ellul – din metamozfoza burghezului

Ca şi muncitorii, în paralel cu evoluţia acestora, când precedând-o, când urmând-o, dar întărind-o totdeauna (şi responsabilă de îmburghezirea clasei muncitoare prin trădarea ideologică pe care o comportă aceasta în privinţa tentaţiilor materiale) stânga a preluat succesiunea burgheziei. Dacă, pe de o parte, am încercat să arătăm că societatea noastră a devenit burgheză, pe de altă parte, se poate spune că în Franţa toată lumea este de stânga. Mişcarea Leconuet şi-a dat seama că a mizat greşit şi a devenit progresiv de stânga; gaullismul a realizat mai multe reforme inspirate de stânga decât oricine altcineva, iar gaulliştii de stânga sunt mai de stânga decât Faderaţia strângii.

Doar domnul Tixier-Vignancour este de dreapta, dar asta nu înseamnă prea mult. Totuşi, să nu ajungem pâna la asemenea afirmaţii extreme. Să ne uităm la clientela stângii: de unde e recrutată? Electorii şi aderenţii provin în majoritate din burghezie. Studenţii aparţin stângii aproape în totalitate. E de netăgăduit. Or, şaptezeci la sută dintre ei sunt burghezi. Intelectualii sunt de stânga. Dar de unde provin? Aceasta ar însemna oare o transformare fundamentală a burgheziei şi, că devenind acum revoluţionară, este gata de cine ştie ce hara-kiri spectaculos, de un nou 4 august? Câtuşi de puţin. Ar însemna să nu-l cunoaştem bine pe burghez. Dar în împrejurările actuale, dată fiind necesitatea evoluţiei lumii, din punct de vedere politic, tehnic, social, cea mai bună atitudine, cea mai economică, cea care pretinde cel mai mic efort, cea care are aparent viitorul în faţa ei, cea care permite să fie păstrat tot ce e serios, sacrificând accesoriile, este adeziunea la stânga. Pe de o parte, intră în joc mecanismul absorbţiei, pe de altă parte, cel al justificării. Şi putem percepe perfect, cu ajutorul unor semne evidente, această infuziune.

Deoarece tocmai am pronunţat cuvântul justificare, să pornim de aici. Când nu era burgheză, stânga era de o rigurozitate extremă faţă de sine însăşi. Atunci putea fi numită revoluţionară. Atunci omul de stânga denunţa fără cruţare ceea ce era inacceptabil în propriu-i partid, îşi făcea propriul examen de conştiinţă. Atunci evidenţia cu luciditate erorile momentului, pentru a extrage din ele nişte lecţii privind acţiunile ce urmau să fie întreprinse, atunci el îi scăpa ideologiei burgheze, care îşi are, după cum am văzut, unul din marile ei resorturi, în justificare. Dar ce se întâmplă astăzi? Desigur, am văzut multe autocritici. Dar autocritici impuse cu forţa, aparţinând unor oamni întemniţaţi, ameninţaţi cu moartea. Ce pot să valoreze cea a lui Rajk, cea a lui Buharin? Ele nu sunt nişte autocritici în spiritul în care le concepea Lenin, ci reprezintă mecanismul de justificare a învingătorului. Nu l-am auzit niciodată pe conducătorul de stânga făcându-şi propria autocritică. Atâta timp cât are puterea, este corect, este impecabil. N-am citit niciodată autocritica lui Mao. N-am auzit niciodată autocritica lui Thorez; mecanismul este exact invers, e vorba mereu de justificare. De câte ori a comis greşeli grave, P.C. n-a spus că s-a înşelat. El este infailibil, ca biserica romană. Spune fie că au existat nişte trădători (cei care tocmai au fost executaţi, fiindcă nu erau marxişti adevăraţi), fie că avut dreptate când a acţionat într-un anumit fel. Aşa sunt justificările multiple şi succesive ale acordului cu Hitler. Am auzit, timp de douăzeci de ani, la fiecare viraj politic, explicaţiile groteşti ale lui Thorez care voiau să arate că avusese dreptate, că ieri a fost ce a fost, şi că azi este contrariul a ceea ce a fost ieri. Această manie burgheză a autorităţilor de a se justifica se asociază cu desemnarea, la fel de burgheză, a unor persoane culpabile. Cum să nu te îngrozeşti de acuzaţiile care i-au fost aduse lui Stalin de cei mai josnici dintre valeţii săi? Ne găsim în prezenţa, fără o milionime de milimetru diferenţă, a sistemului făţarnic al burgheziei. Stânga a fost contaminată de ipocrizia burgheză. Ea s-a integrat în sistem, iar semnul cel mai evident al acestei integrări este refuzul înspăimântat al oricărei critici. Stânga este de necriticat. Nu doar partidul. Stânga în întregime. Oricine se hazardează să spună că gândirea de stânga este o grămadă de locuri comune, că membrii stângii sunt nişte burghezi, că ea a devenit conformistă, antirevoluţionară, că presa de stânga este cea mai lipsită de curaj  şi mai demagogică dintre toate, este taxat de îndată “de dreapta”. Atunci Lenin a fost de dreapta! Căci, atenţie, două treimi din scrierile lui sunt condamnări viguroase ale tendinţelor, adulterărilor, ideologiilor contaminate de burghezism. Şi nu în numele vreunui dogmatism, ca la Stalin, ci în numele unei mai mari profunzimi, al unei mai mari exigenţe, al unei mai mari rigori. Astăzi, bravii noştri oameni de stânga sunt incapabili să înteleagă ceva din toate acestea. În prezenţa unor contestări, stânga actuală reacţionează în două feluri. Sau proclamă “Sunteţi un capitalist reacţionar!” sau spune “Tăceţi, slăbiţi forţa stângii în faţa adversarilor ei. Riscaţi să diviziţi clasa muncitoare. Îi ridicaţi unii împotriva celorlaţi pe oamenii de bună-credinţă. Ştim că nu merge totul bine, dar trebuie să Astăzi, bravii noştri oameni de stânga sunt incapabili să înteleagă ceva din toate acestea. În prezenţa unor contestări, stânga actuală reacţionează în două feluri. Sau proclamă “Sunteţi un capitalist reacţionar!” sau spune “Tăceţi, slăbiţi forţa stângii în faţa adversarilor ei. Riscaţi să diviziţi clasa muncitoare. Îi ridicaţi unii împotriva celorlaţi pe oamenii de bună-voinţă. Ştim că nu merge totul bine, dar trebuie să ne prezenăm în  faşa celorlaţi Astăzi, bravii noştri oameni de stânga sunt incapabili să înteleagă ceva din toate acestea. În prezenţa unor contestări, stânga actuală reacţionează în două feluri. Sau proclamă “Sunteţi un capitalist reacţionar!” sau spune “Tăceţi, slăbiţi forţa stângii în faţa adversarilor ei. Riscaţi să diviziţi clasa muncitoare. Îi ridicaţi unii împotriva celorlaţi pe oamenii de bună-voinţă. Ştim că nu merge totul bine, dar trebuie să ne prezent Astăzi, bravii noştri oameni de stânga sunt incapabili să înteleagă ceva din toate acestea. În prezenţa unor contestări, stânga actuală reacţionează în două feluri. Sau proclamă “Sunteţi un capitalist reacţionar Ştim că nu merge totul bine, dar trebuie să ne prezentăm in faţa celorlaţi ca un front unit. Să ne spălăm rufele murdare în familie, şi nimic să nu transpire afară. Trebuie să le arătăm celorlaţi, în interesul proletariatului şi al revoluţiei, nişte mâini curate şi un întreg unitar.”!” sau spune “Tăceţi, slăbiţi forţa stângii în faţa adversarilor ei. Riscaţi să diviziţi clasa muncitoare. Îi ridicaţi unii împotriva celorlaţi pe oamenii de bună-voinţă. Asta nu-i decât făţărnicie burgheză! Ce mi-ar plăcea ca domnul Sartre să facă o nouă galerie de portrete: Mitterand, Thorez, Waldeck-Rochet, Duclos, Monnet etc, isprăvind-o cu acelaşi adjectiv. Pentru că, din aceleaşi motive, au devenit identici cu Mânjiţii lui Roquentin. Astfel stânga şi-a pierdut întreaga autenticitate, în timp ce a cîştigat în vizibilitate, număr, putere, stimă colectivă. G. Tillon a scris că femeia era ultima colonie. Regret, ultima colonie burgheză e stânga în ansamblul ei.

După acest exemplu de justificare, aş putea lua multe altele: să luăm în considerare, de pildă, proclamarea, mereu reînnoită, a unităţii de acţiune. Ce vrea să însemne asta? Exact că desigur, nu suntem de acord între noi în ceea ce priveşte doctrina, teoria, interpretarea faptelor sociologice, obiectivele finale de atins, idealul omenesc… dar în fond toate acestea pot fi puse între paranteze, ca să mergem mână în mână, ca să avem acţiuni comune, aceleaşi defilări, aceleaşi mitinguri şi aceleaşi revendicări imediate. Dezacordurile în toate celelate privinţe nu ne împiedică de la asta, nu-i aşa? Nu se poate exprima mai clar cea mai burgheză dintre atitudini, adică sciziunea dintre gândire şi acţiune. Ce contează ce gândeşti, de vreme de acţionezi! Teoria, doctrina, ideile sunt doar fum, în timp ce a păşi umăr la umăr înseamnă să acţionezi asupra faptelor. Să terminăm cu discuţiile bizantine (adică – din punctul de vedere al unui neburghez – despre lucrurile serioase) şi să ne lansăm în practică. Formule specific burgheze, care constituie corolarul celebrei unităţi de acţiune. Desigur, Lenin n-a fost un însetat de unitate; nici Proudhon, nici Marx, nici Bakunin… care n-au încetat, din interiorul mişcărilor lor, să taie în carne vie pentru a păstra rigoarea doctrinei şi care au respins fără cruţare alianţele dubioase. Noi ne-am schimbat. Dar devenind concepţia primului venit dintre intelectuali, gândirea de stînga şi-a pierdut seriozitatea. Trăieşte din platitudini, redundanţă, demagogie şi autosatisfacţie (ceea ce nu este decât contrapartida logică a unităţii de acţiune) sau, altfel spus, ea dezvăluie exact ceea ce a devenit: că este burgheză. Iar această situaţie se manifestă la toate cotiturile; există, în acest sens, o adevărată transformare a comunismului, considerat în întregul lui. Formula “fiecăruia după nevoi” s-a modificat indirect prin reformularea conceptului de nevoie care s-a produs în U.R.S.S. Aceasta s-a întâmplat în jurul anului 1950. Într-adevăr, în acest an s-a făcut pentru prima dată publicitate în favoarea confortului din metroul de la Moscova. Şi în lunile iulie-august ale aceluiaşi an Izvestia a publicat articole lungi despre necesitatea confortului clasei muncitoare, contestând sistemul politic american, pentru că nu era capabil să asigure un confort real tuturor muncitorilor. Aşadar, ideea creşterii consumului şi a concurenţei dintre cele două sisteme economice fusese formulată chiar  înainte de Hruşciov. Eroismul în muncă, consacrarea socială sunt justificate acum prin căutarea confortului. Astfel, atât din punct de vedere individual, la nivelul muncitorului, cât şi din punct de vedere social, în ceea ce priveşte stânga şi comunismul, valorile burgheze au luat locul vechilor valori, au devenit mobil şi justificare.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: