ele pot să ucidă – şopti Adelaida Beiu.

-Vreau să aud mai departe povestea! – făcu glasul senzual al actriţei.

-De câţiva ani începusem să joc cu înverşunare la loto, în speranţa că voi obţine un mare câştig. Jucam mereu aceleaşi numele şi chiar câştigasem, în mai multe rânduri, nişte sume neînsemnate. Deşi îmi place să mă laud că nu am niciun viciu,  devenisem dependent de biletul de loterie şi aşteptam ziua extragerilor cu nerăbdarea unui îndrăgostit. Iar în tutungeria din cartier, de unde îmi luam de obicei bietul de loto, am făcut într-o zi o cunoştinţă ciudată. Era un bărbat slab, mic de stat, care îmi semăna enorm la înfăţişare. Aceleaşi urechi mari, acelaşi nas coroiat, aceleaşi buze decolorate şi foarte subţiri. Era îmbrăcat într-un costum destul de uzat, dar extrem de curat, pantofii ieftini pe care îi purta erau perfect lustruiţi. Spre deosebire de mine, necunoscutul avea însă un început pronunţat de chelie. Ne-am uitat unul la altul nedumeriţi. Ne privea cu mirare şi tutungioaica.

-Ţi-ai întâlnit dublul! –exclamă Titus Ciumara.

-Un Leonida Lascaris în dublu exemplar! Nu e oare prea mult? – mârâi prozatorul.

-Nu-mi place  să leg noi cunoştinţe şi nu intru în vorbă cu necunoscuţii, dar între mine şi bărbatul acela părea să funcţioneze nu ştiu ce legătură ocultă, căci am început să vorbim. Venise şi el să-şi cumpere un bilet de loterie, căci juca cu regularitate, săptămână de săptămână. Mi-a spus că se numeşte Marius Dogaru şi este contabil la fabrica de medicamente. Am ieşit împreună din tutungerie, iar proaspăta mea cunoştinţă m-a invitat la o bere. Am acceptat: nu mai intrasem într-un restaurant de la moartea părinţilor, pe care îi însoţeam uneori la o friptură şi la câteva halbe. Din nefericire, ei erau nişte oameni cheltuitori, n-au agonisit nimic toată viaţa şi am moştenit de la dânşii doar nişte mobile veche şi aparatul de radio. Am intrat în restaurantul cel mai apropiat, care se nimerise să fie o bodegă de cartier ieftină şi soioasă, iar Marius Dogaru a comandat două sticle de bere şi câte doi mici. Ni s-au dezlegat limbile şi nu mi-a trebuit mult ca să-mi dau seama că ne potriveam foarte bine şi la gusturi şi obiceiuri. Dogaru locuia şi el singur într-o garsonieră, la câteva blocuri distanţă de mine. Sora lui venea o dată pe săptămână să-i gătească şi să facă puţină curăţenie. Mi-a mărturisit că nu e deloc pretenţios la mâncare. Dimineaţa – un ceai. La prânz – un castron mare de ciorbă, în care avea grijă să pună bucăţele de pâine. Seara – puţină brânză,  măsline, câteva felii de parizer, o roşie sau un castravete. De două ori pe lună îşi permitea un prânz mai îmbelşugat la un restaurant, stropit şi cu o sticlă de vin. Era convins că mâncarea prea multă moleşeşte şi afectează inteligenţa. Din păcate, nu reuşise să se lase de viciul fumatului, dar fuma cu economie: cumpăra ţigările cele mai ieftine, pe care le tăia în două cu o lamă de ras, iar zece jumătăţi de ţigară pe zi îi ajungeau de fiecare data cu prisosinţă. Mi s-a părut un om cu scaun la cap şi dacă ar fi fost femeie, aş fi cerut-o cu siguranţă în căsătorie.

-Sufletul dumitale geamăn! – zâmbi Daria Maru.

-Ne-am împrietenit repede şi am început să ne vizităm, sau mai exact am început să-l vizitez eu, căci el îmi întorcea foarte rar vizitele. Garsoniera lui era modest mobilată. O dormeză, o masă, un şifonier, o mica etajeră cu câteva cărţi de contabilitate. Dar şi un televizor nou-nouţ, pe care îl primise cadou doar cu câteva săptămâni în urmă de la sora lui. Urmăream programul împreună, mai ales sâmbătă seara, căci ne plăcea la amândoi Tele-Enciclopedia. Eu aduceam două sticle de bere, iar el punea pe masă câteva felii subţiri de salam, sau o cutie de sardele pe care o împărţeam pe din două. Am început să ieşim de două ori pe lună la restaurant, mâncam un grătar sau un şniţel şi goleam o sticlă de vin la trei-sferturi. În câteva rânduri am fost împreună la un cinematograf de cartier, unde biletele erau ieftine, iar filmele bune.

-Ca doi proaspeţi însurăţei! – râse Lazăr Săvoiu.

-Cred că, în afară de profesorul Faustin, cu care ne ştim încă din prima mea tinereţe, Marius Dogaru a fost singurul meu prieten. Din păcate, prietenia noastră n-a durat decât ceva mai mult de un an. Marius a făcut o formă galopantă de cancer care l-a dat gata în câteva săptămâni. Ştia că n-are nicio şansă de vindecare şi şi-a aşteptat sfârşitul cu resemnare şi înţelepciune. Mi-a lăsat televizorul lui, pe care îl mai păstrez şi acum, deşi nu mai funcţionează de multă vreme. A fost îngropat la Bellu, într-un cavou de familie, căci părinţii şi bunicii lui au fost oameni cu stare, iar la înmormântarea lui mi s-a întâmplat, pentru prima şi ultima oară în viaţa mea, să vărs câteva lacrimi.

-Înduioşătoare poveste! – exclamă Radu Rogalski. Ar face senzaţie în ziar. Leonida Lascaris plângând!

-Partea senzaţională vine abia de acum înainte – îşi schimonosi iarăşi gura a zâmbet omul de afaceri. Trecuseră patruzeci de zile de la moartea lui Marius şi am fost invitat de sora lui la masa de pomenire. Se pare că femeia nu semăna la fire cu fratele ei, căci a făcut risipă de mâncare şi băutură. N-a fost lume prea multă, doar câteva rude, veri şi mătuşi, deoarece defunctul nu avusese alţi prieteni în afară de mine. Cred că în ziua aceea am cam întrecut măsura la mâncare şi băutură. Am plecat de la parastas cu stomacul îngreunat şi cu limba împleticită. Ajuns acasă, m-am trântit în pat şi am adormit aproape instantaneu. L-am visat pe Marius Dogaru. Cobora de la volanul unui automobil, purta un costum elegant, aşa cum nu purtase niciodată în viaţă, avea o figură destinsă şi satisfăcută şi mi-a spus că tocmai câştigase la loterie. L-am întrebat ce numere a jucat. Atunci şi-a desfăcut palma şi a întins-o spre mine. În podul palmei avea trei numere însemnate  cu roşu. Le ţin minte şi acum: 81, 30, 59.

Am jucat numerele acelea la loto timp de trei săptămâni. A treia oară am obţinut câştigul cel mare, care mi-a dublat economiile de până atunci. De asta, deşi nu sunt un om credincios, intru adesea la biserica din cartierul meu şi aprind o lumânare pentru sufletul lui Marius Dogaru.

Leonida Lascaris tăcu. Pius Brânzeica tocmai se pregătea să spună ceva, când  s-a auzit o bubuitură năpraznică.  Am încremenit toţi. Iar părintele Andreicuţ, trezit probabil din somn, s-a ridicat greoi în picioare şi a început să cânte ,,Veşnica pomenire’’.

Cerberul cu trei capete se prăbuşise de pe soclul lui negru de marmură.

Acum părintele Andreicuţ nu mai cânta. Tremurând ca un epileptic, cu ochii ieşiţi din orbite, începu să strige. Am recunoscut blestemele Sfântului Vasile:

-,,Te blestem pe tine, începătorul răutaţilor şi al hulei, căpetenia împotrivirii şi urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine, cel aruncat din lumina cea de sus şi surpat pentru mândrie în întunericul adâncului. Te blestem pe tine şi pe toată puterea cea căzută ce a urmat voinţa ta. Te blestem pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot şi cu toată oastea îngerilor lui Dumnezeu, Adonai, Eloi, Dumnezeul cel atotputernic; ieşi şi te departează de la robul lui Dumnezeu, Faustin . Te blestem pe tine cu Dumnezeu, Care prin cuvânt toate le-a zidit şi cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui cel Unul-Nascut, Care, mai înainte de veci, în chip de negrăit si fără patimă, S-a născut dintr-însul;  Te blestem pe tine cu Cel ce S-a botezat în Iordan şi ne-a dat nouă în apă, prin har, chipul nestricăciunii. Te blestem pe tine cu Cel ce a certat vântul şi a liniştit viforul mării; Care a izgonit cetele diavolilor; Cel ce prin tină a dat vedere ochilor lipsiţi de lumină ai celui orb din naştere şi a înnoit zidirea cea veche a neamului nostru şi celor muţi le-a dat grai şi toată omenirea a întocmit-o să nu mai fie cucerită de moarte.’’

-Spune-i să isprăvească, profesore Faustin! –zise Daria Maru, care se albise la faţă.

Faustin ridică a neputinţă din umeri. Valul de frig pătrunsese iarăşi în cameră şi ne luase graiul la toţi.

-,,Teme-te, fugi, pleacă, departează-te, diavole necurate şi spurcate –striga mai departe părintele Andreicuţ – cel de sub pământ, din adânc, înselătorule, cel fără de chip, cel văzut pentru neruşinare, nevăzut pentru făţărie, oriunde eşti sau unde mergi, de eşti însuşi Beelzebul, sau de te arăţi ca cel ce scutură, ca şarpele, sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul, ori ca bărbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasăre, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care înfricoşezi cu năvălirea, sau sfâşii, sau unelteşti rele, în somn greu, sau în boală, sau în neputinţă, sau porneşti spre râs, sau aduci lacrimi de dezmierdări; ori eşti desfrânat, ori rău mirositor, ori poftitor, ori făcător de desfătare, ori fermecător, ori îndemnător spre dragoste necurată, ori ghicitor în stele, ori şezi în casă, ori eşti fără de ruşine, ori iubitor de vrajbă, ori fără astâmpăr; sau te schimbi cu luna, sau te întorci dupa un oarecare timp, sau vii dimineaţa, sau la amiază, sau la miezul nopţii, sau în orice vreme, sau la revărsatul zorilor, sau din întamplare te-ai întâlnit, sau de cineva eşti trimis, sau ai năvălit fără de veste; sau eşti din mare, sau din râu, sau din pământ, sau din fântână, sau din dărâmături, sau din groapă; sau din baltă, sau din trestie, sau din noroaie, sau de pe uscat, sau din necurăţie; sau din luncă, sau din pădure, sau din copaci, sau din pasăre, sau din tunet, sau din acoperamântul băii, sau din scăldătoare de ape, sau din mormânt idolesc; sau de unde ştim, sau de unde nu ştim, cunoscut ori necunoscut, sau din vreun loc nebănuit, pieri si te departează, ruşinează-te de chipul cel zidit şi infrumuseţat de mâna lui Dumnezeu. Teme-te de asemănarea lui Dumnezeu celui întrupat şi să nu te ascunzi în robul lui Dumnezeu, Faustin, ca toiag de fier şi cuptor de foc şi iadul şi scrâşnirea dinţilor te aşteaptă, ca răsplatire pentru neascultare. Teme-te, taci, fugi, să nu te întorci, nici să te ascunzi cu vreo altă viclenie de duhuri necurate, ci du-te în pământ fără de apă, pustiu, nelucrat, unde om nu locuieşte, ci este cercetat numai de Dumnezeu!’’

-Taci, idiotule! – răcni Lazăr Săvoiu

Ca trezit din somn, părintele Andreicuţ tăcu, se uită în jur nedumerit şi întrebă pe un tot potolit;

-Şi mortul, tată?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: