despre verlaine (4)

Poemele din volumul Romanţe fără cuvinte au fost elaborate de Paul Verlaine în timpul călătoriilor întreprinse în tovărăşia lui Arthur Rimbaud în perioada iulie 1872 – iulie 1873.

Poetul l-a cunoscut pe Rimbaud în septembrie 1871. Între cei doi începe o relaţie amoroasă dramatică şi tensionată, străbătută de numeroase conflicte violente, care durează până în iulie 1873. Rupe căsnicia cu Mathilde pe care o tratase uneori cu brutalitate (beţiile cu absint îi provocau accese de violenţă) şi trăieşte în văzul lumii cu Rimbaud, provocând un uriaş scandal în mediile literare pariziene. Din cauza scandalului, cei doi sunt siliţi să părăsească Parisul, pleacă mai întâi în Anglia, pe urmă în Belgia, trăiesc o dragoste pătimaşă din care nu lipsesc despărţirile şi împăcările sau tentativele lui Verlaine de a se reconcilia cu familia (la iniţiativa Mathildei separaţia de bunuri se produce în 1874, dar divorţul definitiv va fi pronunţat abia în 1885). În timpul acestor peregrinări, Verlaine scrie Romanţele fără cuvinte, pe care i le încredinţează editorului Alphonse Lemerre în mai 1873. Relaţia cu Rimbaud se încheie dramatic la Bruxelles, la 10 iulie: după o ceartă violentă, de teamă că va fi părăsit, Verlaine trage asupra amantului său un foc de pistol, provocându-i o rană superficială. Este arestat în aceeaşi zi, acuzat de tentativă de crimă şi pederastie şi (deşi Rimbaud îşi retrăsese plângerea) este condamnat la doi ani de închisoare, homosexualitatea fiind considerată o circumstanţă agravantă. Va fi încarcerat mai întâi la Bruxelles, apoi la Mons. În această perioadă apar Romanţele fără cuvinte (martie 1874) – cu greşeli de tipar, pentru că autorul nu se putuse ocupa de corectură. Este eliberat la 16 ianuarie 1875 pentru bună comportare. Încearcă fără succes să se împace cu Mathilde, apoi petrece două zile şi jumătate la Stuttgart, în tovărăşia lui Rimbaud. A fost ultima lor întâlnire; la despărţire Rimbaud îi încredinţează manuscrisul Iluminărilor, pe care Verlaine le va publica în 1886.

Romanţele fără cuvinte ar putea fi considerate cea mai bună, dar şi cea mai „verlainiană” dintre cărţile de poezie ale autorului. Acum sechelele parnasiene dispar în totalitate, iar poetul se arată preocupat de o estetică a „vagului”, de consemnarea în vers, prin apelul la sugestie şi muzicalitate, a unor stări lirice încărcate de inefabil. E influenţat de gusturile literare ale lui Rimbaud, care îi stârneşte interesul pentru poeţii „minori” (ca Favard sau Mercelline Desbordes-Valmore) de la care preia anumite procedee, precum versul impar. Într-o scrisoare adresată editorului Lemerre Verlaine arată de altfel că în acest volum s-a străduit „să culeagă impresii” şi să scrie o poezie „din ce în ce mai modernă”. Majoritatea poemelor de aici sunt totuşi poeme de dragoste, care vorbesc despre drama erotică a poetului, iar de sub travestiurile feminine (impuse de morala îngustă a epocii) transpare adesea chipul neliniştitor, de adolescent genial şi demonic, al lui Arthur Rimbaud.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: