verlaine – confesiuni (11) -traducerea mea

Se pare că mobilierul liceelor s-a mai îmbunătăţit în ultimul timp. Pe vremea mea cel de la liceul Bonaparte era fioros de primitiv. Admit că era un liceu pentru externi, dar nu văd nicio raţiune pentru care copiii unor oameni care plăteau mult aveau la dispoziţie asemenea amfiteatre, în care se găseau numai bănci, fără mese în faţă, şi unde nu exista nici cea mai vagă idee de confort. Şi nu pot decât să învinovăţesc public diversele regimuri, republici sau monarhii, ori vice versa, care s-au mulţumit să le ofere doar astfel de săli viitorilor oameni serios instruiţi. O vedeţi pe aceasta? Stăteai cu fundul pe o scândură demnă de un corp de gardă, sau mai degrabă de o celulă; pieptul şi umerii erau aplecaţi spre genuchii pe care vreun amărât se străduia să noteze un text grecesc sau latin. Până şi catedra profesorului era o capodoperă monstruoasă de inconfort.

Acestea fiind spuse, să vorbim puţin, la repezeală, înainte de a reveni la mine, care sunt subiectul principal al acestor rânduri sincere, despre oamenii de treabă care mi-au infuzat puţinele noţiuni clasice pe care le deţin. Erau toţi, lucru pe care pot să-l afirm acum cu toată liniştea pe care am dobândit-o plătind scump, nişte oameni de treabă, mai convingători decât normaliştii de astăzi – uşor  făţarnici, deşi instruiţi – şi mai puţin familiari – ceea ce e mai bine – cu minţile tinere date în grija lor, decât absolvenţii moderni din rue d’Ulm.

Vreau să-i enumăr pe scurt, fără a necăji pe niciunul dintre puţinii care vor mai fi poate în viaţă. Îngăduiţi-mi totuşi, în ciuda consideraţiei pe care le-o port, să zâmbesc puţin, dar cu afecţiune, pe seama acestor dascăli ai tinereţii noastre, produse ciudate ale unei sumedenii de schimbări politice care n-au dus, de fiecare dată, decât la un regres general.

În a şasea, când eram coleg de bancă cu un oarecare Hayem, bunul domn M., care, între două dictări şi patru sau opt sau zece corecturi, scotea limba, gândindu-se la viitoarele noastre teme; în a cincea, domnul  P, cu galoşii săi mari şi cu un aer uşor deprimat (să fi fost oare, în epoca aceea de Imperiu… imperial, un spirit republican?), cu un colier de barbă ca a lui Jules Fabre şi tratându-şi orele cu o totală indiferenţă; în a patra, domnul V, care avea obiceiul să-şi treacă un deget pe sub nas după fiecare temă suplimentară pe care le-o dădea pedepsiţilor; în a treia un oarecare domn Réaume, care scrisese mi se pare ceva despre Lemerre, care nu mă iubea deloc (avea probabil dreptate) şi care, într-o zi, când din fundul clasei, ce mirosea îngrozitor a vopsea, urmăream – era în iulie şi toate uşile şi ferestrele erau deschise – eforturile unei rândunele căzute la pământ de a se înălţa iarăşi în zbor, ne-a spus din senin, cu sau fără voia lui

„Plictiseala s-a născut într-o zi la uni…versitate”

În a doua, domnul Perrens, biograf al lui Girolamo Savonarola şi al altor călugări rebeli, care mi s-a spus că mă detesta  şi care (mi s-a  spus recent) mă mai detestă şi acum (dar oare de ce, Dumnezeule?). La retorică, domnul Durand, cu proteză dentară, cu perucă şi foarte mândru de aceste podoabe, „empto dente ferox et crine venali”

De asemenea, domnul Deltour, astăzi, mi se pare, inspector la Academie, autorul Duşmanilor lui Racine, un spirit ales, care s-a arătat indulgent cu trândăvia mea, dar sever cu traducerile mele în versuri din Properţiu, printre care … un sonet (1) ce se termina, in cauda venenum, astfel;

„Patul de nuc şi masa umilă de stejar.”

Tot la retorică, în clasa a doua, poate şi înainte, i-am avut pe domnul Desjardins, un profesor de istorie foarte interesant şi foarte elocvent atunci când vorbea despre Merovingieni şi pe domnul Camille Rousset care ne citea uneori fragmente din opera sa istorică despre Louvois cu vocea lui groasă de omuleţ foarte vioi.

Ca să sfârşesc cu această parte a Confesiunilor mele, în care vorbesc despre stupiditatea şi caracterul plicticos al instrucţiunii ciudate pe care o primeau pe vremea mea odraslele de burghezi, aşteptând poate ceva încă şi mai rău, să trecem la examenul meu de bacalaureat.

Iată evenimentul, în toată gloria lui!

La bătrâna Sorbonă, neagră precum cerneala discursurilor latine, mâncată de vreme precum stilul dizertaţiilor franţuzeşti şi atât de jalnică în comparaţie cu aristocraticul Oxford.

Oxfordul, despre care am făcut nişte versuri absolut insolite în Franţa, şi pe care le reproduc, căci exprimă o „stare de spirit” destul de recentă (1893)

Oxford

E Oxfordul oraşul taman pe placul meu,

Căci eu la Evul Mediu-s cu gândul mai mereu.

 

Şi dau de el întruna în ţara asta-n care

Mereu arhitectura puţin fosilă pare.

 

Aşa-i acum la modă (ar spune vreun glumeţ)

Dar Oxfordul e sincer, pe artă pune preţ.

 

Dar Oxfordul credinţa şi-o mai păstrează vie,

Ştiinţa lui îmi pare a fi bijuterie,

 

Un preţios şi plin de fineţe giuvaer,

Iar cerurile sale prestigiu îi confer

 

La studiul pe tăcute şi plin de exigenţă.

Înţelepciunea vine apoi drept recompensă

 

Acea înţelepciune pioasă şi senină,

Pe care catedrala cu-o rugă o termínă

 

Sub gotice-arabescuri cu liniile subtile,

Sub arcele romane, aşa bogate-n zile,

 

Cu sfinţii ei ce încă în pace-s veneraţi.

Iar inima-mi umilă râvneşte cu nesaţ

 

De-colo de departe pe urma ta s-o ieie.

Acolo, în cetatea fudulă că-i atee

 

Şi crede că misterul etern l-a dezlegat,

Acolo în Parisul ca un copil ingrat.

 

Vrea inima-mi curată şi bună să se facă,

Să fie iar pioasă şi Domnului să-i  placă,

 

Spre forţă şi blândeţe căznindu-se de zor,

Cum îi dai pildă, Oxford, oraş încântător.

La Sorbona, într-un amfiteatru de o murdărie de care nu te puteai curăţa toată viaţa, am comis un discurs în latină şi o dizertaţie în franceză, pe care mi-aş dori să le mai am şi astăzi, ca să le pot vinde drept autografe.

A doua zi, pe la ora unsprezece, am revenit neliniştit, în curtea neagră şi prost pavată, ca să-mi lipesc nasul, fără multă speranţă, de geamul sub care erau afişaţi admişii la scris.

Fusesem  admis!

 

Reclame

Un răspuns to “verlaine – confesiuni (11) -traducerea mea”

  1. interesant. foarte interesant

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: