verlaine – unii şi alţii (5)

Scena VIII

SYLVANDRE, ROSALINDE

SYLVANDRE:

Vreau să vă spun povestea-mi.

ROSALINDE:

Cunosc prea bine snoava,

Citind-o nu odată în ochii lui Myrtíl.

Voi amândoi vă temeţi, crezându-vă subtili,

De dragostea ce vine şi buzele-şi asmute

Spre a vă da săruturi de voi necunoscute,

Furaţi de amintirea unui amor trecut.

Ingraţi şi proşti ce sunteţi, vă temeţi de trecut!

Şi voi, la fel ca dânsul, greşiţi.

SYLVANDRE:

Nu vi se pare

Că numai el?

ROSALINDE:

Nu. Ambii comiteţi o eroare.

Şi-aceeaşi suferinţă vă paşte pe-amândoi.

SYLVANDRE:

Ca să-mi ghicesc sfârşitul degeaba mă-anevoi

Şi nu ştiu felu-n care o să-mi slujiţi de gâde.

(Alintâdu-se)

Dar inimă-va totuşi…

ROSALINDE:

Vă vine deci a râde!

SYLVANDRE:

Nu râd deloc. Vreau însă a spune răspicat:

Nu-i chiar aşa năpastă că Chloris m-a lăsat,

Voia ca pentru toate  să-i dau o chezăşie,

Iar, pe de altă parte, nutresc credinţa vie

Că o să fiu ferice, cu voi, ce m-aţi dorit

Pe când eram amarnic  robit şi chinuit,

Supus la tot batjocul, ţinut ca într-o lesă,

Din nu ştiu ce capriciu de fosta mea metresă,

Că-aş fi putut prea bine chiar creierii să-mi zbor

Dacă-mi cădea pistolul în mână-ntâmplător.

Vă pun deci la picioare o dragoste nebună

Şi niciun pic de ciudă pe ea nu-mi mai căşună.

Voi fi căţelul vostru ce nu spune nici pâs,

Lupşorul dumneavoastră…

ROSALINDE:

Mă luaţi din nou în râs.

SYLVANDRE:

De fel. Ba dimpotrivă, simţirea-mi vă adoră.

Mi-s scumpe vocea voastră, cea tandră şi sonoră,

Şi picioruşul vostru micuţ, de luat în pumn,

Ce calcă-atât de vesel şi graţios pe drum

Şi-albeaţa şi-o etală când călăriţi pe mule,

Şi ochiul dumneavoastră, ce stelelor emul e,

Când îşi abate raza spre bieţii muritori,

Şi mă aseamăn, doamnă, leit cu-acele flori

Ce se rotesc întruna, la soare luînd aminte.

În faţa dumneavoastră rămân făr’ de cuvinte,

Pierdut, nebun, prostatic, nu pot nici să suspin,

Şi-atunci când mă săgeată privirea-vă leşin.

De răsuflarea-ţi framăt, ca iarba de o boare,

O, tu, cea mult divină, cea mult încântătoare,

Iar  sufletu-mi palpită deolalt’ cu geana ta.

-Dar apropo de Chloris: m-o mai iubi cumva?

ROSALINDE:

Mă tem că da.

SYLVANDRE:

Ei, asta-i! Anapoda îmi pare!

ROSALINDE:

Eu pot a vă răspunde când vreţi la întrebare.

SYLVANDRE:

Mai bine nu-mi răspundeţi. Pesemne m-am prostit.

Doar voi îmi sunteţi dragă…

ROSALINDE:

Şi totuşi e vădit

Chiar dacă dumneavoastră v-ar fi altminteri placu’

Că vă adoră Chloris încă şi-acum…

SYLVANDRE:

Pe dracu!

Ea, ea, să mă adore?  (Aparte, îngrijorat)

Ah,Doamne, Doamne!

ROSALINDE:

Ce-i?

Nu credeţi?

SYLVANDRE:

Inimioara sa zburdă-n legea ei.

Acum e pe la Myrtil….

ROSALINDE (Cu pasiune):

Şi chiar îi fuse dată?

Înseamnă că-l iubeşte…

SYLVANDRE:

De ce eşti supărătă

Să mor de pot pricepe.

ROSALINDE:

Tăceţi!

SYLVANDRE:

Un ticălos

Şi o nebună!

ROSALINDE:

Spuneţi că nu sunteţi gelos

Deloc, deloc pe Myrtil?

SYLVANDRE (Ca izbit pe neaşteptate de un gând dureros):

Aţi nimerit-o! Iată

Că inima-mi de dânsul acum e obsedată.

ROSALINDE (Aproape bucuroasă):

Ştiu bine cum că totuşi îl geloziţi un pic.

SYLVANDRE (Aparte):

Să ne prefacem încă!

(Rosalindei.)

Vă jur că nu-i nimic.

Şi dacă gelozia în mine se strecoară

Îl gelozesc pe Myrtil acela de aoară.

ROSALINDE:

Destule complimente! Sunt tristă, ca şi voi,

Şi-un unic ţel ne mână acum pe amândoi

Hai să vorbim mai bine de jalea noastră mare

Şi să găsim în asta puţină consolare.

Voi o iubiţi pe Cholis,mie mi-e Myrtil drag

Şi nu pot cu-a lui lipsă defel să mă împac.

Deosebirea mare între-ale noastre rele

E că eu fui lăsată, pe când a ta durere

Tu singur ţi-ai iscat-o, în chip nechibzuit,

Şi,-aşa cum se întâmplă, acum eşti pedepsit.

Greşesc?

SYLVANDRE:

Deloc. Ah, Chloris, acum îţi ştiu doar preţul.

De unde-ţi voi lua şaga şi zâmbetul, glumeţul,

Şi graţia-ţi şi toată acea candoare-a ta.

ROSALINDE:

S-a potrivit altminteri să fie soarta mea,

Să-l plâng pe infidelul de Myrtil!

SYLVANDRE:

Infidelul

Care i-a luat lui Chloris cu japca sufleţelul!

Turbez de disperare. Iar voi mi-aţi spus că ea

Mă mai iubeşte încă. Dar iată-i! Sunt colea

Şi vin aici.

ROSALINDE: Pesemne mai au să-şi spună multe.

(Se retrag în fundul scenei.)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: