verlaine – confesiuni 12

A doua zi – un nou examen, noi emoţii, de data asta – directe. Era vorba de oral: urma să ne înfăţişăm sau mai degrabă să compărem în faţa unor judecători în robe, ca şi cei de la tribunal, dacă nu mai severi decât aceia cel puţin mai meticuloşi şi mai puţin expeditivi. Aici trebuia să răspunzi precis, limpede, uneori până în cele mai infinitezimale detalii. Nu puteai invoca niciun alibi, nu puteai răspunde printr-o păcăleală abilă unor întrebări  mai mult sau mai puţin neclare şi nu beneficiai de niciun avocat.

Prin examenul de istorie am trecut ca o scrisoare prin poştă. Mi-a căzut să fac o paralelă între Cezar şi Pompei şi am traversat această „punte a măgarilor”, fără nicio ezitare, fără niciun pas înapoi (mă arătasem foarte interesat – oare de ce, Dumnezeule? –  după lecţiile excelenţilor mei profesori Ernest Desjardins  şi Camille Rousset, de confruntarea dintre cei doi triumviri); al doilea subiect a fost o caracterizare generală a domniei lui Ludovic al XIII-lea, dar oare Cei trei muschetari citiţi pe ascuns sub pupitrul din sala de studii nu mă pregătiseră îndeajuns pentru nişte răspunsuri triumfale şi triumfătoare? Am luat aşadar „albă”, fără nicio problemă în ce privea partea istorică a teribilului „bac” din vremea aceea.

La partea literară, unde eram strălucit, am fost examinat de dl. Mézière de la Academie (acum e şi în Cameră) despre Boileau şi Bossuet. Dar eram bine blindat. Altă bilă albă.

Tot bile albe la latină: Cicero, Titus Livius (nu mai ţin minte cine m-a examinat) şi la greacă, unde admirabilul părinte Haze, cel mai de seamă elenist de pe vremea aceea, la concurenţă cu Egger, s-a arătat foarte îngăduitor cu comentariul mai curând ezitant pe care l-am făcut cu cartea deschisă pe marginea unui cor din Sofocle şi a unei perioade a dificilului Demostene.

Acolo unde au predominat „roşiile” şi mai puţin „negrele” a fost la partea ştiinţifică. Aritmetica mă cam încurca într-o oarecare măsură, geometriei, cu care, pe lângă orele de pregătire speciale ale părintelui Pointu, mă mai bătuse la cap şi tata, modesta mea erudiţie în materie de X nu putea să-i treacă decât cele mai uşoare obstacole. Iar la fizică eşecul meu a fost memorabil.

-Fiţi amabil, domnule, şi daţi-mi definiţia pompei aspiratoare şi a pompei respingătoare.

Cel care mi se adresase era dl Puiseux, un savant redutabil, roşcat ca David, cu degetele păroase şi cu vârfuri pătrate, care mă intimida cu vocea lui sigură de sine.

Am răspuns:

-Domnule, pompa respingătoare este pompa care respinge, iar pompa aspiratoare pompa care aspiră.

Domnul Puiseux mi-a replicat:

-Foarte bine, domnule.

(Iar aprobarea lui a fost însoţită de o bilă neagră.)

Şi iată-mă reuşit după oral, bacalaureat în litere pentru toată viaţa.

O surpriză pentru mine în primul rând, dar poate şi pentru părinţii mei, care s-au declarat încântaţi.

… Iar acum voi povesti retroactiv despre viaţa de colegian, expunându-mă blamului ipocriţilor, cum a spus ipocritul de Jean-Jacques şi fără să-mi caut circumstanţe atenuante, pe care le las pe seama contemporanilor mei.

Senzualitatea m-a năpădit, m-a invadat mai întâi  între doisprezece şi treisprezece ani. Şi cred că de atunci a trebuit să-mi ţin mâinile la dreapta sau la stânga, ferindu-mă să le las acolo unde mi s-ar fi părut că e bine…e cel mai bine.

Aceasta a durat opt ani. Îndurare, domnilor şi, desigur doamnelor, care vă puteţi lua asupra acestor dorinţe oarecum premature o aşa de strălucită revanşă.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: