un poet uitat: d. nanu

G. Călinescu era de părere că poezia lui D. Nanu (1873-1943)  are „acorduri memorabile”, iar E. Lovinescu îl integra printre reprezentanţii „poeziei de concepţie”, care s-a nutrit din filonul gnomic al liricii eminesciene. Reputaţia discretă de care a beneficiat poetul în epocă s-a întemeiat mai ales pe poemele sale alegorice, în care se filosofează, cu reminiscenţe din Eminescu, dar mai cu seamă Vlahuţă, pe teme de viaţă morală sau religioasă. În Îndoială poetul pune astfel faţă în faţă idealul „durerii” (punctul de pornire al unei laborioase alchimii interioare) şi pe cel al voluptăţilor epicureice: „Şi-n cumpănă sunt totuşi nehotărât s-aleg;/Primi-voi suferinţa murind semeţ, întreg/Sau voluptatea  vieţii până la fund sorbită/Cu preţu-ngenunchierii în ultima clipită?” Dilema cu care se confruntă aici personajul liric este în fond aceea a modernismului, care oscilează între viaţă şi cugetare, idealitate şi satanism. De aceea poezia lui Nanu celebrează forţele vitale, marile energii naturale şi cosmice, fără a uita însă vreodată ordinea divină a lucrurilor. Creaţia înseamnă, dintr-o asemenea perspectivă, unirea dintre principiul material, feminin şi pasiv, şi focul uranian. De aceea, Nanu va fi cântăreţul apelor primordiale purtătoare de germeni peste care coboară puterea fertilizatoare a cerului: „E noapte caldă, înăbuşitoare;/Misteroase forţele naturii/Desfăşură prin orbul întuneric/Fâlfâitoare steaguri de lumină/Fluide se descarcă din adâncuri/Ca dintr-un Turba mirum spargens semen/Şi tună – o cerească slujbă-ncepe,/Re-ncepe fapta poate cea dintâi/Ce-a revărsat viaţa pe pământ;/Logodna focului din cer/Cu primul strop de apă lăcrimat/Şi supt adânc din pântecul ţărânii” (Ploaie de noapte). Idila virgiliană devine un pretext ca pentru poetul să orchestreze, cu o regie căutată a antitezelor, confruntarea luminii cu întunericul, a raţiunii cu instinctualitatea dezlănţuită; „Se strâng oile grămadă/Una-ntr-alta nemişcate,/Trăsnetul de sus să cadă/Şi-nchid ochii să nu-l vadă!//Iată norii toţi se darmă;/Ramuri grele-ntind copacii,/Curg şivoaiele de ploaie,/Brazii vârfurile-ndoaie./Câte-o cracă-n văi se sfarmă/Ca un descărcat de armă…//Din adânc răzbindu-i vântul,/Norii fug în depărtări/Duşi ca pânzele pe mări…/S-a mai răcorit pământul – /Uite-n cerri Soare – sfântul!/Ciobănaşul blând se-nchină;/Dumnezeu e bun şi mare/(…) Turma-i teafără-n lumină” (În munţi). Freamătul instinctualităţii, paroxismul dorinţei erotice îşi găsesc expresia în poemul Marea sângelui: „Să ştiu de ce privindu-ţi a ochilor lumină/Şi floarea purpurie din fragedu-ţi obraz/Simt marea cea eternă a sângelui din mine/Zbătându-se în matca-i talaz după talaz…//În fiece bătaie, secundă cu secundă,/Te cheamă în adâncul vieţii nesfârşit/Un puls care de veacuri în zborul lui de undă/Te caută, te cere, te vrea şi te-a găsit!//Al meu este suspinul din valuri spumegate/Ce înseşi din zdrobire se fac şi se refac,/Cu setea de a trece de ţărm descătuşate/Pe brazdele supuse ce-aşteaptă-n zări şi tac.//Ascultă glasul mării, ce-adânc doreşte huma,/E foamea-n veci nestinsă de roditorul lut,/Spre gura ta, prin umbră, de m-aş târâ acuma/Le-aş potoli şi zbucium şi doruri c-un sărut”. Chematea imperativă a vieţii activează dimensiunea polemică a spiritului socratic, iar gestul diairetic ia acum naştere dintr-o exacerbare a capacităţilor volitive, exteriorizând dorinţa de puritate şi separaţie, astfel că esenţa clasicismului cultivat de D. Nanu constă tocmai în separarea grijulie a luminii de întuneric: „A mea-i dezlănţuirea de forţe pătimaşe/Şi noaptea bântuită de toţi ai mei strigoi./Printr-înşii frumuseţea ţi-ar renflori trufaşe,/Dar sfidător stă zidul voinţei între noi//Şi valurile oarbe mereu sporesc năvala/Şi pururea din stâncă se sfarmă-n salt nebun…/Sunt apele-ndârjite, însângerând zăbala/Cum sforăie în noapte fugarii lui Neptun” (Marea sângelui). Din acest moment, poezia se metamorfozează într-o riguroasă disciplină interioară, ca în lirica lui Moréas unde (v. Marcel Raymond) graniţa dintre poezie şi morală dispare, iar a compune un vers desăvârşit înseamnă a lucra la propria perfecţiune interioară, actul poetic ţinând de procesul edificării lăuntrice şi întemeindu-se pe o întreagă ştiinţă a purificării şi a separaţiei dintre bine şi rău: „Stai pururi strajă aspră la uşa minţii tale./Nu orice gânduri trebui să-şi sape-n suflet cale./Căci multe vin năvalnic, ca oile la strungă,/Dar numai cele albe în staul să ajungă” (Cugetarea). În mecanica poetizării se activează astfel tensiunea fundamentală dintre viaţă şi intelect, iar actul poetic devine o modalitate de exorcism, o formă de refulare a instinctualităţii care – din perspectiva lui Nanu – e legată de polul nostru demonic: „Tu lasă-afară iezii şi ţapii răzvrătirii/Ca să-şi zdrobească ţeasta de porţile gândirii,/Nu te-nclina pe-adâncuri s-asculţi al lor ecouri,/Căci aburii din mlaştini sui-voi nouri-nouri,/Acolo sunt prăpăstii ce s-au surpat urlând,/Chemate din abisul şi ruina unui gând”. Starea de puritate se obţine prin intermediul cugetării, care uneşte Cuvântul cu Taina, Verbul asociindu-se aici, ca în primele cinci versete ale Evangheliei după Ioan cu lumina divină, în cadrul unui proces de sublimare unde (în termenii lui Gilbert Durand) „cuvântul şi limbajul, moştenitori ai vocabularului simbolic al vederii, vor lua întrucâtva locul percepţiei vizuale”. Vorbirea devine astfel echivalentul vederii iluminate, iar puritatea şi luminescenţa interioară la care se ajunge prin „yoga” poetizării permite coborârea „harului”, a iluminării divine care se realizează prin lucrarea Duhului Sfânt. În felul acesta, clasicismul lui Nanu primeşte caratele cugetării creştine, spiritualismul exaltat şi mai difuz al lui Cerna primindu-şi aici replica mai riguros articulată şi mai conformă cu spiritul creştinătăţii răsăritene

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: