Arhivă pentru Iunie 17, 2017

verlaine – unii şi alţii

Posted in Uncategorized on Iunie 17, 2017 by Octavian Soviany

Scena V

Intră MYRTIL

MYRTIL:

Eu socotesc că are

Dreptate doamna. Vorba-i e-un cânt de-amor pe care

Şi eu l-aş zice, dacă..

CHLORIS:

Cum? Doi de dacă?  Zic

Că e cam mult.

MYRTIL:       Părerea-mi nu-i alta-ntru nimic

De-a dumneavoastră.

CHLORIS, lui Sylvandre: Şi voi?

SYLVADRE:

După dreptate….

CHLORIS:

Suntem călduţ!

MYRTIL:

O, Chloris, ne-am potrivi la toate,

De v-aş fi eu vasalul.

Scena VI

ACEEAŞI, ROSALINDE.

ROSALINDE, intrând:

Zi bună! Cred că sunt,

De vreme ce aşa e trebuincios, de când

Ni-s inimile puse parcă puţin pe sfadă,

De la căruţa voastră taman a cincea roată.

(Lui Myrtil)

De-acuma sunteţi liber de tot ce mi-aţi jurat,

Şi-acum şi altădată, şi fals şi-adevărat.

MYRTIL, la braţul lui Chloe, protestând slab:

Iubito…

ROSALINDE:

De regrete n-aveţi nicio pricínă.

Mă iată cu Sylvandru prietenă intímă.

SYLVANDRE, plăcut surprins, pe un ton uşuratic:

Deci după Scylla, dulcea Charibdă a venit.

Dar una o să fie cum cealaltă leit,

Şi amândouă-aceste-adorabile cochete,

Cu ale lor capricii, ce parcă sunt rachete,

Cu inima-mi juca-vor, mi-e teamă, jeu de paume.

CHLORIS (lui Sylvandre):

Ce prost!

ROSALINDE (Aceluiaşi):

Ingrat ce-mi fuseşi!

MYRTIL (Aceluiaşi):      Amice, eşti potron!

SYLVANDRE (lui Myrtil):

Dar nu mai mult ca tine! Şi eu îs pus pe price,

Iar dacă te lezarăm, tu ne-ai şocat, amice

(Lui Chloris şi Rosalindei.)

Deci, doamnelor, mă iată al dumneavoastră sclav,

Dar inima-mi e-ntocmai cum calul cu nărav,

Care nu vrea să ştie de frâie şi căpestre,

Iar dacă e pericol dispare fără veste,

De parcă-ar vrea să-şi rupă grumazul mai degrab’.

(Doar Rosalindei.)

Iar vouă, Rosalinda, de-o să vă fie drag

Să colindaţi ţinuturi albastre-n fantezie

Şi-o să aveţi nevoie de-un cal ca să vă-mbie,

Curtenitor şi sincer, să îi săltaţi în şa,

Puteţi conta pe toată bunăvoinţa mea.

MYRTIL:

Frumos! Dar ştiu că mâţul cel opărit o dată

Pân’ şi de apa rece cu frică se arată.

(Rosalindei)

Cunoaşteţi bine, doamnă, chiar fără să v-o zic,

Că eu sunt mâţul ăla…

ROSALINDE:

Ba nu cunosc nimic.

MYRTIL:

După disputa asta, la care-i ştiţi motivul,

De ţine-atâta Chloris să fac pe hipogriful

Care-i va duce visul în lună,  bunăori,

Mă iată prins în frâie şi-acoperit cu flori

Încântătoare toate,cu-aroma lor divină.

Şi-o să le simt şi spinii când vremea o să vină.

(Lui Chloris)

Nu am dreptate, doamnă?

CHLORIS:

Iubirea să-mi culegi!

Adio dar, Sylvandru!

ROSALINDE (Lui Myrtil): Adio!

MYRTIL ( Rosalindei):

E pe veci?

SYLVANDRU (Lui Chloris):

De tot?

ROSALINDE:

Adio, Myrtil!

CHLORIS:

Adio dar, Sylvandru!

(Ies Sylvandru şi Rosalinde)

 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: