apollinaire – traducerea mea

Cântarea celui rău-iubit

                                                 Lui Paul Léautaud

 

M-am pus la Londra pe cântare

                                                                                                                              Pe când nu cunoşteam deloc

Că dragostea –mi ar semănare

                                                                                                                             Cu Phoenixul pierind în foc

                                                                                                                             Ce naşte iar după ce moare

 

La Londra seara prin mulţime

Un biet hoinar aidóma cu

Iubirea mea cătă la mine

Şi uitătura-i mă făcu

Să  plec privirea de ruşine

 

Şi-n timp ce fluiera mulcóm

El îl urmam prin pâcla sură

Pe nişte străzi cu parapon

Ce Marea Roşă îmi părură

Precum pe Moise Faraon

 

În valul cel de cărămidă

De n-am iubit adevărat

Să pier îs rege va sa zică

Şi-s soaţa-i cei de l-au urmat

Tu fuseşi dragostea-mi unícă

 

Apoi pe-o stradă ce cotea

Cu mii de focuri pe faţade

Prin ceaţa care sângera

Unde plângeau nişte faţade

O damă ce îi semăna

 

Şi-avea privirile-i sfruntate

Ieşea din crâşmă beată cui

Purtând pe gât ca el stigmate

Şi dintr-o dat’ recunoscui

Toată-a iubirii falsitate

 

Când Odiseu la vremea sa

A  fost să se întoarcă-acasă

Bătrânu-i câine-l mai ştia

Iar soaţa lui ce sta să ţeasă

Din zi în zi îl aştepta

 

Pe-al Sakuntalei soţ odată

De biruinţele-i sătul

Îl aştepta soţia iată

Lângă gazela-i un mascul

De aşteptare-mpalidată

 

Şi-n gând pe regi i-am pizmuit

Când falsu-amor şi cea de care

Încă mă simt simt îndragostit

Ciocnindu-şi umbra trădătoare

Nefericiră-mă cumplit

 

Aş vrea să nu-mi aduc aminte

Stăpânii peste-mpărăţii

Pentru sărutul ei fierbinte

Ar fi toţi gata a muri

Şi gata umbrele a-şi vinde

 

Destul am stat la hibernat

Topească Paştii-n clipa asta

O inimă ce-a îngheţat

Ca mucenicii din Sevasta

Cât timp am fost martirizat

 

Memorie tu vas cu fală

Destul destul am navigat

Pe-o mare rece şi amară

Destul destul am divagat

Din zori în faptul trist de seară

 

Adio- amor te-am confundat

Cu o femeie-n noaptea vană

Cu cea de care fui lăsat

Mai an în ţara alemană

Şi nu-mi mai este dat s-o cat.

 

Lactee! Soră luminoasă

Cu apele din Cannaan

Şi trupurile de frumoasă

Noi morţii te urmăm  avan

Înot spre altă nebuloasă.

 

Cândva ţin minte pare-mi-se

Era în zorii-unui april

O vreme bună pentru vise

Cântam de-amor cu glas viril

Iubirii anul îi venise

 

AUBADĂ CÂNTATĂ ANUL TRECUT LA LAETARE

 

E primăvara hai te duce

Prin codrul proaspăt înverzit

Găini clocesc pe sub uluce

E ceru-n zori trandafirit

Amorul vrea a te seduce

 

Sunt Mart şi Venus iar aci

Şi se sărută pasămite

Cu guri nebune-n tufării

Unde sub roze-mbobocite

Dansează zei trandafirii

 

Hai dragostea-mi este regină

Peste aceste ierburi noi

Natura-i mândră şi senină

Pan suflă-n fluiera-i divină

Şi-a dat amorul în broscoi

 

Mulţi zei de-atunci  au tot murit

Iar sălciile fac jelanii

Şi Pan şi Christ s-au săvârşit

Şi-amorul miaună motanii

Eu la Paris – nefericit

 

Eu ce făcut-am- cantilene

Pentru regine şi-am scornit

Anume-un imn pentru murene

Cântarea celui rău-iubit

Şi cântece despre sirene

 

Amor e mort mă ia cu ger

Şi chip cioplit îmi fac eu mie

Căci nu o pot uita  defel

Şi cum a lui Mausol soţie

Eu încă îi rămân fidel

 

Precum copacului plăpândă

O viţă câinele la om

Precum cazacii stând la pândă

Beţivi şi puşi pe jaf la Don

La stepă şi la Cartea Sfântă

 

Al Semilunei jug purtaţi

Ce-l cercetează astrologii

Ca pe sultan să m-ascultaţi

Cazacii mei o zaporojii

Poporul meu de turmentaţi

 

Să fiţi voi slugile-mi fidele

Sultanul le-a trimis răvaş

Dar ei au râs de toate cele

Şi datu-i-au răspuns iabraş

La flacăra unei candéle

 

RĂSPUNSUL DAT DE CAZACII ZAPOROJENI SULTANULUI DIN CONSTANTINOPOL

Decât Baraba mai spurcat

Cornut ca dracii ciumăfaie

Satan de-ai fi încornorat

Nutrit cu scârbe şi noroaie

Noi nu-ţi luăm parte la sabat

 

Cadavru putred la osânză

Ce porţi făcut din ochi un şnur

Drept zestre cu ţepuşa strânsă

Născuşi taman  băşit pe cur

Când o durea pe mă-ta-n rânză

 

Tu al Podoliei gealat

Iubit de zgaibe şi buboaie

Găoz de iapă rât imat

Păstrează-ţi pentru doftoroaie

Întreg avutul necurat

 

Lactee! Soră luminoasă

Cu apele din Canaan

Şi trupurile de frumoasă

Noi morţii te urmăm  avan

Înot spre altă nebuloasă.

 

Cu ochii unei curviştini

Şi mândră-n felul unei pume

Amor săruru-ţi florentin

Avea în el amărăciune

Şi ne-a pus piedici la destin

 

Părea privirea-i să desfaşe

O trenă numai stele grea

Sirene-n ochi avea zăcaşe

Şi crud sărutu-ne făcea

Să plângă  zânele nănaşe

 

Dar tot o  mai aştept spăşit

Cu inimă cu suflet iată

Pe Podul Bunului Venit

Şi dacă-ar reveni vreodată

I-aş spune Da sunt mulţumit

 

Mi-s inima şi capul vide

Din ele ceru-i scurs de tot

Butoaiele-mi de Danaide

A fi ferice cum să pot

Ca un copil care candid e

 

Nu vreau să uit nu niciodat’

Columba-mi unica mea radă

Ah trandafir exfoliat

Şi insula-mi îndepărtată

Palmierul meu cel parfumat

 

Satiri şi phoenicşi altele cele

Nebune focuri egipani

Destine bune sau mişele

În ştreang ca la Calais taman

La holocaustu-ţi durere

 

Durere ce ne-mparţi în doi

Licorna şi cu capricornul

Cu trup cu sufletu-mi vâlvoi

De tine fug o rug ce ornu-l

Toţi aştrii florile în toi

 

Zeiţă tu nefericire

Cu ochi de fildeş chip pălit

Au jertfele-ţi de ani de zile

Zadarnic să tot fi jelit

A crede-n tine-i peste fire.

 

Şi tu ce mă urmezi cu  greu

Şi iei măsura pentru mine

La cât pământ am dreptul eu

Şi  cât pământ mi se cuvine

O umbră şarpe vechi al meu

 

La soare fiindcă-ţi cade bine

Te-am dus ţii minte după frig

O soaţa mea eu ţin la tine

A mea eşti nefiind nimic

Şi eşti în doliu după mine

 

Îs moarte iarna şi-a ei nea

Toţi stupi-i albi sunt arşi de soare

Iar în grădină şi-n vâlcea

Zic păsările o cântare

Fac primăverii temenea.

 

Mor veşnicele-argyraspide

Zale-argintate se topesc

Fug detroforele livide

De primavăra ce-o slăvesc

Calicii cu priviri umide.

 

Dar mie inima mi-e grea

Ca un şezut de damaschină

Iubitu-te-am prea mult cândva

Şi nu mi-e jalea mai puţină

Sunţ şapte spade partea mea

 

Li-i lama din melancolie

Călitu-le-a durerea-n foc

Le am am inimă folie

Tu mi-a pătruns în nenoroc

Nu uit nu uit pentru vecie.

 

CELE ŞAPTE SPADE

Întâia-i toată din argint

Şi poartă numele Pâline

E lama-i cerul fulguind

Iar soarta ei de ghibelină

O făuri Vulcan murind

 

A doua s-ar numi Noubosse

La nunţi de zei stă ohoho

Un curcubeu ce tot voios e

Ucise trei’j de Bé-Rieux

Şi-i darul zânei Carabosse

 

A treia-n bleu-uI feminin

Ascunde-o sculă bărbătească

II zice Lul de Faintenin

Şi-o are-n grija-i piticească

Un Hermes Ernest fără cin                                                   

 

A patra este Malourène

Un fluviu verde-daurit

Iar seara-n el nişte sirene

Îşi scaldă trupul multiubit

Şi-n bărci se cântă cantilene

 

A cincea este Sainte Fambeau

Precum un fus de tot încântul

Ca un cipreş lângă-un cavou

Jelit de cele patru vânturi

Iar noptea arde un halou

 

A şasea s-a călit din glorii

E-amicul blând la mâini ce va

Să ne despartă când vin zorii

Adio iată calea ta

Cântau cocoşii vestitorii

 

A şaptea-i veştedă-n sfârşit

Femeie roză pe murite

Mulţam iar ultimul venit

Iubirii uşa i-o închide

Nu nu eu nu te-am întâlnit

 

Lactee! Soră luminoasă

Cu apele din Canaan

Şi trupurile de frumoasă

Noi morţii te urmăm  avan

Înot spre altă nebuloasă

 

Ai întâmplării demoni roi

Urmând o muzică cerească

Fac să danseze-n pas vioi

Întreaga rasă omenească

Ce dă pe pantă înapoi

 

Destine veşnic sigilate

Monarhi cuprinşi de nebunii

Şi precum stele tremurate

În patul vostru din pustii

Vedem femei falsificate

 

Luitpoid bătrânul suveran

Pe două ţări peste delicii

Suspină după ele-n van

Când scot un scapăr licuricii

Muscuţele lui Sfântu’ Ioan.

 

Lângă-un castel cu foişoare

A cărui castelană nu-i

Pe lacul alb bătut de boare

E-o lebădă plutind hai-hui

E o sirenă care moare

 

Monarhu-acelei monarhii

S-a înecat în lac odată

Dar mai pe urmă reveni

La ţărm cu gura larg cascată

Şi prinse cerul a-l privi

 

O soare liră care arde

Dă-mi foc la mână vină-un vis

Melodios şi jalnic foarte

Eu umblu iama prin Paris

Şi nu sunt pregătit de moarte

 

Aici duminica-i regină

Dă Orga Barbariei zvon

Prin curţi sărace în lumină

Iar florile de la balcon

Ca turnul Pisei se înclină

 

Seri bete de atâta gin

Parisul tot electrizat e

Cu focuri verzi tramvaie vin

Cântându-şi tare spre faţade

A lor folie de maşini

 

Şi –n cafeneaua  afumată

Încep să geamă de amor

Ţiganii chelnerimea toată

Sifoane-n răguşeala lor

Tu tu ce te-am iubit odată

 

Eu ce făcut-am- cantilene

Pentru regine şi-am scornit

Anume-un imn pentru murene

Cântarea celui rău-iubit

Şi cântece despre sirene

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: