ellul – din metamorfoza burghezului

Un prim rezultat permanent al înfăptuirii burgheze (la care am făcut deja aluzie, iar, de câtva timp, odată cu H. Lefèvre şi caietele situaţioniste, a început să fie luat în considerare) este transformarea oricărei opere, a oricărei instituţii, a oricărei activităţi, a oricărei valori, a vieţii însăşi într-un spectacol. Există desigur procesul teribil de activ al mijloacelor de informare în masă care ne transmit întreaga realitate politică, economică şi umană sub aspectul  unui spectacol. Brüler înfăţişase deja minunat aceasta în două acvaforte: un burghez de treabă ia în pat un mic dejun plăcut, cu cornuri calde şi tot ce mai trebuie pe lângă ele, în timp ce citeşte cu un ochi atent ziarul. Titlul articolului: “Ciumă,  masacre, foamete”. Cealaltă: o sală de cinematograf – pe ecran o tragică şi palptitantă vânătoare de rinoceri. Animalul este gata să ia în coarne un vînător neprotejat, iar în vremea asta, în primul plan, un domn gras şi soţia lui, întorc spatele la ecran şi pleacă blazaţi. Nu-i decât un spectacol. Brüler a fost cel dintâi care, în aceste imagini de acum treizeci de ani  evidenţiase deja universul spectacular în care ne scufundăm. Nu e vorba de faptul că spectacolul cinematografic, fie şi realizat pe viu, nu e nimic altceva decît un spectacol, ci de acela că realitatea este absorbită acum în echivalentul unui film. Ne trăim meseria ca şi viaţa de familie, gândirea ca şi activitatea noastră politică la modul unui spectacol. Ce să spunem? Pur şi simplu, că, potrivit zicalei populare, în toate sectoarele  “e ca în filme”. Viaţa noastră este atât de populată de imaginile TV şi de mass media, atât de obiectificată de publicitate, atât de modelată de produsele care, exterioare nouă, fac ca viaţa noastră reală, viaţa pe care o ducem să vină din exteriorul nostru, în loc să fie expresia a ceea ce suntem, încât nu putem trăi decât în faţa unui ecran, asimilându-ne nedefinit unui star, unui lider, unei cover-girl, unui model de taior  sau unui săpun. Desigur, sociologul îmi va spune că omul şi-a asumat întotdeauna nişte roluri care i-au fost propuse sau impuse de grupul social. Ştiu. Dar ceea ce e de remarcat acum aceste roluri sunt multiplicate în mii de exemplare, că există câte unui pentru fiecare gest al vieţii mele şi că au devenit perfect abstracte. Înainte rolul făcea parte dintr-o piesă unde jucam împreună cu alţii: piesa războiului sau piesa familiei. Acum sunt spectatorul piesei şi propriul meu spectator, privindu-mă cum îmi joc rolul dintr-o scenă de menaj după canoanele lui Liz Taylor. Toată viaţa politică a fost transformată în acest joc iluzoriu de aparenţe şi de oglinzi, nu mai există nimic care să nu fie spectacol. Iar burghezul a urmărit-o cu conştiinciozitate.

Aceasta este într-adevăr condiţia pentru a face existenţa umană suportabilă prin insignifianţă. Nu te nelinişti, prietene. O să asişti la o piesă bună, în care o să ai şi tu un rolişor drăgut. Nu există nimic mai mult – absolut nimic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: