din jacques ellul – metamorfoza burghezului /traducerea mea

Să-i dăm Cezarului ce i se cuvine! Să începem cu cel ce a suferit primul această “castrare anexativă”, cu creştinismul (a se vedea de exemplu Groethuysen, Gândirea burgheză). Am spus că burghezul a fost unul dintre primii anticreştini. Şi totuşi socialiştii i-au considerat pe drept cuvânt pe burghezi religioşi şi creştini şi au asociat lupta împotriva religiei cu lupta împotriva burgheziei. Ambele lucruri sunt exacte. Este evident că orice formă de creştinism este esenţialmente antiburgheză.

Pretenţia de a revela adevărul, proclamarea căderii omului, incognoscibilitatea lui Dumnezeu, intervenţia explozivă a  acestui Dumnezeu în istorie, riscul absolut al credinţei, mântuirea care vine de la evrei, mântuirea care vine de la un condamnat la moarte, dispreţul faţă de bani şi faţă de fericire, justificarea atribuită prin graţie… aş putea să reiau tot catehismul – toate acestea sunt contrare în raport cu ceea ce gândeşte, crede, doreşte sau creează burghezul. Şi totuşi burghezul se proclamă creştin. El a anexat creştinismul. Creştinismul este un apanaj al burgheziei. Ce-a făcut din el în cursul secolului Al XIX-lea? O religie, un spiritualism, o morală. Burghezul a dezintegrat ceea ce era intim sudat. A adus la nivelul omului ceea ce era transcendent; omul are nişte nevoi religioase, aşadar e suficient să fabrici, pornind de la un fenomen (care poate fi calificat de asemenea ca religios) o satifacere a acestor nevoi. Este suficient să araţi că mişcarea nu mai este ceea ce coboară de la un Dumnezeu transcendent, printr-un act imprevizil de graţie al acestui Dumnezeu, ci o mişcare care de la om, foarte activ în înfăptuirile sale, în liturghia sa, în pietatea sa, în teologia sa, spre un Dumnezeu imobil, tăcut, închis în cerul său (sau la fel de bine în zilele noastre în “profunzimea” dragului episcop Robinson – ceea ce e acelaşi lucru) ca într-un ambalaj bine făcut şi gata să fie expediat. Creştinismul a devenit religie, făptuire a omului, creaţie a omului, serviciu în slujba omului şi din acest moment poate fi remaniat în conformitate cu nevoile omului. Credinţa se şterge – la ce bun? Să păstrăm din creştinism ceea ce are pozitiv. Morala – foarte utilă morala – şi, în cele din urmă, se pare că acest creştinism poate da naştere, cu condiţia unei morale complete şi foarte eficace, cu condiţia de a transforma mişcarea vieţii întru credinţă în principii, reguli, precepte, ordine şi comandamente. Dumnezeu va fi păstrat în calitate de garant şi de izvor al moralei. E cu atât mai uşor să faci ca preceptele să fie ascultate dacă sunt condimentate cu nişte sancţiuni nevăzute, eterne, vagi şi totale. Cu atât mai bine! Mai este nevoie de un Dumnezeu-jandarm şi pedepsitor! Dar pentru a menţine această ordine, creştinismul, redus la dimensiunile unei morale şi ale unui serviciu, trebuie expurgat de tot ce e scandalos. Burghezul are o frică teribilă de scandal. Orice, numai asta nu, căci scandalul face obiectele, fiinţele, situaţiile inutilizabile; el separă riguros ceea ce este de ceea ce nu este viu. Să excludem din creştinism tot ce e scandalos: miracolele sau Învierea. Această taumaturgie este, evident, absurdă şi inutilă. Ea face creştinismul greu acceptabil de către omul modern. Şi nu îi adaugă nimic. Creştinismul trebuie să fie un sistem înţelept, raţional, ordonat. Cu această condiţie, poate deservi bine. Să facem din aceste istorii spiritualism sau imagini; căci spiritualismul e excelent, înnobilează omul, îl întoarce spre lucrurile elevate. Asta este foarte important, atunci când îţi petreci viaţa în mocirla scârboasă a afacerilor şi a traficurilor. Un colţ de cer albastru şi puţin ideal sunt necesare pentru a restabili echilibrul – echilibru moral, echilibru nervos, echilibru psihic. Asigurându-ţi acest colţ de cer albastru, poţi dormi liniştit. Dar un colţ, nu mai mult – nu trebuie mai cu seamă să ne dedăm exagerărilor sau iraţionalului. A pretinde, de exemplu, că trebuie să aplici Predica de pe Munte în litera ei… să-ţi dăruieşti toate bunurile – ar însemna să cădem în ridicol, în exagerare… aici e vorba, desigur, doar de nişte imagini. De altfel, dacă am pune în practică toate acestea, viaţa socială ar deveni total incoerentă, anarhică, şi n-am fi mai avansaţi cu nimic după aceea.  Cu atât mai mult cu cât ca să ne ajutăm cu adevărat unii pe alţii pe faţa pământului e nevoie de ordine, nu-i aşa? Iar Dumnezeu este Dumnezeul oridinii. Este Marele Orologier, bun şi el pentru a explica pentru moment ceea ce deocamdată e inexplicabil, dar se înţelege că acest obiect-Dumnezeu, gonflabil sau degonflabil după voia noastră, în funcţie de necesităţile momentului, trebuie să-şi cedeze locul de îndată ce o explicaţie raţională ne va permitesă înţelegem ceea ce înainte era obscur. Dar acest raţionalism burghez nu exclude spiritualismul: dimpotrivă, îl include. Doar să eliminăm din creştinism partea de scandal, de exemplu ideea că omul e păcătos. Ce viziune ciudată despre om!  Se înţelege de la sine că omul nu e bun în totalitate. Dar e nefiresc să săvârşească răul. Omul este făcut pentru a fătui binele. El este bun în realitate, i se întâmplă numai accidental să comită fapte reprobabile. Ceea ce creştinismul înţelege prin vocabula de “păcat” este tocmai acest accidental

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: